Cronică
-
Bărzoiul Richard, marea aventură a unei păsări mici
23.04.2017Am plecat de la animaţia de familie Richard the Stork/Bărzoiul Richard cu zâmbetul pe buze, cu gândul la păsările pe care le vedem zilnic în oraş – vrăbiuţele care îşi fac cuibul sub o streașină, ori porumbeii care se strâng în parcuri, hrăniţi de oameni inimoşi. Eu şi copilul am început să ne imaginăm poveşti şi dialoguri simpatice între păsări, inspiraţi şi încântaţi de aventura recent văzută în avanpremieră, prin amabilitatea distribuitorului (va intra în cinematografele noastre pe 28 aprilie). Povestea puiului de vrabie cu numele Richard începe trist, căci îşi pierde familia. Dar o mămică barză îl ia sub aripa ei protectoare şi, în curând, puiul are o nouă familie – şi un frăţior… Fericirea lui este întreruptă de toamnă, a... citeşte Taguri: Richard the Stork
-
Furios şi iute 8: efecte peste efecte
19.04.2017În faţa unui film ca Furios şi Iute 8, cronicarii nu au ce face altceva decât să se încline. Este o asemenea desfăşurare de forţe, iar miza este atât de evidentă, escapismul, încât ţi-e imposibil să mai spui ceva despre replici sau despre jocul actorilor. Furios şi iute 8 există pentru efectele speciale, iar spectatorii intră în sala de cinema nu pentru vreun scenariu revoluţionar, ci pentru a vedea cum li se aruncă în ochi, sub forma unor cadre incredibile, cele 250 de milioane de dolari din bugetul blockbuster-ului. După schimbarea de direcţie din Fast Five (2011), când în echipa francizei a fost cooptat şi Dwayne Johnson, franciza a reuşit de fiecare dată să pluseze în ceea ce priveşte spectaculosul efectelor. După Furios şi iute 7, văzut de 650.000 de... citeşte Taguri: Jason Statham, Scott Eastwood, Kurt Russell, F. Gary Gray, Tyrese Gibson, Vin Diesel, Fast Five, Cellular, Fast & Furious 8, Dwayne Johnson
-
The Boss Baby - când viaţa în scutece este palpitantă
14.04.2017The Boss Baby/Cine-i Şef Acasă? m-a cucerit încă de la primele imagini cu bebeluşul în costum, cu aere de şef. Conflictul cu frățiorul mai mare şi o mulţime de situaţii ce vizează direct traiul alături de un copil mic şi tirania pe care o poate instala într-o gospodărie au fost pentru mine extrem de grăitoare. Trailer-ul a avut acelaşi efect de atracţie şi asupra copilului meu – deşi, sigur, din cu totul alte motive… Noua animaţie a celor de la Dreamworks, ce se lansează la noi în acest week-end, este un amalgam de situaţii comice, numai bune de pus pe râs spectatorii. Însă filmul vine şi cu o poveste frumoasă, care, deşi în mare parte concentrată pe gaguri şi umor uşor, este, de fapt, o istorie grozavă despre familie, copilărie şi… puterea imag... citeşte
-
Get Out, un horror reușit
09.04.2017Cu un remarcabil scor de 99% pe rottentomatoes.com iar pe Metacritic.com de 84%, Get Out/Fugi! (2017) rulează în cinematografele noastre în premieră. Ceea ce pare să fie inițial un film de tipul „Ghici cine vine la cină”, continuă ca o versiune a „Insulei doctorului Moreau”. Criticii americani au fost sensibilizați de comentariul social pe care îl face filmul. „Dincolo de paranoia provocată de intențiile albilor [față de protagonistul de culoare - n.red], Get Out introduce - aproape subliminal - ideea că imperturbabilul Barack Obama a fost un nou tip de zombie: un bărbat alb care a ocupat un corp de negru”, scrie criticul J. Hoberman de la The New York Review of Books. Tot el afirmă că horror-ul satiric Get Out/Fugi! „punctează teama că mandatul lui Obama ... citeşte Taguri: oscar 2018, H.G. Wells, Sidney Poitier, Guess Who's Coming to Dinner, Betty Gabriel, The Walking Dead, The Island of Dr. Moreau, Caleb Landry Jones, Bradley Whitford, Katharine Houghton
-
Filmul „Școala iepurașilor” implică micii spectatori şi îi educă
08.04.2017Într-o vreme în care ouăle încep să prindă culoare, rețetele de cozonac să iasă din sertare, iar cadourile, ciocolata și felicitările să prindă contur de iepurași, animația germană distribuită la noi de CineEuropa, pe care Happy Cinema ne-a oferit ocazia de a o vedea în premieră, vine să ofere părinților și copiilor un moment de relaxare și de timp plăcut petrecut împreună. „Școala iepurașilor” este o animație delicioasă ca o masă de Paște tradițională, căci design-ul acesteia combină farmecul ilustrațiilor din cărțile de povești cu grafica benzilor desenate. Iar rezultatul este colorat și armonios: protagoniștii - iepurașii - au fețe expresive, drăgălașe, bine individualizate. Povestea este inspirată de o carte pentru copii celebră, ad... citeşte Taguri: Rabbit School
-
Power Rangers, familiar, dar ataşant
05.04.2017Una dintre cele mai iubite francize în anii '90, Power Rangers se reinventează pentru o nouă generaţie, aducând pe ecrane câteva personaje populare. Rezultatul pare mai potrivit pentru publicul adolescent decât pentru cel matur, dar - pe lângă ceea ce studourile producătoare probabil consideră atuul principal al filmului, efectele speciale - Power Rangers ar trebui să se laude şi cu un mesaj în stare să sensibilizeze toate generaţiile. Filmul nu-şi depăşeşte însă statutul de blockbuster "cu reţetă" şi, din păcate, reţetă a fost des folosită în ultimele decenii şi este prin urmare familiară. Citeşte despre alte patru premiere care te-ar putea atrage la cinema în aprilie. După ce imaginează o istorie alternativă a Terrei (meteoritul care ucide dinozaurii ... citeşte Taguri: Kong: Skull Island, Ghost in the Shell, Elizabeth Banks, Power Rangers
-
Ghost in the Shell, un Matrix evoluat ca spectacol vizual
02.04.2017The Ghost in the Shell, în premieră în cinematografele noastre, oferă un spectacol foarte ambiţios și creativ, arătând cum ar fi fost din punct de vedere vizual Matrix dacă s-ar fi făcut în anul 2017 și nu în 1999. În mod evident, benzile desenate manga semnate de Masamune Shirow din 1989, dar și filmul de animație cu titlu omonim din anul 1995 au funcționat ca un storyboard pentru regizorul Rupert Sanders, care folosește aproape cadru cu cadru materialul original, din comoditate sau poate ca un omagiu. Cei nefamiliarizați cu anime-ul original, vor fi captivați și de poveste, ce are un personaj central a cărui simplă existență este o propunere morală fascinantă. Titlul filmului se referă la un context în care sufletul uman este găzduit într-un corp artificial... citeşte Taguri: Masamune Shirow, Juliette Binoche, Kaori Momoi, Michael Pitt, Pilou Asbæk, Anamaria marinca, Rupert Sanders, Takeshi Kitano, Frankenstein, Scarlett Johansson
-
Oasis: regele din Nord e acum misionar în spaţiu
29.03.2017Într-o perioadă când numărul producătorilor de seriale a crescut vertiginos, iar producţiile luptă din răsputeri pentru a atrage atenţia publicului, strategia Amazon este mai mult decât inspirată: realizarea unui episod pilot şi, dacă publicul reacţionează pozitiv, producerea următoarelor episoade. Oasis, un serial SF britanic despre o colonie umană de pe o planetă îndepărtată, pare să fie pe calea cea bună. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la povestea inspirată de romanul "The Book on Strange New Things" scris de Michel Faber. Ce trebuie să spunem din primul moment despre Oasis este că proiectul beneficiază de un impresionant pedigree. Episodul pilot este scris de Matt Charman, scenaristul nominalizat la Oscar pentru excelentul Bridge of Spies al lui Steven... citeşte Taguri: Oasis, Fresh Meat, Zawe Ashton, Anil Kapoor, Haley Joel Osment, Antje Traue, Kevin Macdonald, Richard Madden, 11.22.63, The Last King of Scotland
-
Life, ce se întâmplă când Alien face un copil cu Gravity
21.03.2017Uneori filmele şi serialele se grăbesc să-şi dezvăluie aşii din mânecă încă din trailere (un exemplu pe care îl vom discuta curând, Iron Fist). Alteori, echipa de promovare îşi induce publicul în eroare filmând pentru trailere secvenţe care nu se regăsesc şi în lungmetrajul lansat pe ecrane. Evident, a doua metodă este mult mai inteligentă şi incitantă pentru spectatori, căci, în loc să intre în sala de cinema ştiind mai tot ce se va petrece în următoarele două ore, aceştia rămân surprinşi de evoluţia poveştii. Iată şi cazul lui Life/Viaţă, primele semne, un eficient horror SF cu o distribuţie mai mult decât atractivă. Evident, prima comparaţie care vine în minte este Alien şi această referinţă nici nu dispare pe parcursul filmului. A doua... citeşte Taguri: Gravity, Alien, Iron Fist, Hiroyuki Sanada, Rebecca Ferguson, Ryan Reynolds, Jake Gyllenhaal, Life
-
Filmul Frumoasa şi Bestia ne-a cucerit
17.03.2017Cunoaștem și îndrăgim cu toții povestea Frumoasei și a Bestiei care îi cucerește inima. Cu toate acestea, musicalul live-action Beauty and the Beast de la Disney, acum în cinematografele noastre, ne deschide o nouă perspectivă asupra acestei povești, urmând - în același timp - pas cu pas animația din 1991. De data aceasta, Belle (Emma Watson) este o tânără inventatoare, în plus față de tânăra care iubea cărțile din povestea originală iar ea și Bestia au un trecut ce stă sub semnul aceleiași tragedii.Deși cunoaștem finalul, urmărim cu sufletul la gură evoluția poveștii, captați de impresionantele decoruri, costume, partituri muzicale, interpretări (Luke Evans, ușor caricatural în rolul lui Gaston și aghiotantul lui, Le Fou, jucat de Josh Gad au fost ... citeşte Taguri: Bill Condon, Stanley Tucci, Ewan McGregor, Ian McKellen, Emma Thompson, Luke Evans, Josh Gad, Beauty and the Beast, Emma Watson
-
Riverdale, un Twin Peaks cu sex şi adolescenţi
08.03.2017Am ezitat ceva vreme înainte de a scrie despre Riverdale, noul serial CW ajuns deja la al şaselea episod. După un prim episod care nu ne-a convins să-l recomandăm cititorilor Cinemagia, serialul a ajuns repede să-şi asume un stil şi să elaboreze o poveste ce i-ar putea captiva pe adolescenţii şi părinţii din România. Gândit ca un hibrid între serialul poliţist şi cel cu liceeni şi presărat cu omagii la adresa lui Twin Peaks, serialul clasic ce va fi resuscitat de Showtime cu începere din 21 mai, Riverdale foloseşte eficient câteva elemente familiare reuşind să ofere atât un mister captivant, cât şi o ataşantă goană după propria identitate a tinerelor sale personaje. Iată mai jos de ce i-ai putea da o şansă. Nu există elemente supranaturale în Riverdale ... citeşte Taguri: Camila Mendes, Madelaine Petsch, Lili Reinhart, Cole Sprouse, The Flash, Arrow, Twin Peaks, Luke Perry, Riverdale
-
În ritmuri de Kong: despre palpitantul Skull Island
07.03.2017Săptămâna trecută românii din Spania ne-au arătat că de la restaurant se pleacă în ritmuri de conga, iar de vineri amatorii de spectacol cinematografic din România au toate şansele să aprecieze ritmurile de Kong. King Kong. Enorma gorilă este readusă la viaţă într-un film palpitant ce pregăteşte o confruntare între personajul ajuns deja la 84 de ani şi Godzilla. Iată mai jos ce ne-a plăcut la Kong: Skull Island, acest al doilea film din franciza MonsterVerse pregătită de Legendary Pictures. Acţiunea are loc în 1973, când organizaţia Monarch condusă de Bill Randa (John Goodman) convinge un senator american să finanţeze şi înarmeze o expediţie pe insula Skull. Ghidat de fostul soldat britanic Conrad (Tom Hiddleston) şi apărat de trupa de elită a locotene... citeşte Taguri: Samuel L. Jackson, John Goodman, Tom Hiddleston, Brie Larson, Kong: Skull Island
-
Animaţia Balerina, un "Karate Kid" de genul feminin
04.03.2017Să aduci pe marile ecrane o animație despre un stil de dans atât de prețios (și prea puțin popular în ziua de azi) precum baletul, și să reușești să mai şi inspiri prin poveste și realizare tinerele fete (în special) nu este un lucru ușor. Mai ales că studioul de producție al animației Balerina (ce a intrat din 3 martie în cinematografele noastre), StudioCanal, nu se poate compara cu giganții Disney sau Dreamworks. Combinația dintre personajele agreabile, decorurile captivante și coregrafia pașilor de balet reușește să atragă, să destindă, și să sădească dorința de a reuși în inimile celor aflați la început de carieră artistică. Aventura ambițioasei Félicie începe într-un orfelinat dintr-o zonă rurală a Franței și se continuă la Paris, în ... citeşte Taguri: Ballerina
-
Rock Dog – lasă muzica să te ghideze
03.03.2017Animația în care protagonist este un câine de pază îndrăgostit de muzica rock, care devine de neoprit în încercarea de a-și vedea visul cu ochii – celebritatea – a intrat de câteva zile pe marile ecrane de la noi. Cuvântul de ordine este perseverenţa în ceea ce te face fericit – implicit şi pe cei din jurul tău. Cu muzica sa antrenantă – deşi greu atribuită genului rock - şi ilustrarea dificilului proiect al creaţiei, pelicula va plăcea şi adulţilor, pe care îi va încerca o umbră de nostalgie, mai ales dacă au dorit să facă sau chiar au făcut vreodată muzică în viaţa lor. Pentru a înțelege de ce protagonistul este un mastif tibetan, trebuie să știți că filmul a fost inspirat din romanul grafic al unui star rock chinez, Zheng Jun, care a și d... citeşte Taguri: Ash Brannon, Rock Dog
-
Logan, cel mai bun film X-Men
01.03.2017Acum ceva vreme circula o glumă printre fanii X-Men: un site dedicat subculturii a pus întrebarea "Care este cel mai mare villain X-Men?" şi un comentator a răspuns hâtru: "Fox". Din nefericire, răspunsul descria foarte bine situaţia, căci studiourile Fox, în disperarea lor de a obţine cât mai mulţi bani, au diluat spiritul benzilor desenate pentru a obţine un rating cât mai permisiv şi, implicit, un public potenţial cât mai mare. Deadpool a dovedit că e mai bine să încânţi un număr "mic" de spectatori decât să dezamăgeşti un număr mare, iar Logan este principalul beneficiar al unei schimbări de strategie cu efecte de lungă durată în viitorul X-Men. Oameni buni, mergeţi la Logan, este în sfârşit filmul cu Wolverine pe care îl aşteptam. Pentru mulţi, ... citeşte Taguri: Dafne Keen, Deadpool, The Wolverine, X-Men Origins: Wolverine, Patrick Stewart, Hugh Jackman, James Mangold, Mad Max: Fury Road, Logan
-
Moonlight, melodrama ce repară imaginea Hollywood-ului
27.02.2017Moonlight (regia Barrry Jenkins), film care a fost ovaționat și premiat în circuitul festivalier de la premiera sa mondială din luna septembrie a anului trecut, a luat premiul Oscar, pe 27 februarie 2017, într-o neașteptată lovitură de grație adusă favoritului acestei ediții, muzicalul La La Land. Drama despre maturizare a unui băiat de culoare din Miami a fost declarată „Cel mai bun film”, dovedind cât de dornic este Hollywood-ul să-și afișeze imaginea de corectitudine politică, „șifonată” în trecut de campanii precum #OscarSoWhite. Un alt Oscar a ajuns în mâinile lui Mahershala Ali, pentru rolul secundar din Moonlight, cel al susținătorului/tatălui adoptiv al protagonistului. Moonlight a avut și Cel mai bun scenariu adaptat, în viziunea votanților... citeşte Taguri: Mahershala Ali, Moonlight
-
Trainspotting 2, excese de toate felurile
21.02.2017Cu debutul său în lungmetraj, Shallow Grave, şi al doilea film, Trainspotting, Danny Boyle a fost salutat ca unul din principalele motive de resuscitare ale cinema-ului britanic în anii '90. Cariera lui a cunoscut numeroase urcuşuri şi coborâşuri în cele două decenii scurse de atunci, dar nimeni nu contestă că Trainspotting (tradus la noi, ultra-creativ, Din viaţă scapă cine poate, exact ca să nu-l recunoşti în programul posturilor TV) este unul din filmele emblematice ale anilor '90. În 2009, imediat după succesul global al lui Slumdog Millionaire (poate fi văzut duminică la Pro TV), Boyle a ridicat multe sprâncene anunţând că intenţionează să regizeze Trainspotting 2. Iată mai jos cum i-a ieşit şi de ce ai vrea să vezi filmul. În primul rând, dacă nu a... citeşte Taguri: Ewen Bremner, Jonny Lee Miller, Robert Carlyle, Ewan McGregor, Danny Boyle, T2: Trainspotting 2
-
Miniseria „Marile minciuni nevinovate" – apele liniștite sunt mortale
20.02.2017Luni, 20 februarie, are loc premiera miniseriei HBO „Big Little Lies"/„Marile minciuni nevinovate", la ora 20. Rare sunt ocaziile în care să vezi jucând alături actori precum Nicole Kidman, Reese Witherspoon, Shailene Woodley, Alexander Skarsgård și Laura Dern. Casnica Madeline (Reese Witherspoon), fosta avocată Celeste (Nicole Kidman), tânăra Jane (Shailene Woodley) și antreprenoarea Renata (Laura Dern) interpretează rolurile a patru mame din nordul Californiei ale căror vieți aparent perfecte se destramă până se ajunge la crimă. Una dintre regulile regiei de film spune că iminența pericolului nu se poate „arăta" decât printr-un act extern brutal. În deschiderea miniseriei, actul brutal, crima, a avut loc. Atmosfera încărcată, agitația, panica persistă în... citeşte Taguri: David E. Kelley, Shailene Woodley, Alexander Skarsgård, Laura Dern, Nicole Kidman, Reese Witherspoon, Big Little Lies
-
A Cure for Wellness: probabil cel mai bun thriller cu elemente supranaturale pe care îl va da anul 2017
16.02.2017A Cure for Wellness/O terapie pentru viață, în regia lui Gore Verbinski, are șanse să devină thrillerul cu elemente supranaturale al anului. Uimitor vizual, cu o poveste și atmosferă ce bulversează, are toate calitățile pentru a se înscrie în rândul filmelor clasice ale genului. Producția este nerecomandată minorilor sub 15 ani. Cu buget de la Hollywood, dar cu o imaginație ce iese din tipare, cu adevărat relevând un autor, A Cure for Wellness/O terapie pentru viață dă senzații tari privitorului. În plus, Verbinski presară câteva momente macabre, iar spectatorul nu este „cruțat” de la a vedea până la capăt imaginile dure printr-un decupaj mai abrupt. Dane DeHaan este Lockhart, un tânăr agent de bursă de pe Wall Street, care este trimis de firma sa la u... citeşte Taguri: Mia Goth, Un prophète, stephen king, The Green Mile, Glissando, dracula, Harry Groener, Celia Imrie, Jason Isaacs, Dane DeHaan
-
Cronică Cincizeci de umbre întunecate
11.02.2017Cincizeci de umbre întunecate s-a lansat vineri, 10 februarie, în cinematografe. Popularitatea primului film (Fifty Shades of Grey a avut încasări de 571 de milioane de dolari mondial la un buget de 40 de milioane), dar și lansarea în preajma Valentine's Day sunt „adjuvanții” actualei producții. Pe de altă parte, ce nu ajută filmului este că autoarea romanelor, E.L. James, s-a ocupat de scenariu (alături de soțul ei) și că - în continuare - lipsește chimia dintre Jamie Dornan și Dakota Johnson. Cu toate astea, și în pofida contra-argumentelor de mai jos, mi-a plăcut mai mult acest al doilea film. E.L. James nu are talent literar iar lipsa unui stil, absența unei expresivități, a unui vocabular variat din cărțile Fifty Shades s-au tradus la nivel de scenariu pr... citeşte Taguri: Eric Johnson, Fifty Shades of Black, Dakota Johnson, Jamie Dornan, E.L. James, Fifty Shades of Grey, Fifty Shades Darker
Articole 981 - 1000 din 1799
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă Cronică