Articularea naraţiunii prin plan secvenţă
O altă implicaţie deosebit de importanţă a noilor modele structurale funcţionează pe axa epică, referindu-se la felul cum se articulează naraţiunea cinematografică în condiţiile unei structuri astfel axate pe creşterea numerică şi în importanţă a plan-secvenţelor.
Dincolo de considerentele de tensiune şi atmosferă, lungimea cadrelor, şi modul de a construi articulaţiile dintre ele (şi, prin completare, între secvenţe) constituie un veritabil motor narativ al filmului. Secvenţele cursive şi cadrele lungi pot pierde în nervozitate exterioară, câştigând în schimb la nivelul clarităţii, al coerenţei şi al bunăvoinţei faţă de public
(audience-friendliness). Spectatorul are astfel şansa de a fi lăsat să urmărească acţiunea, în mare parte, în timp real - ceea ce poate fi mai eficient psihologic, atâta vreme cât ritmul interior al secvenţei e susţinut, evitând riscul de a deveni ternant şi obositor. La fel ca în cazul tensiunii, discutat anterior, tăieturile de montaj, prin alegerea locurilor unde survin şi modul cum sunt aplicate, dobândesc un rol mai accentuat ca vectori
narativi - efectul intensificându-se în două variante: la modul direct, când acestea se fac în articulaţiile principale ale povestirii, sau prin contrast, când survin în locuri neaşteptate, pentru a pune accente epice puternic marcate sau a îmbogăţi stilistic contextul.
Părerea ta
Spune-ţi părereaP.S.:Aştept o analiză a genului horror.
un articol citez: "mega-extra-ultra- zeu"
Felicitari!
Montajul nemontat seamana cu Blow-up.
Dar ce sanse are?
Eu cred ca lectia lui Porumboiu pentru fiul meu este sa nu mai continue.
Iar pentru mine este o lectie a la Eugen Ionescu?
Să lăsăm "Blow up" să doarmă în pace, iar Antonioni să nu se răsucească în mormânt.
Cu sigurantä, ar întinde o mânä etericä sä i-o strângä pe a lui Cornel, cu un cälduros: "Felicitäri!"