Ştiri cu tagul "Stanley Kubrick"
-
Evil Dead Rise: statutul de carne
23.04.2023Farmecul acestei francize născute acum patruzeci de ani, de la primul The Evil Dead din 1981 (realizat de tânărul de 20 de ani Sam Raimi), e felul în care îmbină pe de o parte mitologia zombie cu ocultismul și cu demonismul, iar pe de altă parte gore-ul cu umorul negru, frizând parodic un stil camp. Rețetarul a ceea ce avea să devină o franciză își declară fățiș kitsch-ul: cabana din pădure, tinerii ignoranți, cartea morții, vortexurile interdimensionale, sadismul și excesul de sânge. La care se adaugă faptul că spiritul e înfrânt abia în măsura în care corpul gazdă nu mai are niciun membru care să te atace – ceea ce, în cazul păpușilor și a machiajelor prostetice optzeciste, devine mai mult comic decât înspăimântător. În schimb, reinterpr... citeşte Taguri: Alyssa Sutherland, Lily Sullivan, Lee Cronin, Fede Alvarez, The Hole in the Ground, The Shining, Stanley Kubrick, Sam Raimi, The Evil Dead, Evil Dead
-
Ghidul de Crăciun al cinefilului
24.12.2022Fanny și Alexander (1982, regia Ingmar Bergman) Gândit inițial ca o miniserie pentru tv și comprimată apoi în trei ore și jumătate pentru cinema, Fanny și Alexander e fără îndoială unul dintre cele mai bune filme ale lui Ingmar Bergman; și totodată una dintre cele mai potrivite vizionări de Crăciun. Iar dacă ai văzut filmul, merită văzută și miniseria de cinci ore, fiindcă spune întreaga poveste a filmului. Cei doi frați, Fanny și Alexander, au parte de o copilărie a extremelor: de la libertate la suferință; de la magia de Crăciun în lumea imaginației și a armoniei, petrecută în sânul trupei de teatru a părinților și până la pereții gri între care îi ține prizonieri noul lor tată despotic, episcopul. Josh Matthews argumentează în eseul său... citeşte Taguri: Eyes Wide Shut, Fanny och Alexander, Life of Brian, Terry Jones, Tom Cruise, Ingmar Bergman, Stanley Kubrick
-
Echipa filmului Glass Onion: A Knives Out Mystery îți arată cum să pui cap la cap un puzzle polițist
19.12.2022Îndrăznețul detectiv Benoit Blanc (Daniel Craig) pleacă în Grecia, pe insula privată a miliardarului tech Miles Bron (Edward Norton), însă nu se știe cum și de ce a ajuns acolo. Alături de un grup pestriț de prieteni vechi de-ai lui Miles, detectivul va avea parte de ghicitoarea vieții lui. Din distribuția filmului mai fac parte Kate Hudson, Dave Bautista, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Jessica Henwick și Leslie Odom Jr., pe lângă care mai avem parte de aparițiile speciale ale lui Hugh Grant, Ethan Hawke și Serena Williams. La cuțite: Misterul din Grecia, al doilea film din seria La cuțite (Knives Out), va fi lansat pe Netflix pe 23 decembrie. Revenind la franciza pe care a inițiat-o, cineastul nominalizat la Oscar Rian Johnson semnează scenariul și regia sequel-ului... citeşte Taguri: netflix:article, Stanley Kubrick, Denis Villeneuve, Roger Deakins, Kubrick Ellis, John Alcott, Sven Nykvist, Ingmar Bergman, godzilla, Star Wars: The Last Jedi
-
A.I. Neomenescul, prea omenesc
01.03.2022În anii `70, Stanley Kubrick începuse să colaboreze cu scenaristul Ian Watson la o adaptare după povestirea scurtă „Supertoys Last All Summer Long” de Brian Aldiss, pe care a numit-o „o versiune picarescă a lui Pinocchio cu un robot”. Într-un final, Kubrick i-a pasat proiectul lui Steven Spielberg, știind că i s-ar potrivi mai bine. Atât de bine încât Spielberg a scris inclusiv scenariul filmului – lucru pe care, în lunga sa filmografie, l-a mai făcut doar la „Close Encounters of the Third Kind”. A.I. descrie o lume distopică în care încălzirea globală a dus la topirea calotelor glaciare și la scufundarea tuturor așezărilor de pe coaste, împingând omenirea la un trai continental în care inteligența artificială asigură clasa muncitoare. La începu... citeşte Taguri: Viasat World, tv1000, Close Encounters of the Third Kind, A.I. - Artificial Intelligence, Jude Law, Stanley Kubrick, Steven Spielberg
-
Cinemagia recomandă trei filme anti-război
29.01.2022Aceste filme nu impun o viziune strictă a binelui și a răului și nu glorifică eroismul războinicilor care își anihilează virtuos dușmanii, ci privesc războiul dintr-o perspectivă de ansamblu, drept tombola absurdă a morții pe care natura belicoasă a omului o provoacă. Dr. Strangelove (regia Stanley Kubrick, 1964) „Domnilor, n-aveți voie să vă bateți aici, suntem în sala de război!” Nu putem vorbi de un asemenea top fără o scurtă retrospectivă asupra capodoperei lui Stanley Kubrick, singura comedie din filmografia sa. Dr. Strangelove este cu atât mai absurd cu cât arată mai degrabă ca un film-noir decât ca o comedie, fiind printre puținele pelicule în care sfârșitul lumii ne mai poate amuza. Pe lângă viziunea satirică a lui Kubrick, grandiosul Pete... citeşte Taguri: Ales Adamovich, Elem Klimov, Peter Sellers, Stanley Kubrick, Wolfgang Petersen, Idi i smotri, Das Boot, Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb
-
A apărut trailerul la The Northman, superproducția cu vikingi în regia lui Robert Eggers
21.12.2021Alexander Skarsgård, Anya Taylor-Joy, Nicole Kidman, Willem Dafoe, Ethan Hawke, Bjork, Ralph Ineson și Hafþór Júlíus Björnsson (cunoscut ca The Mountain din Game of Thrones) fac parte din distribuția principală. Aclamatul regizor al filmelor The VVitch: A New-England Folktale și The Lighthouse, două filme care în scurt timp au cristalizat un adevărat cult în jurul lor, Robert Eggers a devenit consacrat pentru viziunea sa naturalistă a fantasticului, pentru o estetică ce transcede genul horror, pentru o atenție la detalii asemănătoare meticulozității lui Stanley Kubrick, precum și pentru acuratețea istorică nu atât în recrearea unor epoci, cât într-un fel în reasamblarea lor, adunând, pe lângă o vastă documentare, inclusiv obiecte de decor din epocile respe... citeşte Taguri: The VVitch: A New-England Folktale, The Last Kingdom, Sjón Sigurdsson, Stanley Kubrick, Robert Pattinson, Mads Mikkelsen, Valhalla Rising, The Lighthouse , The Northman, Robert Eggers
-
Regizorul No Time to Die, Cary Joji Fukunaga, adaptează „Napoleon”, celebrul proiect nefinalizat al lui Stanley Kubrick
13.10.2021De-a lungul carierei sale, marele cineast Stanley Kubrick a avut numeroase proiecte care fie nu au trecut de faza de pre-producție, fie nu au primit undă verde pentru a fi filmate din diverse motive. Dintre ele, un proiect început la sfârșitul anilor `60, în timpul post-producției Odiseei Spațiale, a avut un destin fulminant, atrăgând în jurul său un adevărat cult: pelicula avea să fie o superproducție biografică despre viața și bătăliile lui Napoleon Bonaparte, motiv pentru care a fost supranumită „cel mai mare film nefăcut vreodată”. Pe Napoleon l-ar fi jucat David Hemmings (cunoscut pentru Blow-up al lui Michelangelo Antonioni), înlocuit ulterior de către Jack Nicholson, pe când rolul împărătesei Joséphine, nevasta lui Napoleon, îi fusese propus lui Au... citeşte Taguri: Waterloo, 2001: A Space Odyssey, Steven Spielberg, Mihai Viteazul, Sergiu Nicolaescu, Audrey Hepburn, Jack Nicholson, David Hemmings, Michelangelo Antonioni, Blow-up
-
Prima ediție Classy Film Festival are loc în perioada 20-23 mai 2021
04.03.2021Prima ediție a CLASSY FILM FESTIVAL va avea loc între 20-23 mai 2021 la Happy Cinema București, Happy Cinema Bacău și online. Festivalul este dedicat filmelor care au făcut istorie și va fi o experiență de neratat pentru orice cinefil. Selecția include filme cult, retro, adevărate referințe culturale, pelicule care au influențat lumea. Această primă ediție propune publicului o selecție de filme memorabile, capodopere cinematografice care ne oferă în continuare noi orizonturi și noi idei. Sunset Boulevard, regizat de Billy Wilder (1950), Roman Holiday de William Wyler (1953), Vertigo de Alfred Hitchcock (1958), 2001: A Space Odyssey de Stanley Kubrick (1968), și multe alte filme din patrimoniul clasic universal vor cuceri spectatorii pe parcursul celor patru zile de f... citeşte Taguri: Stanley Kubrick, 2001: A Space Odyssey, Alfred Hitchcock, Vertigo, William Wyler, Billy Wilder, Roman Holiday
-
Comedie ireverențioasă şi război, sâmbătă seara la TV
18.04.2020Sâmbătă sunt programate pe micul ecran filme despre viața lui Iisus, filme care dau viață unor fragmente din Biblie, invitându-ne la reflecție și inundându-ne sufletul cu emoții puternice. Sunt producții care spun lucruri semnificative despre umanitate și despre lipsa ei. Am dedicat un articol de sine stătător filmelor tematice difuzate până luni pe micul ecran. Pe lângă acestea, micul ecran oferă seara aceasta și alte titluri care ne-au atras atenția, filme de război dar și comedie ireverențioasă. Pentru oferta completă a micului ecran, consultați Programul TV. Hacksaw Ridge, difuzat de PRO TV seara aceasta de la 22.45, este poveste adevărată a soldatului care a rămas fidel credinţelor sale pacifiste în ciuda ororilor de pe câmpul de luptă. Actorul Andre... citeşte Taguri: Recomandări TV, Mel Gibson, Andrew Garfield, Alec Baldwin, Evan Goldberg, Seth Rogen, Jay Baruchel, Stanley Kubrick, Hacksaw Ridge, Full Metal Jacket
-
Kirk Douglas, simbol al Vârstei de Aur a Hollywood-ului, a murit la 103 ani
06.02.2020Kirk Douglas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Epocii de Aur a Hollywood-ului, s-a stins miercuri, 5 februarie, la reședința lui din Beverly Hills, la vârsta de 103 ani. Figura sa aspră, cu ochii albaștri tăioși și prezența lui impozantă, plus personalitatea lui non-conformistă, rebelă au făcut din el actorul perfect pentru roluri precum cele din Spartacus, Paths of Glory, Champion, The Bad and the Beautiful și Lust for Life. A fost, în acei ani, unul dintre actorii mai mereu distribuiți în rolurile principale, alături de Burt Lancaster, Gregory Peck, Steve McQueen și Paul Newman. Cu rolul din Spartacus (1960), devenea unul dintre cei care au contribuit la încheierea perioadei segregării în Statele Unite, asta pentru că producția (pe care o semna) avea o d... citeşte Taguri: The Bad and the Beautiful, Champion, Lust for Life, Paths of Glory, The strange love of Martha Ivers, Stanley Kubrick, Michael Douglas, spartacus, Kirk Douglas
-
Doctor Sleep, continuarea pe care antologicul The Shining o merita
22.11.2019Secvențe antologice din The Shining, unul dintre cele mai importante filme ale tuturor timpurilor, revin în Doctor Sleep, la fel și personajele din primul film (jucate de alți actori, bine aleși), sequel-ul fiind un horror bine structurat, cu un grad de complexitate suficient pentru a menţine viu interesul spectatorului şi dincolo de efectele imediate tipice genului. Luptând, și la 40 de ani distanță, cu fantomele trecutului, Danny Torrance (Ewan McGregor) mai are de dus un război - cel cu entitățile malefice care se hrănesc cu „strălucrirea” celor înzestrați asemenea lui. Confruntarea finală aduce surprize după surprize fanilor The Shining. Dacă primul film era - printre altele - despre alienanta izolare, continuarea este despre „lumea ca un loc flămând”, ga... citeşte Taguri: Danny Lloyd, Shelley Duvall, Jack Nicholson, Mike Flanagan, Kyliegh Curran, Ewan McGregor, Stanley Kubrick, The Shining, Doctor Sleep
-
Doctor Sleep este o continuare cât se poate de reușită a lui The Shining, spun criticii
31.10.2019Sequel-ul clasicului The Shining se pregătește să intre în cinematografe, iar criticii străini care au văzut deja filmul dau asigurări că acesta este o continuare cât se poate de reușită a producției originale. Pe agregatorul de film Rotten Tomatoes, deși numărul review-urilor nu este încă foarte mare, pelicula adaptată după romanul cu același nume publicat de Stephen King în 2013 are un scor de 78%. Părerea generală, și cea evidențiată de site, este că Doctor Sleep nu se încadrează în același ordin al terorii - „nu mai există același claustrofobic și esențial sentiment al terorii care a făcut oamenii de-a lungul timpului să dezvolte o fobie față de cabinele de lift”. S-a mers pe o variantă mai „contemplativă” de sequel, „ce alternează în... citeşte Taguri: The Shining, Doctor Sleep, Stanley Kubrick, Rebecca Ferguson, Kyliegh Curran, Ewan McGregor, stephen king
-
Recomandări TV. Personaje care au schimbat lumea
17.12.2018Ne apropiem cu pași repezi de Crăciun, iar selecția de filme din săptămâna premergătoare Sărbătorilor este a personajelor care au schimbat fața lumii, sau care au marcat, în bine ori rău, un moment din istoria noastră. Oferta completă a filmelor și serialelor de pe micul ecran se găsește la rubricile speciale de pe Cinemagia. Crimă. The Untouchables (1987)Luni, 17 decembrie, ora 22:50, Paramount Channel Un clasic, semnat Brian De Palma. Kevin Costner joacă rolul agentului federal Eliot Ness, Robert De Niro pe cel al celebrului mafiot Al Capone, iar Sean Connery este Malone, polițistul care îl învață pe Ness cum să învingă Mafia: să tragă repede și să tragă primul. Filmul este o descriere a șefilor mafioți care conduceau orașul Chicago în perioada prohi... citeşte Taguri: Daniel Day-Lewis, Stanley Kubrick, Kirk Douglas, spartacus, Lincoln, Deepwater Horizon, rachel weisz, agora, Morgan Freeman, Steve Carell
-
James Cameron, în dialog cu Steven Spielberg: victoria asupra extratereștrilor din filme, un mod de „a ține la respect `bau-baul` războiului nuclear”
06.07.2018Din 7 iulie, de la ora 15:00, după-amiezele de sâmbătă sunt dedicate - la AMC - seriei-documentar „AMC Visionaries: James Cameron's Story of Science Fiction”/„James Cameron: Povestea științifico-fantasticului”. În fiecare dintre cele șase părți, scenaristul, regizorul și producătorul laureat cu Oscar James Cameron va explora originile viziunilor futuriste și fascinației noastre pentru lumea SF, prin intermediul interviurilor cu povestitori de renume, vedete și nume ale căror cariere au definit genul acesta de filme. "Insight Editions" a ofert cititorilor Cinemagia un fragment din interviul cu cineastul de geniu Steven Spielberg din cartea "James Cameron's Story of Science Fiction", fragment pe care îl redăm în continuare. Cariera excepțională a lui Steven Spiel... citeşte Taguri: Gojira, Ready Player One, War of the Worlds, Minority Report, A.I. - Artificial Intelligence, The Lost World: Jurassic Park, Jurassic Park, E.T. The Extra-Terrestrial, The Wizard of Oz, Close Encounters of the Third Kind
-
Şapte platouri de filmare extreme. Au solicitat actorii în moduri inimaginabile
13.09.2017Un adevăr general recunoscut este că arta cere sacrificii, dar producţia unor filme a împins la extrem acest considerent. Iată despre ce producţii este vorba, via syfy.com. Predator (1987) Este captivant să filmezi în primejdioasa junglă din Mexic, cu condiţia să îţi placă să îţi pui igiena şi siguranţa în pericol. Şi, cu toate că actorii din rolurile principale - Arnold Schwarzenegger şi Carl Weathers erau bărbaţi musculoşi, se poate spune că au avut de suferit. Deşi în Mexic, era frig, şi trebuia să stea scufundaţi în noroiul rece, ceea ce le-a coborât temperatura corpului cu mai multe grade şi le-a produs un tremur necontrolabil. Şi vă mai amintiţi de scena din apă? Era o baltă infestată cu lipitori. Waterworld (1995) Regizorul Kevin Reynolds cr... citeşte Taguri: Mission: Impossible - Rogue Nation, Mission: Impossible - Ghost Protocol, Mission: Impossible, Linda Blair, Ellen Burstyn, The Exorcist, Jack Nicholson, Buddy Ebsen, The Wizard of Oz, Shelley Duvall
-
Christel Baras, directoare de casting: „ce mă pasionează e să citesc o poveste şi să ştiu că va deveni vie”
09.07.2017La Bucureşti, în clădirea fostei redacţii Universul, pe strada Ion Brezoianu 23-25, este în plină desfăşurare selecţia figuraţiei pentru filmul american The Sisters Brothers, în regia lui Jacques Audiard, cu Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix, John C. Reilly şi Riz Ahmed protagonişti, film pe care compania românească Mobra Films îl va coproduce. Filmările vor avea loc în ţara noastră, din 18 august. Cinemagia a stat de vorbă cu directoarea de casting responsabilă cu selectarea figuraţiei, Christel Baras. Misiunea ei este de a găsi în România, pe parcursul a trei zile, peste 600 de bărbaţi, de tipologii cât mai variate şi în jur de 40 de femei pentru a juca alături de cei patru actori de prim rang de la Hollywood. Cu frumoşii ei ochi albaştri îşi scrutea... citeşte Taguri: Patrick Dewitt, Stanley Kubrick, Riz Ahmed, John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Jacques Audiard, Christel Baras
-
Revenirea spectaculoasă a lui Nicole Kidman, la 50 de ani
21.06.2017Nicole Kidman a împlinit marţi, 20 iunie, 50 de ani. Aniversarea coincide cu o puternică revenire a actriţei în atenţia publicului: anul acesta a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din drama Lion, la cinci ani distanţă faţă de anterioara nominalizare (pentru The Rabbit Hole), a lansat mini-seria Big Little Lies (difuzată pe micile noastre ecrane de HBO) iar la Festivalul de Film de la Cannes a avut o prezenţă record. Anul 2017 a fost anul Nicole Kidman la Cannes - actriţa a fost prezentă pe covorul roşu cu patru filme, iar juriul i-a acordat Premiul Aniversar, al celei de-a 70-a ediţii. Kidman a riscat şi câştigat cu un rol deloc comod în The Killing of a Sacred Deer, unde are scene de nuditate şi scene erotice bizare, apoi a intrat în costum de epocă pe... citeşte Taguri: The Paperboy, Gus Van Sant, Days of Thunder, Tom Cruise, Stanley Kubrick, Eyes Wide Shut, The Portrait of a Lady, To Die For, Dead Calm, Moulin Rouge!
-
Cinci greșeli la Oscar pe care Academia Americană de Film ar vrea să le uităm
10.02.2016În unul dintre cei mai interesanți ani din istoria recentă a Oscarurilor, când nu mai puţin de cinci filme (Spotlight, The Big Short, The Revenant, Mad Max: Fury Road şi Bridge of Spies) au şanse reale să câştige premiul cel mare, competiţia acerbă este umbrită de acuzaţiile privind rasismul Academiei şi de ameninţările cu boicotul galei. Nu am văzut încă Beasts of No Nation cu Idris Elba protagonist (foto), dar vizionarea dramei Concussion, cu Will Smith ne-a impresionat - și ca subiect, și ca interpretare și ca realizare. Puteți citi cronica filmului la fișa lui de pe Cinemagia. E drept că Benicio Del Toro a avut și interpretări mai bune decât cea din Sicario, și că Michael B. Jordan nu are, din păcate, interpretare de Oscar în Creed, dar o analiză a edi... citeşte Taguri: Lost in Translation, Sofia Coppola, The Piano, Jane Campion, Lina Wertmuller, The Hurt Locker, Kathryn Bigelow, Vanessa Redgrave, My Cousin Vinny, Marisa Tomei
-
Cine este faimosul vrăjitor Doctor Strange? Totul despre supererou
08.12.2014Săptămâna trecută anunţam că Benedict Cumberbatch va fi Doctor Strange, într-un film care îi este integral dedicat acestui personaj, de către Studiourile Marvel, în toamna lui 2016. Filmul, în regia lui Scott Derrickson, cu scenariul semnat Jon Spaihts, va da viaţă unui personaj conceput iniţial de Stan Lee şi Steve Ditko. Astăzi acordăm mai multă atenţie acestui erou devenit Vrăjitorul suprem. După ce cariera lui este compromisă, un chirurg strălucit dar arogant primeşte o nouă şansă în viaţă atunci când un vrăjitor îl ia sub aripa sa şi îl pregăteşte pentru a apăra lumea de rele. Stephen Strange este un medic excepţional dar şi mereu cu ochii pe mai mulţi bani. Însă, în momentul în care, după un accident este rănit la o mână, viitorul lui... citeşte Taguri: Cosmos, Hayao Miyazaki, Kevin Feige, Stanley Kubrick, The Matrix, Jon Spaihts, Scott Derrickson, Benedict Cumberbatch, Doctor Strange
-
Rebeli şi cauzele pentru care luptă
22.11.2014Cinemagia trece astăzi în revistă o serie de eroi care luptă pentru o cauză, de cele mai multe ori cu arma într-o mână şi o agendă politică în cealaltă.... citeşte Taguri: Jennifer Lawrence, Carl Theodor Dreyer, Luc Besson, The Messenger: The Story of Joan of Arc, Joan of Arc, spartacus, Ben Kingsley, Gandhi, Stanley Kubrick, Kirk Douglas
Articole 1 - 20 din 71
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
CineCloud
Snow Flower and the Secret Fan
Rebelde
Imagine That
Bethany Joy Lenz
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
The Dying of the Light
Sistemul nervos
Parker Posey
Leigh-Allyn Baker
Youth Without Youth
The Big Short
Death at a Funeral
Rebecca De Mornay
Farrah Fawcett
Lajja
Adrian Pasdar
Păcală
The Last Song
La strada
Katherine Waterston
Push
Unpregnant
Gloria Stuart
Alexandra Dinu
Diaz: Don't Clean Up This Blood
The Saint
My Super Ex-Girlfriend
Bar Paly
25th Hour
Ticker
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Stanley Kubrick