Ştiri cu tagul "A.I. - Artificial Intelligence"
-
Primul film despre viața lui Steven Spielberg, la cinema
14.11.2022 „Începusem să mă gândesc serios, dacă ar fi să aleg un film pe care încă nu l-am făcut, ceva ce îmi doresc să fac la un nivel cât se poate de personal, care ar fi acela?, se destăinuie Spielberg într-un interviu recent pe The Hollywood Reporter. „Era o singură poveste pe care îmi doream cu adevărat să o spun”. Din 25 noiembrie, putem urmări această poveste în cinematografele din țară. The Fabelmans retrasează disoluția familiei lui Spielberg, văzută din perspectiva aliasului său copil, Sammy Fabelman (Gabriel LaBelle), pe care îl urmărim de la vârsta de șapte până la optsprezece ani. Michelle Williams o interpretează pe mama lui, o pianistă și pictoriță nevoită să își sacrifice arta pentru a-și crește cei patru copii, pe Sammy și pe cele ... citeşte Taguri: The Greatest Show on Earth, Seth Rogen, Anne Spielberg, Close Encounters of the Third Kind, Munich, Tony Kushner, Gabriel LaBelle, Dawson's Creek, Jaws, E.T. The Extra-Terrestrial -
A.I. Neomenescul, prea omenesc
01.03.2022 În anii `70, Stanley Kubrick începuse să colaboreze cu scenaristul Ian Watson la o adaptare după povestirea scurtă „Supertoys Last All Summer Long” de Brian Aldiss, pe care a numit-o „o versiune picarescă a lui Pinocchio cu un robot”. Într-un final, Kubrick i-a pasat proiectul lui Steven Spielberg, știind că i s-ar potrivi mai bine. Atât de bine încât Spielberg a scris inclusiv scenariul filmului – lucru pe care, în lunga sa filmografie, l-a mai făcut doar la „Close Encounters of the Third Kind”. A.I. descrie o lume distopică în care încălzirea globală a dus la topirea calotelor glaciare și la scufundarea tuturor așezărilor de pe coaste, împingând omenirea la un trai continental în care inteligența artificială asigură clasa muncitoare. La începu... citeşte Taguri: Viasat World, tv1000, Close Encounters of the Third Kind, A.I. - Artificial Intelligence, Jude Law, Stanley Kubrick, Steven Spielberg -
James Cameron, în dialog cu Steven Spielberg: victoria asupra extratereștrilor din filme, un mod de „a ține la respect `bau-baul` războiului nuclear”
06.07.2018 Din 7 iulie, de la ora 15:00, după-amiezele de sâmbătă sunt dedicate - la AMC - seriei-documentar „AMC Visionaries: James Cameron's Story of Science Fiction”/„James Cameron: Povestea științifico-fantasticului”. În fiecare dintre cele șase părți, scenaristul, regizorul și producătorul laureat cu Oscar James Cameron va explora originile viziunilor futuriste și fascinației noastre pentru lumea SF, prin intermediul interviurilor cu povestitori de renume, vedete și nume ale căror cariere au definit genul acesta de filme. "Insight Editions" a ofert cititorilor Cinemagia un fragment din interviul cu cineastul de geniu Steven Spielberg din cartea "James Cameron's Story of Science Fiction", fragment pe care îl redăm în continuare. Cariera excepțională a lui Steven Spiel... citeşte Taguri: Gojira, Ready Player One, War of the Worlds, Minority Report, A.I. - Artificial Intelligence, The Lost World: Jurassic Park, Jurassic Park, E.T. The Extra-Terrestrial, The Wizard of Oz, Close Encounters of the Third Kind -
Cele mai bune 40 de seriale SF din toate timpurile - partea întâi
22.06.2016 Un concept avangardist precum Star Trek, cu care Gene Rodenberry a mers cu îndrăzneală acolo unde nici un om nu a mai fost înainte, a deschis drumul unei mulţimi de posturi dedicate acestui tip de seriale. Nu poți porni televizorul fără să dai de nave spațiale, invazii extraterestre și supertehnologie încă neinventată. Serialele SF sunt prezente într-o formă sau alta din primele zile ale televiziunii, iar moștenirea lor este acum mai mare decât oricând. E vremea potrivită să inventariem cele mai bune 40 seriale SF din toate timpurile, mai ales că marele ecran se pregătește de Ziua Independenței 2. De la clasicele anime la telenovele în spațiu, de la înfricoşătoarele seriale britanice la drame post-apocaliptice, de la hit-uri de primetime la obscurele clasic... citeşte Taguri: Space: 1999, Quantum Leap, The Flash, Jessica Jones, The Hitchhiker's Guide to the Galaxy, Agents of S.H.I.E.L.D., The Six Million Dollar Man, Philip K. Dick, The Man in the High Castle, Misfits -
„Decăderea” lui Haley Joel Osment
10.04.2014 La începutul mileniului era imposibil să găseşti un copil actor mai apreciat decât Haley Joel Osment, transformat într-o celebritate mondială de convingătoarea sa apariţie în Al şaselea simţ, pentru care primeşte şi o nominalizare la Oscar. Pe parcursul a câţiva ani, Osment devine starul favorit al Hollywood-ului, cucerind regizori precum Steven Spielberg cu interpretările sale extrem de sincere. Şi-a început cariera în 1994, când apărea într-un rol scurt în Forrest Gump, mega-succesul de casă şi critică al lui Robert Zemeckis, dar apogeul l-a atins în perioada 1999-2001, când joacă roluri principale în trei filme foarte diferite care îi pun în evidenţă versatilitatea ca actor în ciuda vârstei fragede: horror-ul de atmosferă Al şaselea simţ, unde pro... citeşte Taguri: actor, Secondhand Lions, Entourage, The Sixth Sense, Pay it forward, A.I. - Artificial Intelligence, Forrest Gump, Steven Spielberg, Haley Joel Osment -
Steven Spielberg continuă proiectul lui Stanley Kubrick despre Napoleon
04.03.2013 Unul dintre proiectele faimoase rămase nerealizate ale cineastului Stanley Kubrick (trecut în neființă în anul 1999) va fi preluat și fructificat de Steven Spielberg. Filmul pe care regizorul Odiseei Spațiale 2001 a dorit să îl facă era centrat pe viața lui Napoleon. Potrivit Variety.com, Spielberg îl va transforma într-o miniserie TV. ”Voi dezvolta scenariul lui Stanley Kubrick pentru un serial scurt, nu pentru un lungmetraj, iar subiectul va fi viața lui Napoleon”, a declarat părintele lui ET pentru rețeaua franceză de televiziune Canal +. De altfel, Spielberg a mai continuat unul dintre proiectele lui Kubrick și anterior. Este vorba de A.I. Artificial Intelligence, un film la care Kubrick lucra încă din 1970. Proiectul ”Napoleon” are deja un scenariu – ... citeşte Taguri: A.I. - Artificial Intelligence, Steven Spielberg, Stanley Kubrick -
Producătorul filmelor Eyes Wide Shut, Full Metal Jacket şi A.I. Artificial Intelligence, la Bucureşti
20.12.2011 Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, ajuns la cea de-a 8-a ediţie, va avea loc în perioada 19-25 martie 2012 şi îl are drept invitat de onoare şi Preşedinte al Juriului pe producătorul britanic de origine germană Jan Harlan, din a cărui filmografie fac parte titluri precum Full Metal Jacket, Eyes Wide Shut sau A.I. Artificial Intelligence. Cumnat al legendarului Stanley Kubrick, Jan Harlan vine la Bucureşti în dublă calitate: pe lângă misiunea de a juriza filmele alese de Andrei Creţulescu, directorul artistic al festivalului, Jan Harlan va prezenta şi o scurtă retrospectivă Kubrick ce stă sub semnul aniversar al Portocalei mecanice (în 2012 se împlinesc 40 de ani de la premiera oficială a filmului), prezentat în capitală într-o versiune restaurată digital. Alături de Portocală, mi... citeşte Taguri: A.I. - Artificial Intelligence, Eyes Wide Shut, Full Metal Jacket, A Clockwork Orange, The Shining, Stanley Kubrick: A Life in Pictures, Stanley Kubrick, Jan Harlan -
Toate filmele lui Stanley Kubrick, la TIFF 2012
07.12.2011 În 2012, TIFF dedică un program amplu, plin de proiecţii, masterclass-uri, expoziţii şi alte evenimente speciale, unuia dintre cei care au marcat istoria primului secol de existenţă a cinematografului: Stanley Kubrick (1928 – 1999). Toate filmele regizate de acesta vor fi proiectate la Cluj-Napoca, în cadrul secţiunii 100%, inaugurate în 2011 cu operele complete ale lui Lucian Pintilie şi Pierre Étaix. Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1-10 iunie 2012, la Cluj-Napoca. Varietatea de genuri abordate, de la science-fiction la horror sau film de război, obsesia pentru perfecţiune, şi metodele sale de lucru cu actorii şi echipele de filmare l-au transformat pe Kubrick într-un creator-cult al cinematografiei mondiale, ale căr... citeşte Taguri: actor, Eyes Wide Shut, Full Metal Jacket, The Shining, Barry Lyndon, 2001: A Space Odyssey, Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb, spartacus, Day of the Fight, A.I. - Artificial Intelligence
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai. - Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
- Bilete disponibile în avans pentru Furiosa: Saga Mad Max
- Chris Hemsworth, despre viitorul său ca actor în urma descoperirii că este purtător al genei bolii Alzheimer
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
Documentarul În inima naționalei, care va avea premiera pentru public pe 13 mai, debutează în forță, proaspăt, alert, cu montaj foarte bun, ce dă întregii producții un ritm impecabil, care te face nu doar să nu pleci din sală, dar nici să nu te uiți în telefon. - How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
- Combat Wombat: Eroi de serviciu - Alegerea perfectă pentru o seară de film în familie
- Sting: păianjenul domestic cu poftă de viețuitoare
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
HBO 2
21:15
|
Call Me by Your Name(2017)Strigă-mă pe numele tău
|
Filmbox Premium
21:50
|
Rocketman(2019)Rocketman
|
CineMAX
00:40
|
The Silence of the Lambs(1991)Tăcerea mieilor
|
CineCloud
Argo
Batwoman
Aurel Vlaicu
Periferic
The Cheetah Girls: One World
Click
Judd Apatow
Can't Hardly Wait
Colossal
Elizabeth Mitchell
Broad City
Grey's Anatomy
Deliver Us from Evil
Richard Pryor
Utopia Impusă
Total Recall
Key and Peele
Paris
GoldenEye
Kieran Culkin
Cansel Elcin
Ne-Yo
Hereafter
I, Tonya
Ewan McGregor
Laura Antonelli
Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore
Nancy Travis
Riya Sen
Jurassic World: Dominion
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- Munch: Love, Ghosts and Lady...
- Cats in the Museum
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Boy Kills World
- Digimon Adventure 02: The...
În curând la cinema
- The Garfield Movie
- How to Have Sex
- The Strangers: Chapter 1
- În inima Naționalei
- Lefkovicsék gyászolnak
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Mothers' Instinct
- The Bikeriders
- Nina et le secret du hérisson
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
Filme noi în SUA
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- Mufasa: The Lion King
- MaXXXine
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Transformers One
- Speak No Evil
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
A.I. - Artificial Intelligence