Primul film despre viața lui Steven Spielberg, la cinema

de Cinemagia în 14 Nov 2022
În cel mai recent film al său, The Fabelmans/Fabelmans: Povestea unei vieti aparte (2022), Steven Spielberg își spune mult amânata poveste a copilăriei și a devenirii sale.

„Începusem să mă gândesc serios, dacă ar fi să aleg un film pe care încă nu l-am făcut, ceva ce îmi doresc să fac la un nivel cât se poate de personal, care ar fi acela?, se destăinuie Spielberg într-un interviu recent pe The Hollywood Reporter. „Era o singură poveste pe care îmi doream cu adevărat să o spun”.

Din 25 noiembrie, putem urmări această poveste în cinematografele din țară. The Fabelmans retrasează disoluția familiei lui Spielberg, văzută din perspectiva aliasului său copil, Sammy Fabelman (Gabriel LaBelle), pe care îl urmărim de la vârsta de șapte până la optsprezece ani. Michelle Williams o interpretează pe mama lui, o pianistă și pictoriță nevoită să își sacrifice arta pentru a-și crește cei patru copii, pe Sammy și pe cele trei surori ale sale. Paul Dano îl joacă pe tatăl lui, un inginer informatician tăcut și metodic, iar Seth Rogen pe cel mai bun prieten al tatălui său, care devine ca un unchi pentru Sammy.

Filmul recrează peisajul social postbelic din Arizona și, așa cum declară Spielberg, este primul lui film coming of age. Sammy este un băiețel retras și visător, victimă a bullying-ului antisemit și a unei realități pe care nu o poate înțelege decât prin marea sa pasiune, cinemaul. Efectul magic al primului film văzut la cinema, The Greatest Show on Earth (1952), o dramă poate prea incomod de rezonantă pentru un copil de cinci ani. lasă în el o urmă adâncă. Echipa filmului a reconstituit primele pelicule de 8mm și de 16mm din copilăria regizorului ajuns acum la vârsta de 75 de ani.

„Viața alături de mama și de tata m-au învățat o lecție, pe care sper că acest film o împărtășește cât de puțin… și anume: când începe o persoană tânără să își perceapă părinții drept ființe umane? În cazul meu, din cauza a ceea ce mi s-a întâmplat între șapte și optsprezece ani, începusem să îi apreciez pe mama și pe tata nu ca părinți, ci ca oameni reali.”, afirmă Spielberg pentru People.

Încă din 1999 se pregătea pentru acest film. Pornise de la un scenariu scris de sora lui, Anne Spielberg, intitulat „ I'll Be Home”. Însă marea lui frică era că nu o să le placă părinților, că nu o să îi accepte perspectiva asupra copilăriei petrecute alături de ei. Știa că are nevoie de mult curaj și că încă nu venise momentul.

Părinții lui Spielberg au fost longevivi. Mama lui, Leah, s-a stins în 2017, la 97 de ani, iar tatăl lui, Arnold, în 2020, la 103 ani. Izolarea introspectivă a pandemiei a retrezit urgența acestui film, un catharsis de care cineastul avea nevoie. De altfel, de-a lungul celor peste 50 de ani ai carierei sale, fabula misterioasă a copilăriei a fost mereu fundația filmelor sale.

Cu excepția filmelor Close Encounters of the Third Kind (1977) și A.I. - Artificial Intelligence (2001), Spielberg nu și-a scris niciodată scenariile. Însă aici, el a pornit un duet cu Tony Kushner (scenarist și dramaturg, laureat al premiului Pulitzer), alături de care nu mai colaborase de la A.I.

În 2004, în timp ce filma Munich, i-a împărtășit lui Kushner o amintire intrigantă din adolescență, când revăzuse niște pelicule de familie și aflase ceva șocant. „Camera a văzut ceva ce se ascundea în plină lumină.”, afirmă Kushner pentru Hollywood Reporter. „A văzut ceva ce nimeni din familie nu văzuse, fiindcă nu o căutau, sau fiindcă se opuneau în a o percepe. Am fost complet străpuns de acea poveste. I-am zis atunci că într-o bună zi, va face un film despre asta.” Duetul dintre cei doi a funcționat ca un soi de terapie prin scenaristică. În pandemie, Spielberg își depăna temeinic trecutul pe Zoom iar Kushner lua notițe, compilând un scenariul.

Michelle Williams își amintește și ea de începuturile carierei, când juca în Dawson’s Creek și se alinta unei prietene întrebând-o „Când o să mă sune și pe mine Spielberg?” Nu se gândea că douăzeci de ani mai târziu, avea nu doar să o sune, ci să îi propună chiar rolul mamei lui.

Așa cum era de așteptat, filmările au fost o cascadă de emoții pentru toată echipa, în frunte cu regizorul, nevoit să își ia pauze de plâns. Spielberg acum glumește pe seama terapiei sale de 40 de milioane de dolari, în care au jucat unii dintre cei mai buni actori de la Hollywood.

Însă dincolo de catharsisul autorului, Spielberg e un regizor renumit tocmai pentru rezonanța fulminantă pe care filmele sale o au în rândul publicului larg. Până și horror-urile sale, precum Jaws, te lasă la final cu o senzație de împlinire. Să nu uităm că, până la urmă, Spielberg și cu prietenul său, George Lucas, au schimbat complet paradigma blockbuster-ului american. Iar The Fabelmans e un film gândit pentru cineva care poate nu a auzit în viața lui de Steven Spielberg.

Fabelmans: Povestea unei vieti aparte (2022), din 25 noiembrie în cinematografe

Distribuit în România de Vertical Entertainment

Exploreaza subiecte similare:

The Fabelmans, Steven Spielberg, Michelle Williams, Paul Dano, Seth Rogen, A.I. - Artificial Intelligence, E.T. The Extra-Terrestrial, Jaws, Dawson's Creek, Gabriel LaBelle, Tony Kushner, Munich, Close Encounters of the Third Kind, Anne Spielberg, The Greatest Show on Earth

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells