Aceste filme nu impun o viziune strictă a binelui și a răului și nu glorifică eroismul războinicilor care își anihilează virtuos dușmanii, ci privesc războiul dintr-o perspectivă de ansamblu, drept tombola absurdă a morții pe care natura belicoasă a omului o provoacă.
Dr. Strangelove (regia Stanley Kubrick, 1964)
„Domnilor, n-aveți voie să vă bateți aici, suntem în sala de război!”
Nu putem vorbi de un asemenea top fără o scurtă retrospectivă asupra capodoperei lui Stanley Kubrick, singura comedie din filmografia sa. Dr. Strangelove este cu atât mai absurd cu cât arată mai degrabă ca un film-noir decât ca o comedie, fiind printre puținele pelicule în care sfârșitul lumii ne mai poate amuza. Pe lângă viziunea satirică a lui Kubrick, grandiosul Peter Sellers interpretează aici nu mai puțin de trei roluri, printre care și fostul nazist Dr. Strangelove, acum un consilier al președintelui, care are un plan halucinant de a salva omenirea.
În timpul Războiului Rece, un general paranoic al Statelor Unite lansează un atac nuclear împotriva Uniunii Sovietice în timp ce Pentagonul încearcă să îl împiedice. Dacă un singur focos ar reuși să își atingă ținta, ar declanșa un sistem automat al URSS-ului de a răspunde atacului printr-o lansare automată a unui întreg arsenal nuclear. Culmea, Rusia într-adevăr are un asemenea sistem, care încă poate fi pus în funcțiune. Se presupune că există din anii `80, iar filmul lui Kubrick a apărut în `64.
Come and See / Idi i smotri (regia Elem Klimov, 1985)
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unii dintre localnicii zonelor ocupate de Hitler erau forțați să devină colaboratori ai nazismului, ajungând să își omoare membrii propriei comunități.
Acest film bielorus descrie atrocitățile masacrului nazist de la Khatyn, unde scriitorul și co-scenaristul filmului, Ales Adamovich, a luat parte la evenimente ca adolescent, doar că în loc să adopte obișnuita perspectivă obiectivă a unui film de război, acțiunea e spusă subiectiv prin ochii adolescentului Flyora care, asemenea familiei lui Adamovich, a luptat ca partizan împotriva nemților.
Întreaga estetică a filmului este specifică genului horror, cu actorii aproape fixând obiectivul în niște prim-planuri înfricoșătoare, cu imaginile impregnate în griuri fade și cețoase, acompaniate de un sunet grav și cavernos. Toate aceste mijloace reflectă natura ostilă percepută de tânărul Flyora în timp ce asistă la cruzimea războiului, își pierde familia și vecinii și e forțat să privească cele mai sinistre crime ale umanității.
Das Boot (regia Wolfgang Petersen, 1981)
O altă capodoperă legendară de război cu o estetică de horror, Das Boot oferă o perspectivă inedită asupra celui de-al Doilea Război Mondial, solidarizându-ne cu echipajul unui submarin nazist, într-o perioadă în care înfrângerea Germaniei era iminentă.
Faptul că ținem cu pierzătorii este cu atât mai emoționant cu cât, pe de o parte, căpitanul se declară împotriva lui Hitler iar pe de altă parte, plonjăm în cotidianul claustrofobic al echipajului ca într-un infern. Cu fiecare atac sau tentativă de atac a submarinului, bărbații îngrămădiți în interiorul împuțit și insalubru al submersibilului mai coboară cu un cerc în iad.
Fiindcă acțiunea are loc aproape exclusiv la bordul unui submarin, sunetul este la fel de important ca pentru un nevăzător, astfel că sound design-ul ne ține într-un suspans copleșitor. Odată cu echipajul, ascultăm cu sufletul la gură toate sunetele de la suprafață, precum sonarul unui distrugător aliat, bombele subacvatice pe care le lansează sau torpilele submarinului.
Însă dincolo de acțiune și de suspans, nu multe filme reușesc să descrie rutina plictisitoare și chinuitoare a războiului cum face regizorul Wolfgang Petersen, care pare să transpună Infernul lui Dante.
Părerea ta
Spune-ţi părerea