Arhivă
-
Străjerii, în sfârşit un film românesc pentru copii
28.06.2018Dacă filme cu copii s-au mai văzut la noi, cele pentru copii sunt practic inexistente, această categorie de public fiind una dintre cele mai desconsiderate în cinema-ul nostru. Străjerii aduce o anumită reparaţie acestei situaţii ce nu face decât să sublinieze imaturitatea industriei de la noi. Cu toate neajunsurile sale şi scenariul rudimentar, filmul ar putea funcţiona pentru cei mici, iar părinţii ar putea decide, imediat după proiecţie, că este cât se poate de nimerit să-i trimită în tabără. Străjerii este unul dintre acele filme departe de a fi perfecte, dar care trebuie încurajate pentru că promovează un gen rar abordat în producţiile româneşti. Ce făceau Bună! Ce faci? şi Domnişoara Christina pentru comedie romantică şi horror, iată că face acu... citeşte Taguri: Florentina Ţilea, Vasile Calofir, Străjerii
-
În iulie, 16 documentare KineDok, în 11 orașe din țară
28.06.2018În „luna lui cuptor” vor fi proiectate „Funne: Visând la mare” și „Mulțumesc pentru ploaie” - două documentare care au în comun elementul acvatic. Dacă și voi visați la mare, ploaie sau măcar un duș rece, poftiți într-unul din orașele în care rulează cele mai răcoroase documentare KineDok: Miercurea Ciuc, Timișoara, Reșița, Satu Mare, Odorheiu Secuiesc și multe altele. Fiind tot în căutare de umbră și răcoare, pe durata verii Clujul își mută proiecțiile în Parcul Feroviarilor, iar la Arad filmele KineDokrulează în curtea Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol”, unde veți puteți viziona documentare la iarbă verde. Nu mergem însă la picnic și joacă până nu învățăm puțină istorie, spun organizatorii. La Târgu Mureș se va p... citeşte
-
Predatorul suprem, în primul trailer extins The Predator
28.06.2018Vânătoarea a evoluat. Predator a evoluat. Și, de asemenea, a evoluat talentul la trailere a 20th Century Fox. La mai puțin de două luni după ce studiourile au dat publicității primul teaser oficial pentru The Predator (regizor Shane Black), Fox a lansat trailerul oficial iar ce vedem e captivant. Personajul lui Sterling K. Brown, un agent guvernamental, explică faptul că sarcina lui este să captureze orice cade din cer, mai ales și mai cu seamă creaturile războinice extraterestre, genul care se prăbușesc pe Pământ în nave spațiale. Însă trailerul arată și o perspectivă asupra Predator-ului titular, să-i zicem Predator-ul suprem: mai mare, mai rău, mai brutal ca niciodată. Iată, de asemenea, și echipa de mercenari-asasini care investighează zona în care creat... citeşte Taguri: The Predator, Trevante Rhodes, Alfie Allen, Thomas Jane, Keegan-Michael Key, Boyd Holbrook, Olivia Munn, Shane Black, Sterling K. Brown
-
Serialul Misterele scrisorilor pierdute, din 7 iulie, pe canalul Diva
28.06.2018Serialul Misterele scrisorilor pierdute (trei sezoane) revine la Diva din 7 iulie, cu câte două episoade în fiecare sâmbătă, de la ora 14:00. Misterele scrisorilor pierdute (Signed, Sealed, Delivered) este o combinație de romantism, comedie și dramatism, axată pe 4 poștași, care se transformă într-o echipă neconvențională de detectivi, care pornesc pe urmele destinatarilor unor scrisori imposibil de livrat. Misiunea lor îi scoate din birou și îi trimite în lumea largă și imprevizibilă, în care fac mai mult decât să livreze scrisori și colete – salvează vieți, rezolvă crime, reunesc cupluri vechi și schimbă destine. Din echipă fac parte șarmantul Oliver O’Toole (Eric Mabius), liderul grupului; noul membru al echipei, Shane McInerney (Kristin Booth), un ... citeşte
-
Chipuri, locuri, de Agnès Varda şi JR, de vineri în cinematografe
28.06.2018„Chipuri, locuri”/„Visages villages”, de Agnès Varda şi JR, nominalizat la Oscar la categoria „Cel mai bun documentar” va rula de vineri în cinematografele din România. Agnès Varda, una dintre cele mai importante figuri ale Noului Val francez, şi fotograful şi muralistul JR sunt coregizorii și naratorii documentarului - road movie „Chipuri, locuri”. Cu toate că aparţin unor generaţii diferite, Varda (acum în vârstă de 90 de ani) şi JR (în vârstă de 35 de ani) apar ca suflete pereche, împărtăşind pasiunea pentru imagini şi maniera în care sunt create, prezentate şi transmise mai departe. Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveştile şi le tran... citeşte Taguri: Agnès Varda, Visages villages
-
Școli de vară pentru adolescenți
27.06.2018Vara asta ia-ți avânt și... învață ce vrei tu, la școlile de vară pe care Fundația Calea Victoriei ți le-a pregătit în lunile iulie și august. Dacă ai între 14 și 17 ani și vrei să te hotărăști la ce facultate dai, dar nu-ți vine nici o idee, treci pe la cursul „Cum îmi găsesc vocația”, susținut de psihologul Alice Cornea și gândit special pentru liceeni. Mai departe, vezi dacă te atrag și alte subiecte: Dezvoltare personală prin teatru, scriere creativă, vorbire în public în engleză sau chiar stil vestimentar și machiaj. Înveți și exersezi, dar „nu e ca la școală”, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Pentru că lectorii sunt oameni care profesează în domeniul despre care îți vorbesc și care predau de plăcere, pentru că nu va ... citeşte
-
Cei mai mici supereroi Marvel se văd pe cele mai mari ecrane
27.06.2018Vara aceasta facem echipă cu Omul Furnică şi Viespea din 6 iulie, la cinema, pentru o nouă aventură alături de cei mai simpatici eroi din Universul Cinematografic Marvel. În Ant Man and The Wasp/Omul Furnică şi Viespea – cea mai recentă producţie Marvel – îi reîntâlnim pe Scott Lang, infractorul devenit super-erou în primul film Ant Man, care a apărut în 2015, şi pe Hope van Dyne, Viespea care ne va surprinde cu tenacitatea şi abilităţile ei. „Ce e foarte palpitant la acest nou film este faptul că apare după confruntarea dezastruoasă din «Război Civil». Pentru mine este minunat că putem să spunem astfel de poveşti şi avem libertatea să ne jucăm cu personajele din benzile desenate, aducându-le pe marile ecrane, în faţa publicului. Asta am făcut şi... citeşte Taguri: Stephane Ceretti, Kevin Feige, Ant-Man and the Wasp
-
The Jurrasic World: Fallen Kingdom - scena care a traumatizat numeroși fani
27.06.2018Atunci când mergem la un film precum Jurassic World: Fallen Kingdom, nu ne așteptăm să ieșim de acolo întristați. Însă cinematograful ne surprinde mereu, și sequel-ul la Jurassic World chiar i-a afectat emoțional pe fani, atrage atenția website-ul looper.com. Vinovatul? Scena în care Owen (Chris Pratt), Claire (Bryce Dallas Howard) și Franklin (Justice Smith) au fugit în ultima clipă înainte ca insula Nublar să fie înghițită de un vulcan activ, ce a distrus Jurassic World și i-a ucis pe toți dinozaurii rămași. Pe măsură ce eroii fugeau către un loc sigur, ultimul lucru pe care l-au văzut a fost un Brachiosaurus neajutorat, abandonat pe insulă unei morți sigure, pe măsură ce norii de fum începeau să îl înconjoare... Fanii care își amintesc primul film,... citeşte Taguri: Jurassic Park, Justice Smith, Bryce Dallas Howard, Chris Pratt, Jurassic World: Fallen Kingdom
-
Din 6 iulie, la Diva, vă așteaptă „Eroi neobișnuiți”
27.06.2018„Eroi neobișnuiți” este titlul unei serii de filme ce vine luna aceasta la Diva cu personaje îndrăgite ce vor fi difuzate în fiecare vineri de la 20:00, începând cu 6 iulie, se vede într/un comunicat remis Cinemagia. Filmele de vineri seara debutează la Diva cu fimul de familie despre curajosul și excepționalul Babe, programat pe data de 6 iulie. Pe 13 iulie, în premieră la Diva, se poate urmări Shrek pentru totdeauna (Shrek Forever After). Filmul este o animație fantastică cu accente de comedie și este al patrulea din seria Shrek. De această dată îndrăgitul căpcăun pășește într-o versiune alternativă și complet cu susul în jos al regatului Far Far Away care este guvernată de alunecosul Rumpelstiltskin. Personajele au voci celebre ca: Eddie Murphy (câș... citeşte Taguri: king kong, Meryl Streep, Jude Law, Jim Carrey, Lemony Snicket's A Series of Unfortunate Events, Babe, Shrek Forever After
-
Ocean's 8: Jaf cu clasă dă lovitura la box office
26.06.2018Continuarea seriei de succes, care a făcut istorie cu ingenioasele spargeri marca Ocean, filmul „Ocean’s 8: Jaf cu clasă” ocupă primul loc în box office-ul românesc în weekend-ul de lansare, declasând liderul ultimelor trei săptămâni, Jurassic World: Un regat în ruină. Cu încasări în valoare de aproximativ 885.000 lei, Ocean’s 8 a fost văzut de peste 41.500 spectatori în premieră. Jurassic World: Un regat în ruină a fost văzut de vineri, 22 iunie, până duminică, de 21.474 spectatori. Jurassic World era vizionat la debut de 53.897 spectatori în România. Filmul le aduce în rolurile principale pe Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Mindy Kaling, Sarah Paulson, Awkwafina, Rihanna și Helena Bonham Carter. Surprinzătoare vor fi şi apariţiile ... citeşte Taguri: Anne Hathaway, Sandra Bullock, Jurassic World: Fallen Kingdom, Ocean's 8
-
Tensiuni şi respingeri: Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă
26.06.2018La mai bine de un deceniu de la Legături bolnăvicioase, în care regizorul Tudor Giurgiu explora foarte timid o poveste de dragoste lesbiană, L-ul din LGBT are parte de o "reparaţie" cinematografică în Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă, un film cu buget mic despre relaţia dintre două personaje feminine. Recomandat de noutatea sa tematică şi de interpretările foarte bune, Câteva conversaţii suferă din cauza unui final neconvingător, dar este cât se poate de vizionabil la cinema. Într-un cinema în care personajele principale feminine sunt supărător de rare, Câteva conversaţii înclină abrupt balanţa în cealaltă direcţie, surghiunind masculinul în doar câteva scene şi la periferia cadrului. Acesta se umple cu cele două eroine interpretate de Si... citeşte Taguri: Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, Florentina Nastase, Silvana Mihai, Bogdan Theodor Olteanu, Tudor Giurgiu, Legături bolnăvicioase
-
ScreenX, tehnologia de cinema cu ecran de 270 grade, urmează să ajungă şi în România
26.06.2018100 de săli ScreenX se vor deschide în SUA şi Europa, marcând o expansiune semnificativă a celui mai captivant format de cinema, în urma parteneriatului dintre CJ 4DPLEX și Cineworld Group. Inaugurarea sistemului cinematografic va avea loc în 10 ţări: SUA, UK, Israel şi alte şapte ţări europene, printre care şi România, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Acest parteneriat marchează o extindere majoră pentru cinematografie, iubitorii de film având ocazia să se bucure de o experienţă imersivă de vizionare a filmelor printr-un sistem panoramic de 270 grade, se vede în comunicat. ScreenX s-a extins rapid la nivel internaţional, reuşind să aducă în aceste săli de cinema atât filmele de la Hollywood, cât şi producţiile locale. „King Arthur: Legend of ... citeşte
-
Imagine cu villain-ul din Captain Marvel, dezvăluită. Este vorba despre Minn-Erva
26.06.2018Actrița Gemma Chan a publicat o imagine cu personajul ei din noul film Captain Marvel. Detaliile despre filmul Captain Marvel al Annei Boden și al lui Ryan Fleck au fost relativ puține, așa că această nouă imagine este binevenită. Am văzut-o pe Captain Marvel în costumul său (sau mai degrabă am văzut un costum care urma să fie colorizat), dar asta nu e mare lucru legat de ea sau de oponenta ei. Astăzi o vedem pentru prima oară pe Gemma Chan în rolul Minn-Ervei. Doctor Minerva este din rasa Kree, asemenea lui Ronan the Accuser din Guardians of the Galaxy, personaj care ar putea să apară în filmul Captain Marvel, cum Lee Pace s-a confirmat că va fi implicat în Captain Marvel, scrie syfy.com. Doctor Minerva o femeie genetician cu talent la spionaj. În benzile desenate... citeşte Taguri: Lee Pace, Guardians of the Galaxy, Brie Larson, Ryan Fleck, Anna Boden, Captain Marvel, Gemma Chan
-
SEECS Short Film Fest, ediția a 4-a, începe joi, 28 iunie
26.06.2018SEECS Short Film Fest, ediția a 4-a, începe joi, 28 iunie, în București, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. SEECS Short Film Festival prezintă filme studențești în proiecții publice gratuite la UNATC (str. Matei Voievod, nr. 75 – 77, sector 2). Deschiderea oficială a evenimentului are loc pe data de 28 iunie, ora 19, Sala Atelier. În aceeași seară, vor fi proiectate primele filme din competiție. Proiecțiile vor continua în zilele de 29 iunie și 30 iunie, de la ora 14, tot în sala Atelier. Ceremonia de premiere și vizionarea filmelor apreciate de juriu vor avea loc în 30 iunie, ora 19, sala Atelier. Aflat la cea de-a 4-a ediție (primele trei ediții au avut loc la Istanbul), festivalul este o platformă educațional-culturală și reprezintă un eveniment pri... citeşte Taguri: Roxana Stroe
-
Serialul supranatural „Preacher” revine la AMC, cu sezonul 3, pe 19 iulie
26.06.2018„Preacher” revine la TV cu un nou set de 10 episoade pe data de 19 iulie, de la ora 22:00, la AMC, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. O adaptare a benzilor desenate omonime (create de Garth Ennis și Steve Dillon și publicate între 1995 și 2000), „Preacher” este o poveste plină de adrenalină despre pastorul texan Jesse Custer (Dominic Cooper), fosta lui iubită, Tulip (actrița nominalizată la Oscar Ruth Negga) și un vampir irlandez pe nume Cassidy (Joseph Gilgun). Cei trei pornesc într-o călătorie în căutarea lui Dumnezeu, de-a lungul căreia sunt prinși între Rai și Iad. În sezonul 3, călătoria inițiatică a lui Jesse Custer spre divinitate îl duce înapoi la origini: acasă, locul pe care l-a evitat toată viața. Jesse, Tulip și Cassidy se întor... citeşte Taguri: Malcolm Barrett, Julie Ann Emery, Pip Torrens, Graham McTavish, Jeremy Childs, Colin Cunningham, Betty Buckley, Joseph Gilgun, Ruth Negga, Dominic Cooper
-
Chandler Riggs (The Walking Dead) își spune versiunea despre ieșirea din serial a lui Andrew Lincoln
26.06.2018Chandler Riggs, actorul din The Walking Dead, s-a declarat surprins cu privire la faptul că Andrew Lincoln părăsește serialul. Riggs a jucat, pe ecran, rolul fiului personajului lui Lincoln, Carl Grimes, timp de opt sezoane, înainte ca personajul său să fie omorât, într-o decizie scenaristică foarte contestată. În benzile desenate, Carl este încă în viață, iar autorul acestora, Robert Kirkman, relata în trecut că ar fi vrut ca tânărul Carl să fi supraviețuit tatălui său Rick inclusiv în materialul original. Deși realizatorii serialului TV au preferat să elimine personajul lui Carl, Rick va mai apărea numai în șase episoade, AMC oferindu-i actorului Norman Reedus un uriaș nou contract pentru a-l face pe personajul său, Daryl, noul personaj central. Vorbind p... citeşte Taguri: Norman Reedus, Andrew Lincoln, Robert Kirkman, The Walking Dead, Chandler Riggs
-
Tarantino i-a distribuit pe toți albii pe care îi știe în noul său film, comentează sarcastic critica
25.06.2018Regizor excentric și țintă a campaniei #MeToo, Quentin Tarantino lucrează la un nou film. Once Upon A Time in Hollywood este plasat în LA-ul anilor 1960 și are în centru cultul lui Charles Manson, alcătuit din autori ai unor crime oribile. Margot Robbie joacă rolul celebrei actrițe Sharon Tate, soția lui Roman Polanski, ucisă de către banda lui Manson pe când era însărcinată în nouă luni. Alte nume de listă A din distribuție sunt Dakota Fanning, Leonardo DiCaprio și Brad Pitt. Lăsând la o parte talentul, toți aceștia au ceva în comun: cu excepția lui Clifton Collins Jr., care joacă un personaj mexican, toți sunt albi. Nu există nici măcar un actor de culoare, scrie refinery29.com. Pe Twitter, Rotten Tomatoes a adunat într-un colaj toată distribuția filmul... citeşte Taguri: Reservoir Dogs, Django Unchained, Pulp Fiction, Margot Robbie, Untitled Quentin Tarantino/1969 Project, Quentin Tarantino
-
Recomandări TV. Revoluție, război, victorie și remușcare în filmele săptămânii
25.06.2018Începutul de săptămână ne îndeamnă la răsfoirea programului TV pentru a bifa cele mai interesante producții programate pe micile ecrane, filme de neratat, captivante prin mesaj, acțiune, fiorii produși telespectatorului și interpretarea actorilor. Iată ce filme vom urmări de luni până duminică. Nu ezitați să consultați programul TV integral sau secțiunile dedicate Filmelor și Serialelor TV. SF. Rise of the Planet of the Apes (2011)Luni, 25 iunie, ora 18:15, HBO Evoluţia devine revoluţie în acest lăudat film din 2011, care restartează complet seria Planeta maimuţelor şi ne arată cum primatele, în urma testării unui medicament ce ar putea vindeca maladia Alzheimer, devin tot mai inteligente şi îşi proclamă libertatea în faţa oamenilor. James Franco, ... citeşte Taguri: Mere roşii, Real Steel, The Words, Men in Black 3, The Deer Hunter, La pazza gioia, Rise of the Planet of the Apes
-
Ewan McGregor revine ca Obi-Wan Kenobi, combătând astfel zvonurile privind anularea noilor filme Star Wars
25.06.2018Ewan McGregor se va întoarce ca Obi-Wan Kenobi în următorul film Star Wars. Actorul va filma scenele pentru finalul trilogiei semnate de către J.J. Abrams, scrie thesun.co.uk, citând surse din LA. Fanii Star Wars vor avea sentimente împărțite, pentru că sperau la un film întreg dedicat lui Obi Wan, personaj care a apărut în nu mai puțin de șapte filme Star Wars. Ewan McGregor, de 47 de ani, l-a mai jucat pe Obi-Wan în Revenge of the Sith din 2005. O sursă a declarat că Ewan va participa în secret la filmările noului Star Wars, după ce Disney a insistat multă vreme ca Obi-Wan să aibă filmul propriu. De altfel, imdb listează un Untitled Star Wars/Obi-Wan Kenobi Project, în regia lui Stephen Daldry.... citeşte Taguri: Stephen Daldry, Star Wars: Episode III - Revenge of the Sith, Ewan McGregor
-
Primele reacţii la Ant-Man and the Wasp: „Am râs cu lacrimi”
24.06.2018Marvel a organizat prima proiecţie la Ant-Man and the Wasp pentru mass-media, pentru prima oară în noaptea de vineri şi reacţia publicului a fost favorabilă, scrie The Wrap. Consensul pe Twitter este că filmul este amuzant, este mai reuşit decât originalul, şi că este o continuare binevenită la Avengers: Infinity War. Însă pentru acei fani care speră că filmul va fi legat direct de evenimentele din Infinity War, se pare că legătura este cel mult tangenţială. Iată ce s-a scris despre film până acum: „O continuare perfectă la dramele din Infinity War", notează unul dintre critici. Altul susţine că este cel mai bun sequel de la Captain America: The Winter Soldier. Şi, iată, toată lumea consideră filmul e plăcut de urmărit. Rămâne să ne convingem la premie... citeşte Taguri: Captain America: The Winter Soldier, Avengers: Infinity War, Ant-Man and the Wasp
Articole 6301 - 6320 din 38430
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri