Arhivă

  • Sezonul 2 al serialului „Preacher” are premiera joi, pe canalul AMC

    26.06.2017 Articol Sezonul 2 al serialului „Preacher” are premiera joi, pe canalul AMC Episoadele 1 și 2 ale celui de-al doilea sezon al serialului „Preacher” se difuzează joi, 29 iunie, de la ora 22:00, la AMC. Următoarele episoade vor fi difuzate în fiecare joi, tot de la ora 22:00. Inspirat de popularele benzi desenate omonime, serialul este centrat pe Jesse Custer (Dominic Cooper), un predicator dintr-un orășel texan, care – în primul sezon –primește puterea de a ordona celor din jur să facă exact ceea ce le spune el. La finalul acestuia, descoperă că Dumnezeu a dispărut din Rai și pornește în căutarea Lui. În seria a doua, alături de Tulip (Ruth Negga) – marea iubire a lui Jesse – și Cassidy (Joseph Gilgun) – un vampir irlandez de 119 ani, protagonistul ajunge în New Orleans, unde dă piept cu gangsteri locali, agenți secreți pericul... citeşte
  • Rain Man, marţi, la FilmCafe

    26.06.2017 Articol Rain Man, marţi, la FilmCafe Finalul lunii iunie aduce, la Filmcafe, un film laureat cu patru Premii Oscar, o parodie a poveștilor cu supereroi (în care apare regretatul Leslie Nielsen) și o comedie franțuzească despre un chef care se luptă cu bucătăria moleculară. 27 iunie: „Rain Man” (1988), ora 19:30, Filmcafe Apreciata peliculă numită „cel mai bun film” la gala Oscar din 1989 începe cu o veste deloc tristă pentru egoistul avocat californian Charlie Babbitt (Tom Cruise): tatăl lui a murit. Din toată averea de 3 milioane de dolari a primit doar mașina Buick Roadmaster din 1949 a tatălui său și niște tufe de trandafiri. Muntele de bani a fost lăsat altcuiva: lui Raymond Babbitt (Dustin Hoffman, laureat cu Oscar pentru rol), fratele mai mare despre care Charlie nu-și aduce aminte nimic. ?... citeşte
  • Planeta Petrila, rezistenţa împotriva uitării

    26.06.2017 Articol Planeta Petrila, rezistenţa împotriva uitării Planeta Petrila, al doilea documentar al lui Andrei Dăscălescu după ataşantul Constantin şi Elena, reuşeşte un rar efect triplu: educă, emoţionează şi amuză. Ai ocazia unei incursiuni în lupta împotriva uitării şi a indiferenţei dusă de locuitorii oraşului minier Petrila, a căror unică sursă de venit, mina centenară din localitate, va fi nu doar închisă, ci şi demolată. Ameninţaţi cu ştergerea unei părţi relevante din istoria socială şi culturală a locului, petrilenii nu se resemnează în faţa deciziilor indiferente şi adesea inepte ale autorităţilor şi iau salvarea patrimoniului cultural în propriile mâini. Rezultatul te va impresiona cu siguranţă. Unul din lucrurile ce par a nu se fi schimbat după Revoluţie în România este lipsa totală de... citeşte
  • Recomandări TV. Muzical, SF, film de război, parodia filmului Fifty Shades of Grey şi Tarantino

    26.06.2017 Articol Recomandări TV. Muzical, SF, film de război, parodia filmului Fifty Shades of Grey şi Tarantino Ziua de luni este, așa cum v-am obișnuit, a Recomandărilor TV. Iată, așadar, o serie de filme pe care noi le vom urmări în următoarele seri ale acestei săptămâni. Desigur, oferta canalelor TV de la noi este mult mai variată în titluri și genuri. Film muzical. Begin Again (2013)Luni, 26 iunie, ora 17:55, TV1000Dan Mulligan (interpretat de Mark Ruffalo), un bărbat care lucrează în domeniul înregistrărilor muzicale se află în impas atât cu căsnicia și cariera, cât și în relația cu fiica sa. Dar în acest moment disperat al vieții sale, el aude o melodie extrem de expresivă, cântată de către Gretta (Keira Knightley), o muziciană necunoscută, care se află pe punctul de a-și abandona cariera artistică, din cauza inimii rănite și a frustrării. Ei sunt o pe... citeşte
  • Lungmetrajul animat „Țestoasa Roșie” deschide Anim’est Brașov 2017

    26.06.2017 Articol Lungmetrajul animat „Țestoasa Roșie” deschide Anim’est Brașov 2017 Animaţia „Ţestoasa Roşie” / „La Tortue Rouge”, în regia lui Michael Dudok de Wit, câștigătoarea Premiului Special al Juriului la Cannes 2016 în secţiunea Un Certain Regard, deschide ediția Anim’est Brașov 2017, ce are loc între 29 iunie – 2 iulie. Proiecția va avea loc în Piața Sfatului joi, 29 iunie, de la 21.30, și va fi precedată de un concert Bucharest Jazz Orchestra, un proiect special pe scena muzicală românească. Animația „Țestoasa roșie”, co-produsă de celebrul studio de animaţie japonez Ghibli, redă povestea momentelor marcante din viața unui om, spusă din perspectiva unui bărbat care naufragiază pe o insulă tropicală. Deși filmul nu are dialog, povestea reușește să ridice o serie de întrebări despre ambiție, acceptare și câ... citeşte
  • Distribuţia „Justice League”: Toţi eroii şi răufăcătorii cofirmaţi, plus noi informaţii despre ei

    25.06.2017 Articol Distribuţia „Justice League”: Toţi eroii şi răufăcătorii cofirmaţi, plus noi informaţii despre ei A sosit timpul ca echipa de supereroi de prim rang de la DC Comics să-și facă debutul live. „Justice League” îi va aduce împreună pe Batman, Wonder Woman, Aquaman, Flash, Cyborg și da, Superman pe marele ecran, în lupta împotriva unei invazii din Apokolips, condusă de ticălosul Steppenwolf. Nu este nicio îndoială că filmul va fi un eveniment obligatoriu de vizionat când va ajunge în cinematografe. La un film de amplorea lui „Justice League”, există multe personaje care se învârt în jurul eroilor. „Justice League” va avea personaje care se întorc din filmele anterioare ale DCEU (DC Extended Universe), dar în acelaşi timp va introduce noi jucători care vor merge cu toţii mai departe şi după „Justice League”. Ca să ne familiarizăm cu personajele, a... citeşte
  • Răufăcătoarea Nightshade va fi cu siguranţă în „Black Panther”

    25.06.2017 Articol Răufăcătoarea Nightshade va fi cu siguranţă în „Black Panther” Filmul Marvel „Black Panther” mai dezvăluie un  răufăcător. Cântăreaţa Nabiyah Be şi-a anunţat pe Twitter debutul ei în film. Ea nu va juca un personaj oarecare în noul film, ci va fi Tilda Johnson, un nume pe care fanii Marvel Comics îl vor recunoaște ca fiind răufăcătoarea Nightshade. Imaginea care a fost postată pe Twitter este din primul trailer lansat, deși se pare că Nabiyah Be nu a fost recunoscută și nu există nimic care să identifice personajul pe care îl interpretează ca Nightshade. Stă alături de Michael B. Jordan, care îl va interpreta pe Erik Killmonger în „Black Panther”, așa că pare că perechea va lucra împreună sau poate că Nightshade lucrează pentru Killmonger. În benzile desenate, Tilda Johnson a trecut prin mai multe nume uș... citeşte
  • Iată personajele din Transformers: The Last Knight

    24.06.2017 Articol Iată personajele din Transformers: The Last Knight În absența lui Optimus Prime, între Transformeri și rasa umană porneşte războiul. Dar cine sunt soldații cheie? Și de a cui parte sunt? Să facem cunoştinţă cu ei.... citeşte
  • Franciza horror Saw revine cu „Jigsaw”

    24.06.2017 Articol Franciza horror Saw revine cu „Jigsaw” Franciza horrorSaw” se întoarce pe marele ecran cu al optulea film, intitulat „Jigsaw”. Publicaţia Bloody Disgusting a confirmat că filmul Lionsgate va fi lansat la Halloween, intervalul de timp în obișnuit rezervat tuturor filmelor anterioare din franciza „Saw”. Jigsaw este porecla lui John Kramer (Tobin Bell), criminalul în serie din centrul francizei, care pune capcane mortale victimelor despre care el consideră că iau viaţa de bună. Titlul sugerează că această continuare ar putea fi un nou început pentru franciză, care este coordonată de Peter și Michael Spierig („Predestination”). Sinopsisul oficial al filmului „Jigsaw” spune: „Cadavrele revin prin oraș, fiecare întâlnind o moarte unică şi teribilă. Pe măsură ce ancheta avansează, dove... citeşte
  • Succesul filmului „Wonder Woman” reaprinde dicuţiile despre salariul mic al lui Gal Gadot

    23.06.2017 Articol Succesul filmului „Wonder Woman” reaprinde dicuţiile despre salariul mic al lui Gal Gadot După succesul uriaș al filmului „Wonder Woman”, salariul lui Gal Gadot primește foarte multă atenție. De ce? Pentru că a fost plătită cu 300.000 de dolari pentru rolul principal din film. Salariul actriţei a fost dezvăluit pentru prima oară de către Variety în 2014, dar primește din nou atenție, în urma recunoașterii publice a filmului și a câștigurilor impresionante de 573,5 de milioane de dolari în toată lumea. Această sumă introduce „Wonder Woman” pe locul şase în topul celor mai mari succese financiare ale anului, iar salariul lui Gal nu a trecut neobservat - având în vedere discuțiile aprinse despre diferența de salarizare de la Hollywood. Daily Dot a fost una dintre primele publicații care revizuiau cifrele la începutul acestei săptămâni, m... citeşte
  • Premierele săptămânii 23-29 iunie 2017

    23.06.2017 Articol Premierele săptămânii 23-29 iunie 2017 Pentru mulţi spectatori din România noua răfuială între Autoboţi şi Decepticoni ar putea fi cea mai interesantă premieră a săptămânii, dar oferta cinematografelor conţine şi unul dintre cele mai amuzante şi emoţionante documentare realizate vreodată la noi, o reîntâlnire cu Bruce Willis şi ecranizarea unui roman care promite că te va face să apreciezi micile bucuri ale vieţii. Iată mai jos recomandările noastre. În acest weekend are loc şi cea de-a 11-a ediţie a festivalului NexT, prima organizată în iunie şi nu în aprilie. Pe lângă selectarea anuală a celor mai bune scurtmetraje ale momentului, schimbarea anotimpului permite festivalului evenimente inedite precum "NexT în cartier": proiecţii în aer liber în apropirea cinematografelor închise din car... citeşte
  • „Îți vine să vomiți de oboseală, dar trebuie să găsești în tine puterea să continui"

    23.06.2017 Articol „Îți vine să vomiți de oboseală, dar trebuie să găsești în tine puterea să continui" Nu știu ce e pentru alții școala de Actorie, dar știu ce este pentru mine. E o școală în care reușești să te cunoști mai bine și să-i iubești pe ceilalți așa cum sunt. Nu sunt vorbe mari, chiar ajungi să-i iubești pe oameni așa cum sunt: cu ceea ce-ți place la ei, cu ceea ce nu-ți place la ei. Este o școală în care îți dai seama că ai nevoie de echipă și că echipa se construiește muncind cu transpirație, punând suflet. Este o școală în care ajungi să iubești nebunește adevărul și să urăști din tot sufletul minciuna. Scriu această filă la finalul unei sesiuni aglomerate de examene care mai de care mai importante și mai dificile. Credeam că nu se mai termină... cu bine. Și nu c-aș fi pesimistă din fire, ci pentru că, la un moment dat în ?... citeşte
  • Moarte în Alcatraz şi 8 Mile, în weekend, la AXN

    23.06.2017 Articol Moarte în Alcatraz şi 8 Mile, în weekend, la AXN Moarte în Alcatraz (1995), filmul ce prezintă notoriul proces care a desființat închisoarea Alcatraz, şi drama 8 Mile, cu rapperul Eminem şi Kim Basinger, se difuzează în weekend la AXN. „Acuz închisoarea Alcatraz de crime contra umanității”. Aşa îşi începe pledoaria James Stamphill, un tânăr avocat entuziast. Inculpatul, Henri Young, a ajuns la închisoare după ce a furat cinci dolari. A ajuns la Alcatraz, cea mai înspăimântătoare închisoare. A încercat fără succes să evadeze, și a petrecut apoi trei ani și două zile în izolare - într-o temniță fără lumină, fără căldură și fără toaletă. Milton Glenn, gardianul, căruia i se dăduse mână liberă, avea drepturi totale asupra lui Young. Într-o scenă șocantă, gardianul Glenn îi taie lu... citeşte
  • Romanul grafic „Watchmen”, pregătit pentru micul ecran

    23.06.2017 Articol Romanul grafic „Watchmen”, pregătit pentru micul ecran A fost nevoie de mulți ani pentru ca filmul clasic DC „Watchmen” al lui Zack Snyder să ajungă pe ecran, dar a ajuns în sfârșit, în 2009. Ar putea fi o altă versiune pe drum, de data aceasta făcută pentru televiziune și supravegheată de co-scenaristul serialului „Lost: Naufragiaţii”, Damon Lindelof. Coform Variety, Lindelof este în negocieri cu HBO pentru a crea un serial de televiziune bazat pe povestea iconică a lui Alan Moore. Este a doua oară când canalul de cablu încearcă să aducă „Watchmen” pe ecran, după o încercare făcută în 2014. Cu toate acestea, Variety observă că, dacă se întâmplă, versiunea lui Lindelof va începe din nou de la zero. „The Leftovers”, drama aperciată a lui Lindelof, a fost, de asemenea, difuzată pe HBO și recent... citeşte
  • Actriţă din „Taboo” şi „Urzeala tronurilor”, rol central în toate filmele Avatar

    22.06.2017 Articol Actriţă din „Taboo” şi „Urzeala tronurilor”, rol central în toate filmele Avatar După ce a jucat în „Urzealea tronurilor”, „Black Mirror” şi în serialul BBC „Taboo”, alături de Tom Hardy, Oona Chaplin - nepoata lui Charlie Chaplin - a fost angajată să joace în toate cele patru continuări ale filmului „Avatar”, de James Cameron. Oona Chaplin se alătură membrilor distribuţiei care revin, Zoe Saldana, Sigourney Weaver și Sam Worthington, pentru sequel-urile care se vor lansa în cinematografe din 2020. Intrigile sequel-ului sunt încă secrete, deși, potrivit Hollywood Reporter, Chaplin o va juca pe Varang, un personaj central puternic și vibrant, care apare pe întreaga durată a continuărilor despre care Cameron a declarat că „vor crea o saga”. Avatar s-a lansat în 2009, ceea ce înseamnă că primul sequel se va lansa un deceniu m... citeşte
  • Festivalul Anim’est revine la Brașov

    22.06.2017 Articol Festivalul Anim’est revine la Brașov Între 29 iunie și 2 iulie, Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, singurul festival autohton dedicat exclusiv filmului de animație, se întoarce la Brașov pentru al patrulea an consecutiv. Piața Sfatului și Centrul Cultural Reduta vor găzdui cele mai iubite filme de animație recente, alături de concerte live și evenimente speciale, pe gustul cinefililor și iubitorilor de animație de toate vârstele. Câteva dintre cele mai de succes producții de animație lansate anul trecut vor fi proiectate la Anim’est Brașov 2017: un highlight din programul acesti ediții este Kubo and the Two Strings / Kubo și lăuta magică, cea mai nouă producție a celebrului studio american de stop-motion LAIKA, și debutul regizoral al CEO-ului Travis Knight. Trolls / Trolii, ... citeşte
  • Transformers: Ultimul cavaler, rescrierea istoriei

    22.06.2017 Articol Transformers: Ultimul cavaler, rescrierea istoriei Iată că a venit şi al cincilea film al francizei, Transformers: Ultimul cavaler, la aproape exact zece ani de la debutul primei producţii inspirate de jucăriile Hasbro. Unii dintre spectatori cu greu îşi vor mai aminti ce se întâmplă în fiecare dintre părţile anterioare, dar Ultimul cavaler are o şansă suplimentară să fie mai memorabil: rescrie istoria punându-i pe extratereştrii metalici în acelaşi cadru cu cei 12 Cavaleri ai Mesei Rotunde. Dar chiar şi aşa, e în continuare clar că efectele speciale sunt mai importante decât povestea propriu-zisă. Un alt aspect inedit al noii părţi este o abordare stil Indiana Jones, pentru că ce-i foloseşte unui film de aventuri mai mult decât un MacGuffin? Celebrul artificiu scenaristic popularizat sub această denumire d... citeşte
  • Regizorii spin-off-ului dedicat lui Han Solo tocmai au fost concediaţi, deşi filmările sunt aproape gata

    22.06.2017 Articol Regizorii spin-off-ului dedicat lui Han Solo tocmai au fost concediaţi, deşi filmările sunt aproape gata În lumea mizelor din ce în ce mai ridicate cu proprietăți intelectuale scumpe, francize de miliarde de dolari și bugete umflate, se pare că a devenit ceva obişnuit să auzi că regizorii celor mai renumite filme de succes au fost concediaţi, au plecat sau au fost îndepărtaţi fără explicaţii... Dar demiterea lui Phil Lord și a lui Christopher Miller de la cârma viitorului spin-off dedicat lui Han Solo, filmat aproape integral în ianuarie și cu doar câteva săptămâni de producție rămase, a fost deosebit de șocantă, chiar și într-un climat hollywoodian în care rupturile între regizor şi casa de producţie au devenit o rutină înspăimântătoare, scrie publicaţia The Telegraph. Angajarea lui Lord și Miller a părut inițial o altă decizie puternică, creatoar... citeşte
  • Sărbătoarea internațională a muzicii, în direct, seara aceasta, la TV5Monde

    21.06.2017 Articol Sărbătoarea internațională a muzicii, în direct, seara aceasta, la TV5Monde Toulouse găzduiește pentru al doilea an consecutiv Sărbătoarea muzicii/Fête Internationale de la Musique, un spectacol de muzică live, de amploare, prezentat de cântărețul quebecoaz Garou. O seară spectaculoasă, intensă, ce se bucură de recitalurile unor artiști speciali, o producție de anvergură,transmisă în direct de TV5Monde, de la ora 22:00. Fête de la Musique este una dintre emisiunile cu cea mai mare audiență în România, dintre programele TV5MONDE, anul trecut. Cu ocazia Sărbătorii muzicii, canalul francofon propune până la finalul lunii iunie o serie de portrete originale ale unor artiști consacrați, alături de recitaluri speciale și concerte extraordinare. De la jazz, la muzică clasică, de la rock, la pop, trecând prin spectacolul de varietăți, T... citeşte
  • Scurtmetrajele NexT, în Bucureștii Noi, Giulești, Pantelimon, Floreasca, Drumul Taberei și Tineretului

    21.06.2017 Articol Scurtmetrajele NexT, în Bucureștii Noi, Giulești, Pantelimon, Floreasca, Drumul Taberei și Tineretului Scurtmetrajele NexT se văd anul acesta și în Bucureștii Noi, Giulești, Pantelimon, Floreasca, Drumul Taberei și Tineretului. Cele mai prietenoase scurtmetraje din festival pot fi văzute în  secțiunea NexT în cartier, într-o serie de proiecții inedite în  aer liber, în spațile din apropierea fostelor cinematografe, acum închise. Continuând același demers, mult așteptatul Oscars Night revine și la cea de-a 11-a ediție, de această dată proiectat și el tot în aer liber, în Parcul Tineretului. Evenimentul este dedicat întregii familii și este sub conceptul de picnic și cinema sub clar de lună. Intrarea la toate proiecțiile este liberă. Deși cele mai multe dintre cinematografele de cartier din București au fost închise, NexT crede cu tărie că dragostea pent... citeşte
Articole 7901 - 7920 din 38430
jinglebells