Arhivă
-
Serialul Jack Ryan, resuscitare eficientă a celebrului personaj
04.09.2018După Alec Baldwin, Harrison Ford, Ben Affleck şi Chris Pine, iată că i-a venit rândul lui John Krasinski să-l interpreteze pe celebrul analist CIA care ajunge, că vrea sau nu, în mijlocul celor mai periculoase conspiraţii globale. De această dată nu mai e vorba de un film pentru marele ecran, ci de Tom Clancy's Jack Ryan, un serial care deja a primit undă verde pentru al doilea sezon. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la noile aventuri ale lui Ryan. În ciuda unui subiect o idee prea familiar, serialul reuşeşte să te prindă în mreje mai ales datorită lui Krasinski, a cărui interpretare sensibilă şi inteligentă evită unele dintre locurile comune ale genului. Îl vedem pe Ryan în spatele biroului său de analist CIA, folosindu-şi cunoştinţele economice pentru a... citeşte Taguri: The Looming Tower , Wendell Pierce, Abbie Cornish, John Krasinski, Suits, Tom Clancy's Jack Ryan
-
Die Hard 6 se va concentra asupra lui John McClane, iar noul titlu o confirmă
04.09.2018Următorul film din seria Die Hard a primit un titlu oficial, un indicator al abordării ceva mai diferite a producătorilor pe acest final de franciză de acțiune. Prezentată inițial drept Die Hard: Year One, pelicula a rămas acum doar la McClane, scrie EmpireOnline.com, care a stat de vorbă cu producătorul Lorenzo Di Bonaventura. „Este destul de clară intenţia noastră după titlul anunţat oficial – McClane. Vrem să vă pese de personaj şi să vă implicaţi emoţional în povestea lui mai mult ca până acum”, a spus el. Scenariul noului Die Hard este în mare parte o poveste de origine, în care Bruce Willis revine la personajul ce i-a marcat cariera, însă alături de sexagenarul erou de aventură vom vedea şi versiunea mai tânără a acestuia, un McClane ce abia ?... citeşte Taguri: Die Hard, Bruce Willis
-
Exclusiv. Horror-ul The Nun, conceput după rețeta romanului „Numele trandafirului”
04.09.2018Gary Dauberman, scenaristul filmelor IT, Annabelle: Creation și The Nun, acesta din urmă cu premiera pe marile noastre ecrane săptămâna aceasta, a fost în România în vara anului trecut, pentru a însoți pe platourile horror-ului echipa de producție și a da ultimele indicații. Cinemagia a fost prezentă la un round table cu celebrul scenarist și a discutat despre The Nun/Călugărița: Misterul de la mănăstire. În film, părintele Burke (Demián Bichir) este trimis la mănăstirea Cârța împreună cu o tânără novice, chiar înainte ca aceasta să își depună jurământul final. Reușind să descopere taina blestemată pe care o ascune mănăstirea, cei doi ajung să își riște viața. La observația Cinemagia că povestea filmului, așa cum este rezumată în sinops... citeşte Taguri: Gary Dauberman, The Nun
-
Mark Strong, drept antagonistul Thaddeus Sivana, în noile imagini din Shazam!
04.09.2018Revista Empire a publicat imagini noi din Shazam!, o producţie DC al cărei trailer, prezentat în luna iulie în cadrul San Diego Comic Con, a entuziasmat fanii adaptărilor cu supereroi prin potenţialul său comic. De această dată, alături de supereroul jucat de Zachary Levi, îl vedem transformat în antagonist pe Mark Strong – el va fi Dr. Thaddeus Sivana, un geniu malefic cu puteri magice. În benzile desenate, tânărul Billy Batson (Asher Angel) suferă o transformare spectaculoasă de fiecare dată când rosteşte cuvântul „Shazam". Devine dintr-un băiat plăpând un supererou aproape invincibil (îi poate ţine piept cu brio şi lui Superman), însă noile superputeri sunt pentru Billy un prilej de a se distra şi a-şi uşura viaţa de şcolar (alături de el stă bunu... citeşte Taguri: Shazam!, Zachary Levi, Asher Angel, Mark Strong
-
European Film Awards. Start vot pentru People's Choice Award 2018
03.09.201830 și 31 octombrie sunt ultimele două zile în care mai putem vota pentru premiile People's Choice Award 2018. Iubitorii filmului pot vota pe platforma www.europeanfilmawards.eu și câștiga o excursie la cea de-a 31-a ediție a European Film Awards de la mijlocul lunii decembrie din Sevilia. Redăm, mai jos, știrea inițială, publicată la începutul campaniei de votare destinată cinefililor din întreaga Europa. Academia Europeană de Film dă startul votului pentru People's Choice Award, premiile acordate de public din cadrul European Film Awards. În fiecare an, platforma People’s Choice Award permite cinefililor europeni să își aleagă filmul favorit și să ofere distincția People's Choice Award celei mai îndrăgite producții realizare pe teritoriu european.Cinemag... citeşte Taguri: Victoria and Abdul, Valérian and the City of a Thousand Planets, The Death of Stalin , Aus dem Nichts, Dunkirk, Darkest Hour , Call Me by Your Name, Le sens de la fête, Borg vs. McEnroe
-
Recomandări TV. Personaje istorice memorabile, fantasy, crimă și horror
03.09.2018Biografic. Joan of Arc (1999)Luni, 3 septembrie, ora 20:10, TVR 2 Eroina rezistenței populare a francezilor, canonizată mai târziu de către catolici a inspirat mai multe filme. În The Messenger: Story of Joan of Arc 1999, Luc Besson o pune în rolul principal pe Milla Jovovich, care o conturează pe Ioana D'Arc mai degrabă drept o femeie-soldat. Totuși, Joan of Arc (1999), film canadian de televiziune pe care canalul TVR2 îl difuzează duminică, film cu Leelee Sobieski (foto colaj) este adolescentă blondă cu ochi albaștri, atrăgătoare, sensibilă și care primește mesaje divine. Totuși, primul film despre eroina francezilor este The Passion of Joan of Arc (1928), un film mut semnat Carl Th. Dreyer și devenit unul dintre clasicele genului. Cauza pentru care a luptat: Ioana... citeşte
-
Interviu exclusiv. Demián Bichir, părintele Burke în The Nun: „Personajul mi-a prilejuit reconectarea cu bunica mea”
03.09.2018Călugărița: Misterul de la mănăstire, cu Taissa Farmiga (sora Verei Farmiga, protagonista din The Conjuring) și Demián Bichir protagonişti, filmat integral în România, va avea premiera săptămâna aceasta pe marile noastre ecrane. Pe 19 iunie 2017, publicaţia Cinemagia era invitată pe platourile din Mogoşoaia ale filmului, unde a văzut decorurile, a asistat la turnarea câtorva scene şi a vorbit cu actorii şi echipa filmului. În săptămâna lansării acestui horror, Cinemagia publică o serie de interviuri exclusive în România. Actorul mexican Demián Bichir, părintele Burke în film, cel care este trimis de Vatican, împreună cu sora Irene (Taissa Farmiga) în România anilor 1950, a răspuns curiozităţii Cinemagia şi celorlalţi jurnalişti veniţi din SUA, Fran... citeşte Taguri: Demián Bichir, Vera Farmiga, Taissa Farmiga, The Nun
-
Filmele lunii septembrie 2018
02.09.2018Este o lună lipsită de blockbustere, dar mai mult decât bogată în filme de gen promiţătoare. Horror, fantasy, SF, animaţie, comedie ireverenţioasă şi unele dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului, iată doar câteva dintre genurile reprezentate luna aceasta de premiere din cinematografe. Mai jos recomandările noastre. 7 septembrieThe Nun/Călugăriţa: Misterul de la mănăstire Demonul Valak este cu siguranţă cel mai înspăimântător element al seriilor The Conjuring şi Annabelle, iar acum se va dezlănţui cât se poate de feroce într-un spin off care cu siguranţă nu îi va lăsa pe români indiferenţi. Filmat aproape în întregime în România primăvara trecută, filmul mută povestea la începutul anilor '50 în mănăstirea Cârţa (locaţia folo... citeşte Taguri: Hell Fest, Les fantômes d'Ismaël, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, Ploey - You Never Fly Alone, Money, Povestea unui pierde-vară, Momo, Luis & the Aliens, A Simple Favor, Peppermint
-
A Star is Born, cu Lady Gaga, este un remake remarcabil, scrie presa internațională
02.09.2018Primii critici de film care au evaluat A Star Is Born, debutul regizoral al lui Bradley Cooper lansat zilele acestea la Festivalul de Film de la Veneția, sunt încântați de prezența lui Lady Gaga, de rolurile secundare excelente și de îndemânarea lui Cooper în spatele camerei. A Star Is Born/S-a născut o stea va avea premiera în România pe 19 octombrie. Povestea este centrată în jurul muzicianului Jackson Maine (Bradley, care semnează și regia) care o întâlneşte pe tânăra aspirantă Ally (Lady Gaga) şi se îndrăgosteşte pe loc de ea. Deşi nu mai crede că devine cântăreaţă vreodată, Ally cucereşte publicul imediat, după ce Jack o convinge să urce pe scenă, la unul dintre concertele lui. Pe măsură ce cariera lui Ally ia amploare, povestea lor de dragoste s... citeşte Taguri: Lady Gaga, Bradley Cooper, A Star Is Born
-
Prima reacție la horror-ul Suspiria: „senzația tot mai intensă de spaimă și dezorientare, interesant manageriată”
02.09.2018Suspiria a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția iar presa internațională a publicat primele reacții la acest remake semnat Luca Guadagnino. Regizorul italian le reunește pe starurile principale din A Bigger Splash, Dakota Johnson și Tilda Swinton, într-o variantă a horror-ului clasic al lui Dario Argento. O poveste sinistră bântuie în jurul unei companii de dans de faimă globală, o poveste care o implică pe directoarea artistică a trupei (Tilda Swinton), pe o tânără și ambițioasă dansatoare (Dakota Johnson) și pe un psihoterapist care ține doliu (Lutz Ebersdorf). Unii vor cădea pradă coșmarului. Alții se vor trezi în ultima clipă. „Senzația tot mai intensă de spaimă și dezorientare este manageriată în mod interesant, și există o... citeşte Taguri: A Bigger Splash, Lutz Ebersdorf, Chloë Grace Moretz, Dakota Johnson, Tilda Swinton, Luca Guadagnino, Suspiria
-
Trailer The Predator nerecomandat sub 15 ani. Predatorul își asmute câinii de vânătoare
01.09.2018Un nou trailer The Predator a fost lansat vineri seară de către studiol 20th Century Fox, cu ratigul R, echivalentul românesc al clasificării „Nerecomandat sub 15 ani”. Trailerul conține scene sângeroase de confruntare dintre Predator și armată, dându-ne o imagine clară asupra ferocității Predatorului dar oferă și prima imagine cu câinii de vânătoare ai extraterestrului, nou introduși în franciză. „Își urmărește prada, ca într-un joc. Și se pare că îi face plăcere asta”, spune personajul lui Sterling K. Brown. Pe de altă parte, în completarea potretului extraterestrului, personajul Oliviei Munn spune că „acesta nu este un prădător, ci practică vânatul sportiv”. Trailerul mai conține și alte mostre de umor în maniera regizorului și scena... citeşte Taguri: predator, Alfie Allen, Jake Busey, Yvonne Strahovski, Thomas Jane, Jacob Tremblay, Keegan-Michael Key, Olivia Munn, Sterling K. Brown, Shane Black
-
„Un om integru”: provocarea de a rezista într-un război asimetric
31.08.2018Lerd/Un om integru, recompensat cu premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2017, este o poveste despre principii și despre individ contra sistemului. Filmul turnat pe ascuns în Iran, ulterior interzis în această țară, aduce în discuție o temă fierbinte astăzi inclusiv în contextul local: corupția și omul aflat în conflict cu sistemul. Toate concluziile din film, de tipul „toți învață să se descurce, unii mai repede, alții mai încet” nu sunt străine nici românilor. Lumea din Lerd/Un om integru - care aduce cu România anilor 1990 - nu este doar coruptă; autoritățile iau partea celor puternici, iar cine caută dreptatea se trezește singur împotriva unui sistem de alianțe. Integritatea personajului principal nu este un atu pe cât este mai... citeşte Taguri: Lerd
-
Premierele săptămânii 31 august - 6 septembrie 2018
31.08.2018Luna august se termină molcom, în ton cu moleşeala dată de numărul generos de grade Celsius din termometre. Avem parte de un sfârşit de săptămână în care producţiile de festival (una europeană, cealaltă iraniană) par mult mai tentante decât cele hollywoodiene, chiar şi pentru publicul larg. Iată mai jos recomandările noastre. Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor! Norm of the North 2: Keys to the Kingdom/Norm d... citeşte Taguri: Le Fidèle, Lerd, Norm of the North 2: Keys to the Kingdom, Slender Man
-
Norm aduce Polul Nord la cinema, din 31 august
31.08.2018Dacă vă sperie canicula din weekendul care vine, antidotul perfect e să vă luați familia și să mergeți să vă răcoriți la cinema cu aventurile simpaticului Norm de la Polul Nord, ne recomandă distribuitorul în România al animației, RoImage 2000. Norm se află la a doua aventură pe marile ecrane. De data aceasta, e pe cai mari: tocmai a fost încoronat rege la Polul Nord, dar îl pândesc pericole de care nu poate trece decât alături de prietenii lui. Norm, proaspăt încoronat rege al Polului Nord, se duce la New York, unde urmează să primească cea mai înaltă distincție – cheia orașului. Dar, în timp ce Norm se străduie să le dovedească cetățenilor din New York că are talentul și abilitățile necesare ca să fie un rege adevărat, cheia orașului este ... citeşte Taguri: Norm of the North 2: Keys to the Kingdom
-
Despre Trup/Suflet, la fARAD 5
30.08.2018Festivalul de film documentar fARAD revine la Cinema Arta din Arad între 3-7 octombrie cu o selecție variată și efervescentă de filme documentare premiate în marile festivaluri internaționale. Tema celei de-a cincea ediții este Trup/Suflet, iar selecția din acest an prilejuiește o explorare temerară a naturii caleidoscopice a erosului uman și a cotloanelor ambigue ale intimității. „fARAD 5 vorbește despre intimitate și nevoia de dragoste", spune Mona Nicoară, directorul artistic al festivalului. „Cele 12 filme din program sunt tot atâtea meditații asupra condiției umane și examinări oneste ale diversității noastre interioare. Suprafețele noastre epidermice sunt deopotrivă zone de contact primordial și scuturi care ascund vulnerabilități și adâncimi nebă... citeşte
-
Evenimentul „Regal de balet”: povestea unui spectacol care unește românii, la Centenar
30.08.2018Asociația Nevoia de Educație, alături de balerina Alice Minoiu vă așteaptă, pe 3 septembrie 2018, la Teatrul Național București (TNB), la Gala „Regal de Balet”. Ultimele bilete la eveniment au fost puse în vânzare. Balerini români și străini, care profesează în întreaga lume, se vor reuni în Sala Mare a teatrului pentru a sărbători în pași de dans 100 de ani de la Marea Unire. „Pentru a realiza un spectacol de succes este nevoie de multă determinare și daruire față de actul artistic în sine. Amprenta personală a fiecărui artist formează un lanț de emoții menite să dea viață poveștilor din seara de 3 septembrie la Teatrul Național din București”, declară în acest sens Alice Minoiu. Cerința publicului pentru spectacol i-a determinat pe organiza... citeşte
-
Spectacolul „Mamma Mia!” revine pe scena Sălii Palatului, cu cea mai frumoasă poveste a anului, pe versuri inspirate din repertoriul ABBA
30.08.2018Spectacolul de musical „Mamma Mia!” se întoarce în această toamnă la Sala Palatului, pe 22 și 23 septembrie, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. După cele șase spectacole din București, Cluj și Alba Iulia, la care au participat peste 21.000 de oameni, „Mamma Mia!” revine cu îndrăgitele personaje interpretate de Loredana Groza, Mirela Vaida (Donna), Ana Munteanu, Bianca Purcărea (Sophie), Aurelian Temișan, Cornel Ilie, Ciprian Teodorescu (Sam), Horia Brenciu, Ernest Fazekas (Harry), Adrian Nour (Bill) , Ioana Sihota (Jazzy Jo), Anca Țurcașiu (Tanya), Ecaterina Ladin, Anca Sigartău (Rosie), Silviu Mircescu, Sebastian Seredinschi (Sky), Cristina Danu (Ali). Cei care nu vor rata cele două spectacole anunțate pentru luna septembrie se vor bucura s?... citeşte Taguri: Silviu Mircescu, Anca Sigartau, Anca Ţurcaşiu, Ernest Fazekaș, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Aurelian Temişan, Loredana Groza
-
Retrospectiva Anonimul debutează vineri, 31 august, la București
30.08.2018Retrospectiva celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul debutează vineri, 31 august, la Cinema Muzeul Țăranului și continuă în weekend-ul 1- 2 septembrie la Sala ARCUB, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Unul din cele mai importante evenimente ale Anonimul 15 a fost proiecția în premieră mondială la festival a filmului Would You Like To Stargaze?, în prezența regizorului kazah Emir Baigazin, invitatul special al ediției din acest an, care a primit în Deltă Trofeul Anonimul pentru Contribuția sa la frumusețea cinematografiei mondiale. Publicul bucureștean va avea ocazia să vadă acest film în deschiderea Retrospectivei, vineri, 31 august la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 18.00. În aceeași seară, de la ora 2... citeşte
-
The Meg 2 ar putea aduce pe marele ecran mai mulţi monştri marini şi creaturi uimitoare
30.08.2018Succesul major al lui The Meg la box office – a ajuns la încasări de 411,5 milioane de dolari internaţional, mai mult chiar decât Solo: A Star Wars Story, care a obţinut în total doar 392 milioane – i-a făcut cu siguranţă pe cei de la Warner Bros. să ia în calcul o continuare a filmului. Inspirat din prima carte din seria autorului american de SF Steve Alten, intitulată Meg: A Novel of Deep Terror, The Meg ar avea destul material pentru o franciză. Într-un inteviu acordat metro.us, Alten a declarat că tocmai a terminat a şasea carte a seriei, Meg: Generation, şi că, cu fiecare volum, miza creşte şi apar noi monştri marini. „Dacă producătorii vor o franciză, nu vor trebui să se străduiască prea mult să vină cu ceva nou. Cărţile te poartă către locuri... citeşte Taguri: Solo: A Star Wars Story, The Meg
-
Iată ce personaj central din Jurassic World trebuia să fie antagonist
30.08.2018Rolul lui Claire din filmele Jurassic World i-a mărit baza de fani lui Bryce Dallas Howard, iar noile aventuri cu dinozauri par acum de neconceput fără acest personaj feminin puternic. Cu totul altfel ar fi stat însă lucrurile dacă realizatorii foloseau una dintre primele versiuni de scenariu, în care Claire era prezantată ca villain. Într-un interviu acordat BDHNetwork.com, regizorul lui Jurassic World (2015) şi co-scenaristul filmului, Colin Trevorrow, a menţionat că, înainte ca el să se alăture proiectului a existat o variantă a scenariului în care personajul lui Dallas Howard era chiar antagonistul principal al filmului. „Aveam acest personaj, care avea una sau două scene şi care era managerul de operaţiuni al parcului de dinozauri. Din ce-mi amintesc, numele ei e... citeşte Taguri: Jurassic World: Fallen Kingdom, Jurassic World, Chris Pratt, Colin Trevorrow, Bryce Dallas Howard
Articole 6001 - 6020 din 38430
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri