Arhivă
-
Iată cum ar putea fi readuse la viață personajele ucise în Infinity War. Atenție, spoilere!
30.08.2018Știm că majoritatea eroilor care s-au transformat în cenușă la finalul lui Avengers: Infinity War vor învia în curând. Știm că toate cele care au avut un final precoce, fie pe Pământ, fie pe Titan sau în lumea cuantică, vor călători cumva înapoi în timp pentru a repara totul. Există numeroase speranțe că Doctor Strange, care a întrevăzut peste 14 milioane de deznodăminte ale luptei Thanos vs. Avengeri, a văzut măcar o șansă de a-l învinge pe Titanul nebun. Și acum iată o teorie convingătoare despre cum va fi înfrânt Thanos, printr-unul din trucurile lui Strange. Postată pe Facebook și descoperită de către publicația The Express, această teorie a fanilor susține că Piatra Timpului pe care Doctor Strange i-a dat-o lui Thanos vine din viitor. Acest fa... citeşte Taguri: Ant-Man, Doctor Strange, Avengers: Infinity War
-
„Să ne amintim de Neagu Djuvara: 102 ani de la naștere”, joi, 30 august
29.08.2018Fundația Calea Victoriei și editura Humanitas vă invită joi, 30 august, de la ora 19:00, la un eveniment dedicat memoriei domnului Neagu Djuvara, istoric şi eseist, autor Humanitas, apreciată personalitate culturală. Domnia sa a fost primul lector al Fundației Calea Victoriei. Evenimentul „Să ne amintim de Neagu Djuvara” este organizat la împlinirea a 102 ani de la naşterea acestui aristocrat şi mare om de cultură și va fi găzduit în eleganta Sală de Marmură, prin amabilitatea Cercului Militar Național. Invitaţii serii sunt istoricul Georgeta Filitti şi Matei Neagu Iosipescu, trainer la UNICEF România, ambii apropiaţi ai domnuluiNeagu Djuvara. În această seară specială, va fi evocat rolul domniei sale în viaţa culturală din România ultimelor trei de... citeşte
-
Le Fidèle - curse, jafuri și melodramă fără limite
29.08.2018Un romance ce amintește de antologicul Love Story (1970) combinat cu un heist movie cu foarte bune scene de jafuri, filmul Le Fidèle/Racer and the Jailbird funcționează perfect în prima jumătate, după care apasă până la refuz pedala melodramei. Drama celor doi iubiți nu smulge în final nicio lacrimă spectatorului, tocmai printr-o supralicitare a factorului tragic în absența unei griji mai mari pentru construirea personajului feminin și a motivațiilor ce leagă într-o iubire atât de profundă protagoniștii. Finalul nu are nicio justificare dacă gândim strict în termenii narațiunii cinematografice. Scenariștii reuşiseră să-şi ducă la îndeplinire intenţiile, dar supralicitează inutil sfârșitul. Adèle Exarchopoulos dă consistență personajului ei, destul... citeşte Taguri: Matthias Schoenaerts, Love Story, Adèle Exarchopoulos, Le Fidèle
-
A 13-a ediție a Festivalului Anim’est, dedicată explorării limitelor în animație, în perioada 28 septembrie - 7 octombrie
29.08.2018Pentru a treisprezecea toamnă la rând, Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est își propune să aducă un suflu proaspăt de energie în cinematografe și pe străzile capitalei, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Ediția din acest an, care va avea loc între 28 septembrie și 7 octombrie, este dedicată animației experimentale și de avangardă, adunând la un loc câteva dintre cele mai neconvenționale și inovatoare experimente vizuale animate din anii ’20 și până astăzi, producții emblematice care au marcat istoria cinematografiei și în special pe cea a filmului de animație. Unul dintre cele mai spectaculoase lungmetraje de animație ale anului deschide ediția cu numărul 13: „Another Day of Life”, o producție a multipremiatului studio po... citeşte Taguri: Another Day of Life
-
Emisiunea „Hello Hollywood”, din 2 septembrie la AMC
29.08.2018Postul AMC începe luna septembrie cu o premieră: noua emisiune „Hello Hollywood”, în care se pătrunde în culisele Cetății filmului. De la interviuri cu cele mai mari vedete ale marelui și micului ecran, la știri despre festivaluri, filme și seriale (mai ales producțiile originale AMC) , se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Gazda formatului este Anikó Návai, jurnalistă de origine maghiară, care locuiește de 20 de ani la Los Angeles, este membră a Asociației Presei Străine de la Hollywood (organizația care acordă anual Globurile de Aur) și știe tot ce mișcă în Cetatea filmului american. Noua emisiune săptămânală axată pe cele mai noi producții cinematografice și universul starurilor hollywoodiene va avea premiera pe 2 septembrie, la ora 14:00, și ... citeşte
-
Aventurile lui Ploey, din 21 septembrie la cinema
29.08.2018Creatorii animației „Legends of Valhalla – THOR” ne invită într-o aventură animată perfectă pentru întreaga familie: Ploey – Inimă de viteaz, din 21 septembrie. CRBL dublează vocea fluierarului tată în această animație. O secvență din camera de dublaj poate fi urmărită mai jos. Ploey - You Never Fly Alone e povestea unui pui de fluierar care nu reușește să învețe să zboare, așa că e abandonat de familia lui când vine timpul migrației de iarnă. Cu ajutorul prietenilor săi, Ploey își va pune la bătaie toate abilitățile pentru a trece peste frigul arctic, dar și pentru a scăpa cu viață din calea unor inamici periculoși. ... citeşte Taguri: Ploey - You Never Fly Alone
-
Doctor Who se alătură distribuției lui Star Wars: Episode IX
29.08.2018Starul lui Doctor Who și al serialui Netflix The Crown, Matt Smith, a fost cooptat în următoarea aventură Star Wars regizată de J.J. Abrams. Potrivit TheHollywoodNews.com, care a publicat știrea, nu a fost dezvăluit și rolul pe care Smith îl va interpreta. Star Wars: Episode IX își desfășoară încă filmările în Marea Britanie și va ajunge în cinematografe în decembrie, anul viitor. Alte figuri noi în distriubuția compusă din Daisy Ridley (Rey), John Boyega (Finn), Oscar Isaac (Poe), Lupita Nyong'o (Maz), Domhnall Gleeson (Hux), Kelly Marie Tran (Rose), Joonas Suotamo (Chewbacca) Adam Driver (Kylo Ren) și Billie Lourd sunt Dominic Monaghan (Lost), Keri Russell și Naomi Ackie. Nu vor lipsi din finalul noii trilogii Mark Hamill (Luke), Anthony Daniels (C3PO) și Bill... citeşte Taguri: Star Wars: Episode IX, J.J. Abrams, Carrie Fisher, Billy Dee Williams, Anthony Daniels, Mark Hamill, Keri Russell, Dominic Monaghan, Billie Lourd, Adam Driver
-
Black Adam nu va ocoli violenţa, asigură producătorul filmului
29.08.2018Noi detalii legate de producţia filmului Black Adam, cu Dwayne Johnson în rol central, au fost oferite de către producătorul Hiram Garcia, una dintre figurile cheie ale companiei lui „The Rock”, Seven Bucks Production, şi unul dintre vechii colaboratori ai starului. Într-un interviu preluat de Movieweb.com, Garcia a dat asigurări că filmul este în dezvoltare şi va fi realizat. „Suntem concentraţi pe scenariu acum şi totul merge foarte bine. Suntem satisfăcuţi de povestea creată. A face un film cu supereroi a fost dintotdeauna visul meu”, a spus producătorul. Totodată, el a menţionat şi faptul că scenariul nu va îndulci în vreun fel atitudinea lui Black Adam: „Vorbesc precum un fan al personajului şi vă spun că îl veţi vedea acţionând exact aşa cum v?... citeşte Taguri: Dwayne Johnson
-
Cronică Slender Man. Un personaj lacunar, dar atmosferă de angoasă și teroare
28.08.2018Horror-ul Slender Man se lansează vineri, 31 august, pe marile noastre ecrane, propunând un personaj nou în pandemoniumul marelui ecran. Slender Man se hrănește din frica celor pe care ajunge să îi posede, asemenea lui It, își bântuie victimile preponderent în vis, asemenea lui Freddy Krueger, este entitatea fără chip, am putea spune asemenea lui Leatherface și are o prezență cu membre alungite, de arahnidă, cu ramificaţii dendrologice, poate pentru că e o entitate care vine din pădure sau... de amorul efectului vizual. Backstory-ul entității lipsește cu desăvârșire în acest film, așadar și motivarea acțiunilor sale, ceea ce lasă în aer mare parte din scenariu. Superficialitatea aceasta în construirea personajului titular anulează însuși efectul horror. ... citeşte Taguri: Slender Man
-
Alpha, lider de box-office în România
28.08.2018Vineri, 24 august, s-a lansat pe marile ecrane din țară filmul Alpha, ce a atras în cinematografe în weekendul lansării 29.703 spectatori și a realizat încasări de 703.495 lei, devenind lider-ul național de box-office al perioadei, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Producție Columbia Pictures și Studio 8, Alpha prezintă povestea primei prietenii între oameni și animale, pe când cele dintâi încercări ale vânătorilor de a îmblânzi lupul aveau să-i transforme în cei mai buni prieteni. Acum 20.000 de ani, în timpul erei glaciare, pe cand Homo sapiens înfruntau ierni aspre și pericole de tot felul, fiecare zi era o luptă pentru supraviețuire. Omenirea abia învăța primele lecții de comunicare și animalele erau considerate doar prădători sau pradă. D... citeşte Taguri: Alpha
-
Cum se antrenează Stallone pentru Rambo 5, la 72 de ani
28.08.2018Pare că nu a trecut prea mult timp de la filmele de acţiune ce l-au consacrat pe Sylvester Stallone... Însă au trecut 42 de ani de la primul său film Rocky, 36 de ani de la prima sa interpretare a lui Rambo şi 32 de ani de la premiera peliculei Cobra. Starul a continuat seria filmelor de acţiune cu zeci de titluri şi rămâne, la 72 de ani, un punct de reper al industriei cinematografice. După încheierea filmărilor la Creed II, unde îl vom revedea în rolul lui Rocky Balboa, Stallone a început un antenament fizic intens pentru cea de-a cincea aventură a lui Rambo pe marele ecran. El a postat o secvenţă video din sala de antrenament pe pagina sa oficială de Instagram (preluat apoi de site-urile de profil), prilej de a transmite şi un mesaj fanilor: „Doar pentru că ai aj... citeşte Taguri: Sylvester Stallone
-
Un film japonez cu zombi a ajuns la opt milioane de dolari la box office cu un buget minuscul
28.08.2018Filmul japonez cu zombi One Cut of the Dead este cea mai recentă surpriză a box office-ului local. Primul lungmetraj al japonezului Shin'ichirô Ueda, lansat la finalul anului trecut şi realizat cu numai 27.000 de dolari, a ajuns la un total de opt milioane de dolari la box office-ul japonez. Filmul a atras atenţia presei internaţionale şi a primit cronici pozitive de la majoritatea publicaţiilor de profil. Pelicula a fost realizată în cea mai mare parte cu actori necunoscuţi, cu ajutorul şcolii de actorie şi regie Enbu Seminar din Tokyo. Succesul său s-a datorat modului în care demontează convenţiile genului, scriu criticii. Intriga urmăreşte o echipă de filmare a unei producţii zombie de buget mic, într-o zonă abandonată după cel de-Al Doilea Război Mondial, care... citeşte Taguri: Kamera o tomeru na!
-
Călugăriţa: Misterul de la mânăstire, din 7 septembrie la cinema
28.08.2018Producătorul James Wan, regizorul seriei de succes „Trăind printre demoni 1 şi 2” dezvăluie un nou colţ întunecat al universului horror cu filmul „Călugariţa: Misterul de la mânăstire”. Regizat de Corin Hardy şi produs de Wan împreună cu Peter Safran, filmul are premiera în cinematografele din ţară pe 7 septembrie. După ce o tânără călugăriţă de la o mânăstire din România se sinucide, un preot cu un trecut zbuciumat (Demián Bichir) şi o măicuţă novice (Taissa Farmiga) sunt trimişi de Vatican să investigheze cauzele. Împreună trebuie să descopere secretul profan care ameninţă abaţia. Riscându-şi vieţile, credinţa şi chiar sufletele, aceştia se vor confrunta cu forţa malefică a calugăriţei demonice, pe care publicul a mai văzut-o î... citeşte Taguri: Demián Bichir, Taissa Farmiga, Corin Hardy, Gary Dauberman, James Wan, The Nun
-
Kristen Stewart spune că noul Charlie’s Angels va fi mai ancorat în realitate
27.08.2018Într-un interviu acordat publicaţiei Entertainment Tonight, Kristen Stewart a vorbit despre noul film Charlie’s Angels, ce va fi regizat de Elizabeth Banks. Actriţa a fost iniţial întrebată ce părere are despre comentariile recente ale fostului „înger al lui Charlie”, Lucy Liu, care a lăudat iniţiativa şi a spus că povestea „trebuie să beneficieze de abordări diverse”. „Cred că este grozav că a spus acest lucru, deşi nu va fi reacţia tuturor. Mulţi sunt de părere că nu este nevoie de încă un film al seriei, pentru că cel anterior a fost atât de distractiv." „Însă acesta va beneficia de o abordare atât de realistă şi de bine intenţionată – arată cu adevărat modurile variate în care femeile pot colabora în zilele noastre. Încearcă să în... citeşte Taguri: Lucy Liu, David Auburn, Ella Balinska, Naomi Scott, Elizabeth Banks, Kristen Stewart
-
Game of Thrones - Când se va lansa, de fapt, ultimul sezon?
27.08.2018Lansarea ultimului sezon al lui Game of Thrones este așteptată cu nerăbdare de fani, însă - în ciuda informaţiilor care plasau debutul acestuia în prima parte a anului viitor (în aprilie) - se pare că aceștia vor fi nevoiți să mai aștepte. Cel puțin încă nouă luni se va prelungi momentul până când fanii serialului vor putea afla finalul urzelilor pentru Tronul de Fier. Coordonatorul echipei de efecte speciale ale serialului, Joe Bauer, a explicat într-un interviu acordat publicației The Huffington Post că lucrul la această etapă a producţiei nu se va putea încheia mai devreme de luna mai a anului viitor, astfel încât sezonul opt din Game of Thrones nu doar că va putea fi lansat abia după această lună, dar nici nu va putea fi luat în considerare pentru ... citeşte Taguri: Game of Thrones
-
Recomandări TV. Acțiune și comedie, fantome și zombie
27.08.2018Ziua de luni este a recomandărilor TV. Posturile de la noi au programat mai multe filme în care „acțiunea” și „comedia” sunt cuvintele de ordine. Săptămâna începe, însă, în compania lui Morgan (Lennie James), pe un teritoriu împânzit cu zombies. Serial. Fear the Walking DeadLuni, 27 august, ora 22:00, AMC Luni, de la ora 22:00, pe AMC va fi difuzat al unsprezecelea episod din cel mai nou sezon al serialului original marcă proprie „Fear the Walking Dead”. Al unsprezecelea episod al sezonului (intitulat „The Code”) este scris de Andrew Chambliss și Alex Delyle și regizat de Tara Nicole Weyr. În poveste, călătoria lui Morgan este întreruptă de noi cunoștințe. Prima jumătate a sezonului 4 a început cu un personaj aflat în fața unui foc de tabără și... citeşte Taguri: To Rome with Love, Woody Allen, Dwayne Johnson, San Andreas, Bill Murray, Harry Treadaway, City of Ember, Jack Reacher: Never Go Back, Leslie Jones, Kate McKinnon
-
Actorii distribuiți de Tarantino vs. celebritățile anilor 1960 pe care le portretizează
26.08.2018Once Upon a Time in Hollywood, cel mai nou film al lui Quentin Taratino, are în distribuție un mix de actori care portretizează celebrități ale Hollywoodului anilor 1960 dar și personaje fictive, angrenate într-o poveste ce are în prim plan crimele clanului Manson. Filmul, descris ca având „țesătura lui Pulp Fiction”, se crede că va avea mai multe linii narative care converg într-un singur eveniment, totul pornind de la personajul fictiv al lui Leonardo DiCaprio, actorul Rick Dalton, dar şi de la dublura acestuia, tot personaj fictiv, Cliff Booth (jucat de Brad Pitt). Pe măsură ce aceştia se străduiesc să îşi facă un nume la Hollywood, povestea se mută în celebra casă Tate-LaBianca (de care se leagă crimele clanului Mason), căci Sharon Tate (Margot Robbie) ... citeşte Taguri: Nicholas Hammond, Brad Pitt, leonardo dicaprio, Sam Wanamaker, Lena Dunham, Emile Hirsch, Austin Butler, bruce lee, Mike Moh, Damian Lewis
-
„Aș fi mult mai bogat. Aș fi primit o avere dacă l-aș fi jucat pe Christian Grey”, meditează Charlie Hunnam
26.08.2018Atunci când Fifty Shades of Grey, ecranizarea popularei serii de cărți ale autoarei EL James, a ajuns pe marile ecrane, a avut succes uriaș la public, transformându-i în vedete, peste noapte, pe actorii din rolurile principale - Dakota Johnson și Jamie Dornan. Nu mulți spectatori știu însă că Charlie Hunnam a fost inițial distribuit în rolul miliardarului cu preferințe BDSM Christian Grey. Intervievat de publicația Uproxx, cu ocazia lansării în SUA a filmului Papillon, în care este protagonist, Charlie Hunnam se gândește la cum ar fi fost parcursul lui profesional dacă ar fi acceptat rolul din Fifty Shades of Grey. Privind retrospectiv situația, actorul din Sons of Anarchy își vede viața diferită dacă ar fi acceptat rolul. Și pentru că ar fi avut mai mulți ba... citeşte Taguri: Charlie Hunnam, Jamie Dornan, Fifty Shades of Grey
-
„Fundația”, una dintre seriile definitorii din istoria SF-ului, va fi ecranizată
26.08.2018Seria SF Fundația, de Isaac Asimov, a primit undă verde (și finanțare) pentru a fi ecranizată, din partea companiei Apple. Una dintre lucrările definitorii din istoria SF-ului va fi, întrr-un final, adusă pe ecrane, după ani întregi de promisiuni și încercări de ecranizare, atât pentru cinema cât și pentru TV. Apple a făcut o comandă de 10 episoade, conform publicației Deadline. Compania a achiziționat drepturile în cursul acestui an, cu scenaristul David S. Goyer (Dark Knight) și producătorul executiv Josh Friedman (Sarah Connor Chronicles) pentru producție executivă. Skydance, compania care a semnat producția actualului Terminator, Mission: Impossible și seria Star Trek, face parte de asemenea din echipă. Serialul „Fundația” se va baza, așadar, pe o par... citeşte Taguri: David S. Goyer, Josh Friedman, Isaac Asimov
-
Producția filmului Gardienii Galaxiei Vol. 3 a fost sistată pentru o perioadă nedeterminată
25.08.2018Lucrul la Gardienii galaxiei Vol. 3 a fost sistat, pe măsură ce studiourile Marvel și Disney se reorganizează, scrie The Hollywood Reporter. Sursele publicației au mai declarat că membrii echipei de filmare, la ora actuală un mic grup care se pregătea de preproducție, au fost demiși, sugerându-li-se să își caute de lucru, pentru că repornirea producției la Gardienii nu se întrevede în viitorul apropiat. Proiectul Marvel urma să fie în regia lui James Gunn și să înceapă filmările la iarnă, fie - cel mai târziu - în ianuarie 2019. Proiectul își avea deja echipa formată și urma să ajungă în faza de producție toamna aceasta. Însă, Gunn a fost demis din funcția de regizor în luna iulie, atunci când au ieșit la iveală o serie de postări alea acestuia... citeşte Taguri: Taika Waititi, Zoe Saldana, Dave Bautista, Chris Pratt, James Gunn, Guardians of the Galaxy Vol. 3 , Guardians of the Galaxy
Articole 6021 - 6040 din 38430
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri