Predatorul suprem, în primul trailer extins The Predator

de Gloria Sauciuc în 28 Iun 2018
Premiera în România a filmului e programată pentru 14 septembrie 2018

Vânătoarea a evoluat. Predator a evoluat. Și, de asemenea, a evoluat talentul la trailere a 20th Century Fox. La mai puțin de două luni după ce studiourile au dat publicității primul teaser oficial pentru The Predator (regizor Shane Black), Fox a lansat trailerul oficial iar ce vedem e captivant.

Personajul lui Sterling K. Brown, un agent guvernamental, explică faptul că sarcina lui este să captureze orice cade din cer, mai ales și mai cu seamă creaturile războinice extraterestre, genul care se prăbușesc pe Pământ în nave spațiale. Însă trailerul arată și o perspectivă asupra Predator-ului titular, să-i zicem Predator-ul suprem: mai mare, mai rău, mai brutal ca niciodată. Iată, de asemenea, și echipa de mercenari-asasini care investighează zona în care creatura a făcut prima victimă, și de asemenea aflăm că monstrul se pare că a avut succes în tentativa lui de a crea hibrizi.

Updatându-și codul genetic odată cu fiecare planetă pe care o vizitează și pe care o distrug, extratereștri au evoluat. Și, cu ajutorul unor experimente nefericite, rasa extraterestră și-a atins potențialul maxim odată cu Predator-ul suprem, care depășește net Predator-ul cu care ne-am obișnuit. Iată în material și gluma cu „your mom” (să nu uităm că regia e semnată de Shane Black).

Alături de trailer, Fox a publicat și un poster portocaliu intens. Acesta îi arată gheara noului Predator ținând capul smuls al vechiului Predator.

Reacția la noul trailer a fost favorabilă: Anders Holmes, utilizator Twitter, scria după ce a urmărit trailerul: „Sunt încântat în mod straniu. Arată minunat. De-abia aștept...” Alt fan reacționa pe Twitter: „Acum îmi place și mai mult. Mi-a plăcut teaser-ul, dar trailerul este excepțional! Am încredere în Shane Black cu noul film, cu o distribuție la înălțime și cu un umor reușit. De-abia aștept!”. Un alt fan al seriei, citat de looper.com, a scris: „Noul The Predator m-a cucerit! Am fost reticent la primul teaser, dar acum m-a convins! Pare să fie o experiență captivantă, cu scene dure și cu acțiune la înălțime!”

The Predator nu are doar un erou negativ înspăimântător și acțiune din belșug, dar și o distribuție cu palmares: Boyd Holbrook (Narcos, Logan), Olivia Munn (X-Men:Apocalypse), Trevante Rhodes (Moonlight), Jacob Tremblay (Room), Yvonne Strahovski (Dexter, The Handmaid s Tale), Keegan-Michael Key (Key & Peele), Thomas Jane (The Punisher), Alfie Allen (Game of Thrones) și mulți alții.

Exploreaza subiecte similare:

Sterling K. Brown, Shane Black, Olivia Munn, Boyd Holbrook, Keegan-Michael Key, Thomas Jane, Alfie Allen, Trevante Rhodes, The Predator

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Sorin87 pe 29 iunie 2018 20:00
Din trailer se intelege ca ar fi ceva spectaculos cu noul Predator

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells