Ştiri cu tagul "Tom Hanks"
-
Serile marilor actori: Tom Hanks şi Michael Douglas, omagiaţi în weekend pe AXN
07.06.2017 Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 22:00, AXN difuzează tulburătorul film Culoarul morţii, cu Tom Hanks pe post de narator al unor evenimente mistice, iar duminică, 11 iunie, de la ora 21:00, pe acelaşi post, este programat misteriosul Jocul (1997), cu Michael Douglas. Pe de o parte, telespectatorul va fi martorul unor momente supernaturaliste greu de suportat (trei execuţii pe scaunul electric), dar şi al unor momente suprarealiste (ca de pildă roiul de musculiţe ce materializeaza răul exorcizat de către uriaşul negru cu puteri miraculoase) urmărind filmul Culoarul morţii; pe de altă parte, telespectatorul va fi martorul unei lupte pentru discernerea realităţii de ficţiune în filmul Jocul. Iată câteva detalii inedite despre cele două filme: Stephen King i–a furnizat r... citeşte Taguri: dosar: vara AXN, Michael Douglas, Tom Hanks, The Game, The Green Mile -
Cele mai bune filme despre mafie
11.04.2017 Mafia a fost una dintre sursele celor mai bune povești din istoria cinematografiei. Dilemele morale pe care le au protagoniștii, acțiunea, drama, violența și iluzia intrării într-o lume interzisă, periculoasă, au făcut atractive aceste povești pentru publicul de pretutindeni. Iată o listă a celor mai bune filme despre mafie, rezultată în urma votului a aproape 8000 de cinefili, pe site-ul de clasamente ranker.com, dar și din stelele acordate producțiilor pe site-urile rottentomatoes.com, metacritic.com, cinemagia.ro și imdb.com. Numele lui Robert De Niro (care încă din 1971 a jucat într-o comedioară cu mafioţi de James Goldstone: „The Gang That Couldn't Shoot Straight”) și Al Pacino sunt cel mai des amintite în această listă.... citeşte Taguri: Chinatown, Jack Nicholson, Mobsters, The Public Enemy, James Cagney, Heat, Bonnie and Clyde, Miller's Crossing, Bugsy, Marlon Brando -
Streep și Hanks, într-un film despre „Documentele Pentagonului”, regizat de Spielberg
07.03.2017 După Snowden şi scandalul Wikileaks – şi în contextul unui regim politic contestat al SUA, în care acţiunile serviciilor secrete sunt aduse constat în vizorul opiniei publice – Steven Spielberg pregăteşte un film despre secretele implicării Statelor Unite în războiul din Vietnam. Potrivit Deadline.com, pelicula, intitulată The Post, se va concentra pe seria documentelor transmise presei (The New York Times și Washington Post) în 1971 – în plin război cu Vietnam - de către Daniel Ellsberg, analist militar și angajat al unui centru de cercetare strategică. Documentele confidenţiale, cu titlul „United States - Vietnam Relations, 1945-1967: A Study”, au rămas cunoscute ca „Pentagon Papers” (Documentele Pentagonului). Tom Hanks va juca rolul lui Ben Bradlee, ... citeşte Taguri: Snowden, Steven Spielberg, Meryl Streep, Tom Hanks -
Will Smith şi Tom Hanks, într-o versiune live-action a lui Dumbo, în regia lui Tim Burton
13.01.2017 Tim Burton şi-a inclus în orarul de lucru o versiune live-action a clasicei poveşti a lui Dumbo. Iar cei de la Disney, stimulaţi probabil de succesul pe care regizorul l-a avut cu Alice în Wonderland, dar şi de sumele mari obţinute la box office cu Maleficent, Cinderella (urmează Beauty and the Beast) au dat unde verde proiectului şi au început lucrul la distribuţie. Potrivit Variety.com, Will Smith este vizat pentru un rol major în film – va fi tatăl miculţilor care se împrietenesc cu simpaticul elefant după ce îl văd la circ. Actorul este însă ocupat cu filmările la Bad Boys for Life, astfel încât negocierile pentru apariţia în Dumbo sunt încă în desfăşurare. Încă o ofertă de rol a mers către Tom Hanks, şi el ocupat pe platourile de filmare ale lui Th... citeşte Taguri: Ehren Kruger, Tom Hanks, Bad Boys for Life, Will Smith, Beauty and the Beast, Cinderella, Maleficent, Alice in Wonderland, Tim Burton -
Ecranizările lui 2017
11.12.2016 Dacă sunteți dintre cei cărora le place să știe în ce se bagă înainte să înceapă filmul, ori pur și simplu sunteți cititori împătimiți, cu siguranţă înțelegeți importanța citirii unei cărţi înainte să devină film. Totodată, dacă în 2017 vreți să vedeți mai multe filme bazate pe opere literare, atunci aveți noroc, pentru că anul viitor aduce un număr consistent de filme bazate pe cărți. Aşadar, iată despre ce producții și cărți este vorba. „Legea nopţii”/„Live by Night”, 13 ianuarie 2017 Să ne pregătim pentru „noul Argo”, deoarece Ben Affleck a scris, a regizat şi joacă în acest film bazat pe romanul lui Dennis Lehane. Acest film cu gangsteri are o distribuţie impresionantă şi vom avea timp să citim romanul sursă până la p... citeşte Taguri: Owen Wilson, Julia roberts, Jacob Tremblay, Jessica Chastain, Naomi Watts, Woody Harrelson, Brie Larson, Before I Fall, Zoey Deutch, Bill Skarsgård -
„Inferno”, lider de box office în România în week-end-ul de lansare
18.10.2016 Thrillerul „Inferno”, ecranizarea romanului omonim din seria best-seller a lui Dan Brown, a atras, în week-end-ul de lansare (14-16 octombrie 2016), peste 60.000 de spectatori în sălile de cinema și încasări de peste 1,2 milioane RON, devenind astfel lider incontestabil de box office în România și filmul cu cel mai mare succes la public dintre titlurile cu Tom Hanks lansate în țara noastră. După ce săptămâna trecută a deschis apetitul pasionaților de filme thriller și horror prezenți la a patra ediție Dracula Film Festival, în Brașov, începând de vineri, 14 octombrie a.c., “Inferno” rulează în cinematografele din toată țara, spre bucuria iubitorilor de enigme și conspirații marca Dan Brown. Astfel, 60.095 de spectatori au vizionat week-end-ul trecut ?... citeşte Taguri: Ana Ularu, Sidse Babett Knudsen, Irrfan Khan, Ben Foster, Felicity Jones, Inferno, Tom Hanks -
Va opri Robert Langdon la timp răspândirea unui virus ce ar putea fi fatal omenirii?
12.10.2016 Regizorul laureat cu Oscar Ron Howard revine pentru a realiza ecranizarea celui mai recent bestseller al lui Dan Brown (The Da Vinci Code) din seria de peste 1 miliard de dolari cu Robert Langdon, Inferno, care ni-l prezintă pe faimosul expert în simbolistică (interpretat din nou de către Tom Hanks), aflat acum pe urma unor indicii legate de marele Dante. Când Langdon se trezeşte într-un spital din Italia, suferind de amnezie, el se adresează Siennei Brooks (Felicity Jones), o doctoriţă care, speră el, îl va ajuta să-şi recapete memoria. Cei doi străbat Europa într-o cursă nebunească pentru a zădărnici o ameninţare letală la adresa globului pământesc. După succesele internaţionale ale filmelor The Da Vinci Code (2006) şi Angels & Demons (2009), urmează I... citeşte Taguri: Ron Howard, Felicity Jones, Tom Hanks, Inferno -
Sully: Miracolul de pe râul Hudson - dramă procedurală combinată cu un film despre dezastre
19.09.2016 Sully: Miracolul de pe râul Hudson, unul dintre posibilii candidați la mai multe categorii ale Premiilor Oscar 2017 rulează în cinematografele noastre. Deși subiectul, cât se poate de veridic (episodul aterizării forțate pe râul Hudson a zborului US Airways 1549 este binecunoscut și a fost intens mediatizat), filmul este mai mult decât cronica unei catastrofe aeriene evitate la limită și cu un final fericit. Dacă ar fi fost așa, primul lucru care apărea pe generic ar fi fost condițiile premergătoare zborului, aflate fie sub semnul lipsei oricărei bănuieli fie sub influențele sumbre ale unor semne rele. Însă nu este așa, întrucât filmul nu e doar despre aviație. Este în același timp o dramă procedurală, din categoria acelora cu avocați, cu dosare și cu senti... citeşte Taguri: Tom Hanks, Sully -
TV: şapte filme de văzut în săptămâna 19-25 septembrie 2016
18.09.2016 Vineri am vorbit despre cele patru premiere ale săptămânii, iar astăzi îţi trecem în revistă câteva dintre titlurile cele mai promiţătoare programate pe micile ecrane. Nu lipsesc umorul şi romantismul, dar săptămâna aceasta este fără îndoială a acţiunii şi a misterului. S-a furat un tren 123/The Taking of Pelham 123 (2009)luni, 22.00, AXNSpecialistul filmelor de acţiune hiperalerte, Tony Scott, i-a reunit pe ecran, în 2009, pe doi specialişti ai genului, Denzel Washington şi John Travolta. Unul răspunde de siguranţa traficului de trenuri din New York, celălalt deturnează un tren şi ia călătorii ostatici, cerând o sumă gigantică drept răscumpărare. Cu poliţia complet depăşită de atac, stă pe umerii personajului lui Washington, un simplu funcţionar,... citeşte Taguri: Hugh Laurie, Tom Hiddleston, The Night Manager, Cloud Atlas, Ryan Gosling, Drive, Unknown, My Big Fat Greek Wedding, Nia Vardalos, David Fincher -
Clint Eastwood: „Tom Hanks e fantastic. E visul oricărui regizor”
08.09.2016 Este unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai lumii, iar cel mai recent film al său, Sully: Miracolul de pe râul Hudson, a fost întâmpinat cu entuziasm de public şi critici. Iată mai jos ce crede Clint Eastwood despre dramaticul subiect al acestui film inspirat din evenimente reale. De ce ţi s-a părut că povestea căpitanului „Sully” Sullenberger şi a amerizării forţate pe râul Hudson este inspiraţională pentru oameni?Când am citit scenariul, am rămas impresionat de faptul că Sully este un adevărat erou american, cineva care a făcut ce trebuia la timpul potrivit, în ciuda condiţiilor precare pe care le avea de înfruntat. Faptul că unii au încercat să demonstreze contrariul denotă cât de multe lucruri neanticipate avea de depăşit pilotul. Eu pilotez elico... citeşte Taguri: Sully, Tom Hanks, Clint Eastwood -
Din nou împreună pe marele ecran după 23 de ani în drama de război Ithaca
01.08.2016 Echipa romantică „de vis” a anilor ’90, Meg Ryan şi Tom Hanks, revin pe marele ecran într-o dramă de război ce va fi regizată chiar de acriţă, anunţă Deadline.com. La debutul regizoral, aceasta l-a cooptat în echipă pe fostul partener din Sleepless in Seattle (1993) ultimul film în care cei doi au jucat împreună (iar lista colaborărilor este ofertantă – de la Joe Versus the Volcană la You’ve Got Mail).Filmul ales de Meg Ryan pentru a-şi arăta şi abilităţile regizorale este Ithaca, ce a avut la bază romanul lui William Saroyan, the Human Comedy (inspirat din Odiseea lui Homer).Acţiunea este plasată într-un mic oraş califonian, în 1942, în timpul Cel De-al Doilea Război Mondial. În centrul acţiunii se află Homer Macauley (Alex Neustaedter), cel mai... citeşte Taguri: Sleepless in Seattle, Tom Hanks, Meg Ryan, Ithaca -
Analiză. În 2016, Hollywood-ul a ignorat actorii mai în etate şi cinefilii maturi. Consecințe
05.07.2016 Ignorat de Hollywoodul obsedat de tineri, publicul mai matur se îndreaptă în masă spre filmele independente Într-o vară plină de blockbustere destinate public tânăr, filmele de artă se adresează unui segment demografic mai matur, deoarece starurile reflectă vârsta publicului, scrie The Guradian, într-un amplu studiu, pe care îl redăm mai jos. La jumătatea filmului „Warcraft. Începutul”, jocul video adaptat de Duncan Jones într-un SF ce aspiră să devină franciză, Glenn Close apare în ipostaza unui oracol. Învăluită într-o mantie neagră și cu orbite negre generate de computer, ea împroașcă câteva presimțiri fărăsens, apoi dispare. Rolul de câteva secunde este extrem de mic pentru nominalizata de șase ori la Oscar, dar cel puțin Close a primit un ro... citeşte Taguri: Sally Field, Fast & Furious 8, Tom Hanks, Inferno, Billy Bob Thornton, Bad Santa 2, Grandma, Bill Murray, St. Vincent, Woman in Gold -
Cinci actriţe care au nevoie disperată să revină în atenţie
29.06.2016 Au avut nominalizări la Oscar sau chiar au câştigat statuete şi s-au bucurat de aprecierea publicului şi a criticilor, dar în ultima vreme nu au mai avut parte de proiecte notabile. Cu ajutorul celor de la Taste of Cinema am ales cinci actriţe care au imensă nevoie de o relansare a carierei pentru a se întoarce în atenţia publicului. Iată mai jos ce titluri le-ar putea transforma din nou în reginele Hollywood-ului. Renée ZellwegerPosesoare a unui Oscar pentru rol secundar şi cu o serie de succese de casă în CV, Zellweger a dispărut treptat din atenţie în ultimul deceniu. A reapărut pe prima pagină a ziarelor nu datorită vreunui proiect extraordinar, ci ca urmare a şocului general după ce o serie de operaţii estetice au făcut-o practic de nerecunoscut. După un de... citeşte Taguri: Big Little Lies, Kingsman: The Golden Circle, Ithaca, Uma Thurman, Halle Berry, Meg Ryan, Tom Hanks, Nicole Kidman, Renee Zellweger, Bridget Jones's Baby -
Filme de dragoste celebre la canalul Diva, în luna iulie
08.06.2016 În luna iulie, televiziunea Diva aduce o vară plină de dragoste - sezonul filmelor romantice care vor condimenta serile de vineri. În fiecare vineri din această lună, de la ora 21:00, publicul DIVA poate urmări unele dintre cele mai romantice filme cu Hugh Grant, Joseph Fiennes, Colin Firth, Andy Garcia, Freddie Prinze Jr., Tom Hanks și alții. Vineri, 1 iulie, îi vom vedea pe Julia Roberts și Hugh Grant în Notting Hill, celebra comedie romantică despre William Thacker (Grant), un simplu vânzător de cărți din cartierul londonez Notting Hill, în librăria căruia intră, din întâmplare, cunoscuta actriță Anna Scott (Roberts) și între cei doi se înfiripă o idilă mai puțin obișnuită. Pe 8 iulie o urmărim pe Gwyneth Paltrow în faimosul rol care i-a adus Premiul O... citeşte Taguri: Splash, Daryl Hannah, Meg Ryan, Shakespeare in Love, When a Man Loves a Woman, Imelda Staunton, Geoffrey Rush, Judi Dench, Joseph Fiennes, Colin Firth -
Personajele și interpretările care vor defini anul 2016
24.04.2016 Iată, în paginile de mai sus, o serie de roluri destinate să devină de referință anul acesta, interpretate de favoriți ai publicului, sau pur și simplu personaje care ne vor rămâne în minte pentru mult timp de acum încolo. De la abordări contemporane a unor personaje clasice și până la redefiniri, pe marele ecran, ale unor figuri celebre din cărțile de benzi desenate ori ale unor figuri istorice și a tot ce se poate găsi între cele două categorii, iată rolurile care s-ar putea să definească anul acesta.... citeşte Taguri: Captain America: Civil War, Tom Holland, Jared Leto, Sully, Tom Hanks, Ghostbusters, Bill Murray, Billy Lynn's Long Halftime Walk, Joe Alwyn, Bridget Jones's Baby -
Șapte filme cu șanse la Oscar 2017
04.04.2016 Iată o serie de filme care ar putea să se înscrie pe lista preferaților Academiei Americane de Film anul viitor.... citeşte Taguri: Alicia Vikander, Michael Fassbender, Michelle Williams, Kyle Chandler, Casey Affleck, Jessica Chastain, Rosamund Pike, David Oyelowo, Tom Hanks, Clint Eastwood -
Filmele cu șanse la Cannes 2016
03.04.2016 Iată, via IndieWire, producțiile care ar putea să fie nominalizate anul acesta la prestigioasa Palme d'Or. Printre cei care se anticipează că vor lipsi de la Cannes, care se îndreaptă posibil spre Festivalul de la Veneția din acest an – fie pentru că nu au filmele terminate, fie că nu au vrut – se numără „Nocturnal Animals”, cel mai recent film al lui Tom Ford (Focus Features), „Snowden” al lui Oliver Stone (Open Road Films, 16 septembrie), care a schimbat data de lansare din vară, precum și muzicalul lui Damien Chazelle „La La Land” (Lionsgate, 16 decembrie), „Zama” al Lucretiei Martel, „Marjorie Prime” (cu John Hamm) al lui Michael Almereyda, „Sully” (cu Tom Hanks), povestea eroică adevărată a lui Clint Eastwood, şi „The Light Between Ocean... citeşte Taguri: Fear and Loathing in Las Vegas, Soudain le vide, Southland Tales, Jacques Audiard, rachel weisz, Alicia Vikander, Michael Fassbender, Derek Cianfrance, The Light Between Oceans, Clint Eastwood -
Opt roluri celebre care au pus în pericol viața actorilor
03.04.2016 Pentru unii actori, a merge la extrem - din punct de vedere fizic, mental şi intelectual - este condiţia necesară pentru a-i face să dea ce e mai bun. Totuşi, actoria vine la pachet în unele cazuri cu riscuri majore pentru sănătate. Uneori, „intrarea în pielea personajului” se poate traduce prin „pericol de moarte”. Iată câteva exemple de roluri care i-au dus, pe actorii care le-au jucat, în situaţii limită, ce le-au pus viaţa în pericol, via WhatCulture.... citeşte Taguri: Raging Bull, Robert De Niro, The Elephant Man, Cast Away, Chasing Mavericks, Gerard Butler, Tom Hanks, Full Metal Jacket, Rocky IV, Million Dollar Baby -
Tom Hanks, primul pe lista actorilor cei mai iubiţi de americani
29.01.2016 Brad Pitt, John Wayne, Tom Hanks, dar şi Jennifer Lawrence se află pe printre cei mai iubiţi actori în Statele Unite, arată un sondaj efectuat online, pe theharrispoll.com, ce a inclus voturile a 2.252 de utilizatori. Locurile nouă şi zece au fost ocupate, la egalitate, de Brad Pitt şi Julia Roberts. Cei doi „frumoși” ai marelui ecran s-au aflat anul trecut în atenţia publicului cu producţii mai mult sau mai puţin aclamate de critici(Secret in Their Eyes, respectiv By the Sea), exceptând The Big Short al lui Pitt, dat acum ca preferat pe lista nominalizatelor la Oscar. Locul opt îi revine „legendei” Clint Eastwood, deşi acesta, concentrat pe cariera regizorală, n-a mai apărut pe marele ecran din 2012, când a jucat în Trouble With the Curve. Jennifer Lawrence, c?... citeşte Taguri: Johnny Depp, Denzel Washington, Harrison Ford, Sandra Bullock, Clint Eastwood, Julia roberts, John Wayne, Brad Pitt, Jennifer Lawrence, actor -
Proiect incitant pentru Johnny Depp şi Tom Hanks. Vor juca împreună într-un thriller poliţist
26.01.2016 Un thriller poliţist anunţat de Variety.com ar putea avea ca protagonişti doi dintre actorii de top ai Hollywood-ului, Johnyy Depp şi Tom Hanks. Povestea lui Triple Frontier a atras cele două staruri, dar şi pe regizoarea premiată cu Oscar, Kathryn Bigelow (The Hurt Locker, Zero Dark Thirty). Ea a cedat însă cârma peliculei lui J.C. Chandor (Al Is Lost, The Most Violent Year). Triple Frontier îşi va desfăşura acţiunea la intersecţia graniţelor Braziliei, Argentinei şi Paraguay-ului, unde se întâlnesc răurile Igazu şi Parana. Teritoriul, o mare atracţie pentru turişti, este de asemenea cunoscut a fi un pol al crimei organizate şi al activităţilor teroriste. Partea dinspre Paraguay este folosită mai mult de terorişti, căci ţara nu are legi împotriva acestei ... citeşte Taguri: Triple Frontier, J.C. Chandor, Kathryn Bigelow, Tom Hanks, Johnny Depp
Articole 61 - 80 din 248
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară. - Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
- How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
FILM CAFE
20:00
|
Speed(1994)Speed: Cursa infernală
|
Warner TV
20:30
|
Kiss Kiss Bang Bang(2005)Săruturi și focuri de armă
|
PRO TV
01:00
|
King of Killers(2023)Regele criminalilor
|
CineCloud
De-Lovely
Masters of Horror
Ava
Tinto Brass
Dwayne Johnson
The New Adventures of Ocean Girl
Frozen
Olivier Martinez
Hawaii
Isabelle Huppert
Bordello of Blood
Breach
Cop Dog
Exit Wounds
The Omen
Bluey
My Best Friend's Wedding
Daniela Alvarado
Jonathan Jackson
Colton Haynes
The Pact
White House Plumbers
Kung Fu Panda: Legends of Awesomeness
S.W.A.T.
De ce eu?
Chris Noth
Cara Delevingne
Carmen Electra
Take Shelter
Sipur Shematchil Belevaya Shel Nachash
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- They Listen
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Tom Hanks