TV: şapte filme de văzut în săptămâna 19-25 septembrie 2016

de Ştefan Dobroiu în 18 Sep 2016
Acţiunea şi misterul sunt la mare cinste în programul televiziunilor

Vineri am vorbit despre cele patru premiere ale săptămânii, iar astăzi îţi trecem în revistă câteva dintre titlurile cele mai promiţătoare programate pe micile ecrane. Nu lipsesc umorul şi romantismul, dar săptămâna aceasta este fără îndoială a acţiunii şi a misterului.

S-a furat un tren 123/The Taking of Pelham 123 (2009)
luni, 22.00, AXN
Specialistul filmelor de acţiune hiperalerte, Tony Scott, i-a reunit pe ecran, în 2009, pe doi specialişti ai genului, Denzel Washington şi John Travolta. Unul răspunde de siguranţa traficului de trenuri din New York, celălalt deturnează un tren şi ia călătorii ostatici, cerând o sumă gigantică drept răscumpărare. Cu poliţia complet depăşită de atac, stă pe umerii personajului lui Washington, un simplu funcţionar, să dezamorseze conflictul, să tergiverseze negocierile şi, cel mai important, să-şi convingă conlocutorul să nu execute pasagerii unul câte unul, aşa cum promisese. Filmul este o actualizare a originalului din 1974 cu Walter Matthau şi Robert Shaw în rolurile principale.

Fata dispărută/Gone Girl (2014)
luni, 22.10, Cool TV
Lăudat drept una dintre cele mai fidele şi captivante ecranizări recente, Fata dispărută dovedeşte din nou cât de bun este David Fincher la crearea suspansului şi lucrul cu actorii. Ben Affleck şi Rosamund Pike sunt excelenţi în rolurile lui Nick şi Amy Dunne, doi soţi care întâmpină a cincea aniversare a căsătoriei cu o surpriză de proporţii: Amy dispare fără urmă, lăsându-l pe Nick să coordoneze, în micul lor orăşel, o amplă operaţiune de căutare. Doar că anumite indicii fac poliţia să reconsidere rolul său în dispariţia soţiei, iar presa, bârfele şi manipulările nu întârzie să-şi facă simţite efectele nocive. Un film de două ore şi jumătate, în timpul căruia nu te plictiseşti nici măcar o secundă.

Nuntă a la grec/My Big Fat Greek Wedding (2002)
marţi, 20.30, Prima TV
A fost întâmpinat cu entuziasm de public şi critici în 2002, fiind repede etichetat drept unul dintre cele mai bune flme de savurat la o întâlnire cu iubitul/iubita. Simpatica Toula (Nia Vardalos), care a ajuns deja la 30 de ani fără să-şi găsească un soţ, este cea mai urgentă problemă a clanului Portokalos: tinerei trebuie să i găsească numaidecât un soţ, iar acesta e musai să fie grec. Doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, iar alesul Toulei (John Corbett) va trebui să înfrunte rezervele şi provocările clanului.

Necunoscutul/Unknown (2011)
miercuri, 20.30, Antena 1
În 2008 Liam Neeson şi-a reinventat cariera cu ajutorul superhitului Taken, iar genul de acţiune l-a prins atât de bine pe apreciatul actor, încât acesta a început să realizeze action-uri pe bandă rulantă. Unul dintre acestea este Necunoscutul, povestea lui Martin Harris, un doctor ajuns cu soţia sa la Berlin pentru a participa la o conferinţă de specialitate. Când Martin se trezeşte confuz pe un pat de spital, în urma unui accident, bărbatul va avea o surpriză de proporţii şi va fi nevoit să se transforme într-un adevărat erou de acţiune pentru a-şi recupera identitatea şi viaţa.

Cursa/Drive (2011)
joi, 21.00, AXN
Unul dintre cele mai violente, dar şi cel mai bine primite filme ale lui 2011, Drive a beneficiat de un onorant start global în competiţia festivalului de la Cannes, aducându-i lui Nicolas Winding Refn trofeul pentru Cea mai bună regie. În centrul atenţiei este un şofer (Ryan Gosling) care trebuie să ia măsuri atunci când viaţa vecinei sale (Carey Mulligan) este ameninţată. Distribuţia e completată de Bryan Cranston, Christina Hendricks, Ron Perlman, Oscar Isaac şi Albert Brooks. Realizat cu doar 15 milioane de dolari, filmul a fost şi un succes de box office: 76 de milioane de dolari încasate după premiera sa din septembrie 2011.

Atlasul norilor/Cloud Atlas (2012)
vineri, 23.00, Pro TV
Un impresionant efort de producţie, cu poveşti ce ne transportă în şase epoci diferite în trecut şi în viitor, Cloud Atlas i-a vrăjit mai degrabă pe fanii multipremiatului roman omonim scris de David Mitchell, dar şi neiniţiaţii vor aprecia mega-aventura pusă la cale de Lana Wachowski, Andy Wachowski şi Tom Tykwer. Staruri precum Tom Hanks, Halle Berry, Hugh Grant, Susan Sarandon şi Hugo Weaving interpretează personaje diferite în film, o eficientă metodă de a sugera metafora din titlu: mutabilitatea naturii umane. Ecranizarea este fără îndoială unul dintre cele mai complexe filme ale deceniului.

maraton serial The Night Manager (2016)
sâmbătă, 22.00, AMC
Postul AMC programează un maraton cu una dintre cele mai lăudate miniserii recente, The Night Manager, inspirată de romanul omonim al lui John le Carré. În centrul atenţiei este fostul soldat britanic Jonathan Pine (Tom Hiddleston), managerul de pe tura de noapte al unui hotel din Cairo. Detaliile unui eveniment tragic îl fac pe Pine să colaboreze cu serviciile secrete britanice pentru a dejuca planurile unui traficant de arme, Richard Roper (Hugh Laurie), aflat în pragul unei afaceri gigantice. Înconjurat de oameni pentru care crima este un act banal, Pine va avea nevoie de o extraordinară inventivitate şi stăpânire de sine pentru a duce la bun sfârşit misiunea, aflându-se încontinuu pe muchie de cuţit.

Ce alt film vei vedea săptămâna aceasta la TV?

Exploreaza subiecte similare:

The Taking of Pelham 123, Denzel Washington, John Travolta, Liam Neeson, Tom Hanks, Halle Berry, Gone Girl, David Fincher, Nia Vardalos, My Big Fat Greek Wedding, Unknown, Drive, Ryan Gosling, Cloud Atlas, The Night Manager, Tom Hiddleston, Hugh Laurie

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
SERGIULICA2005 pe 19 septembrie 2016 20:52
Hmmm ... parca era ceva si duminica. Ceva cu mult rosu, dar si cu disco ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells