Ştiri cu tagul "Nuntă Mută"
-
TV: şapte filme de văzut în săptămâna 19-25 octombrie 2015
19.10.2015După ce vineri am vorbit despre cele cinci premiere ale săptămânii, iată acum recomandările noastre cu privire la filmele care te aşteaptă săptămâna aceasta pe micile ecrane. Rayjoi, 21.40, TV1000Treizeci de ani din viaţa apreciatului Ray Charles, în cea mai lăudată interpretare din cariera lui Jamie Foxx. Actorul a reuşit să câştige cele mai importante cinci premii din industria filmului (Oscar, BAFTA, Globul de Aur, premiul Asociaţiei Actorilor de la Hollywood şi Premiul Criticilor), devenind al doilea din cei şase actori care au reuşit această performanţă şi unicul care a făcut-o cu un film despre muzică. Regizorul Taylor Hackford prezintă viaţa celebrului cântăreţ, de la debutul său modest în sălile de spectacol unde aveau voie să cânte interpreţ... citeşte Taguri: Nunta Mută, Bad Boys, Erin Brockovich, iron man 2, The Talented Mr. Ripley, Ray
-
Cai putere şi Frunze căzătoare câştigă prima ediţie MMIFF
20.07.2015Duminică seara s-a încheiat prima ediţie a festivalului Maramureş International Film Festival (MMIFF), eveniment care, cel puţin pentru o generaţie de sigheteni, a reprezentat prima întâlnire cu filmul proiectat pe marele ecran. Juriul format din regizorul Copel Moscu, reprezentantul FIPRESCI Dana Duma şi actorul Doru Ana a acordat trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj filmelor Cai putere, de Daniel Sandu, şi Frunze căzătoare, al regizoarei din Ucraina Maşa Kondakova. Premiul pentru Cel mai bun film studenţesc a fost câştigat de Brigada neagră, de Andrei-Nicolae Teodorescu. Regizorul a câştigat şi o rezidenţă în Sighetu Marmaţiei, unde primăria îi va pune la dispoziţie fonduri şi echipament pentru realizarea unui scurtmetraj. Premiul Crossing Borders al MMIFF ... citeşte Taguri: Shaun the Sheep, Minuscule - La vallée des fourmis perdues, Andrei-Nicolae Teodorescu, Nunta Mută, Horaţiu Mălăele, Daniel Sandu, Brigada neagră, Cai putere
-
Luminiţa Gheorghiu - De la spiriduş, la tragedie
01.09.2013Era în toamna lui 1981 şi, împreună cu clasa (anul doi regie film, plus colegii de la teatru), tocmai îl descopeream pe Alexandru Tocilescu, prin acel excelent duplex compus din "Tartuffe" şi "Cabala bigoţilor", la Bulandra, pe scena de la Icoanei - azi, Sala Toma Caragiu. A fost şi ocazia de a cunoaşte doi actori despre care până atunci nici un auzisem - două revelaţii: în rolul lui Orgon, Vali Uritescu, proaspăt venit de la Piatra Neamţ, exploda de umor tembel-agresiv, iar cea care-i dădea replica, în celebra slujnică isteaţă Dorine, era o zvârlugă creaţă care umplea scena cu energie, cutezanţă şi un haz de nestăvilit. În seara următoare, surpriză: piesa lui Bulgakov avea să-i releve resursele de compoziţie în cheie dramatică, într-un rol axat pe tr... citeşte Taguri: actor, Andrei Cohn, Fotografia, Aurora, Sunt o baba comunista, Bobby Păunescu, Francesca, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută, Corneliu Porumboiu
-
Horaţiu Mălăele cântă în Funeralii Fericite
05.06.2013Un proiect ambiţios şi o provocare dublă pentru maestrul Horaţiu Mălăele, filmul Funeralii fericite, pentru care este atât regizor cât şi protagonist, ajunge în premieră pe marile ecrane din 7 iunie, când spectatorii vor avea ocazia să îl asculte pe actor cântând pentru prima dată în cariera sa.Cunoscut printre colegii săi ca fiind complet afon, Mălăele n-a mai cântat niciodată pe o scenă sau într-un film. De data aceasta, a făcut-o pentru cel mai nou proiect al său, Funeralii fericite. A cântat fără reţineri şi scena i-a ieşit atât de bine încât n-a mai fost nevoie de post-sincron. În Funeralii fericite, Horaţiu Mălăele interpretează rolul lui Lionel, un român reîntors din Franţa unde a lucrat în construcţii, care luptă împotriva destinului ... citeşte Taguri: Florin Zamfirescu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Mihai Gruia Sandu, Crina Semciuc, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută, Funeralii fericite
-
Vladimir Cosma semnează coloana sonoră a filmului Funeralii fericite
21.05.2013Impresionat de comedia Funeralii fericite, celebrul compozitor francez Vladimir Cosma a acceptat să semneze pentru prima dată coloana sonoră a unui film românesc, după ce a cucerit milioane de spectatori în Franţa cu muzica pentru producţii cinematografice reputate, printre care se numără şi capodopera lui Ettore Scola, Balul.Din 7 iunie, muzica talentatului Vladimir Cosma va răsuna pe marile ecrane din România, odată cu premiera filmului Funeralii fericite, care marchează o nouă colaborare între Horaţiu Mălăele şi Adrian Lustig, după succesul înregistrat în 2008 cu lungmetrajul Nunta mută.Alături de Horaţiu Mălăele, din distribuţia comediei Funeralii fericite fac parte: Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu,... citeşte Taguri: Nunta Mută, Funeralii fericite, Adrian Lustig, Horaţiu Mălăele, Vladimir Cosma
-
Luminiţa Gheorghiu, în prim plan
18.02.2013Sâmbătă seara, filmul românesc Poziţia copilului a obţiut cea mai importantă distincţie la Festivalul de Film de la Berlin, Ursul de Aur, iar producătoarea Ada Solomon va rămâne în memoria oamenilor din industria de film prin discursul său. Prima mulţumire a fost îndreptată de către producătoare către actriţa principală a filmului, Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul titular în film, cel al unei mame posesive. Poziţia copilului, scris de Peter Călin Netzer în colaborare cu Răzvan Rădulescu, este o dramă psihologică despre relaţia aproape patologică dintre o mamă şi fiul ei. Criticul de film Irina Margareta Nistor a numit "tulburătoare" interpretarea actriţei românce, şi a menţionat o scenă din film cu potenţial de a deveni antologică, cea din... citeşte Taguri: Irina Margareta Nistor, festival:berlin 2013, actor, Fotografia, Aurora, Sunt o baba comunista, Bobby Paunescu, Francesca, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută
-
Filme româneşti de colecţie. Partea a III-a (1990-2012)
03.09.2012După Revoluţia din 1989, toată lumea era convinsă că energiile creatoare acumulate în perioada dezastruoasă dintre 1984-1989 aveau să se descătuşeze într-o explozie de artă cinematografică fără precedent, dar nu a fost aşa. Din ultimul deceniu al secolului trecut, pe lângă primele trei filme ale lui Nae Caranfil, incluse deja în Cele mai bune 18 comedii româneşti cu care am deschis această serie, abia dacă se mai reţin maximum cinci "filme de colecţie". Abia prin 2001, cu apariţia lui Cristi Puiu şi a celorlalţi exponenţi ai Noului Film Românesc, s-a produs marea răsturnare care avea să impună pentru prima oară cinematografia naţională nu numai pe plan intern, ci şi peste hotare, atât ca valoare, cât şi ca frecvenţă a filmelor de înaltă calitate ... citeşte Taguri: Toată lumea din familia noastră, Ana Ularu, Bogdan George Apetri, Periferic, Principii de viaţă, Aurora, Constantin Popescu Jr., Portretul luptătorului la tinereţe, Ion Lucian, Medalia de onoare
-
Mariana Mihuţ, pe Aleea Celebrităţilor
27.11.2011Actriţa Mariana Mihuţ a primit duminică, 27 noiembrie, o stea în Piaţa Timpului din Bucureşti, echivalentul românesc al Walk of Fame-ului ce omagiază starurile hollywoodiene. Victor Rebengiuc, deţinătorul unei stele pe Aleea Celebrităţilor încă din luna februarie a acestui an, a fost alături de soţia sa la eveniment. Proiectul Walk of Fame din Piaţa Timpului a fost lansat la iniţiativa Magazinului Cocor, în semn de apreciere şi promovare a valorilor artistice din România. Florin Piersic a fost primul actor român care a primit o stea în Piaţa Timpului din Bucureşti, pe 31 ianuarie anul acesta. Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a înmânat actriţei Mariana Mihuţ, la rândul său, o plachetă a oraşului Bucureşti, ca expresie a "respectului şi a iubirii pe care o avem faţă de dumnea... citeşte Taguri: actor, Tatăl fantomă, Nunta Mută, Cei care plătesc cu viaţa, Balanţa, De ce trag clopotele Mitică?, Un echipaj pentru Singapore, Ultima frontiera a mortii, Pădurea spânzuraţilor, Profetul aurul şi ardelenii
-
Mariana Mihuţ - Regină Lear, regină a Thaliei
10.11.2011Uneori, astrele pun la cale combinaţii aparte... În capodopera "Pădurea spînzuraţilor" (1965, Liviu Ciulei) se destrăma o logodnă (a lui Apostol Bologa cu Marta) şi se năştea o mare iubire (cu Ilona) fără sorţi de izbândă. Sublima ironie a sorţii a făcut ca interpreţii celor doi logodnici, filmând împreună acea singură secvenţă a vizitei nocturne care relevă inconsisetnţa relaţiei lor, să rămână de-atunci pe veci împreună, devenind unul dintre cele mai valoroase şi respectabile cupluri de mari actori români: Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc - care, cu acel prilej, s-a despărţit de prima lui soţie, actriţa Anca Vereşti, înţelegând că-şi întâlnise adevăratul destin. La vremea aceea, Mariana Mihuţ tocmai îşi terminase studiile, având doar douăzeci şi doi de ani - s-a născut în Bucureşti, la... citeşte Taguri: actor, Tatăl fantomă, Nunta Mută, Cel mai iubit dintre pământeni, Cei care plătesc cu viaţa, Balanţa, De ce trag clopotele Mitică?, Un echipaj pentru Singapore, Ultima frontiera a mortii, Profetul aurul şi ardelenii
-
Valentin Teodosiu - Generos, disponibil, vulcanic
17.09.2011În 1987, Constantin Vaeni se lupta să alcătuiască distribuţia unui film foarte ambiţios pentru acele vremuri, o reconstituire ce se voia foarte exactă a ultimei zile din viaţa marelui istoric Nicolae Iorga - proiect iniţiat încă din urmă cu zece ani şi mai bine, când după "Actorul şi sălbaticii" Titus Popovici punea la cale un eventual "Savantul şi sălbaticii"; până la urmă, Nicolae Dragoş şi Mihai Stoian au început lucrul la un scenariu, care a cunoscut mai multe forme - şi titluri: "Cinci minute înainte de miezul nopţii", "Profesorul", pentru ca în final să i se dea drumul, după lungi şi grele discuţii, ca "Drumeţ în calea lupilor". Alegerea interpretului principal era una dintre cele mai dificile probleme - pereţii sediului de producţie din strada Leonida erau tapetaţi cu portrete ale... citeşte Taguri: actor, Vladimir Găitan, Sergiu Nicolaescu, Ultimul corupt, poker, Mircea Daneliuc, Jesús del Cerro, Ho Ho Ho, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută
-
Ovidiu Niculescu - Un destin în ascensiune
16.08.2011Preţ de-o bună bucată de vreme, Ovidiu Niculescu a fost pentru mulţi "omul din reclame" - deşi spectatorii mai avizaţi erau în măsură să-l recunoască şi ca interpret al multor roluri din filme pe tânărul actor născut în 16 august, 1974, care în 1988, întâlnindu-se cu doi prieteni care mergeau la cercul de teatru al liceului "Mihai Viteazul", unde a recitat o poezuie foarte bine primită, s-a hotărât să îmbrăţişeze arta dramatică, jurând că viaţa lui va fi sinonimă cu actoria.Deşi solicitat chiar din timpul studenţiei, începuturile carierei lui Ovidiu s-au situat încă destul de departe de cărările gloriei. După debutul în filmul de televiziune "Ploaia" (1996, Sinişa Dragin), urmat tot de o producţie a micului ecran, "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe" (1998, Constantin Dicu), şi de o apariţ... citeşte Taguri: actor, Restul e tăcere, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută, The Last Enemy, Cu un pas înainte, Michael Hurst, Funny Money, Adrian Popovici, Un acoperis deasupra capului
-
Tamara Buciuceanu - un vulcan fără vârstă
08.08.2011Cred că nouă, tuturor celor din generaţiile anilor şaizeci şi mai recente, ne e imposibil să ne amintim de când o cunoaştem pe Tamara Buciuceanu, această prezenţă permanentă şi robustă din tot ceea ce înseamnă comedie românească. Personal, cele mai vechi amintiri cu ea se revendică de la emisiunile de varietăţi din 1970, când ne-am luat primul televizor şi am început să savurăm acele bijuterii de umor ale marilor noştri actori de comedie. A început prin a-mi stârni hohote de râs cu celebrele ei sincope hohotitoare intercalate abrupt printre replici, de o înălţime sonoră incredibilă - căci, cum aveam să aflu în curând, avea aceleaşi calităţi vocale cu ale surorii ei, solista de operă Iulia Buciuceanu, soţia marelui actor George Constantin şi mamă a actualului său demn urmaş în arta scenei ... citeşte Taguri: Draga Olteanu Matei, Horea Popescu, Cuibul de viespi, Declaraţie de dragoste, Paul Calinescu, Mihai Constantinescu, Aurel Giurumia, Octav Enigarescu, Oleg Popov, Elisabeta Bostan
-
Un Mefistofel glumeţ şi straniu - Dan Condurache
29.07.2011Pe la jumătatea anilor '70, când încă nu se dăduse dispoziţia discreţionară ca toţi absolvenţii, indiferent de valoarea lor, să fie aruncaţi care-ncotro prin case de cultură şi teatre minore de provincie, am descoperit pe scena Teatrului Mic un tânăr extrem de ciudat şi incitant, al cărui temperament vulcanic, dublat de o acută inteligenţă a abordării rolurilor şi de o paletă interpretativă extrem de originală şi mereu surprinzătoare, făcuse să fie angajat în acea prestigioasă instituţie culturală imediat după absolvire - terminase în 1975, la clasa profesorilor Octavian Cotescu (a cărui influenţă îi determinase decisiv stilul, deşi nicidecum în sens imitativ-epigonic) şi Ovidiu Schumacher. Dan Condurache! Până atunci, Dan Condurache, născut la Dorohoi în 26 iulie 1952, după copilăria pe... citeşte Taguri: actor, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută, Anca Miruna Lăzărescu, Bucuresti - Berlin, Lucian Pintilie, Balanţa, Şerban Marinescu, Moara lui Călifar, Cristiana Nicolae
-
Nunta mută, acum şi pe DVD
24.02.2010Lungmetrajul de debut al regizorului Horaţiu Mălăele, Nuntă mută, este deja disponibil pe DVD.Lansat în cinematografele din România pe 21 noiembrie 2008, Nunta mută spune povestea a doi tineri îndrăgostiţi care decid să-ţi unească destinele într-o zi de joi. În mijlocul ceremoniei, se anunţă moartea lui Stalin şi se declară doliu internaţional de şapte zile. Dar asta nu îi va opri pe nuntaşii dornici de distracţie, aşa că petrecerea va continua într-un mod mai puţin obişnuit.Valentin Teodosiu, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc sunt câţiva dintre actorii care se regăsesc în distribuţia acestei tragi-comedii.DVD-ul cu filmul Nunta mută poate fi achiziţionat în reţelele de magazine Altex, Diverta, Carrefour la un preţ recomandat de vânzare de 29,99 lei. Nunta mută este distribuit pe DVD în ... citeşte Taguri: Meda Victor, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Nunta Mută
-
„Dacă dragoste nu e, nimic nu e"
18.02.2010Pentru că tema abordată e eminamente sentimentală, voi face apel şi eu tot la memoria afectivă pentru a glosa peste domeniul de referinţă. Primul care-mi revine în minte e pe nedrept uitatul Septembrie (Timotei Ursu, 1978), cu Geo Costiniu şi Anda Onesa: sensibil şi sincer, lurat cu fineţe şi gust - ba chiar, având îndrăzneala de a propune un final neobişnuit de tragic pentru acele vremuri (justificat în faţa cenzurii în raport cu aşa-zisa „debusolare" a protagoniştilor). Un an mai târziu, tot Ursu a ieşit pe interval cu Al patrulea stol, adaptare liberă după una dintre cele mai tuşante piese romantice ale teatrului românesc: Jocul de-a vacanţa, a lui Mihail Sebastian. Răspunzând unor comentarii ale mele, Timmy a afirmat că acest film era incomparabil mai bun decât cel anterior. Cu toată ... citeşte Taguri: elevator, Cristi Petrescu, Iulia Verdeş, George Dorobanţu, Serban Marinescu, Tudor Chirilă, Maria Popistaşu, Ioana Barbu, Tudor Giurgiu, Legături bolnăvicioase
-
California Dreamin' (nesfârşit) şi Nunta mută pleacă în Thailanda
05.11.2009În perioada 5-29 noiembrie se desfăşoară în Thailanda a XVIII-a ediţie a Festivalului de Film al Uniunii Europene, organizat de către Delegaţia Comisiei Europene de la Bangkok, unde România este reprezentată de filmele California Dreamin' (nesfârşit), în regia regretatului Cristian Nemescu şi Nunta mută, în regia lui Horaţiu Mălăele. Filmele româneşti vor avea câte 2 proiecţii în cele 2 oraşe ale festivalului - Chingmai şi Bankok. Bazat pe un scenariu de Cristian Nemescu şi Tudor Voican, filmul California Dreamin' porneşte de la o întâmplare reală petrecută în 1999, în timpul conflictului din Kosovo, când un şef de gară dintr-un sat românesc a oprit un tren NATO. În film, acelaşi şef de gară opreşte trenul NATO cu echipament militar păzit de soldaţi americani care traversează România făr... citeşte Taguri: Alex Mărgineanu, Tudorel Filimon, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc, Valentin Teodosiu, Răzvan Vasilescu, Meda Victor, Maria Dinulescu, Luminiţa Gheorghiu, Jamie Elman
-
Proiecţiile "Sub clar de lună" continuă în Parcul Bazilescu
22.07.2009Proiectul de Cinema Open Air - Sub clar de lună, derulat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi Primăria Sectorului 1, a ajuns la jumătatea primei ediţii.În data de 17 iulie, în Parcul Bazilescu, TIFF Cinema Open Air a debutat cu filmul american de box office Star Trek: Un nou început, în faţa unui public entuziast, venit în număr impresionant la proiecţie. Timp de 4 zile, bucuria publicului bucureştean de a viziona un film de cinema s-a dovedit a fi constantă şi motivantă pentru organizatorii evenimentului."Este binevenită iniţiativa Festivalului de Film Transilvania şi a Primăriei Sectorului 1 de a ne oferi un program cultural de petrecere a serilor mult prea călduroase, la un film în aer liber", a declarat organizatorilor, un cinefil venit cu nepoţii la Cinema Open A... citeşte Taguri: Vicky Cristina Barcelona, Un conte de Noel, Star Trek: The Future Begins, Paris je t'aime, Nunta Mută, Duplicity
-
Trei filme româneşti la Festivalul de Film de la Munchen
21.06.2009Lungmetrajele româneşti Pescuit sportiv de Adrian Sitaru, Nunta mută de Horaţiu Mălăele şi Amintiri din Epoca de Aur, produs de Cristian Mungiu, vor fi prezentate la Festivalul de Film de la Munchen. Producţiile vor putea fi văzute în cadrul programului International, conform site-ului evenimentului.În cadrul aceleiaşi secţiuni, vor mai rula Mar Nero de Federico Bondi, cu Vlad Ivanov, Dorotheea Petre şi Maia Morgenstern şi Pa-Ra-Da, regizat de Marco Pontecorvo, o coproducţie Franţa-Italia-România.Anul acesta, regizorul Michael Haneke, care a luat anul acesta Palme d'Or pentru Das weiße Band, va fi distins cu premiul CineMerit.Ediţia a 27-a a Festivalului de Film de la Munchen va avea loc în perioada 26 iunie - 4 iulie. Vor rula peste 200 de pelicule.... citeşte Taguri: Vlad Ivanov, Pescuit sportiv, Nunta Mută, Michael Haneke, Marco Pontecorvo, Mar nero, Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, Federico Bondi, Dorotheea Petre
-
Săptămâna Filmului Românesc la Nisa
15.04.2009Săptămâna Anuală a Filmului Românesc la Nisa, eveniment ajuns la a doua ediţie, se va desfăşura între 20-26 aprilie, la cinematograful Mercury din cunoscuta localitate franceză.Filmele realizate de studenţi vor fi reprezentate de Bătăi de inimă, Radu+Ana, 4 aşi, Mecano, Muzică de cameră şi participantul de anul acesta la Berlin, Bric-Brac, în regia lui Gabriel Achim. La categoria de scurtmetraje, proiecţiile vor cuprinde Elevator al lui George Dorobanţu, La drumul mare, regizat de Gabriel Sârbu, Plictis şi inspiraţie de Igor Cobileanski şi Faţa galbenă care râde, în regia lui Constantin Popescu.Cobileanski va mai prezenta o producţie în avanpremieră, de această dată lungmetraj, Tache, alături de Nunta mută, peliculă a lui Horaţiu Mălăele, Cocoşul decapitat, regizat de Radu Gabrea, Pescuit ... citeşte Taguri: Bătăi de inimă, Igor Cobileanski, Gabriel Achim, George Dorobanţu, Dinu Tănase, The Yellow Smiley Face, Tache, Radu+Ana, Radu Gabrea, Plictis şi inspiraţie
-
Anamaria Marinca, preşedinte onorific al Festivalului Le Paris du Cinéma Roumain
09.04.2009Până pe 14 aprilie Le Nouveau Latina din Paris va găzdui cea de-a treia ediţie a Festivalului Le Paris du Cinéma Roumain, organizat împreună cu Art Roumain şi sub auspiciile Institutului Cultural Român din Paris şi ale CNC-ului românesc. Prezidat de Anamaria Marinca, festivalul cuprinde şapte lungmetraje, 12 scurtmetraje şi documentare, precum şi o seară excepţională cu Jean-Paul Rappeneau şi filmul Mirii anului II.Inaugurarea festivalului a avut loc marţi, 7 aprilie, de la ora 20, în prezenţa lui Nae Caranfil, cu cel mai recent lungmetraj al regizorului, Restul e tăcere. Lansarea acestei ediţii se bucură şi de vernisajul expoziţiei Graphicatures - opere grafice şi caricaturi ale actorului şi regizorului Horaţiu Mălăele. Nunta mută, debutul în regia de film al lui Mălăele, a intrat - de... citeşte Taguri: Nunta Mută, Nae Caranfil, Horaţiu Mălăele, Anamaria marinca
Articole 1 - 20 din 30
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
CineCloud
Snow Flower and the Secret Fan
Rebelde
Imagine That
Bethany Joy Lenz
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
The Dying of the Light
Sistemul nervos
Parker Posey
Leigh-Allyn Baker
Youth Without Youth
The Big Short
Death at a Funeral
Rebecca De Mornay
Farrah Fawcett
Lajja
Adrian Pasdar
Păcală
The Last Song
La strada
Katherine Waterston
Push
Unpregnant
Gloria Stuart
Alexandra Dinu
Diaz: Don't Clean Up This Blood
The Saint
My Super Ex-Girlfriend
Bar Paly
25th Hour
Ticker
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Nuntă Mută