Luminiţa Gheorghiu, în prim plan

Sâmbătă seara, filmul românesc Poziţia copilului a obţiut cea mai importantă distincţie la Festivalul de Film de la Berlin, Ursul de Aur, iar producătoarea Ada Solomon va rămâne în memoria oamenilor din industria de film prin discursul său. Prima mulţumire a fost îndreptată de către producătoare către actriţa principală a filmului, Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul titular în film, cel al unei mame posesive.

Poziţia copilului, scris de Peter Călin Netzer în colaborare cu Răzvan Rădulescu, este o dramă psihologică despre relaţia aproape patologică dintre o mamă şi fiul ei. Criticul de film Irina Margareta Nistor a numit "tulburătoare" interpretarea actriţei românce, şi a menţionat o scenă din film cu potenţial de a deveni antologică, cea dintre Luminiţa Gheorghiu şi Vlad Ivanov, "Dom’Bebe de altă dată" ce participă la un "schimb de replici de ping-pong".

Luminiţa Gheorghiu s-a născut la 1 septembrie 1949 şi a absolvit I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", în 1972, la clasa lui Ion Cojar. A fost repartizată la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani. În 1975 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, pentru ca un an mai târziu să aibă şansa angajării la Bulandra - teatru pe care l-a slujit până în 2003, şi care avea să-i marcheze decisiv fulminanta carieră. Marele ecran a adoptat-o mai târziu, în 1988, prin intuiţia fără greş a lui Stere Gulea, care a distribuit-o în Catrina, din "Moromeţii" (rol construit în tonuri grave, potrivit concepţiei şi atmosferei din capodopera lui Marin Preda) - moment care a coincis şi cu o mare lovitură: în 1985, pe parcursul pregătirii pentru începerea filmărilor, actriţa a pierdut-o pe fiica sa cea mare Iuliana, la vârsta de numai şase ani.

Cu forţa interioară şi tăria de caracter pe care i le cunoaştem, Luminiţa Gheorghiu a reuşit să treacă peste dureroasa tragedie familială, regăsind în teatru şi film forţa necesară pentru supravieţuirea morală. Ulterior, Dumnezeu i-a dăruit alte două fete, pe Iuliana şi Maria (azi, în vârstă de douăzeci şi trei şi, respectiv, douăzeci şi unu de ani).

A urmat o serie de filme susţinută, dar fără mare răsunet, în care actriţa îşi făcea datoria cu conştiinciozitatea ei impecabilă - până la întâlnirea cu Cristi Puiu, cel ce i-a pus definitiv în drepturi personalitatea artistică: mama lui Ovidiu, din "Marfa şi banii", filmul care în 2001 a deschis drumul noii cinematografii româneşti. Patru ani (şi cinci filme) mai târziu, acelaşi Cristi Puiu îi dăruieşte rolul care avea s-o consacre categoric ca pe o mare artistă dramatică: Mioara Avram, din "Moartea domnului Lăzărescu" (2005). Personaj complex în toate planurile, Mioara - acoperă un arc evolutiv amplu şi radical, pornind de la portretul stereotip al asistentei de salvare care-şi abordează convenţional şi rutinier pacientul, pentru ca în continuare, însoţindu-l de-a lungul fatidicului său drum spre moarte, marcat de confruntări cu indiferenţa ucigaşă a celor din jur (celebrul "păcat al nepăsării" care defineşte tema filmului), să se metamorfozeze gradual în susţiătoarea devotată până la sacrificiu, alături de care protagonistul ar putea trăi ca în sânul lui... Avraam (dacă lumea din jur ar fi cât de cât normală).

Economia de mijloace, aşternută peste o impetuoasă creştere de tensiune în plan interior, combinaţia între compasiunea caldă şi accentele combative, fac din Mioara Avram un rol de referinţă al cinematografiei româneşti (şi nu numai), distins cu Premiul pentru cea mai bună actriţă (T.I.F.F., 2005), le Prix Golden Bayard pour la Meilleure Commédienne (Namur, 2005), şi L.A.F.C.A. Award for Best Supporting Actress (Los Angeles Film Critics Association, 2006). În acelaşi timp, Anca Miruna Lăzărescu a distribuit-o în rolul mamei din remarcabilul ei scurt-metraj "Bucureşti-Berlin" (2005), alături de Ana Ularu şi Dan Condurache), după care a apărut în personajul Ilincăi Matei din serialul de televiziune "Lombarzilor, 8" (2006 - regia: Alexandru Maftei, Hadrian Marcu şi Titus Muntean).

Totodată, traiectul de mare actriţă, prezentă în cele mai bune filme româneşti, i-a prilejuit întâlnirea cu doamna Jderescu cea buimac-agitată pe lângă al său "Tati" (Teo Corban), din excelentul "A fost sau n-a fost" (2006, Corneliu Porumboiu) - urmată de o altă bijuterie: mama lui Radu, cea care nu nimereşte niciodată "pireul" şi-şi face un titlu de glorie din tortul de bezele (în neuitata secvenţă a cinei festive, unde umple cu vitalitate acel cadru fix şi aglomerat - fără a uita să puncteze secvenţa următoare cu nerozia: "De ce staţi, mamă, pe-ntuneric?" şi zdrang, lumina!), rolul ei completând impecabil contraponderea cu zbuciumul interior al Otiliei, în "Patru luni, trei săptămâni şi două zile", filmul lui Cristian Mungiu care ne-a adus în 2007 primul Palme d'or din istoria cinematografiei româneşti.

După Fira din "Nunta mută" (2008, Horaţiu Mălăele) şi Ana din "Francesca" (2009, Bobby Păunescu), Luminiţa Gheorghiu se lasă aşteptată cu rolul principal din "Sunt o babă comunistă" (2009, Stere Gulea), după romanul lui Dan Lungu - personaj tipic pentru clasa medie din perioada comunistă, "inteligent, cu simţul umorului, cu autoironie", după cum explică regizorul.

Între timp, actriţa ne-a prilejuit o reîntâlnire cu Mioara Avram, în secvenţa anterioară finalului din "Aurora" aceluiaşi Cristi Puiu (2010) - o nouă dimensiune a personajului, surprins acum în universul său casnic, din nou cu atribuţii de ocrotitoare: vecina care va avea grijă de fetiţa damnatului protagonist, în timp ce el se duce să-şi înfrunte destinul compromis. Dincolo de aparenţele anodine ale rolului, se poate însă depista o contribuţie esenţială, prin căldura de om simplu şi generos care completează contrastant soarta frământată a lui Viorel Ghenghea, fără a-i putea rezolva nicidecum marile probleme (de care nici nu are habar), dar reuşind intuitiv să-i acorde măcar un moment de mângâiere înaintea prăbuşirii liber asumate. Am mai văzut-o recent sub chipul doamnei Floarea, din scurt-metrajul lui Victor Dragomir "Fotografia" (2010), şi în doamna Ani, din scurt-metrajul "Maica Domnului de la parter" (2010, Andrei Cohn). 

În februarie 2012, Luminiţa Gheorghiu începea filmările la Poziţia copilului, sub coordonarea lui Cătălin Netzer, la Bucureşti. Luminiţa Gheorghiu este acel gen de artistă care nu numai că nu poate, efectiv, să joace prost, dar reuşeşte întotdeauna să ne ofere o doză de adevăr, prospeţime şi, mai ales, noutate. Filmările la Poziţia copilului au durat cinci săptămâni. Bugetul s-a ridicat la aproximativ 700.000 de euro, iar compania de producţie este Parada Film. Proiectul a primit un sprijin în valoare de 250.000 de euro în urma concursului de scenarii susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei în 2011.