Ştiri cu tagul "Jeremy Renner"
-
Iată de ce Hawkeye va lipsi cu desăvârșire din Infinity War
14.04.2018Avengers: Infinity War are premiera pe marile noastre ecrane în ultimul weekend din luna aprilie. Așteptarea filmului ne pune răbdarea la încercare iar vestea că arcașul Hawkeye va fi marele absent al filmului ne supără. Avem în acest film un copac adolescent, un raton vorbitor, şi un om verde care îşi rupe hainele atunci când se înfurie. Şi, totuşi, există un personaj pe care „cea mai ambiţioasă încrucişare din istorie” totuşi nu îl are. Pe Hawkeye. Eroul arcaş al lui Jeremy Renner, cel pe care l-am văzut ultima oară în Captain America: Civil War și The Avengers: Age of Ultron, a fost în mod straniu absent din campania de marketing a filmului, scrie Uproxx. În cadrul unui interviu recent, regizorii Anthony şi Joe Russo au explicat cum că Hawkeye a disp?... citeşte Taguri: Jeremy Renner, The Avengers: Age of Ultron, Avengers: Infinity War
-
Simon Merrells, din Knightfall: „Povestea Templierilor este una fascinantă, de care nu ai cum să nu fii atras”
17.01.2018Aflat pentru scurtă vreme în Bucureşti, Simon Merrells, actorul din Knightfalls (Templierii), serialul difuzat de HBO, a avut amabilitatea să răspundă câtorva întrebări adresate de Cinemagia în legătură cu personajul său şi provocările serialului. Templierii își încep povestea în anul 1291, odată cu asediul Acrei, când sunt izgoniți de musulmani din Ierusalim, moment în care este pierdut şi Sfântul Graal. Primele două episoade ale serialului, a căror avanpremieră a fost asigurată de HBO România, ne prezintă ordinul Templierilor încă în putere, retras în capitala Franței, unde cel ce urmează să devină Maestru şi Comandant al Ordinului francez, Landry (Tom Cullen) oferă lecții de scrimă regelui Filip al IV-lea. Lucrurile sunt incerte pentru putern... citeşte Taguri: Padraic Delaney, Jeremy Renner, Tom Cullen, Simon Merrells, Knightfall
-
Mark Wahlberg, cel mai bine plătit actor de la Hollywood în 2017
23.08.2017Actorii cel mai bine plătiţi de la Hollywood au fost reuniţi de Forbes în clasamentul acestui an, ce include şi câteva surprize. Dwayne Johnson, probabil starul american cu cele mai multe proiecte în derulare, îşi păstrează locul doi, cu 65 milioane de dolari provenite din filme, seriale şi reclame (înainte de plata taxelor şi a agenţilor). Pe prima poziţie urcă Mark Wahlberg, ale cărui încasări au ajuns la 68 milioane de dolari graţie unor producţii ca Transformers: The Last Knight sau Daddy's Home 2 (încă nelansat). Pe trei se află, potrivit calculelor revistei, cel mai bine plătit supererou al anului. Nu este vorba despre Robert Downey Jr. sau de starurile masculine ce împart prenumele Chris. Numele lui este Vin Diesel (vocea lui Groot în Guardians of the Ga... citeşte Taguri: Daddy's Home 2 , Emma Stone, Akshay Kumar, Salman Khan, Shah Rukh Khan, Tom Cruise, Jackie Chan, Adam Sandler, Chris Pratt, Chris Evans
-
Jeremy Renner s-a ales cu fracturi la ambele mâini după o cascadorie
10.07.2017Starul lui Avengers a apărut la o conferință de presă de la Festivalul de Film Kalovy Vary bandajat la ambele mâini. Jeremy Renner a dezvăluit - notează publicația The Mirror - că s-a ales cu fracturi la încheietura stângă și la cotul mâinii drepte în timpul filmării unei cascadorii pentru comedia Tag. „Astfel de lucruri se întâmplă”, a spus actorul. „Fac parte din riscurile meseriei”. Renner, în vârstă de 46 de ani, a ținut să menționeze că rănile nu-i vor afecta participarea la filmările sequel-ului din seria Bourne, sau la cele ale următorului Avengers (Avengers: Infinity War). „Nu îmi va afecta munca. Mă ţine puţin în loc dimineaţa, când trebuie să mă îmbrac, ori să mă leg la şireturi, însă mă descurc în rest. Eu sunt unul dintre ... citeşte Taguri: Tag, The House, Avengers: Infinity War, Jeremy Renner
-
Recomandări TV. Acțiune, thrillere, arte marțiale
01.05.2017Ziua de luni este, așa cum v-am obișnuit, a Recomandărilor TV. Iată, așadar, o serie de filme pe care noi le vom urmări în următoarele seri ale acestei săptămâni. Desigur, oferta canalelor TV de la noi este mult mai variată în titluri și genuri. Nu ezitați să accesați Rubrica TV pentru oferta completă a posturilor de la noi. Show umoristic de satiră. Show de seară cu Viorel Draguluni, 1 mai, de la ora 20.00, în exclusivitate pe Comedy CentralSolistul Carla’s Dreams a declarat: „Clar că nu sunt fericit. N-ai cum să urăști lumea dacă ești fericit” în al cincilea episod al emisiunii Show de seară cu Viorel Dragu, ce poate fi urmărit luni, 1 mai, de la ora 20.00, în exclusivitate pe Comedy Central. Prezentatorul emisiunii l-a supus pe solistul Carla's Dream... citeşte Taguri: Cocoon, Simon Pegg, Jeremy Renner, Tom Cruise, Rebecca Ferguson, Mission: Impossible - Rogue Nation, Brad Pitt, Angelina Jolie, Mr. & Mrs. Smith, Terrence Howard
-
Se lucrează deja la un nou film Bourne, însă este exclusă revenirea lui Jeremy Renner
30.11.2016Ultimul film Bourne l-a readus în prim plan pe Matt Damon şi a avut un succes notabil la box office-ul internaţional – 415 milioane de dolari, în ciuda celor nouă ani de pauză ai francizei. Interesul fanilor a fost însă realimentat de pelicula inspirată din universul Bourne, cu Jeremy Renner în rol central, însă la fel de capabilul spion nu mai are momentan şansa de a reveni pe marele ecran. Într-un interviu recent pentru Yahoo Movies, producătorul Frank Marshall a declarat că un al şaselea film Bourne este în lucru, ce îi va reuni pe Matt Damon şi Paul Greengrass. „Am vorbit cu amândoi. Evident, sunt mulţumiţi de cum au evoluat lucrurile până acum. Acum este vorba despre poveste, toată lumea spune că dacă ai o poveste bună, poţi merge mai departe. Momenta... citeşte Taguri: Jason Bourne, Riz Ahmed, Alicia Vikander, Paul Greengrass, Matt Damon, Frank Marshall, Jeremy Renner
-
Arrival: şi totuşi cum comunici cu extratereştrii?
08.11.2016Canadianul Denis Villeneuve continuă în forţă un deceniu început în stil mare cu Incendies/Scorched şi, după succese precum Prisoners şi Sicario, oferă o nouă surpriză plăcută cu inteligentul SF Arrival/Primul Contact. Cu siguranţă un candidat serios la Oscarurile de la anul, filmul tratează inedit o premisă familiară: sosirea pe Terra a unei civilizaţii extreterestre, evident mult mai dezvoltată tehnologic decât omenirea. După nenumărate filme în care un prim contact cu extratereştrii se sfârşeşte prost, iar cele două rase îşi împart imediat rolurile de invadatori şi invadaţi, Arrival schimbă abordarea şi explorează următoarea premisă: ce-ar fi dacă, în loc de o bătălie pe viaţă şi pe moarte, un prim contact între oameni şi vizitatori ar fi... citeşte Taguri: Independence Day, Roland Emmerich, Independence Day: Resurgence, Jeremy Renner, Amy Adams, Denis Villeneuve, Prisoners, Sicario, Incendies, Arrival
-
Box office. Iată ce recorduri doboară Captain America: Război Civil în România
10.05.2016În weekendul lansării, „Captain America: Război Civil” a înregistrat în România încasări record de aproape 500.000 de dolari americani şi peste 87.000 de spectatori, devenind astfel cel mai bun film Disney cu supereroi din 2016, cât și filmul Disney cu supereroi care are cele mai mari încasări la lansare din toate timpurile, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Comparând cifele de deschidere ale filmului „Captain America: Război Civil” cu ale altor producții cu supereroi, acesta conduce în top după cum urmează: a depășit încasările cu 247% față de „Captain America: Soldatul Iernii”, cu 188% față de ”Iron Man 3”, cu 125% încasările „Avengers: Sub semnul lui Ultron”, preum și filmul „Batman vs. Superman”, unde a înregistrat înc... citeşte Taguri: Paul Rudd, Paul Bettany, Chadwick Boseman, Jeremy Renner, Emily VanCamp, Sebastian Stan, Chris Evans, Elizabeth Olsen, Anthony Mackie, Captain America: Civil War
-
Chris Evans ţine cu Iron Man!
28.04.2016Împreună cu zeci de publicaţii din întreaga Europă, Cinemagia a fost invitată la premiera europeană a blockbusterului Marvel Căpitanul America: Război civil. Marţi am publicat prima cronică din România a filmului, iar astăzi îţi dezvăluim câteva declaraţii făcute de actorii, regizorii şi producătorii filmului la conferinţa de presă găzduită de impunătoarea sală de bal a hotelului Corinthia din centrul Londrei. Prezenţi la conferinţă au fost actorii Chris Evans (Căpitanul America/Steve Rogers), Robert Downey Jr. (Iron Man/Tony Stark), Elizabeth Olsen (Scarlet Witch/Wanda Maximoff), Paul Bettany (Vision), Paul Rudd (Ant-Man/Scott Lang), Sebastian Stan (Bucky Barnes/Winter Soldier), Jeremy Renner (Hawkeye/Clint Barton), Emily VanCamp (Sharon Carter), Daniel Brü... citeşte Taguri: Tom Holland, Kevin Feige, Joe Russo, Anthony Russo, Anthony Mackie, Daniel Brühl, Emily VanCamp, Jeremy Renner, Sebastian Stan, Paul Rudd
-
Hawkeye trece în ring. Jeremy Renner îl va interpreta într-un film biografic pe legendarul boxer Rocky Marciano
21.12.2015Boxer american de legendă, Rocky Marciano a fost considerat unul dintre cei mai buni din lume la categoria grea. Viaţa şi cariera sa exepţională – a fost de neînfrânt, şi-a apărat titlul cu succes de şase ori la rând - vor fi redate într-o producţie biografică ce îl va avea îl rol central pe actorul Jeremy Renner. Potrivit Deadline.com, starul lui The Avengers va da arcul şi săgeţile pentru mănuşile de box şi va urma scenariul imaginat de Samuel Franco şi Evan Kilgore, ce aduce în faţa publicului viaţa lui Marciano, din copilărie, până la moartea sa în accidentul de avion din 1969. Marciano a fost campion la categoria grea din 1952 până în 1956 şi este singurul boxer de la această categorie ce s-a retras fără vreo înfrângere, cu un record de 49 la 0... citeşte Taguri: Undefeated: The Rocky Marciano Story, Jeremy Renner
-
Vincent Cassel, antagonistul lui Bourne în următorul film al seriei
02.09.2015Jasoun Bourne va reveni pe marile ecrane, cu Matt Damon în rol central, după ce al patrulea film al seriei l-a introdus în scenă pe Aaron Cross (Jeremy Renner). Conform informaţiilor obţinute de Variety.com, pelicula îl va avea ca antagonist pe actorul francez Vincent Cassel, care va juca rolul unui asasin pornit pe urmele lui Bourne. Clive Owen, Karl Urban şi Edgar Ramirez au avut, în producţiile anterioare ale francizei, rolul de villain. Distribuţia noului Bourne - filmul nu are încă un titlu - e alcătuită din nume celebre, precum Tommy Lee Jones şi Alicia Vikander. Şi Julia Stiles şi-ar putea relua partitura din primele trei filme ale seriei. De regie se va ocupa Paul Greengrass (The Bourne Supremacy, 2004). Lansarea va avea loc pe 29 iulie 2016.... citeşte Taguri: The Bourne Supremacy, Paul Greengrass, Julia Stiles, Alicia Vikander, Tommy Lee Jones, Édgar Ramírez, Karl Urban, Clive Owen, Vincent Cassel, Jeremy Renner
-
Echipele din Captain America: Civil War, în noi imagini-concept
28.08.2015Următorul film Captain America va pune faţă în faţă supereroii Marvel, într-o confruntare de proporţii, de care fanii se vor putea bucura din 29 aprilie 2016, când filmul va debuta pe marile ecrane. Pentru a le satisface curiozitatea, producătorii au lansat online, via YouTube si, ulterior, ComicBookMovie.com, o serie de imagini-concept din film. Captain America: Civil War porneşte de la ideea unei schisme în grupul Răzbunătorilor, ce are la bază viziuni diferite de acţiune. Conflictul ia amploare, astfel încât eroii Marvel trebuie să-şi aleagă tabăra. De partea lui Iron Man se află Vision (Paul Bettany) şi Black Widow (Scarlett Johansson), dar şi vechiul său camarad de luptă War Machine (Don Cheadle), alături de nou-venitul Black Panther (Chadwick Boseman). Lui... citeşte Taguri: Emily VanCamp, Paul Rudd, Anthony Mackie, Jeremy Renner, Chadwick Boseman, Don Cheadle, Scarlett Johansson, Paul Bettany, Captain America: Civil War
-
Când se vor intersecta pe marile ecrane eroii din The Avengers şi cei din Guardians of the Galaxy?
26.08.2015Pentru fanii Universului Marvel, una dintre cele mai mari bucurii ar fi vadă alături, pe marele ecran, supereroi din echipele Avengers şi Guardians of the Galaxy. Se pare însă că acest lucru nu va fi posibil prea curând. Cele două echipe faimoase ale Marvel ar trebui să apară împreună în Infinity War, aliate împotriva lui Thanos. Însă, potrivit declarațiilor lui Jeremy Renner, prezent la Wizard World Comic Con din Chicago, acest lucru va fi posibil abia după ultimul film (în două părţi) Avengers, când atât el, cât şi majoritatea fanilor Marvel, vor fi deja bătrâni. „Sunt deja o mulţime de personaje în Avengers, vreţi mai mulţi?!”, a exclamat amuzat starul, citat de DigitalSpy.com. „Chris Pratt, îl ador pe tipul asta. Şi îmi place ce au făcut cu ... citeşte Taguri: Avengers: Infinity War - Part I, Guardians of the Galaxy, The Avengers, Jeremy Renner
-
Misiune imposibilă 5, spectaculos
30.07.2015Puţine sunt francizele care reuşesc să se menţină proaspete până la al cincilea film şi al 19-lea an de la debut. Iată că Misiune imposibilă este unul dintre aceste nenumeroase exemple, pentru că Misiune: Imposibilă. Naţiunea secretă oferă un melanj atât de spectaculos de acţiune, efecte speciale şi imprevizibil, încât nu ne-ar mira ca filmul să depăşească un miliard de dolari încasări în lumea întreagă. Vine un moment în viaţa unui agent secret când acesta rămâne singur împotriva tuturor. Este şi cazul lui Ethan Hunt (un foarte energic Tom Cruise), care, după ce este prins în capcană de către un antagonist misterios, află că The Impossible Mission Force (pe scurt, IMF) a fost scoasă din legalitate şi asimilată CIA-ului, organizaţie condusă ... citeşte Taguri: Ving Rhames, Jeremy Renner, Simon Pegg, Sean Harris, Rebecca Ferguson, Alec Baldwin, Christopher McQuarrie, Tom Cruise, Mission: Impossible - Rogue Nation
-
Hawkeye va avea un rol mai activ în Captain America: Civil War
28.07.2015Jeremy Renner este în plină campanie de promovare a ultimului său film, Mission:Impossible Rogue Nation. În timpul unui interviu cu ScreenRant actorul a vorbit despre rolul său în Captain America: Civil War. Hawkeye va reveni în forţă şi, după părerea actorului, personajul va avea un rol mult mai amplu şi mai activ. „Este mult mai activ. Se vor întâmpla multe lucruri în acest film. Nu pot da mai multe detalii. Acum filmările sunt în derulare. Însă, da, sunt implicat în mai multe scene. Iar apoi, cine poate cunoaşte viitorul? Nu ştiu ce va urma”. Actorul a fost întrebat apoi despre experienţa personală cu Marvel, şi dacă el consideră că actori ca el pot continua să joace rolul sau dacă „e nevoie de un sânge proaspăt şi de feţe noi”. „Cred că... citeşte Taguri: Captain America: Civil War, Jeremy Renner
-
Se pregăteşte deja Mission: Impossible 6?
26.05.2015Ultimul film din serie nu a fost încă lansat - e vorba despre Mission: Impossible – Rogue Nation, ce va debuta în cinematografe pe 31 iulie - şi cei de la Paramount Pictures au dat startul pentru o continuare. Cu succesul pe care franciza l-a avut în cinematografe, şi îl va continua cel mai probabil şi în vară, odată cu lansarea lui Rogue Nation, e de aşteptat ca „misiunile imposibile” să nu se încheie prea curând, chiar dacă nu îl vor mai avea pe Tom Cruise în rol central. Site-ul TrackingBoard.com, ce a lansat ştirea, nu oferă alte detalii referitoare la producţia lui Mission: Impossible 6 - în afară includerea lui Cruise în echipa de producători – astfel încât ne putem aştepta şi la predarea ştafetei – Cruise ar putea fi înlocuit de Jeremy Renne ... citeşte Taguri: Mission: Impossible - Rogue Nation, Jeremy Renner, Tom Cruise
-
30 de minute cu Răzbunătorii
23.04.2015Prin amabilitatea Forum Film, Cinemagia a luat parte la premiera europeană a lui Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron. După ce ieri am publicat prima cronică din România a blockbusterului aşteptat pe ecrane săptămâna aceasta, iată povestea experienţei complete: o proiecţie în cinematograful Odeon din Leicester Square, proiecţie prezentată de nimeni altul decât regizorul Joss Whedon, dar şi o conferinţă de presă la care jurnaliştii s-au aflat la doar câţiva metri de popularii actori din distribuţie. Nimeni nu-i poate reproşa companiei Disney că nu ştie să-şi promoveze filmele. Maşinăria de marketing a blockbusterului s-a pus în mişcare cu mai bine de o jumătate de an în urmă, iar totul a culminat, cel puţin din punctul de vedere al europenilor, cu defil... citeşte Taguri: Chris Evans, Robert Downey Jr., Elizabeth Olsen, Jeremy Renner, Aaron Taylor-Johnson, Scarlett Johansson, Chris Hemsworth, Paul Bettany, Joss Whedon, Mark Ruffalo
-
Secretele Răzbunătorilor
15.04.2015Mai sunt nici zece zile până când unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, blockbusterul The Avengers: Age of Ultron/Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron, va arăta dacă îşi poate întrece în popularitate predecesorul, The Avengers/Răzbunătorii, devenit în 2012 filmul cu cele mai mari încasări din istorie, după Avatar şi Titanic. Iată mai jos câteva secrete (fără spoilere!) ale producţiei şi de ce ar putea fi ea spectaculoasă. Cinemagia va vedea filmul luni seara, iar miercuri va publica prima cronică din România a acestui aşteptat sequel. Echipa Răzbunătorilor formată din Iron Man (Robert Downey Jr.), Căpitanul America (Chris Evans), Thor (Chris Hemsworth), Hulk (Mark Ruffalo), Văduva neagră (Scarlett Johansson) şi Hawkeye (Jeremy Renner) are part... citeşte Taguri: Mark Ruffalo, Jeremy Renner, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Robert Downey Jr., Joss Whedon, The Avengers, The Avengers: Age of Ultron
-
Captain America: Civil War, o reuniune a Răzbunătorilor. Hawkeye a fost si el transferat în distribuţia filmului
09.03.2015The Hollywood Reporter anunţă plasarea a încă unui membru al Răzbunătorilor în distribuţia următorului film Captain America, Captain America: Civil War. Jeremy Renner li se va alătura astfel lui Robert Downey Jr. (Iron Man), Scarlett Johansson (Black Widow), Anthony Mackie (Falcon), Chadwick Boseman (debutant în rolul lui Black Panther) şi, desigur, lui Chris Evans, interpretul Căpitanului. Acţiunea din Civil War va continua evenimentele petrecute în Avengers: Age of Ultron şi se va concentra pe lupta dintre susţinătorii lui Iron Man şi cei ai lui Captain America, drept urmare a hotărârii emise de guvernele lumii cu privire la reglementarea activităţii supereroilor umani. Renner va începe lucrul la film în această primăvară. Următorul său proiect va fi Story o... citeşte Taguri: The Avengers: Age of Ultron, Jeremy Renner, Captain America: Civil War
-
American Sniper, un film ca o corespondenţă de război
25.01.2015Filmul continuă linia deschizătoare de drumuri a unui The Hurt Locker, care nu trâmbiţează eroismul (şi masculinitatea) soldatului american pe câmpul de luptă fără a nu sonda şi latura lui întunecată. Fişa postului unui lunetist este lichidarea oricărui pericol, chiar dacă acesta se materializează într-un copil. Niciunul dintre cele doua filme nu dă lecţii de morală, nici de politică, ci îşi urmăreşte protagoniştii în acţiunile lor repetitive, fără - totuşi - să ne deconecteze de la întâmplări. Eastwood spune, în esenţă, povestea unui erou de război. Este adevărat, asta a şi fost Chris Kyle (Bradley Cooper) - un erou adevărat, cu lumini şi umbre, care, evident, şi-a meritat titlul de „legendă”. American Sniper nu se lasă ispitit de formul... citeşte Taguri: John Wayne, The Green Berets, The Longest Day, Black Hawk Down, Kathryn Bigelow, Jeremy Renner, Clint Eastwood, American Sniper, Bradley Cooper, The Hurt Locker
Articole 21 - 40 din 157
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
CineCloud
Snow Flower and the Secret Fan
Rebelde
Imagine That
Bethany Joy Lenz
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
The Dying of the Light
Sistemul nervos
Parker Posey
Leigh-Allyn Baker
Youth Without Youth
The Big Short
Death at a Funeral
Rebecca De Mornay
Farrah Fawcett
Lajja
Adrian Pasdar
Păcală
The Last Song
La strada
Katherine Waterston
Push
Unpregnant
Gloria Stuart
Alexandra Dinu
Diaz: Don't Clean Up This Blood
The Saint
My Super Ex-Girlfriend
Bar Paly
25th Hour
Ticker
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Jeremy Renner