Mark Wahlberg, cel mai bine plătit actor de la Hollywood în 2017

de Cristina Grigore în 23 Aug 2017
Clasamentul revistei Forbes reuneşte starurile masculine şi cele feminine din Cetatea Filmului

Actorii cel mai bine plătiţi de la Hollywood au fost reuniţi de Forbes în clasamentul acestui an, ce include şi câteva surprize. Dwayne Johnson, probabil starul american cu cele mai multe proiecte în derulare, îşi păstrează locul doi, cu 65 milioane de dolari provenite din filme, seriale şi reclame (înainte de plata taxelor şi a agenţilor).

Pe prima poziţie urcă Mark Wahlberg, ale cărui încasări au ajuns la 68 milioane de dolari graţie unor producţii ca Transformers: The Last Knight sau Daddy's Home 2 (încă nelansat). Pe trei se află, potrivit calculelor revistei, cel mai bine plătit supererou al anului. Nu este vorba despre Robert Downey Jr. sau de starurile masculine ce împart prenumele Chris. Numele lui este Vin Diesel (vocea lui Groot în Guardians of the Galaxy şi starul lui Fast and Furious şi xXx), iar suma ce i-a revenit între 1 iunie 2016 şi 1 iunie 2017 se ridică la 54,5 milioane de dolari.

Comparativ, Downey Jr. se află pe locul şase în top (48 milioane de dolari), Chris Hemsworth pe 11 (31,5 milioane), Samuel L. Jackson pe 13 (30,5 milioane), Jeremy Renner pe 20 (19 milioane), Chris Evans pe 21 (18 milioane), iar Chris Pratt pe 23 (17 milioane).

Topul 10 este completat de Adam Sandler, aflat pe locul patru (50,5 milioane de dolari), urmat de Jackie Chan (49 milioane). Pe şapte se află Tom Cruise (43 milioane), ultimele trei poziţii revenind unor staruri cu renume la Bollywood – Shah Rukh Khan (38 milioane), Salman Khan (37 milioane) şi Akshay Kumar (35,5 milioane).

Clasamentul Forbes a dezvăluit diferenţa mare dintre salariile actorilor şi actriţelor de top. Desemnată recent cea mai bine plătită actriţă de la Hollywood, Emma Stone se află în topul comun pe locul 15. Veniturile obţinute de aceasta nu se ridică nici la jumătate din cât a strâns Wahlberg (ajung la numai 26 milioane de dolari).

În total, cei 10 actori enumeraţi mai sus au obţinut, cumulat, venituri de 488,5 milioane de dolari, faţă de numai 172,5 milioane, la cât se ridică câştigurile celor mai bine plătite 10 actriţe.

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, Mark Wahlberg, Transformers: The Last Knight, Daddy's Home 2 , Vin Diesel, Robert Downey Jr., Chris Hemsworth, Samuel L. Jackson, Jeremy Renner, Chris Evans, Chris Pratt, Adam Sandler, Jackie Chan, Tom Cruise, Shah Rukh Khan, Salman Khan, Akshay Kumar, Emma Stone

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells