Contrar majorităţii filmelor de groază, care se joacă mai mult sau mai puţin abil cu rezistenţa spectatorului, prin exhibarea violenţei fizice, până la gradul de insuportabilitate, Raimi revine la un procedeu convenţional dar eficient - alternează momentele horror, cărora uneori le dă un aer de desen animat, cu momente de "relaxare", menţinând o stare de frică pe toată durata filmului.
Spectatorul, lăsat singur pe fondul unei atmosfere apăsătoare, trebuie să facă faţă numeroaselor zgomote neaşteptate susţinute de soundtrack-ul excelent al lui Christopher Young. Neliniştea personajului este resimţită şi de spectator, simultan, nu ştim nimic în plus faţă de Christine Brown (Alison Lohman), descoperim în acelaşi timp ce urmează să se întâmple. Drag Me to Hell seamănă cu un tren-fantomă în care nu te poţi aventura decât ca să ai o experienţă absolut răvăşitoare.
Sam Raimi revine, după o schimbare de curs reuşită (cu seria Spider Man) la genul care l-a consacrat: horror-ul. Dacă fanii Evil Dead s-au temut de cum îşi va face Raimi întoarcerea, mai ales că Drag Me to Hell are în State un rating uşor, PG-13 (în România nerecomandat sub 15 ani), în realitate e suficient să priveşti primele minute din film ca să-ţi dai seama că producţia va rămâne una semnificativă a genului.
Personajul Christinei Brown (Alison Lohman) trece de la o viaţă ştearsă la una în care trebuie să înfrunte spirite malefice, iar Raimi nu lasă lucrurile doar la acest nivel, ci plusează inteligent cu reţeta care l-a făcut cunoscut lumii întregi - ne livrează momente de umor savuros.
Christina Brown, tânără specialistă în credite, face greşeala de a refuza dosarul unei bătrâne ţigănci pentru a intra în graţiile şefului ei. Bătrâna rămâne fără casă și o blestemă, invocând demonul Lamia. Christine va fi aruncată, în nu mai mult de trei zile, în Iad. Este începutul coşmarului pentru eroină şi a delirului spectatorului.
După un pre-generic halucinant, care anunţă atmosfera filmului, Sam Raimi distilează intriga recurgând la o scurtă prezentare iniţială, după care povestea se adânceşte ducând la o stare de frică intensă. Cu cât orele trec pentru Christine, cu atât frica primeşte noi valenţe, iar ceea ce l-a terifiat pe spectator cu un moment înainte devine plăcere vinovată, pentru ca mai apoi să se lase sedus de un alt moment, care sigur îl va surprinde din nou... Un delir în primul rând vizual, deşi - chiar după 28 de ani, Sam Raimi continuă să-şi mişte camera în toate direcţiile, dând scene halucinante, de o energie frapantă (incantaţia, de exemplu). Ultimul sfert de ora este delicios, relativ calm faţă de potopul de la început, dantesc şi hilar.
Sam Raimi dovedeşte, cu revenirea sa la filmul horror, atât de decalată faţă de ultima producţie de acest gen, că nu şi-a pierdut suflul, că are în continuare idei excentrice, geniale. Sam Raimi reconfirmă că este un maestru al genului.
Drag Me To Hell - umor macabru şi un maestru al genului: Sam Raimi
de Gloria Sauciuc în 12 Iun 2009Imagini
Vezi imaginiCiteşte şi:
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Alexandra Maria Lara
Rachele Brooke Smith
John Huston
Reese Witherspoon
Gone
Scent of a Woman
Ioana Scarlatescu
Tyson
102 Dalmatians
Rob Zombie
Faces in the Crowd
Cuibul salamandrelor
Jackie
The X-Files: I Want to Believe
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!
Vistrian Roman
Greenland
Dracula Untold
A Different Loyalty
The Ladykillers
Ben Kingsley
Un camino hacia el destino
Minka Kelly
Simon Woods
Pompeii
Der Untergang
Om Shanti Om
Cross of Iron
And Now for Something Completely Different
Hacksaw Ridge
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Drag Me To Hell - umor macabru şi un maestru al genului: Sam Raimi
Părerea ta
Spune-ţi părerea...
filmul este mai degraba scarbos decat de groaza..
in concluzie zic eu,..un film ,,facut pe vapor" cu actori ieftini ~!