Diane Kruger, premiu de interpretare la Cannes? Memorabilă în thriller-ul In the Fade

de Gloria Sauciuc în 28 Mai 2017
In the Fade este primul rol în limba nativă, germana, al actriței

Diane Kruger ar putea lua premiul pentru interpretare duminică seara, la Cannes,  în cadrul ceremoniei de acordare a Palme d'Or-ului, cu rolul ei din In the Fade (regia Fatih Akin), un thriller eficace, în tradiția unor opere ale lui Costa-Gavras, chiar dacă are o contracandidată puternică  în persoana actriţei de teatru Vasilina Makovtseva (A Gentle Creature/Une femme Douce), descoperită de regizorul ucrainean Sergei Loznitsa  într-un teatru din zona Uralilor.

Diane Kruger demonstrează o profunzime în interpretare, de care nu o credeam  în stare -  în rolurile anterioare arborând de obicei o mimică glacială şi o liniaritate a jocului în mai toate rolurile sale. Pe Kruger am putea-o numi revelaţia de la Cannes, deși anul  îi aparţine lui Nicole Kidman, cu patru filme anul acesta pe Croazetă.

Ca să obţină rolul, Kruger l-a abordat pe regizor la Cannes, în 2012, anul în care a ea a făcut parte din juriu. L-a abordat în germană, ca să-i spună că ar lucra cu plăcere cu el. Regizorul a mărturisit că a ales-o pe Kruger în momentul în care s-a hotărât ca eroina să fie blondă şi ariană. „Care sunt cele mai frumoase actriţe nemţoaice blonde cu ochi albaştri? Publicul german nu are fără îndoială aceleaşi gusturi ca mine. Brunetele sunt mai populare. Diane m-a făcut să mă gândesc la comediantele din anii 20 şi 30, care au devenit staruri părăsind Germania. Este o Marlene Dietrich modernă, exilată ca şi ea. Căutam pe cineva care străluceşte. Pentru ca filmul meu să fie realist, dar şi stilizat. Pentru că nu uităm niciodată că este cinema!”, a spus la Cannes regizorul Fatih Akin. Prima versiune a scenariului In The Fade datează din 2012.

In the Fade este un film despre crimele comise în Germania împotriva persoanelor de origine turcă, de către membri ai grupului neo-nazist dizident NSU (iniţialele de la Clandestinitatea Național-Socialistă). Procesul lui Beate Zschäpe, singurul supraviețuitor dintre ucigași, este încă în desfășurare. Una dintre victime nu locuia foarte departe de regizorul turc Fatih Akin, în cartierul Altona din Hamburg: a fost un bărbat cu care fratele regizorului a jucat fotbal când era mai tânăr. 

Ancheta a provocat un scandal, deoarece poliția a suspectat inițial chiar victimele: acestea au fost implicate inevitabil în traficul de droguri, săli de pariuri clandestine sau în orice alte activități criminale. Crimele puteau fi doar reglări de conturi ale mafiei din Turcia... Presa a relatat ca atare suspiciunile poliției pe care şi familiile victimelor le aveau.

Fatih Akin a notat in caietul de presa oferit jurnalistilor la Cannes: „Pierderea, doliul şi răzbunarea nu sunt concepte care diferă în funcție de cultură sau naționalitate. Ele aparțin întregii omeniri. Mi-a plăcut, de asemenea, ideea ca ucigaşa să semene cu victima. Ele ar putea fi din aceeași localitate, de altfel, provin amândouă din Schleswig-Holstein, din nordul ţării, ca şi propria mea soţie... Am vrut să fie un film personal, și cu toate că eroina este o femeie, este posibil să exprim prin intermediul ei propriile mele sentimente de tată, care se teme, ca toți părinții, de dispariția copiilor lui. În acest personaj, există propriile mele temeri și propria mea furie”.

Regizorul a citit inclusiv o carte a jurnalistului Stefan Aust, care a scris și despre „Banda din Baader”. S-a dus la Munchen să participe la unele audieri ale procesului, pentru că a știut că o mare parte a filmului îi va fi dedicată procesului. „Am vrut să văd ce fel de femeie a fost acuzata Beate Zschäpe. Ucigașii de film, chiar dacă sunt mai tineri, sunt inspiraţi de ea: o femeie mută, care nu comunică cu instanța decât în scris. Eliminarea ei este destul de fascinantă: este ca o fantomă... Ea a cerut, de asemenea, procesul-verbal al procesului, aproape cinci mii de pagini! Am observat tot ce m-a interesat”.

 

Exploreaza subiecte similare:

festival:cannes 2017, Diane Kruger, A Gentle Creature, Fatih Akin, Sergei Loznitsa, Marlene Dietrich, Aus dem Nichts, Nicole Kidman

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells