Afișează:
9 din 11
Alexandru Potocean - 21 aprilie 1984, Timişoara

Destinul i-a surâs încă de la început lui Alex Potocean - deşi juca doar un brandardier, debutul său din Moartea domnului Lăzărescu (2006, Cristi Puiu) a fost urmat de rolul fiului lui Oancea din serialul La urgenţă (2006, Andrei Zincă) şi de Vasile din Hârtia va fi albastră (2006, Radu Muntean), pentru ca în 2007 să dea marea lovitură cu Adi, în Patru luni, trei săptămâni şi două zile al lui Cristian Mungiu - susţinând cu siguranţă partitura de partener al Otiliei (Anamaria Marinca), prin compunerea unui portret de student convenţional, posesiv, orgolios şi limitat.

Nu e de mirare că, imediat după aceea, l-a întruchipat pe Iancu, mirele din Nuntă mută (2008, Horaţiu Mălăele), personaj situat la antipozi - tânărul de la ţară, îndrăgostit, focos, inocent, cu zborul frânt sub vremi. Dobândise deja statutul de vedetă (în sens onorabil, nicidecum facil), aşa că a meritat ca în Boogie (2008, Radu Muntean) să joace - şi să se joace - în rolul unui barman decapitat de compoziţia cadrului. I s-a deschis şi calea carierei internaţionale, mai ales cu The Way Back (2009, Peter Weir), în tandem cu Dragoş Bucur - în timp ce interpreta şi un secretar din Amintiri din Epoca de Aur (2009, Cristian Mungiu), după care Victor Dragomir i-a oferit şansa unei savuroase compoziţii comice, în scurt-metrajul Strung Love (2010), iar Constantin Popescu jr. l-a văzut în el pe Porâmbu din Portretul luptătorului la tinereţe (2010). Au urmat câteva roluri mai puţin semnificative - dar timpul nu-i pierdut, şi îl aşteptăm cât de curând cu alte personaje pe măsura celor care l-au consacrat.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
wildinthecountry pe 15 octombrie 2012 12:43
Vasluianu e genial
fdkenzo pe 15 octombrie 2012 13:02
uitati de sebastian stan, care e foarte tanar..si are mai multa faima si succes decat toti cei amintiti la un loc...
Freakky-Foxx pe 15 octombrie 2012 13:18
in ce filme romanesti a jucat?
Pitbull pe 16 octombrie 2012 22:35
Reiau intrebarea lui Freaky-Fox: IN CE FEL DE FILME A JUCAT? Romanesti sau americane?
Razvan600 pe 15 octombrie 2012 13:58
Andi Vasluianu e cel mai bun.
cosmin742000 pe 15 octombrie 2012 16:38
Fiu , am avut emotii , am crezut ca il vad pe Alexandru Papadopol in lista . bine ca nu l-am vazut :)
truesensation pe 15 octombrie 2012 17:19
:)) Tare comentariul tau ! m-am amuzat teribil....nu are ce sa caute Papamobil pe aici.
truesensation pe 15 octombrie 2012 17:20
Imi place Dragos bucur si George Piştereanu
truesensation pe 15 octombrie 2012 17:21
Serban Pavlu stie foarte bine sa treaca de la drama la comedie si petru ata merita BRAVO
andreim4 pe 15 octombrie 2012 17:41
Mama ce tineri sunt unii..... inteleg ca este interpretabil intelesul cuvantului tanar.... pentru bunica-miu care are 80 toti sunt tineri. pt mine nu prea
alex_il_fenomeno pe 15 octombrie 2012 20:17
Dragos Bucur este de departe cel mai bun.
Tyybi1 pe 17 octombrie 2012 15:53
Andi Vasluianu este unul din cei mai buni actori al momentului in Romania.
karenin08 pe 2 iunie 2013 12:43
Si eu unde-s in toata lista asta?
carmen_cinteza pe 9 decembrie 2013 12:41
de acord: sunt foarte buni, dar numai barbati?
Tyybi1 pe 2 mai 2016 21:24
Un articol foarte interesant!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells