Nu numai vârsta (este cel mai bătrân dintre tinerii actori ai selecţiei noastre) face ca Gabriel Spahiu să aibă şi numărul maxim de roluri: şaptezeci şi patru, din 1998 (când a debutat în Terminus paradis al lui Lucian Pintilie) şi până în prezent. Marile lui calităţi, ascunse sub un chip atât de urât, încât aparatul de filmat pur şi simplu îl adoră, sunt disponibilitatea, versatilitatea, dinamica fizinomică nemărginită, toate pe fondul unei umanităţi de-a dreptul insondabile.
Din impresionanta sa filmografie, jalonată şi de numeroase producţii internaţionale, putem cita, pentru început, Moartea domnului Lăzărescu (2006, Cristi Puiu), cu personajul simplu dar deloc simplist al lui Leo, şoferul de ambulanţă - însoţitor empatic al odiseei protagoniştilor, cu conotaţii inocent-macabre. Georgescu, din Hârtia va fi albastră (2007, Radu Muntean) a fost urmat de tatăl cel acrit dar cumsecade, strivit de nevoi însă mereu iubitor, din Lampa cu căciulă (2007, Radu Jude), apoi şeful de sindicat din California Dreamin' (nesfârşit) (2007, Cristian Nemescu), Iulică Ploscaru din Visul lui Adalbert (2011, Gabriel Achim), şi mai ales Aurel, în Toată lumea din familia noastră (2012, Radu Jude) - bietul contabil depăşit de situaţie, chinuindu-se disperat şi neputincios să-şi apere familia de accesele abuzive ale fostului soţ psihopat.
Capodopera creaţiei lui, însă (şi să nu credeţi că nu-mi drămuiesc cuvintele!) rămâne, până acum, Film pentru prieteni (2011, Radu Jude), acel spectacol de o oră, într-un singur cadru fix, de-a dreptul insuportabil (de crud, de adevărat - de bun...) al sinucigaşului care-şi ţine discursul de adio în faţa camerei digitale. Acolo, nu numai fizionomia caricaturală şi plurivalentă a lui Gabi Spahiu atinge sublimul, ci şi întreaga sa gamă de stări, trăiri, mijloace de expresie - disperare, revoltă, vulgaritate, duioşie, degenerare, durere, şi multe altele, sub umbrela unei tragedii cumplite. Este pecetea incontestabilă a Actorului cu A mare.
Părerea ta
Spune-ţi părerea