Eveniment
-
Spectacolul „Întreaga mea lume”, pe 29 iunie, la Teatrul Arte dell'Anima
18.06.2018 Teatrul Arte dell'Anima găzduiește, în data de 29 iunie, de la orele 19:00, spectacolul de licență al studenților U.N.A.T.C. „I.L.Caragiale” - „Întreaga mea lume”. Teatrul Arte dell'Anima se află pe strada Fainari 17D, Sector 2, București. „Întreaga mea lume” este o adaptare după piesa “Things I Know To Be True”, de Andrew Bovell, ce spune povestea lui Rosie, o adolescentă care se întoarce pe nepusa masa acasă, în suburbia unui oraș provincial din Australia, după ce-a-ncercat să-și facă un rost prin Europa. Revenirea mezinei familiei acasă, după o mică „aventură europeană”, e momentul declanșator al unui șir lung de întâmplări menite să scoată la iveală tot ce s-a adunat în sufletele celor șase membri ai acestei familii dintr-o subur... citeşte -
Acord la București pentru realizarea de filme de acțiune cu luptători și actori din România
14.06.2018 Românul Eduard Irimia, cunoscut drept președinte al promoției internaționale Superkombat, a anunțat, împreună cu producătorii de filme Moshe Diamant și Christopher Milburn, un parteneriat la nivel global în industria filmelor de acțiune, scopul fiind promovarea luptătorilor români în filme cu distribuție internațională, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. În data de 11 iunie 2018, la București, în cadrul centrului de evenimente Le Château - Castelul din Inima Capitalei, Eduard Irimia a anunțat cel mai important proiect din cariera sa antreprenorială, odată cu asocierea produsului său Superkombat cu industria filmelor de acțiune, acest lucru fiind posibil prin finanțarea și realizarea unor filme de acțiune în care vor apărea atât sportivi sau actori d... citeşte -
℗ Ultimele bilete la Legion Run 2018 s-au pus în vânzare
11.06.2018 Evenimentul international Legion Run va avea loc în premieră în România în data de 16 iunie 2018 la Divertiland Water Park, Chiajna. Legion Run este experiența unică a unui eveniment necompetitiv, dar cu multă adrenalină și distracție, cu o serie de obstacole special realizate pentru a încuraja spiritul de echipă și depășirea limitelor cu ajutorul celorlalți participanți. Pentru a beneficia de ultimele bilete la Legion Run, accesați site-ul evenimentului. Pe lângă ofertele care vor fi afișate pe site și pe pagina de Facebook, Legion Run va păstra prețul de 130 RON per bilet chiar și în ziua evenimentului, pentru biletele achiziționate la intrare. Pentru că Legion Run încurajează atât distracția cât și motivația si ambiția de a vă depași propriile ... citeşte -
℗ iCEE.fest 2018, cu focus pe startup-uri. Cel mai tânăr participant la competiția de digital şi tehnologie are doar 9 ani
07.06.2018 În fiecare an, iCEE.fest acordă o atenție specială startup-urilor si antreprenorilor din zona digital & tech. Zeci de investitori vor fi în București, pe 14 și 15 iunie, interesaţi şi dornici să investeasca în ideile expuse la festival. Pentru zona de startups există de altfel un bilet special iar la cel puțin 2 bilete cumpărate, prețul e doar 50 euro/ bilet. Anul acesta, startupurile beneficiază, în premieră, de o scenă și de o linie de conținut dedicate. Pe Focus Stage 4, în a doua zi a festivalului (15 iunie), antreprenorii au ocazia să se întâlnească cu fonduri de investiții și mentori şi să asculte sfaturi de la o serie de antreprenori internaționali importanți. Finalul zilei este dedicat competiției „200 Seconds of Fame” (unde vă mai puteţi în... citeşte -
Program integral iCEE.fest 2018
05.06.2018 Un festival major dedicat tehnologiei si Internetului începe chiar săptămâna viitoare, la Bucuresti. Iată, pe scurt, ce se întâmplă în fiecare zi de iCEE.fest. iCEE.fest 2018 înseamnă aproape 200 de experți și speakeri internaționali din domeniul Internet, digital si tehnologie ce vor veni la București săptămâna viitoare, joi si vineri, pe 14 și 15 iunie. Anul acesta vor fi nu mai puțin de 9 linii de conținut și 7 scene (1 Main, 4 Focus, 2 VIP), o cantitate uriasă de know-how concentrat în doar două zile lungi, motiv pentru care organizatorii au pregătit un „ghid de supraviețuire” menit să îi ajute pe participanți să decidă ce li se potriveste cel mai bine. De asemenea, s-a lansat si aplicația iCEE.fest care le permite participanților să îsi organize... citeşte -
Salonul de Bandă Desenată „Povești din București în Benzi Desenate”
04.06.2018 Miercuri, 6 iunie 2018, ora 19:00, Muzeul Municipiului București vă invită să participați la vernisajul Salonului de Bandă Desenată „Povești din București în Benzi Desenate”, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Salonul BD „Povești din București în Benzi Desenate” împlinește anul acesta cinci ani. La ceas aniversar, artiştii de bandă desenată au fost invitați să participe cu pagini BD care conțin imagini, personaje, întâmplări din București, povești reale sau dintr-un univers imaginar. Salonul este organizat de Muzeul Municipiului București. A V-a ediție a Salonului BD se va desfășura la Muzeul Vârstelor - Casa Filipescu-Cesianu, parte componentă a Muzeului Municipiului București. Salonul va include prezentări de carte, conferinţe ș... citeşte -
Michael Malarkey (The Vampire Diaries) în concert la București
31.05.2018 Celebrul actor Michael Malarkey vine în concert la București, pe 9 iunie, la Hard Rock Cafe, de la ora 22:30. Cunoscut pentru rolul lui Enzo din The Vampire Diaries, Michael vine în premieră în România pentru un concert unic, plin de emoție. Artistul este și un muzician desăvârșit, acesta lansând albumul de debut, „Mongrels” pe 8 septembrie. Michael Malarkey și-a început cariera jucând în musical-uri precum „The Great Gatsby”. Albumul "Mongrels" a fost primit cum nu se putea mai bine de către fanii artistului, dar și de către presă de specialitate care l-a comparat cu Tom Odell sau Hozier. Anul viitor el va pleca într-un turneu de promovare care se va opri și în România, iar fanii acestuia se vor putea bucura de concert. Biletele se găs... citeşte Taguri: Michael Malarkey -
Ziua Porților Deschise la Fundația Calea Victoriei
29.05.2018 Fundația Calea Victoriei lansează invitaţia de a participa la aventurile culturale și artistice pe care le-a pregătit pentru vara lui 2018. „Pentru că noi iubim Bucureștiul, iar aglomerația de pe autostradă nu ne atrage, destinația noastră de vacanță este fix în centrul orașului - C.A. Rosetti 47 - cu Școli de Vară fresh și subiecte care te inspiră și îți stimulează imaginația”, spun organizatorii, într-un comunicat remis Cinemagia. Ca în fiecare an, în lunile iunie-august cursurile marca #FCV se transformă în Școli de Vară –ateliere cu întâlniri zilnice care se întind pe maxim o săptămână. Un fel de pilule efervescente de artă, cultură, voie bună și socializare. „Și ca să marcăm acest moment printr-o sărbătoare, pe 9 iunie te invit?... citeşte -
Avanpremiera „Clubul femeilor dezlănţuite” a reunit vedetele la cinema
24.05.2018 Avanpremiera naţională de marţi seara a comediei „Clubul femeilor dezlănţuite” a adus la Cinema City Cotroceni mai multe doamne celebre în cadrul unui eveniment exclusivist „Ladies Night”. Andreea Esca, Corina Caragea, Catinca Roman, Dana Savuică, Margherita de la Clejani, Ioana Ginghină, Irina Mohora, Cristina Cioran şi Florentina Opriş au venit împreună cu prietenele sau familia să vadă în exclusivitate filmul care va avea premiera pe marile ecrane din ţară începând de vineri. Întâmpinate cu şampanie, invitatele, vedete, jurnaliste, blogger-iţe, mamici, fiice, prietene sau vedete au facut poze la panoul filmului, au primit cadouri cu produse cosmetice din partea organizatorilor şi au râs copios urmărind în exclusivitate comedia „Clubul femeilor dezlă... citeşte Taguri: Mary Steenburgen, Candice Bergen, Jane Fonda, Diane Keaton, Book Club -
Foreplay se joacă la Centrul Replika
24.05.2018 Foreplay, primul spectacol de teatru documentar care dezvăluie încercările prin care trec mamele minorese va juca pe data de 25 mai 2018, la ora 19.00 la Centrul de Teatru Educațional Replika, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Spectacolul pornește de la statisticile care arată că 10% dintre mamele care nasc anual în România (adică 22.000) au sub 18 ani și este scris și regizat de Ozana Nicolau. Timp de un an, echipa Foreplay a cercetat experienţele unor mame adolescente din Bucureşti, Urziceni, Vaslui şi Ploieşti iar spectacolul explorează condiția vulnerabilă a acestor tinere într-o societate care operează cu standarde duble: pe de o parte, idealizează condiția maternității, iar pe de altă parte, condamnă și izolează mamele minore. „Maternitate... citeşte Taguri: Ozana Nicolau -
Noaptea Muzeelor. Spectacol inedit în Cimitirul Belu, pe 19 mai
18.05.2018 Sâmbătă, 19 mai 2018, între orele 18.00-24.00, bucureștenii sunt așteptați cu mic cu mare la un eveniment mai special desfasurat in Cimitirul Bellu – Noaptea Muzeelor. Spectatorii sunt invitati astfel la o incursiune în istoria României de acum 100 de ani și o reactualizare a memoriei eroilor Marii Uniri, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Programul serii începe de la ora 18.00 cu un tur ghidat de vizitare a cimitirului, un recital de muzică instrumentală, urmat de un spectacol de dansuri populare tradiționale, concursuri cu premii, dar și un recital de zile mari semnat de Aurelian Temișan&Band. „E într-adevăr o premieră acest lucru, faptul că o să cânt în Cimitirul Bellu alături de band-ul meu, sâmbătă seară, pe 19 mai, începând cu ora 22.20, în... citeşte Taguri: Aurelian Temişan, Monica Davidescu -
Jocurile video şi muzica clasică la Sala Radio
29.04.2018 În seara de 4 mai, de la ora 19, Radio România şi Goethe-Institut vă invită la concertul „Game Heroes” de la Sala Radio, ca să vă convingeţi că jocurile video şi muzica clasică… chiar se potrivesc. Orchestra Naţională Radio dirijată de Stefan Geiger va prezenta aranjamente orchestrale noi ale unor tineri compozitori, realizate special pentru unele jocuri clasice. Fanii jocurilor video vor avea ocazia să redescopere şi piese celebre ale genului lor preferat, ca de exemplu Angry Birds sau Blushock, în orchestraţii clasice. La nivel global, muzica de gaming este un domeniu tot mai captivant pentru compozitori şi muzicieni de formaţie clasică cu potenţial creativ. Goethe-Institut face eforturi pentru a crea punţi de comunicare în acest domeniu şi de a interconect... citeşte -
Bekkanko, în programul lunii mai la Teatrul Ion Creangă. Toate spectacolele
29.04.2018 Teatrul Ion Creangă din București prezintă patru spectacole în luna mai. Acestea propun experienţe artistice semnificative menite să inspire, să îndemne la reflecţie şi să aducă bucurie celor mici. Iată, mai jos, despre ce titluri este vorba. De-a Micul Prinț03/05, orele 17:00 & 19:00Teatrul Ion Creangă – Sala Mică (Str. Biserica Amzei, Nr. 21-23)Recomandat copiilor între 4 și 6 ani În dorința de a aduce filosofia Micului Prinț aproape de copiii între 4 și 6 ani, care abia încep să se plimbe din planetă în planetă, regizoarea Ioana Petre pleacă într-o foarte serioasă călătorie de explorare a celebrului text. Alături de ea, întreaga echipă va cerceta și se va juca, va pune întrebări și va crea labirinturi, pentru ca, la final, să poată deosebi u... citeşte -
Documentare despre artă, în aprilie, la Happy Cinema: Botticelli: Inferno și Wunderkammer – World Of Wonders
16.04.2018 Pe 21 aprilie puteți urmări Botticelli: Inferno iar pe 26 aprilie Wunderkammer – World Of Wonders la Happy Cinema București, în Liberty Center. Botticelli: Inferno Un documentar filmat în Europa în locații precum Galeria Uffizi din Florența, Biblioteca Vaticanului, Londra, Berlin și Scoția. Botticelli a ilustrat Infernul din Divina Comedie a lui Dante într-un total de 102 desene. “Botticelli Inferno” este fascinant datorită felului în care investighează secretele din spatele desenelor lui Botticelli, care ne arată o față întunecată a artistului renascentist, cunoscut pentru picturile idilice, care inspiră calm, cum ar fi „Nașterealui Venus” și „La Primavera”. În octombrie 2016, filmul Infernul, a treia parte a trilogiei lui Dan Brown (după Codul lui Da... citeşte Taguri: The Da Vinci Code, Dan Brown -
Cum a fost realizat Loving Vincent, primul lungmetraj „pictat” din istoria cinematografiei
12.04.2018 Primul lungmetraj „pictat” din cinema, în care fiecare cadru este o pictură în ulei (12 picturi pe secundă; 720 de picturi pe minut) se lansează pe marile noastre ecrane vineri, 13 aprilie. Printre alții, două pictorițe românce au lucrat la proiect, Cătălina Codreanu și Carmen Belean. Un proiect de suflet al cineastei şi pictoriţei Dorota Kobiela, Loving Vincent este producţia ce a făcut furori anul acesta la festivalurile de animaţie (a fost recompensat cu Premiul Publicului la Festivalul de la Annecy) și a fost nominalizat la Oscar 2018. Dornică să aducă pe marele ecran viaţa pictorului olandez, dar şi picturile sale, Kobiela a dedicat aproape 9 ani realizării unui film „omagiu” care să fie fidel memoriei artistului şi stilului acestuia. Povestea lui... citeşte Taguri: Douglas Booth, Eleanor Tomlinson, Aidan Turner, Saoirse Ronan, Hugh Welchman, Dorota Kobiela, Loving Vincent -
Concert de Gală „I Love Ceaikovski”
11.04.2018 În seara de 7 mai, de la ora 19:00, are loc Concertul de Gală „I Love Ceaikovski” organizat de Fundația Calea Victoriei și dedicat celui mai mare compozitor rus, magicianul sunetelor și creatorul unor lumi fantastice: Piotr Ilici Ceaikovski. Dirijorul Tiberiu Soare și Symphactory Orchestra, o remarcabilă orchestră independentă, îl au ca invitat pe tânărul și talentatul pianist Mihai Diaconescu, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. „Simt că voi trăi mult timp”, spunea Ceaikovski, și acest lucru s-a adeverit: muzica sa este interpretată în întreaga lume, piesele compuse de el se numără printre cele mai cunoscute lucrări din istoria muzicii clasice, adorate de publicul de toate vârstele. Pentru călătoria noastră în universul muzical imaginat de Ceaiko... citeşte -
Săptămâna filmului din vestul Chinei, la București
10.04.2018 Cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din vestul Chinei debutează joi, 12 aprilie, la București. Ceremonia de deschidere a evenimentului „Săptămânii filmului din vestul Chinei”, manifestare organizată de Festivalul Internațional de Film „Silk Road” (SRIFF), va avea loc de la ora 20.00, la Cinemateca Eforie din capitală. La eveniment va participa o importantă delegație chineză printre care îi amintim pe Zhuang Changxing, președinte onorific al SRIFF, directorul Departamentului Permanent de Propagandă al Provinciei Shaanxi; Wang Fubao, vicepreședinte al SRIFF, directorul Administrației de Radio, Film și Televiziune a Provinciei Shaanxi; Shan Zixiao, secretar general al SRIFF, director al departamentului Filme al Administrației de Radio, Film și Televi... citeşte -
Lansare - Aplicația mobilă de povești pentru copii PovesTIC
02.04.2018 Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic, lansează luni, 02 aprilie, în ziua dedicată în mod tradițional celebrării cărților pentru copii și tineret, ora 18:00, la Teatrul Ion Creangă – Sala Mică, aplicația mobilă de povești pentru copii „PovesTIC”. Prin noua aplicație, disponibilă în App Store și Google Play, vechile basme românești, care au fermecat imaginația a nenumărate generații de tineri cititori și spectatori, sunt acum chiar mai aproape de cei mici. Aplicaţia este gratuită și include o poveste gratuită, 2 povești cu plată și alte douăsprezece povești, grupate în 3 pachete a câte 4 povești, care pot fi accesate contra cost: (1) basme cu împărați și-un sfătuitor ghidu... citeşte -
Ajută copiii cu autism participând la Legion Run!
30.03.2018 Legion Run este un eveniment cu obstacole, nefiind bazat pe competițe și încurajând spiritul de echipă, depășirea propriilor limite, adrenalina și distracția. Participând la Legion Run poți ajuta copiii cu autism susținuți de Asociația Help Autism. 5% din valoarea totală a biletelor vândute se va aloca către fondurile pentru terapia de recuperare a copiilor cu autism. Tot ce trebuie să faci este să te înscrii la evenimentul Legion Run România, achiziționând astfel un bilet pentru tine sau mai multe bilete pentru echipa ta de prieteni sau colegi, să participi în data de 16 iunie 2018 și vei avea parte de o experiență de neuitat. Înscrie-te la Legion Run, depășește-ți limitele, distrează-te și participă la finanțarea proiectelor Asociației Help Autism! ?... citeşte -
Gala Nickelodeon's 2018 Kids' Choice Awards, pe micul ecran
28.03.2018 Dwayne Johnson, Demi Lovato, Ed Sheeran, Camila Cabello, Zendaya, Shawn Mendes, Millie Bobby Brown, Fifth Harmony, serialul Stranger Things, filmul de desene animate Coco și mulți alții au fost printre cei care au câștigat mult-râvnitele premii portocalii la Gala Nickelodeon’s 2018 Kids’ Choice Awards în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24-25 martie. Gala va putea fi urmarită și pe Nickelodeon România miercuri, 28 martie, ora 19:00 și în reluare joi, 29.03, ora 16:35 și vineri 30.03, ora 14:20. Gala care se ține an de an în Los Angeles este o ocazie pentru copii să celebreze tot ce iubesc mai mult în materie de pop-culture; copiii din România vor putea și ei urmări anul acesta care au fost cele mai tari performance-uri din 2018. Gala Kids’ Choice Awards poat... citeşte
Articole 181 - 200 din 543
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Bilete disponibile în avans pentru Furiosa: Saga Mad Max
Fanii seriei Mad Max pot achiziționa deja bilete pentru Furiosa: Saga Mad Max, disponibil în cinematografe din 22 mai. - Chris Hemsworth, despre viitorul său ca actor în urma descoperirii că este purtător al genei bolii Alzheimer
- Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers
- Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru The Class, a murit. Avea 62 de ani
- Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
How to Save The Immortal este o aventură animată veselă care ne poartă într-o lume unde magia și umorul se împletesc armonios. - Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
- Combat Wombat: Eroi de serviciu - Alegerea perfectă pentru o seară de film în familie
- Sting: păianjenul domestic cu poftă de viețuitoare
- Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
Warner TV
20:30
|
Gone with the Wind(1939)Pe aripile vântului
|
National TV
22:30
|
Undisputed II: Last Man Standing(2006)Iceman - ultimul meci
|
AMC
22:00
|
Aliens(1986)Aliens - Misiune de pedeapsă
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Cats in the Museum
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Boy Kills World
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- The Bikeriders
- Nina et le secret du hérisson
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
Filme noi în SUA
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Crow
- The Exorcism
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Despicable Me 4
- Mufasa: The Lion King
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă Eveniment