℗ iCEE.fest 2018, cu focus pe startup-uri. Cel mai tânăr participant la competiția de digital şi tehnologie are doar 9 ani

de Cinemagia în 7 Iun 2018
La eveniment vor participa antreprenori cunoscuţi şi fonduri de investiţii importante

În fiecare an, iCEE.fest acordă o atenție specială startup-urilor si antreprenorilor din zona digital & tech. Zeci de investitori vor fi în București, pe 14 și 15 iunie, interesaţi şi dornici să investeasca în ideile expuse la festival.

Pentru zona de startups există de altfel un bilet special iar la cel puțin 2 bilete cumpărate, prețul e doar 50 euro/ bilet.

Anul acesta, startupurile beneficiază, în premieră, de o scenă și de o linie de conținut dedicate. Pe Focus Stage 4, în a doua zi a festivalului (15 iunie), antreprenorii au ocazia să se întâlnească cu fonduri de investiții și mentori şi să asculte sfaturi de la o serie de antreprenori internaționali importanți.

Finalul zilei este dedicat competiției „200 Seconds of Fame” (unde vă mai puteţi înscrie doar astăzi). Anul acesta, cel mai tânăr participant, Andrei Tudor, are doar 9 ani. Proiectul lui se numeste MMB (Multifunctional Message Board). 

Iată, pe scurt, programul iCEE.fest Upgrade Startups:

  • Ora 14.00: Antreprenori de succes și investitori dezbat ultimele tendințe privind dezvoltarea zonei de startup: Brian Wong (CEO, Kiip) și Marvin Liao (Partener, 500 Startups).
  • Ora 15.15: Un Workshop de Growth Hacking alături de Josh Fechter, Co-fondator și CEO la BAMF Media (New Theory Magazine l-a inclus pe Josh în topul ”40 millennial influencers to follow in 2018” – detalii pe icee.news)
  • Ora 16.15: Ai un startup și nu știi cum ”să-ți vinzi” ideea? Atunci participarea la aceasta sesiune e un must deoarece pe scenă vor urca reprezentanți ai unor companii de investiții si antreprenori de succes care îți pot spune în ce direcție să te îndrepți pentru a descoperi ”the next big thing”. Vor susține prezentări Techstars Dubai, Grants4Apps (Bayer), Meta Group si două startupuri locale de succes: UiPath si TPS Engage.
  • Ora 18.00: E timpul pentru ”200 Seconds of Fame”, competiția de live-on-stage pitching care pune startupurile în fața investitorilor, cu un juriu din care fac parte nume si companii importante, printre care: Radu Georgescu (Gecad Ventures), Cristian Paţachia (Orange), Florin Talpes (Bitdefender), Brian Wong (Kiip), Marvin Liao (500 Startups), Timo Dreger (Coparion), Vijay Tirathrai (Techstars), Dario Mazzella (Meta Group), Bogdan Atanasiu (Bue Dome Capital), Cosmin Ochisor (Gapminder Venture Fund). Acestora li se vor alătura jurații pentru secțiunea dedicată e-health: Eugene Borukovich (Bayer G4A), Shawna Butler (REshape), Rozalina Lepădatu (A.P.A.A) si Paul Keire (Anatomy Next).

 

Festivalul se va încheia cu premierea câstigătorilor din programul „200 Seconds of Fame”. Anul trecut, cele două startup-uri ce au câștigat voturile juriului și ale publicului au venit zona inovației în sănătate: Symmed3D şi Eyesight. De aceea, anul acesta competiția va avea o secțiune separată dedicată e-health si medtech.

iCEE.fest este organizat în parteneriat cu Orange. Printre susținători şi parteneri se află: BCR, Glo, Nissan, Kaufland, mPlatform, VTex, Samsung, ENEL, Medlife, Freewheel / Comcast, Nescafe Dolce Gusto, Coca-Cola.

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells