Foreplay se joacă la Centrul Replika

de Cinemagia în 24 Mai 2018
Este primul spectacol de teatru din România despre mame adolescente

Foreplay, primul spectacol de teatru documentar care dezvăluie încercările prin care trec mamele minorese va juca pe data de 25 mai 2018, la ora 19.00 la Centrul de Teatru Educațional Replika, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.  Spectacolul pornește de la statisticile care arată că 10% dintre mamele care nasc anual în România (adică 22.000) au sub 18 ani și este scris și regizat de Ozana Nicolau.

Timp de un an, echipa Foreplay a cercetat experienţele unor mame adolescente din Bucureşti, Urziceni, Vaslui şi Ploieşti iar spectacolul explorează condiția vulnerabilă a acestor tinere într-o societate care operează cu standarde duble: pe de o parte, idealizează condiția maternității, iar pe de altă parte, condamnă și izolează mamele minore.

„Maternitatea la o vârstă fragedă este de multe ori o misiune imposibilă – cel puțin în România.  Este o transformare majoră care vine la pachet și cu satisfacții dar și cu multe renunțări. Pe lângă încărcătura emoțională ambivalentă, mă gândesc la aspectele pragmatice: o mamă adultă are dreptul la doi ani de concediu maternal. O elevă are dreptul la 40 de zile de concediu post-natal. Ce se întâmplă dupa aceste 40 de zile? Cu cine rămâne copilul? Ori mama minoră rămâne acasă (deci renunță la școală), ori își găseste o bonă...pentru multe fete aceasta e o situație fără ieșire” spune regizoarea spectacolului.

Rolurile mamelor adolescente sunt interpretate de Ioana Anastasia Anton (actriță la Teatrul L.S.Bulandra, premiul UNITER pentru debut  în 2008) și Voica Oltean (elevă în clasa a XII-a la Liceul Dinu Lipatti și laureată la Festivalul de la Karlovy Vary pentru rolul din filmul Breaking News). Alături de ele, Mihaela Rădescu și Viorel Cojanu (actori la Teatrul Mic București și doi dintre inițiatorii Centrului Replika) interpretează, într-un adevărat tur de forță, multiple roluri în poveștile celor două fete.

După premiera din noiembrie 2017  spectacolul s-a bucurat de o excelentă primire fiind prezentat la Teatrul Național din București în cadrul unui eveniment destinat creșterii conștientizării autorităților asupra riscurilor maternității timpurii, precum și în cadrul unui turneu național la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, Teatrul Studio din Târgu-Mureș si Fabrica de Pensule din Cluj.

“O parte dintre întrebarile pe care piesa le pune se referă la sarcini nedorite, indiferent de context. E și un moment în care actorii pun pauză și au un dialog cu publicul, iar concluzia e că aproape toți am fost în situația sau avem apropiați în situația de a se confrunta cu sarcini nedorite, copii fără vină, dar care s-au nimerit prost, ca să parafrazez o replică din piesă. Se creează astfel un cerc transgenerational foarte greu de întrerupt, fără terapie. Mergeți și vedeti, e cu emoție, eu mi-am inghițit de câteva ori lacrimile.” – Iulia Marcu

„Mijloacele de expresie sunt minimale, dar spectacolul nu şchiopătează din cauza asta. Îl țin în picioare puterea interpretărilor şi piesa bine construită, care urmărește poveștile cu atenție la detalii și fără tezism. Pe scurt, ea nu derapează în vreun plot-twist extraordinar şi nici nu face vreun alt tip de artificiu ca să dovedească măiestria autoarei.

Şi nici n-ar trebui. Tot demersul este unul de sinteză, pe baza unei documentaţii destul de îndelungate (...)Dovada cea mai clară a acestei documentări este un voice-over care apare din când în când (...). Ceea ce auzim este o înregistrare audio, un interviu cu o fată care născuse primul copil la vârsta de 14 ani care vorbeşte despre căsătoria ei & situaţia familială care o dusese acolo. Acesta este unul dintre cele mai puternice momente din Foreplay, căci nu e o parte dintr-o poveste ficţionalizată, ci un material pur documentar, integrat în textura spectacolului, dar tratat cu respect - povestea vorbeşte de la sine şi o auzim spusă chiar de persoana care a trăit-o.” – Alex Mircioi, Scena9

Foreplay este construit ca un colaj de documentar, momente interactive cu publicul și episoade ficționalizate, scrise pe baza mărturiilor culese în munca de teren. Piesa își propune să aducă în lumină și cauzele mai puțin discutate care conduc la sarcinile minorelor: pe lângă lipsa unor programe susținute de educație sexuală, sărăcia extremă, există, de asemenea, problema abuzului, cauze psihologice precum transferul trans-generațional și modele culturale care fac din fenomenul nașterilor timpurii un fenomen extrem de complex.

Link Event Facebook: https://www.facebook.com/events/591030777926731/

Exploreaza subiecte similare:

Ozana Nicolau

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells