Arhivă
-
Constantin Codrescu - Puterea personajelor slabe
17.03.2013Valenţele compoziţiilor actoriceşti iau adeseori forme subtile şi surprinzătoare. Uneori, avem de-a face cu roluri negative construite de actori care, în viaţa de zi cu zi, sunt pâinea lui Dumnezeu - sau, dimpotrivă, cu hazul nebun al personajelor unor interpreţi sobri şi introvertiţi. Prinţii şi savanţii pot fi jucaţi de oameni simpli care s-au impus în arta dramatică, iar actori de o distincţie rară pot portretiza cei mai patibulari invidizi. În cazul lui Constantin Codrescu (născut în 5 septembrie, 1931, la Huşi, şi absolvent al I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale" douăzeci de ani mai târziu, după care a dezvoltat o amplă carieră scenică, cinematografică şi pedagogică, în special la Târgu Mureş, apoi la Universităţile Ecologică şi Spiru Haret), dihotom... citeşte Taguri: Nepotii gornistului, Terente - Regele bălţilor, Flori de gheata, Vlad Ţepes, Trei zile şi trei nopţi, Mastodontul, De-aş fi... Harap Alb, Răscoala, Lacrima cerului, Martori dispăruţi
-
Will Smith versus Colossus, în noul SF al studiurilor Universal
17.03.2013Îl vei vedea anul acesta în After Earth, un SF în care joacă alături de fiul său, Jaden Smith, iar producțiile SF continuă să fie o constantă în agenda de lucru a lui Will Smith. După I, Robot 2, recent anunțat, iată că actorul a fost distribuit în Colossus, un SF a cărui producție a fost aprobată ieri de către studiourile Universal Pictures, scriu cei de la The Hollywood Reporter. Filmul este un remake al producției Universal din 1970 cu același nume, la rândul lui bazat pe romanul lansat în 1966 de către Dennis Feltham Jones. Acțiunea se centrează pe un supercomputer de apărare american, numit Colossus, ce devine conștient de propria existență și de capacitățile sale și hotărăște să își asume controlul asupra întregii lumi. Smith va juca rolul l... citeşte Taguri: Ed Solomon, Jason Rothenberg, Blake Masters, D.F. Jones, I Robot 2, Will Smith, Jaden Smith, After Earth
-
O lună în Thailanda ia premiul FIPRESCI la Sofia
17.03.2013“O lună în Thailanda” – debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu – a câştigat pe 16 martie premiul Federaţiei internaţionale a criticilor (FIPRESCI) pentru cel mai bun film din competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Sofia. Festivalului Internaţional de Film de la Sofia (7-17 martie), ajuns la cea de de-a 17-a ediţie, este unul dintre cele mai apreciate evenimente cinematografice din Europa. Evenimentul din Bulgaria a prezentat pe parcursul celor zece zile de festival peste 200 de filme (lungmetraje, scurtmetraje şi documentare). Printre invitaţii speciali ai festivalului s-au numărat regizorul Costa-Gavras şi celebrii fraţi Paolo şi Vittorio Taviani.În programul ediţiei din acest an a Festivalului de la Sofia s-au regăsit mai multe pelicul... citeşte Taguri: O lună în Thailanda, Paul Negoescu
-
Vin blockbusterele!
17.03.2013Zilele trecute ţi-am arătat imagini noi din Oblivion, SF-ul cu Tom Cruise în rolul unui bărbat din viitor care descoperă că viitorul Terrei nu este chiar atât de sumbru pe cât s-ar fi aşteptat. Filmul regizat de Joseph Kosinski se lansează pe 12 aprilie şi va fi cu siguranţă un mare succes de casă, deschizând în acelaşi timp sezonul blockbusterelor. Este de ajuns o singură privire ca să-ţi dai seama că posibilii campioni ai verii au un subiect comun: o ameninţare globală sau un viitor al Terrei în care planeta nu mai este locuibilă. Nu este de mirare că personajele umane sunt folosite adesea în imaginile de promovare pentru a sublinia, prin dimensiunile lor mici, imensitatea Terrei şi neputinţa omului în faţa acesteia. Iată mai jos o analiză a atuurilor, d... citeşte Taguri: Pacific Rim, Rinko Kikuchi, Charlie Hunnam, Guillermo Del Toro, Gore Verbinski, Armie Hammer, Johnny Depp, The Lone Ranger, Christopher Nolan, Zack Snyder
-
Șase postere-portret din Kick-Ass 2
17.03.2013Pe 19 iulie va debuta în cinematografele noastre cea de-a doua parte a lui Kick-Ass, adaptarea benzilor desenate cu același nume (în combinație cu un alt titlu, Hit-Girl). Povestea garnisită cu din plin cu acțiune și umor, creație a lui Mark Millar și John Romita Jr. a fost însă adaptată de Jeff Wadlow, cel care a și fost pus la cârma producției, după ce Matthew Vaughn s-a retras în scaunul producătorului. Site-ul Cine1.com.ar a publicat azi șase postere portret ale protagoniștilor și villain-ilor producției, dintre care Mother Russia (jucată de o fostă culturistă, Olga Kurkulina), are și o imagine separată. În Kick-Ass 2 vedem cu nebunescul curaj al eroului principal a inspirat un nou val de eroi mascați autoproclamați, conduși de durul Colonel Stars and ... citeşte
-
2013: Ce filme intră în ”Clubul Miliardarilor”?
16.03.2013În 2008, doar trei filme aveau încasări de un miliard de dolari. Datorită preţului mai mare al biletelor pentru formatul 3D şi a extinderii pieţei cinematografice în Rusia şi China, numărul lor a ajuns acum la 15. În acest exclusivist club al miliardarilor au intrat anul trecut patru fime: The Avengers, The Dark Knight Rises, Skyfall şi The Hobbit: An Unexpected Journey. Cum se va prezenta clasamentul în 2013? Iată ce şanse de a atinge un miliard de dolari încasări au, conform previziunilor celor de la BoxOfficeMojo.com, unele dintre cele mai anticipate producții ale anului în curs… ... citeşte Taguri: The Hobbit: An Unexpected Journey, Skyfall, The Dark Knight Rises, The Avengers
-
Copozitorul Ennio Morricone, supărat foc pe Quentin Tarantino
16.03.2013Colaborarea dintre Quentin Tarantino şi celebrul compozitor italian Ennio Moricone a început odată cu prima parte a lui Kill Bill. De atunci, în toate filmele lui Tarantino s-a auzit muzica lui Moricone, însă dacă cinestul îl preţuieşte extrem de mult pe muzician, viceversa (mai) nu este valabilă. Compozitorul a declarat într-un dialog purtat cu studenţii unei facultăţi din Roma, citat de site-ul The Hollywood Reporter: „Nu voi mai lucra niciodată cu el [Tarantino], la nici un proiect”, a spus el. Explicaţia? Cineastul îşi „plasează incoerent muzica în filme”. În plus, după lansarea lui Inglorious Basterds, când Tarantino i-a propus să lucreze din nou împreună la Django Unchained, tributul său adus western-urilor spaghetti popularizate de Sergio Leone (... citeşte Taguri: Ennio Morricone, Sergio Leone, Django Unchained, Inglourious Basterds, Quentin Tarantino
-
Christian Bale, în rolul lui Moise
16.03.2013După populara sa partitură din trilogia The Dark Knight, Christian Bale a fost asaltat de propuneri de roluri, iar numele său a apărut pe lista mai tuturor proiectelor interesante de la Hollywood. Unul dintre ele, propus de Ridley Scott, are mari şanse de a se fructifica, pentru că starul a acceptat deja, notează Deadline.com, partitura oferită, şi se află acum în negocieri cu studiourile producătoare, 20th Century Fox. Rolul în care îl vom putea vedea în viitor pe Bale este cel al lui Moise, iar filmul, al cărui drum spre producţie a fost accelerat de Scott se numeşte Exodus. Ştirea vine la doar o zi de la retragerea lui Steven Spielberg din pelicula de buget mare anunţată spre sfârşitul anului trecut, intitulată Gods and Kings şi centrată tot pe viaţa binecuno... citeşte Taguri: Steven Spielberg, Exodus, ridley scott, The Dark Knight, Christian Bale
-
"Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" vs. "Condamnat la viaţă"
15.03.2013Condamnat la viaţă/A Farewell to Fools (2013), cu Gérard Depardieu, Harvey Keitel, Laura Morante, Bogdan Iancu în rolurile principale, rulează în premieră la cinema de vineri, 15 martie, fiind o nouă ecranizare a nuvelei "Moartea lui Ipu", de Titus Popovici. Sergiu Nicolaescu a fost primul care o transpunea pe marele ecran, în 1971, sub numele Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, cu Amza Pellea în rol principal. Ciemagia a văzut ambele filme şi vă prezintă elementele care apropie şi pe cele care despart cele două filme. Articolul conţine unele spoilere! ... citeşte Taguri: Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, A Farewell to Fools
-
Noi imagini din Oblivion
15.03.2013Distribuitorul Ro Image ne-a pus la dispoziţie un featurette cu noi imagini din Oblivion, SF-ul cu Tom Cruise în rolul principal aşteptat pe 12 aprilie. Oblivion va da startul sezonului blockbusterelor, îmbinând efecte speciale cu un viitor sumbru prevestit omenirii.Poţi afla din declaraţiile regizorului Joseph Kosinski şi protagonistului Tom Cruise premisele acestei producţii care s-ar putea regăsi printre marile succese financiare ale anului. Jack Harper (Cruise) este un muncitor al viitorului: după ce Terra devine nelocuibilă în urma unui război nimicitor, doar o mână de oameni mai rămân să orbiteze în staţii spaţiale din atmosferă, revenind la sol pentru operaţiuni de întreţinere a dronelor ce explorează suprafaţa Terrei pentru a găsi materiale refolosibil... citeşte Taguri: Joseph Kosinski, Oblivion, Tom Cruise
-
Trailer Kick-Ass 2
15.03.2013Kick-Ass a fost unul dintre cele mai proaspete filme ale lui 2010, arătând-o pe tot mai apreciata Chloë Grace Moretz în rolul lui Hitgirl, o adolescentă cu gura şocant de murdară şi mişcări dureros de letale. Succesul filmului cu Aaron Taylor-Johnson, văzut de atunci şi în Anna Karenina, şi Christopher Mintz-Plasse a făcut ca cei de la studiourile Universal să dea undă verde unui sequel, Kick-Ass 2, bazat tot pe benzile desenate ale lui Mark Millar.Sequelul beneficiază şi de o apariţie a lui Jim Carrey în rolul unui colonel hotărât să dea de pământ cu răufăcătorii din oraş. Acţiunea are loc câţiva ani după cea din primul film, când Hitgirl începe cursurile la liceu, iar Kick-Ass face tot posibilul să se antreneze pentru a deveni un luptător mai bun î... citeşte Taguri: Jim Carrey, Kick-Ass 2, Christopher Mintz-Plasse, Chloë Grace Moretz, Aaron Taylor-Johnson
-
Spielberg renunță la filmul cu Moise. Înlocuitorul său ar putea fi Ang Lee
15.03.2013Dacă în urmă cu aproximativ un an, Spielberg anunța că a preluat regia unui fim inspirat din viața profetului Moise, intitulat Gods and Kings, o producție de proporții care a atras atenția fanilor cineastului, iată că schimbările din programul acestuia au făcut ca Gods and Kings să rămână deocamdată fără vreun regizor la cârmă. Așa cum notează și cei de la The Playlist, Spielberg și-a concentrat atenția asupra lui Lincoln și a amânat un alt proiect cu potențial: Robopocalypse. Cum peste aproximativ două luni va merge la Cannes, unde va servi drept președinte al juriului, iar în agenda sa mai figurează fostul proiect al lui Stanley Kubrick, miniseria TV despre Napoleon, dar și supervizarea recent numitului regizor al lui Jurassic Park IV, Colin Trevorrow ... citeşte Taguri: Life of Pi, ang lee, Colin Trevorrow, Jurassic Park IV, Stanley Kubrick, Robopocalypse, Lincoln, Steven Spielberg
-
Noi imagini din The Wolverine
15.03.2013James Mangold, regizorul aventurii solitare japoneze a lui Wolverine, a publicat pe contul său de Twitter trei noi imagini din film, cu Hugh Jackman și două actrițe aflate în prim plan-ul poveștii din The Wolverine. Pelicula, care nu este un sequel direct al producției din 2009, X-Men: Origins: Wolverine, îl va trimite pe Logan în Japonia într-o misiune deloc ușoară, aceea de a ține piept inamicului său cel mai puternic și de a-și testa ca niciodată până acum limitele rezistenței fizice și psihice. Așa cum a afirmat Mangold, The Wolverine se va concentra pe izolarea lui Logan de tot ceea ce îi era drag și familiar și pe a sa furie sălbatică și necontrolată. Cele două actrițe japoneze din film, aflate în noile imagini de azi, sunt Rila Fukusima în rolul lui... citeşte Taguri: X-Men Origins: Wolverine, The Wolverine, Hugh Jackman, James Mangold
-
Martie la cinema: cinci femei cu arma în mână
15.03.2013În luna martie, pe marile ecrane de la noi se vor perinda cel puţin cinci femei puternice, femei cu arma în mână. În luna femeilor, dedicăm un material acestor eroine viteze. De la Julie care luptă cu zombi în Warm Bodies, la o informatoare pentru serviciile de informaţii britanice în Dansatoarea din umbră, luna aceasta veţi întâlni personaje feminine care stăpânesc nu doar arma, ci au şi stăpânire de sine în situaţii critice. Dacă Worm Bodies şi Shadow Dancer pot fi urmărite pe marile ecrane de la noi din 15 martie, The Host, Stoker şi G.I. Joe: Represalii vin spre sfârşitul lunii martie. ... citeşte Taguri: The Host, Shadow Dancer, Warm Bodies, Stoker, G.I. Joe: Retaliation
-
S-a ales regizorul lui Jurassic Park 4
15.03.2013A fost recomandat la cârma lui Star Wars: Episode VII, iar George Lucas l-a susținut ulterior și în cursa pentru Jurassic Park 4, al cărui scaun regizoral l-a și câștigat , tot cu sprijinul lui Lucas. Primul său lungmetraj, Safety Not Guaranteed, un film independent lansat anul trecut, a câștigat laudele criticilor și ale publicului, dar, se pare, și prețuirea lui Lucas, ferm convins de abilitățile regizorale ale acestuia. Numirea lui Colin Trevorrow drept regizor al lui Jurassic Park IV, notată de site-ul The Hollywood Reporter dă startul pregătirilor de producție ale noii aventuri cu dinozauri, după scenariu scris de Rick Jaffa și Amanda Silver (Rise of the Planet of the Apes). Filmul este programat să ajungă în cinematografe în vara lui 2014. Trevorrow a dezv... citeşte Taguri: Amanda Silver, Rick Jaffa, Colin Trevorrow, Safety Not Guaranteed, Jurassic Park IV, George Lucas, Star Wars: Episode VII
-
Momoa iese din cursă. Gardianul Galaxiei va fi Dave Bautista
15.03.2013Luna trecută cei de la Latino Review dădeau ca sigură alegerea lui Jason Momoa (Conan the Barbarian) în rolul lui Drax the Destroyer din viitorul film Marvel Guardians of the Galaxy. Momoa a concurat pentru rol cu Isaiah Mustafa, Patrick Wade, dar și campionul de wrestling și actorul Dave Bautista, acesta din urmă fiind însă alegerea finală a studiourilor, după cum relatează The Hollywood Reporter.com. Cel mai recent l-ai văzut pe Bautista în The Man with the Iron Fists – a fost uriașul invincibil în film, Brass Body – și va juca și în noul Riddick, alături de Vin Diesel. Povestea din Gardienii Galaxiei îl va avea în centru pe Peter Quill/Star Lord (Chris Pratt), un pilot al Statelor Unite, ajuns în spațiu în mijlocul unui conflict universal și care se al... citeşte Taguri: actor, James Gunn, The Avengers, Chris Pratt, Conan the Barbarian, Vin Diesel, Riddick, The Man with the Iron Fists, Dave Bautista, Isaiah Mustafa
-
Premierele săptămânii 15-21 martie 2013
15.03.2013Credem că Nicholas Hoult şi Teresa Palmer vor lupta aprig cu mai cunoscuţii Colin Firth şi Cameron Diaz pentru supremaţia în topul încasărilor acestei săptămâni. Este, în orice caz, weekendul celebrităţilor. Nu ne referim doar la Gérard Depardieu, Harvey Keitel şi Laura Morante, care împodobesc afişul filmului românesc Condamnat la viaţă, ci şi la Sean Penn, starul lui This Must Be the Place, lansat în competiţia festivalului de la Cannes, dar şi la Shadow Dancer, cu Clive Owen în rolul principal. Consultă programul proiecţiilor de pe Cinemagia pentru a vedea cum strecori o vizită (sau chiar mai multe) la cinema în planurile tale de weekend.Warm Bodies/Iubitul meu e zombiMergem pe mâna comediei romantice cu zombi (sau romcomzom, cum a fost denumit subgenul la... citeşte Taguri: Oblivion, Andrea Riseborough, Clive Owen, Laura Morante, Harvey Keitel, Gérard Depardieu, Colin Firth, Cameron Diaz, Teresa Palmer, Nicholas Hoult
-
Transformări radicale: nouă băieţi răi care devin buni
14.03.2013În blockbustere nu prea există nuanţe. Îi avem pe ăia răi şi pe ăia buni. Dar când villainii devin eroi, chiar lumea reală se face mai frumoasă. Warm Bodies rulează în avanpremieră în cinematografele de la noi, cu un zombi pe post de protagonist. Acest personaj ne-a inspirat alcătuirea unei liste de băieţi răi, care se transformă în eroi până la finalul filmului. ... citeşte Taguri: The Avengers, Despicable Me, Terminator 2: Judgment Day, Oz: The Great and Powerful, A Christmas Carol, Star Wars: Episode V - The Empire Strikes Back, Léon, Hellboy, Warm Bodies
-
"Warm Bodies" - Horror cu umor şi dor
14.03.2013"Singurul indian/negru/ţigan/evreu/catolic/musulman/etc. bun este cel mort", obişnuiau să spună rasiştii, fundamentaliştii, extremiştii şi fanaticii de tot felul. Uneori, însă, şi morţii pot fi periculoşi - atât în lumea reală, prin ceea ce lasă în urma lor (istoria a cunoscut cazuri destule), cât şi, mai concret, în sub-genul horror al filmelor cu zombii (ba chiar şi vampiri, căci şi ei fac parte din categoria aşa-numiţilor "undead"). Mitologia zombilor îi prezintă ca pe nişte fiinţe aflate în mod bizar la graniţa dintre viaţă şi moarte - într-un fel, decedate, dar continuând să funcţioneze mecanic, animate de foame canibalică şi cu toate funcţiile cerebrale anihilate. Cauzele sunt fie de natură soft-SF (contaminări etc.), fie din zona magică/... citeşte Taguri: Rob Corddry, John Malkovich, Teresa Palmer, Nicholas Hoult, Shaun of the Dead, 50/50, The Wackness, All the Boys Love Mandy Lane, Warm Bodies, Jonathan Levine
-
Premiile Gopo 2013: Constantin Codrescu, omagiat
14.03.2013Unul dintre cei mai prolifici şi mai apreciaţi actori români din filmul şi teatrul românesc, Constantin Codrescu (81 de ani), va fi omagiat la cea de-a şaptea ediţie a Premiilor Gopo, care va avea loc pe 25 martie, la Opera Naţională din Bucureşti. Născut în 1931, la Huşi, Constantin Codrescu a studiat actoria la Institutul de Teatru şi Film din Bucureşti. La absolvire, în 1951, se remarcase deja drept unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. A urmat o carieră extrem de plină în teatru, film, radio şi televiziune, cu peste 40 de filme în palmares şi mai mult de 80 de roluri pe scenele marelor teatre din ţară şi în piese radiofonice. A fost profesor la Institutul de Teatru din Târgu Mureş şi director al Teatrului Maria Filotti din Brăila ş... citeşte Taguri: Magnatul, Pistruiatul 1 - Evadatul, Capcana mercenarilor, Bietul Ioanide, Zestrea domniţei Ralu, Haiducii lui Şaptecai, Mihai Viteazul, Răscoala, La "Moara cu noroc", Rasare soarele
Articole 17141 - 17160 din 38434
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
The Beatles și weekendul care a făcut istorie - TWST: Things We Said Today
După 14 ani de la Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, cineastul Andrei Ujică revine cu un nou film de docu-ficțiune inedit, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția, în afara competiției. - Când viața îți dă lămâi... profită de moment! – Leneși pe roți
- Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
- Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
FILM CAFE
20:10
|
Anaconda(1997)Anaconda
|
![]()
Film +
22:00
|
Moonfall(2022)Moonfall
|
![]()
HBO 2
20:30
|
Anatomie d'une chute(2023)Anatomia unei prăbușiri
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- A Big Bold Beautiful Journey
- Fight or Flight
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Animal Friends
- Nobody 2
- Starbright
- Caught Stealing
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri