Arhivă

  • Tom Hardy, preferat pentru rolul lui Elton John

    30.05.2013 Articol Tom Hardy, preferat pentru rolul lui Elton John Cei de la Hitfix.ro anunţă producţia unui film biografic despre celebrul muzician britanic Elton John, iar actorul aflat acum în atenţia producătorilor pentru rolul central este Tom Hardy. Potrivit regizorului Michael Gracey, pelicula va fi „un musical biografic cu elemente fantastice ce va încerca să aducă redea atât viaţa lui Sir Elton John, cât şi muzica sa”. Însuşi artistul va participa la realizarea filmului, drept producător executiv al acestuia. Acelaşi site a arătat că oferta rolului central va merge către starul lui The Dark Knight Rises, însă o propunere oficială nu a fost încă făcută. Tom Hardy, un actor cu origini britanice în vârstă de 35 de ani se află acum la apogeul carierei sale. După roluri captivante şi pline de intensitate precum ce... citeşte
  • Marea mahmureală 3, de vineri pe ecrane

    30.05.2013 Articol Marea mahmureală 3, de vineri pe ecrane Au trecut deja doi ani, iar Phil (Bradley Cooper), Stu (Ed Helms) şi Doug (Justin Bartha) trăiesc o viaţa fericită şi lipsită de evenimente imprevizibile. Tatuajele au fost şterse şi toate dovezile date uitării. Despre problematicul Leslie Choe (Ken Jeong) ultima dată s-a auzit că ar fi întemniţat într-o închisoare thailandeză. Odată ce el a ieşit din peisaj, băieţii abia şi-au revenit după hoinăreala de pe străzile Las Vegasului într-o stare de ameţeală conţinuă, după răpire, împuşcături şi vânatoarea mafiei drogurilor în Bangkok.Singurul membru nemulţumit al „haitei de lupi” este Alan (Zach Galifianakis). Fără să-şi fi găsit încă un sens în viaţă, oaia neagră a grupului a renunţat la tratament şi s-a lăsat pradă impulsurilor sale. ... citeşte
  • Proprietarii de cinematografe vor trailere mai scurte şi cu mai puţine spoilere

    30.05.2013 Articol Proprietarii de cinematografe vor trailere mai scurte şi cu mai puţine spoilere Asociaţia Naţională a Proprietarilor de Cinematografe (ANPC) din Statele Unite a făcut o listă a plângerilor venite din partea spectatorilor săi, scrie The Hollywood Reporter. Cele mai multe dintre acestea au vizat trailerele proiectate înainte de începerea filmului. Reglementările Asociaţiei prevăd ca majoritatea trailerelor să fie între două minute şi două minute şi jumătate, iar acum cerinţa este ca acestea să se încadreze în maxim două minute. Unul din motive constă în nemulţumirea spectatorilor potrivit căreia trailerele dezvăluie prea mult din intriga filmului şi încearcă să includă tot ce este mai incitant în cele două minute, două minute şi jumătate. Este posibil însă ca unele dintre aceste „plângeri” să vină chiar din partea proprie... citeşte
  • Anul dragonului, pe 13 iunie la HBO

    29.05.2013 Articol Anul dragonului, pe 13 iunie la HBO HBO prezintă în premieră şi exclusivitate o nouă producţie originală: documentarul Anul dragonului, pe 13 iunie, de la ora 20:00. Anul dragonului are regia semnată de Iulian Manuel Ghervas şi Adina Popescu. Anul Dragonului prezintă poveştile unor imigranţi chinezi din Bucureşti, rătăciţi în peisajul social şi economic din România actuală, şi, în acelaşi timp, surprinde fragmente din realitatea românească văzute şi înţelese din perspectiva lor. Indiferent de statutul lor social, primele etape ale adaptării sunt dificile şi ascund adevăruri incomode. Documentarul dezvăluie aspecte din viaţa a trei bărbaţi care reprezintă grupuri sociale distincte şi, în acelaşi timp, spune povestea unei comunităţi care încearcă să se adapteze într-o ţară necun... citeşte
  • Aventuri în Zambezia: personajele

    29.05.2013 Articol Aventuri în Zambezia: personajele La marginea unei maiestuoase cascade, în inima Africii, se află uimitorul oraş al păsărilor, Zambezia, condus de înţeleptul şi viteazul Sekhuru (voce Mihai Gruia Sandu). Kai, un tânăr şoim, naiv dar exuberant, îşi părăseşte postul de observaţie împotriva dorinţelor tatălui său pentru a se înrola în trupele de apărare, numite "Uragane", antrenate cu măiestrie de Ajax să străbată cerul în apărarea Zambeziei. Animaţia Aventuri în Zambezia va rula la cinema în format 3D dublat şi subtitrat din 31 mai. Kai impreună cu prietenii lui vor avea nevoie de toate abilităţile lor de zburători şi de o uriaşă doză de diplomaţie pentru a salva oraşul. Amplasat în spectaculoasa vale a râului Zambezi, filmul este inspirat din acest unic mediu natural. Iată o p... citeşte
  • Sam Mendes, înapoi la cârma lui James Bond 24?

    29.05.2013 Articol Sam Mendes, înapoi la cârma lui James Bond 24? A contribuit la succesul fantastic al lui Bond 23, iar producătorii l-au dorit, aşa cum era şi firesc şi la cârma următorului film Bond, însă Sam Mendes a refuzat oferta. Cu toate acestea, cei de la Deadline.com au aflat că regizorul ar putea reveni în scaunul regizoral, deoarece a anunţat producătorii îşi doreşte acest lucru şi a avut chiar o întâlnire cu aceştia. Rezultatul a fost unul favorabil pentru ambele tabere, lui Mendes fiindu-i acceptată, înainte de stabilirea datei de începe a lucrului pentru Bond 24, finalizarea proiectului său în curs, lansarea pe Broadway şi în Marea Britanie a lui Charlie and the Chocolate Factory. Cel care nu a primit vestea cu prea mare entuziasm este Christopher Nolan. Către el s-au îndreptat producătorii după plecarea lui ... citeşte
  • Primele imagini din Transfomers 4 ne dezvăluie doi dintre Autoboţi

    29.05.2013 Articol Primele imagini din Transfomers 4 ne dezvăluie doi dintre Autoboţi Distribuţia reboot-ului de franciză Transformers 4 este aproape încheiată, iar fanii aşteaptă acum primele imagini de la filmări. Michael Bay a lansat online primele fotografii cu doi dintre Autoboţi, preluate de site-ul Yahoo. Maşinile sunt un Bugatti Grand Sport şi un C7 Corvette Stingray, prima valorând în jur de 2,4 milioane de dolari. Bay nu a menţionat însă şi în ce persoanje-robot se vor transforma acestea. Între timp, cei de la The Wrap au aflat că încă un actor se va alătura echipei  în rolul lui mecanic auto, prieten al personajului interpretat de Mark Wahlberg. Este vorba de comediantul T.J. Miller (Cloverfield). Noul film a început producţia la graniţa dintre Arizona şi Utah , în Monument Valley. Din distribuţie fac parte Jack Reynor (în rol prin... citeşte
  • Henry Cavill, următorul mare star de acţiune? Actorul îl va înlocui pe Tom Cruise în filmul cu spioni The Man From U.N.C.L.E.

    29.05.2013 Articol Henry Cavill, următorul mare star de acţiune? Actorul îl va înlocui pe Tom Cruise în filmul cu spioni The Man From U.N.C.L.E. Tom Cruise anunţa zilele trecute că din cauza programului încărcat de lucru nu va putea onora şi rolul din The Man from U.N.C.L.E. oferit, dar şi din cel al celebrei sale francize, Mission: Impossible. Astfel că, odată ce a hotărât să revină în rolul lui Ethan Hunt, celălat a rămas vacant şi i-a fost acum oferit britanicului Henry Cavil, scrie Variety. Filmul reia povestea unui celebru serial cu spioni al anilor ’60 cu acelaşi nume (iniţialele de la United Network Command for Law & Enforcement) şi are în centru doi agenţi secreţi, pe Napoleon Solo, rol în care îl vom vedea acum pe Cavill, şi Ilya Kuryakin, interpretat de starul viitorului The Lone Ranger, Armie Hammer. De regie se va ocupa Guy Ritchie. Henry Cavill a fost remarcat în urma apariţiei sale în se... citeşte
  • Michelle Rodriguez: "Nu-mi plac supereroinele. Ca sa îmi placă una, ar trebui să inventez una”

    29.05.2013 Articol Michelle Rodriguez: "Nu-mi plac supereroinele. Ca sa îmi placă una, ar trebui să inventez una” Este dură, frumoasă şi nu face compromisuri. Îşi alege pe sprânceană rolurile în care joacă şi nu este de acord cu sexualizarea excesivă a femeilor în filme, sau marginalizarea lor în poveste – veşnica transformare a lor în personaje secundare. Însă atât fanii, cât şi cei de la publicaţia Entertainment Weekly au considerat că actriţa are tot ce îi trebuie pentru a interpreta o supereroină, astfel încât s-a conturat întrebarea „Ce personaj feminin din benzile desenate ai dori să joci?”. Deşi s-a declarat o admiratoarea a tipului de personaj feminin remarcabil prin caracterul puternic şi forţă, Michelle Rodriguez a mărturisit că nu este interesată să intre in pielea unei supereroine. „Am fost un mare fan al lui Iron Man, Superman şi Spider-Man.... citeşte
  • Box office: Top 10 al tuturor timpurilor

    29.05.2013 Articol Box office: Top 10 al tuturor timpurilor Nu degeaba are un exoschelet cu care poate zbura: Iron Man a trecut "zbârnâind" pe lângă Jack Sparrow, Batman şi Frodo, oprindu-se pe locul cinci în topul celor mai mari încasări din toate timpurile, cu un total de 1,147 miliarde de dolari strâns de la premiera mondială din 26 aprilie. Află din materialul de mai jos alte schimbări în top ten-ul tuturor timpurilor, dar şi posibili noi concurenţi la podiumul dominat în continuare de Avatar.La lansarea lui Iron Man toată lumea se întreba dacă filmul solo al lui Tony Stark, a cărui acţiune are loc după evenimentele din The Avengers,va reuşi să întreacă încasările mega-hitului regizat în 2012 de Joss Whedon. Acesta s-a oprit la 1,511 miliarde şi nu este deloc sigur că Iron Man 3 îl va întrece, mai ales că noile... citeşte
  • Furios şi iute 6, cel mai bun debut din 2013 în România

    28.05.2013 Articol Furios şi iute 6, cel mai bun debut din 2013 în România A avut cel mai bun weekend de debut în 2013 şi are toate şansele să se menţină pe podium până la sfârşitul anului: Furios şi iute 6 a vândut 87.610 bilete în weekend, bucurându-se de cea mai "în trombă" dezlănţuire a anului. Totodată filmul se clasează pe locul trei în topul celor mai bune debuturi din 2000 încoace în funcţie de totalul biletelor vândute şi pe locul patru în acelaşi top, în funcţie de totalul încasărilor.Conform informaţiilor primite de la distribuitorul Ro Image 2000, Furios şi iute 6 este un record absolut pentru cei 15 ani de activitate ai distribuitorului.Succesul lui Furios şi iute nu acoperă doar România, ci întreaga lume. S-a clasat pe primul loc în fiecare ţară unde a fost lansat, având un total mondial de 317 milioane de d... citeşte
  • Ben Affleck, din nou la facultate

    28.05.2013 Articol Ben Affleck, din nou la facultate Ben Affleck a primit recent o diplomă onorifică de Doctor în Arte Frumoase din partea Universităţii Brown, o universitate de top din Statele Unite, ce a dorit astfel să-i onoreze realizările în domeniul  cinematografic, atât ca actor, cât şi ca scenarist, regizor şi producător, scrie The Hollywood Reporter. Alte nume celebre cu rezultate remarcabile în alte domenii  au împărtăşit aceeaşi distincţie. Premiat cu Oscar pentru ultimul său film, Argo, Affleck a declarat recent că doreşte să se distanţeze o vreme de industria de film, pentru a petrece mai multă vreme alături de familie. Atât Affleck, cât şi Matt Damon, bunul său prieten, au renunţat la facultate pentru a căuta faima în industria filmului. Şi Damon a fost onorat anul acesta de fosta sa univer... citeşte
  • Noi imagini din Thor: The Dark World ni-l arată pe antagonistul Malekith

    28.05.2013 Articol Noi imagini din Thor: The Dark World ni-l arată pe antagonistul Malekith Noul film Thor, subintitulat The Dark World, a intrat în atenţia celor de la Empire Magazine, care au publicat şi unele imagini noi din film, oferindu-ne astfel posibilitatea de a-l vedea mai bine pe răzbunătorul Malekith, antagonistul principal al filmului şi cel are va pune din nou la încercare puterea Regelui Tunet şi a sa afecţiunea sa pentru Pământ şi locuitorii săi. Acţiunea lui The Dark World are loc după evenimentele din Thor şi The Avengers, iar în centrul ei îl vom avea pe Thor (Chris Hemsworth), luptându-se să redea ordinea în Universul ameninţat de o străveche rasă extraterestră a cărui lider este Malekith. Călătoria la care se îmbarcă Thor, obligat să ia piept cu o forţă căruia nici măcar tatăl său, Odin, nu-i poate face faţă, este una e... citeşte
  • Mătuşa Angelinei Jolie a pierdut bătălia cu cancerul

    28.05.2013 Articol Mătuşa Angelinei Jolie a pierdut bătălia cu cancerul Debbie Martin, în vârstă de 61 de ani, mătuşa Angelinei Jolie, a trecut în nefiinţă la doar câteva zile de la anunţul vedetei că a ales să se supună unei intervenţii chirurgicale, o dublă mastectomie, pentru de a elimina orice şansă de a dezvolta cancer la sân din cauza unei gene letale moştenită pe linia mamei. Debbie este sora lui Marcheline Bertrand, mama Angelinei, şi „eroina tăcută” din spatele deciziei sale de a se opera la sâni pentru a-şi spori şansele la viaţă. Cele două erau foarte apropiate, scriu cei de la The Guardian, actriţa făcând tot ce i-a stat în putinţă să o ajute. Femeia a fost dusă la spital miercurea trecută, după ce s-a prăbuşit fără cunoştinţă în casă. Pentru că a descoperit în 2004, că este purtătoarea acele... citeşte
  • Interviu cu Zach Galifianakis

    28.05.2013 Articol Interviu cu Zach Galifianakis Zach Galifianakis revine în rolul care l-a transformat într-o adevărată celebritate: Alan, ciudăţelul personaj din seria Marea mahmureală, atât de nerăbdător să se bage în toate buclucurile. El este centrul atenţiei în Marea mahmureală 3, finalul trilogiei gândite de Todd Philips şi, dacă e să citim cronicile din ţările unde premiera a avut deja loc, o îndepărtare de la formula primelor două filme. Problemele încep nu de la o petrecere a burlacilor, ci de la o înmormântare, iar încercarea lui Alan de face ceva cu viaţa lui îi va pune pe drumuri şi pe prietenii săi interpretaţi de aceiaşi Bradley Cooper, Ed Helms şi Justin Bartha. Iată în interviul de mai jos ce a însemnat experienţa pentru Zach Galifianakis.Când ai aflat că va exista a treia parte a... citeşte
  • Cannes 2013: La Vie d'Adèle, o felie de viaţă

    28.05.2013 Articol Cannes 2013:  La Vie d'Adèle, o felie de viaţă Inspirat din romanul grafic Le bleu est une couleur chaude, al autoarei de benzi desenate franceze Julie Maroh, La Vie d'Adèle/Blue Is the Warmest Colour, câştigătorul premiului Palme d'Or 2013, este povestea de tip „felie de viaţă" a unui cuplu (care se întâmplă să fie alcătuit din două fete, jucate de Léa Seydoux şi Adèle Exarchopoulos). Regizorul tunisian Abdellatif Kechiche dă carne poveştii, nelăsând nicio clipă să intuieşti că la baza ei stă un roman grafic. Kechiche se concentrează pe modul în care se formează acest cuplu, cum evoluează, cum se împlineşte. E atent la emoţiile şi resoturile care îl ţin, dar şi asupra a ceea ce îl destramă. Povestea relaţiei în sine acaparează, devenind mai importantă (dacă nu chiar făcând nesemnificativ... citeşte
  • Personaje inspirate din realitate

    28.05.2013 Articol Personaje inspirate din realitate Au devenit unele dintre cele mai cunoscute, originale sau populare personaje din istoria filmului, dar nu sunt întrutotul rodul imaginaţiei scenariştilor: unele dintre personajele iubite (sau temute!) ale marelui ecran au rădăcini puternice în realitate, aventuri, fapte sau experienţe extreme ale unor oameni reali inspirând poveşti de surprins pe peliculă. Iată în materialul de mai jos, realizat cu ajutorul celor de la Total Film, câteva dintre sursele de inspiraţie ale personajelor.Dirty Harry/seria Dirty HarryPoate cel mai iubit personaj al lui Clint Eastwood, Dirty Harry apărea pe ecran în 1971 şi schimba o dată pentru totdeauna modul în care erau priviţi detectivii. Sursa de inspiraţie, spun cei de la Total Film, este Dave Toschi, detectivul ce a condus investigaţ... citeşte
  • Sneak peek episodul 8 din serialul Hannibal

    27.05.2013 Articol Sneak peek episodul 8 din serialul Hannibal Iată la ce să te aştepţi de la noul episod al serialului Hannibal, difuzat de AXN: Graham (Hugh Dancy) investighează uciderea unui muzician din Baltimore. În paralel, sănătatea sa psihică se deteriorează din cauza halucinaţiilor pe care le are şi sentimentelor faţă de Alana. Între timp, Lecter (Mads Mikkelsen) continuă şirul crimelor... Used for captioning. // ... citeşte
  • Cannes 2013: Irina Margareta Nistor comentează palmaresul

    27.05.2013 Articol Cannes 2013: Irina Margareta Nistor comentează palmaresul Criticul de film Irina Margareta Nistor comentează de la Cannes, pentru cititorii Cinemagia, deciziile juriului condus de Steven Spielberg şi alcătuit din actorii Nicole Kidman, Christoph Waltz, Daniel Auteuil, Vidya Balan şi regizorii Cristian Mungiu, Ang Lee, Naomi Kawase, Lynne Ramsay. „Vocea filmelor" nu a fost de acord cu premiile de interpretare, şi ar fi dat Palme d’Or-ul fraţilor Coen. Inside Llewyn Davis, capodopera fraților Coen, câştigătorul Grand Prix-ului la Cannes anul acesta, e de un nesfârșit umor negru și cu muzica în loc de bonus, fără a mai socoti patrupedele, cu coadă (ca să calchiez după titlul complet al lui Jerome K.Jerome). Mi-a mers la inimă, dar și la creier, și m-am bucurat că n-a fost ignorată ca Behind the Candelabra, a lui Soderbe... citeşte
  • Fast and Furious 6 a detronat Star Trek Into Darkness

    27.05.2013 Articol Fast and Furious 6 a detronat Star Trek Into Darkness Studiourile Universal se bucură de cea mai bună lansare pe teritoriul nord-american de la The Lost World: Jurrasic Park. Week-end-ul dinaintea Memorial Day, sărbătorit de americani în fiecare ultimă zi de luni a lunii mai, a adus ultimei lansări a studiourilor, Fast , 98,5 milioane de dolari în decursul celor trei zile de week-end incluse în clasamentul BoxOfficeMojo.com. Pelicula a luat un avans major de la lansarea dezamăgitoare a lui The Fast and the Furious: Tokyo Drift, care abia a obţinut doar 25 de milioane de dolari la debut. Dacă locul întâi a fost ocupat aşadar de Fast and Furious 6, iată că pe doi îşi face loc în forţă un alt sequel, The Hangover III, a cărui cifră de debut este de 42, 2 milioane de dolari, o sumă ce din estimările producăt... citeşte
Articole 16621 - 16640 din 38434
jinglebells