Box office: Top 10 al tuturor timpurilor

de Ştefan Dobroiu în 29 Mai 2013
În doar o lună, Iron Man 3 a ajuns pe locul cinci în topul tuturor timpurilor

Nu degeaba are un exoschelet cu care poate zbura: Iron Man a trecut "zbârnâind" pe lângă Jack Sparrow, Batman şi Frodo, oprindu-se pe locul cinci în topul celor mai mari încasări din toate timpurile, cu un total de 1,147 miliarde de dolari strâns de la premiera mondială din 26 aprilie. Află din materialul de mai jos alte schimbări în top ten-ul tuturor timpurilor, dar şi posibili noi concurenţi la podiumul dominat în continuare de Avatar.

La lansarea lui Iron Man toată lumea se întreba dacă filmul solo al lui Tony Stark, a cărui acţiune are loc după evenimentele din The Avengers,va reuşi să întreacă încasările mega-hitului regizat în 2012 de Joss Whedon. Acesta s-a oprit la 1,511 miliarde şi nu este deloc sigur că Iron Man 3 îl va întrece, mai ales că noile aventuri ale personajului interpretat de Robert Downey Jr. înregistrează scăderi săptămânale de aproximativ 50% în venituri, conform boxofficemojo.

Cert este că în top ten-ul mondial se modifică tot mai des. Dacă acum doi ani doar şapte filme se puteau lăuda cu încasări mai mari de un miliard de dolari, iată că acum numărul acestora este de 16. Una dintre cele mai mari surprize a fost Skyfall, cel mai recent film cu James Bond, care a reuşit să strângă 1,1 miliarde, urcând în top pe locul opt.

Iată cum arată topul în acest moment:

Avatar - 2,782 miliarde USD
Titanic - 2,185 miliarde USD
The Avengers - 1,511 miliarde USD
Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2 - 1,341 miliarde USD
Iron Man 3 - 1,147 miliarde USD
Transformers: Dark of the Moon - 1,123 miliarde USD
The Lord of the Rings: The Return of the King - 1,119 miliarde USD
Skyfall - 1,108 miliarde USD
The Dark Knight Rises - 1,084 miliarde USD
Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest - 1,066 miliarde USD

Dintre toate aceste titluri, singurul care se menţine este Titanic, pierzând cu toate acestea locul întâi, deţinut timp de 12 ani, în favoarea lui Avatar. În afară de Titanic, toate filmele au avut premiera în ultimul deceniu, cel mai vechi fiind The Lord of the Rings: The Return of the King, care a dublat încasările colosale pentru acea vreme cu un succes extraordinar la premiile Oscar: 11 statuete din 11 nominalizări.

Dintre posibilii viitori concurenţi la top ten, în acest an nu sare în ochi decât Man of Steel, producţia care îl aduce din nou pe ecrane pe Superman. Nu au apărut încă cronici oficiale, dar zvonurile că proiecţiile test s-au bucurat de un succes răsunător şi trailerele excelente lansate în ultima vreme sunt semne ce prevestesc că Man of Steel se poate lăuda nu doar cu formidabile efecte speciale, ci şi cu un scenariu convingător. Să nu uităm că este folosită aceeaşi formulă ca în cazul trilogiei Batman semnate de Christopher Nolan şi că acesta este implicat în calitate de producător.

Exploreaza subiecte similare:

Robert Downey Jr., Christopher Nolan, Joss Whedon, Iron Man 3, Man of Steel, The Avengers, Avatar, titanic, The Lord of the Rings: The Return of the King, Skyfall, The Dark Knight Rises, Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 29 mai 2013 12:36
Majoritatea filme bune,le-am vazut pe toate.Si inca ceva,acum 10 ani pretul biletelor era mult mai mic ca acum.
cristi23 pe 29 mai 2013 13:56
ai mare dreptate........
cristi23 pe 29 mai 2013 13:59
topul e unul interesant.......dar si mai interesant este faptul ca in top sunt filme cu diferente mari la pretul biletelor........de exemplu filmele de acum 10 ani......cand preturile erau clar mai mici......+ filmele care nu sunt 3d si deci au pretul biletului mai mic......ma intreb care ar fi clasamentul daca s-ar lua in calcul nu incasarile ci numarul de bilete vandute......cred ca ar avea loc modificari in top........
legolas05 pe 29 mai 2013 14:03
un top al biletelor vandute numai in SUA http://www.boxofficemojo.com/alltime/adjusted.htm?adjust_yr=1&p=.htm
agentuoo7 pe 29 mai 2013 15:05
http://www.boxofficemojo.com/alltime/adjusted.htm?sort=gross&order=DESC&adjust_yr=1&p=.htm
Messi10 pe 29 mai 2013 14:46
Eu zic sa nu punem la indoiala pretul,acum 10 ani ce filme mai erau in cinema la care sa te uiti...titanic a fost singurul care a fost sa zicem mai spectaculos,ce vreau sa zic e ca acum 10 ani nu era aceeasi multitudine de filme ca acuma...de aceea titani e inca pe 2 ...la vremea lui era singurul film mai...
Sylvester77 pe 29 mai 2013 14:56
Niste rahaturi de filme... Cu exceptia lui Titanic Si hai sa-l mai pun si pe Piratesof the Carribean. Daca mustele dau navala la rahat, oamenii se grabesc sa vada prostioare de filme.
MikkaelWolfganger pe 29 mai 2013 15:31
Nu, oamenii se duc sa vada filme spectaculoase, cu actori buni, cu regizori buni,cu protagonisti carismatici si epici.Ca nu sunt ele cine stie ce minune din punct de vedere al subiectului, eh, asta e partea a 2-a, de care publicul platitor de bilet se poate lipsi cu usurinta.Omul se duce la multiplex sa se destinda, nu sa stea sa isi bata neuronii cu nu stiu ce creatie mirobolanta, mult prea profunda si mult prea inteligenta ca sa poata sa o priceapa.Nu toti avem acelasi nivel de cultura, inteligenta si intelegere,nu?
Ovidiu239 pe 29 mai 2013 15:24
Titanic ramanea pe primul loc inca 20-30 de ani de acum inainte, daca aparea in zilele noastre...nu poti compara banii din '97 cu cei din prezent. Ma deranjeaza ca sunt si cateva prostii de filme pe-acolo, gen Harry Potter si Transformers...
Bayard pe 29 mai 2013 16:33
Ei stai putin, ca nu sunt diferentele chiar asa de mari fata de acum 15 ani :)) ...
Bayard pe 29 mai 2013 23:12
Unde ai vazut Titanicul?? ca daca te duceai si acum tot pe la Scala ar fi fost si biletul vreo 3 euro.
Macabru pe 29 mai 2013 17:11
Este de laudat Titanic, care a strans suma asta enorma din incasari avand in vedere ca n-a dispus de tehnologia si efectele pe care le au acum regizorii la dispozitie. O poveste foarte buna, cu actori foarte buni, pot aduce incasari uriase.
bogdan9408 pe 29 mai 2013 19:32
De-aia omenirea asta se duce din ce in ce mai mult spre declin. In afara de Titanic restul filmelor sunt doar SF-uri sau Actiune. Astea nu sunt filme cu care sa ne laudam. Acolo ar trebui sa fie numai filme ca : Forrest Gump , Saving Private Ryan , The Departed , Before Sunrise ,Mr. Nobody,(am mentionat cateva din preferatele mele , nu trebuie neaparat sa fie astea) filme care transmit ceva si te invata ceva . Faptul ca in Top 10 Box Office se afla numai acele tipuri de filme demonstreaza ca omul ar alege oricand Iron Man in locul unui film cu adevarat frumos.
MikkaelWolfganger pe 29 mai 2013 19:58
Sa stii ca in general SF-ul este genul care scoate cele mai originale si destepte filme.In topul de mai sus nu sunt deloc filme rele.Avatar a insemnat un pas tehnic, LOTR este probabil cel mai bun film fantastic facut vreodata, TDK a ridicat uluitor stacheta in ceea ce priveste filmele inspirate de comics-uri.Restul e...tacere.Sunt doar filme decente, de masa, facute nu pentru Oscar si pentru critica, ci pentru public si oameni obisnuiti, cu sau fara pretentii intelectuale.
Vorador pe 29 mai 2013 20:18
Si se mai plang ca nu pot face bani din cauza pirateriei, vad ca in ultima perioada le-a mers mai bine ca niciodata.
Vorador pe 29 mai 2013 20:19
apropo, cu siguranta va fi si Man of Steel pe acolo.
Bmave pe 29 mai 2013 21:15
Din top ten cel mai mult mi-a placut Titanic si LOTR,iar Skyfall cu Batman au fost OK dar celelalte niste tampenii de filme, nu stiu cum niste filme precum avengers si Iron Man care sunt balciuri, filme de pacalici cu poante de 2 lei, reusesc, filmele astea nu au logica ,au scapari incredibile in scenarii si totusi aduc foarte multi bani si transformers cu tristul ala de regizor bale tot o prostie
Ladybug09 pe 29 mai 2013 22:03
Dintre toate, doar Harry Potter, Batman şi LOTR m-au impresionat, atât povestea cât şi filmul în sine. Şi Titanic, desigur, dar l-am văzut de prea multe ori încât m-am săturat de el. Ce să-i fac dacă sunt fană genului SF-Adventure.
The Avengers e superficial, dar publicului i-a plăcut această "adunătură de eroi" într-un singur film, aşa că biletele s-au tot vândut. Skyfall e o surpriză în top, Transformers trebuie să recunosc, nu are ce căuta acolo şi Iron Man încă nu am avut ocazia să îl văd.

Chelbos pe 29 mai 2013 22:16
daca l-ai vazut de multe ori incat te-ai saturat de el inseamna ca a fost foarte bun. eu l-am vazut doar o singura data si pot spune ca a fost cel mai bun, nu l-am mai revazut datorita dramatismului prea intens preferintelor mele in materie de filme :)
Chelbos pe 30 mai 2013 23:23
de fete dar si de prietenii lor :)) nu cred ca era sala de cinema ocupata 80% de persoane sex feminin. uneori suntem dispusi la astfel de sacrificii :)) nici eu nu ma dau in vant dupa drame (prefer sf sau actiune, aventuri) dar pot fi obiectiv
Chelbos pe 29 mai 2013 22:22
avatar si titanic au fost cele mai bune filme vazute de mine. un plus din partea mea pentru avatar (se apropie mai mult de preferintele mele). dar dupa cum a spus ovidiu, titanic nu poate fi detronat in ceea ce priceste nr de spectatori. incasari de 2,1 miliarde la pretul de 2dolari biletul, pe cand avatar incasari de 2,7 mld la pretul de 6dolari biletul
Chelbos pe 29 mai 2013 22:31
dupa mine ar putea intra in lista si Armageddon :)
legolas05 pe 30 mai 2013 13:11
sau Gone with the Wind,el are cele mai multe bilete vandute din istoria cinematografiei.
cosmin742000 pe 30 mai 2013 01:48
In primele 10 locuri nu e nici macar un (1) film , care sa poata fi numit film.
Chelbos pe 30 mai 2013 18:29
lasa-ne, lasa-ne ... :))))
Skynet.Zbenga pe 30 mai 2013 02:04
Excelent articol, genul acesta de articole imi place cel mai mult.
Box-office-ul este cel mai important dupa parerea mea.
Nu neaparat acestea sunt filme bune, dar daca reusesc sa atraga public, atunci bravo lor!
Din primele 10-15 sunt multe capodopere(dupa mine) si filme absolut senzationale, cele mai bune.
Traiasca box-office-ul!

PS:sunt sigur ca multi nu vor fi de acord cu mine

Alice98 pe 22 august 2013 12:35
Articolul este foarte bun si sper ca Avenger2 sa intreaca avenger1 in top
adi_ramses pe 3 februarie 2014 11:30
Toate bune dar Titanic este o legenda, cred ca va ramane in top mult timp de si de acum incolo. In opinia mea nu i-as acorda lui Super Man prea mult credit

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells