Ştiri cu tagul "Chez nous"
-
Ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-Al Doilea Război Mondial, în competiția Cinepolitica 2017
06.04.2017 În anul în care se împlinesc 90 de ani de la proclamarea Principelui Mihai ca Rege, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica (20 - 23 aprilie, Cinema Elvira Popescu) aduce, în premieră, la București, documentarul istoric Războiul Regelui/The King Who Tricked Hitler (r. Trevor Poots), narat de Marcel Iureș. Aceasta este ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-Al Doilea Război Mondial, dezvăluită de ultimul Șef de Stat din acele vremuri rămas în viață, Regele Mihai I al României. Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale și am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.” Povestea deciziei unui Rege care, într-un punct critic în al Doilea Război Mondial, a renunțat la sprijinul acordat Germaniei, în... citeşte Taguri: Mohamed Diab, Trevor Poots, Junfeng Boo, Me'ever Laharim Vehagvaot, Putin Forever?, Chez nous, The Apprentice , Războiul Regelui, Human Harvest -
Cinepolitica 2017: de la ascensiunea extremei drepte în Franța la protestele anti-Putin din Rusia
31.03.2017 Un film care a încins spiritele pe scena politică a Franței la începutul unui an electoral este unul din titlurile din competiția Festivalului Internațional Cinepolitica (20 – 23 aprilie, Cinema Elvira Popescu, București). Patria e a noastră/ This Is Our Land , în regia lui Lucas Belvaux, spune povestea unei asistente medicale apolitice, care ajunge într-un mod neprevăzut se fie activistă în cadrul unei formațiuni ultra-naționaliste din Franța. Deși unicul ei scop era acela de a-și ajută comunitatea, Pauline va fi prinsă în vâltoarea xenofobiei şi demagogiei inoculate de doctrina partidului. Producția a stârnit controverse, fiind pusă la zid mai ales de liderii Frontului Național francez și acuzată că urmărește defăimarea organizației chiar înainte de a... citeşte Taguri: Putin Forever?, Chez nous, Lucas Belvaux
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Un nou rol proeminent pentru Nicholas Galitzine!
Actorul britanic îl va juca pe He-Man într-un film inspirat de jucăria Mattel - Vești bune pentru fanii muzicii rock! GHOST: RITE HERE RITE NOW se va putea vedea în iunie pe marile ecrane
- Furiosa: Saga Mad Max, o nouă aventură epică în cinematografele din România
- Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
- 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Tarot: nu te pune cu Moartea şi Marea Preoteasă
Un horror cu execuţii mult mai memorabile decât personajele... - The Acolyte: lupta dintre bine şi rău a încetat?
- Parthenope, în premieră la Cannes: o fabulă profundă despre frumusețe, libertate, dragoste și antropologie
- Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF
- Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
HBO 3
23:40
|
Zack Snyder's Justice League(2021)Zack Snyder - Liga dreptății
|
Pro Cinema
22:15
|
Pacific Rim: Uprising(2018)Pacific Rim 2: Revolta
|
Pro Cinema
20:30
|
The Marine(2006)O luptă personală
|
CineCloud
Auschwitz: The Nazis and the 'Final Solution
Aliens in the Attic
Fernanda Dorogi
Adela Popescu
El niño pez
Hello
Casper Meets Wendy
Lion
Six Flying Dragons
Eric Winter
Lauren Lee Smith
The Merchant of Venice
Hamlet
Domhnall Gleeson
Major Payne
X-Men: First Class
Ghost Dog - The Way of the Samurai
Teri Hatcher
Kelly Stables
Quiero amarte
Maite Perroni
Familie Dr. Kleist
Wild Child
The Wolfman
House Husbands
Ozzy
Il y a longtemps que je t'aime
Welcome to the Rileys
Jessica Simpson
John Ritter
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Bad Boys: Ride or Die
- Noaptea lui Vlad
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Boonie Bears: Back to Earth
- Harold and the Purple Crayon
- It Ends with Us
- Trap
- Borderlands
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Chez nous