L-am întâlnit pe Vlad Ivanov la pavilionul românesc de la Cannes și m-a întâmpinat cu bonomia lui caracteristică. Cu o zi înainte, personajul lui din Câini îmi dădea fiori... Iar când îmi vorbește despre Samir, are momente când chiar intră în personaj. Mă fascinează această trecere.
Iată, mai jos, cum a decurs discuția dintre noi.
Cu ani în urmă erați Domnul Bebe din 4,3,2. V-ați imaginat că veți avea de jucat un personaj poate chiar mai rău?
Vlad Ivanov: Având foarte multe feedbackuri după proiecția de ieri, cred că Samir este chiar odios. Aici în Cannes am văzut prima oară filmul și m-a surprins, deși eu însămi l-am jucat. Te ține într-o permanentă stare de tensiune, de apăsare. În film, nu știi de unde vine răul, nici când o să vină să te atace.
Tonul vocii lui Samir e mai jos decât al actorului Vlad Ivanov, la fel și debitul verbal. Sunt special construite pentru acest personaj...
Vlad Ivanov: Tonalitatea mea e mai înaltă, pentru rolul ăsta am ales și un ritm mult mai lent de rostire a cuvintelor. Bogdan Mirică a vrut să facă un film despre un loc care adună răul, un loc guvernat de legi făcute de oamenii locului, nu de Stat. Toate pauzele pe care le face Samir, lentoarea pe care o are Samir în vorbit e pentru că dedesubtul vorbelor lui se ascund foarte multe gânduri. Nici măcar nu-și duce cuvintele mai departe. Am stat foarte mult pe personaj, am discutat mult cu Bogdan Mirică despre Samir, m-a „tușat” din faza scriptului. Există o replică - cheie pentru tot rolul meu în film, „mi-e frică de Dumnezeu, dar și lui îi e teamă de mine”... m-am gândit foarte mult la ea. Sunt replici grele în film, și te gândești cum s-o spui, nu trebuie apăsat nimic, e foarte bine scrisă; ce să-i mai faci, trebuie doar s-o spui!
Cum v-ați apropiat de Samir? Mai este lumină la acest personaj?
Vlad Ivanov: Omul ăsta în adâncul lui nu e fundamental rău, el e așa pentru că se apără. El e în locul acela care adună răul și nu își cheamă familia alături de el, ca să-și apere soția și copiii. Nu m-am gândit că Samir ar fi fundamental rău. Pauzele lui, felul în care te privește, nemișcarea lui, toate spun că omul acesta are un întuneric în el, că e la braț cu el. Aproape că mă schimb când vorbesc despre el. Felul liniștit în care vorbește, premonitoriu - el știe foarte clar că așa cum spune el se vor întâmpla lucrurile...
În filmul Câini oamenii sunt mai câinoși decât oamenii. Cum v-ați împrietenit cu câinele-lup numit în film „Poliția”?
Vlad Ivanov: Bogdan Mirică mi-a spus că trebuie să mă împrietenesc cu câinele. Dar când l-am văzut, mi-a fost frică de el. Am întrebat dacă mușcă, iar dresorul a răspuns - „mai mușcă așa, ușor, câteodată”... Dar mi-a vândut un pont: e turbat după parizer! „Dacă ții parizerul în mână, îi faci așa cu botul (gesticulează stânga dreapta - n.red) și faci scena”.
Personajele din Câini sunt transplantate parcă din mafia siciliană, sunt un fel de stat în stat...
Vlad Ivanov: Sunt oameni care trăiesc acolo și care au propriile legi. Am filmat într-o imensitate de spațiu, într-un poligon militar lângă Galați, de 8000 de kilometri pătrați, loc cu crevase, pentru antrenamente. Vântul bătea într-un fel acolo, era și o căldură groaznică, praful venea peste noi.
E o starea de apăsare în film, orice personaj care apare în cadru ascunde ceva, nu poți să-l apuci de niciunde, plutește ceva în aer. Sunt „n” locuri în România în care cineva face legea.
Se spune că personajele negative se joacă mai ușor...
Vlad Ivanov: Nu sunt de acord cu asta. Însă există o atracție specială, aproape fatală față de rolurile negative.
Anul acesta sunteți cu trei filme în competiție... Spuneți-ne câteva lucruri despre cele trei personaje, amprenta lor în sufletul dvs., dualitatea fiecăruia din cei trei și experiența de la filmări
Vlad Ivanov: Sunt uimit și bucuros pentru selecție, mă bucur că sunt atâtea filme românești în competiție, anul acesta e fantastic pentru noi.
În Toni Erdmann sunt director de sucursală la o companie de exploatare petrolieră de pe lângă Băicoi. E o secvență cum îmi place mie - se face „din priviri”, fără prea multe vorbe, ca în Snowpiercer.
La Mungiu sunt inspector de poliție, care dorește să-l ajute pe protagonist să obțină o notă mai bună pentru fiica lui la Bacalaureat. Am avut surpriza să-l descopăr mult mai minuțios pe Mungiu. Am filmat între 40 și 55 de duble pe cadru. E enorm. E un lux, pentru că s-a filmat pe HD, pe peliculă nu s-ar fi putut face asta.
L-am descoperit pe Cristian altfel: felul în care știe să aducă actorul „în stare”, atmosfera de pe platou; am filmat o secvență la 1200 m altitudine pentru filmul Bacalaureat, iar când am ajuns sus și l-am întâlnit i-amm spus: „cu tine am atins cota cea mai de sus a actoriei, 1200 metri!”, am râs amândoi. Legat de dualitatea subtilă a personajului din filmul Bacalaureat - inspectorul de poliție care încalcă legea - ce face e rupt din viață, cu toții facem asta. În Bacalaureat replici reprezentative nu sunt pentru personajul meu, dar scene foarte puternice - da! Cristian știe cum să construiască o scenă, să creeze tensiune.
Cât privește rolul din Câini, Am simțit destul de puternic rolul acesta în mine, de la început, până să filmez a lucrat în mine. Am avut o plăcere nebună în a aduna ce era specific lui Samir. E un rol care o să rămână în memoria multora.
Ca actor, ați adunat o panoplie de personaje negative. Le-ați făcut atât de diferite. Care a fost elementul -cheie ce a dus la construirea fiecăruia în parte? Ce amintire de la filmările fiecăruia în parte vă însoțește și acum?
Vlad Ivanov: În pregătirea lui Bebe (din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile) am fost oripilat de întâlnirea cu o doamnă, avea vreo 55 de ani pe vremea aceea, iar eu eram cu Cristian Mungiu și cu Oleg Mutu, operatorul. Ea ne-a explicat cum se face un avort, zicea că a făcut zeci de avorturi la viața ei, inclusiv ei însăși, singură. Apoi ne-a explicat cum decurge tehnic un avort, vorbea cu atâta lejeritate și normalitate despre acest lucru odios.... Am luat acea normalitate a ei în personaj. Și lucrul acesta a fost într-adevăr odios.
Cât privește filmul Snowpiercer, am avut acolo un personaj consistent, foarte greu pentru că a avut o singură replică: „No bullet!”, în rest nu vorbea deloc; totul a fost din priviri! La un moment dat, cameramanul a lăsat deoparte camera și a venit la mine și m-a luat în brațe! Pentru Snowpiercer a fost nevoie să sar de la 2 m înălțime. Au vrut să caute un cascador cu semnalmentele mele, dar am vrut să fac eu scena. În școala te învață cum să sari fără să te lovești.
Legat de filmul In the Fog, am lucrat excepțional cu Serghei Loznitsa, dar am avut o întâmplare extraordinară la filmări: eram într-un sat la granița între Letonia și Lituania. Ca să ajung pe platou, trebuia să traversez tot setul, era o piață enormă, și o gară, împânzite cu zeci de figuranți; toți erau costumați sărăcăcios, dar eu eram singurul îmbrăcat glanț, eram șeful postului german de acolo, îmi luaseră o uniformă nemțească de la un muzeu din Potsdam, și am trecut pe lângă un grup de doamne foarte în vârstă din figurație. „Doamne, ce frumos e!”, a spus una dintre ele. I-am povestit regizorului și mi-a spus că „acest sat a fost sub ocupație germană și cu siguranță acea doamnă din figurație a avut vreun iubit neamț”...
Ce proiecte viitoare sau în derulare aveți?
Vlad Ivanov: Pe 19 mai nu voi fi la Cannes pentru filmul Bacalaureat întrucât filmez la Focșani „Un pas în urma serafimilor”. Rolul principal e cel de elev la seminar, eu sunt părintele diriginte din seminar al protagonistului. Personajul meu din „Un pas în urma serafimilor” e unul contorsionat sufletește, cu părți bune și rele, nu-l poți pune într-o categorie.
Vara aceasta voi fi, timp de două luni, în Maroc, pentru filmul Hier, al lui Bálint Kenyeres (nominalizat la Palme d'Or pentru Scurtmetraj cu filmul Before Dawn, 2005, cu care a câștigat și European Film Awards - n.red.). Personajul meu e inginer de șantier naval, întâlnește o magrebiancă,de care se îndrăgostește. E foarte frumos scenariul.
copyright foto Mediafax
Părerea ta
Spune-ţi părerea