Dacă pe vremuri ai văzut şi revăzut Commando, Total Recall, The Terminator, Minciuni adevărate sau Predator, sigur dispui de dramul de nostalgie necesar pentru ca Ultima redută să funcţioneze pentru tine, doar este primul rol principal al lui Arnold Schwarzenegger din ultimul deceniu! Ultima redută nu este action-ul perfect, dar prezenţa "stejarului austriac" pe afiş, câteva replici tari şi niste cascade bine gândite garantează că nu o să regreţi banii daţi pe bilet.
Poate că stejarul e o idee mai strâmb, mai ţeapăn şi mai noduros decât îl ştiai, dar la baza lui The Last Stand stă ideea că trebuie să rămâi drept oricât de mare ar fi furtuna ce se abate asupra ta. Schwarzenegger este Ray Owens, un fost detectiv din Los Angeles, acum şerif într-un mic oraş de la graniţa cu Mexicul, oraş spre care se îndreaptă cu 300 kilometri pe oră Cortez (spaniolul Eduardo Noriega), cel mai periculos traficant de droguri mexican al momentului, evadat din custodia FBI-ului. Cu un ofiţer FBI luat ostatic şi ajutor de la alţi gangsteri înarmaţi până în dinţi, Cortez este încontinuu înaintea forţelor de ordine aflate în urmărirea sa şi ameninţă să-şi piardă urma în Mexic. Dar asta doar până când se izbeşte de... stejarul austriac.
Ultima redută este regizat de Kim Jee-Woon, sud-coreeanul celebru pentru horror-ul A Tale of Two Sisters, dar şi pentru excelentul policier L-am văzut pe Diavol. Nu am observat cine ştie ce sensibilităţi asiatice în Ultima redută (Kim a venit la pachet cu directorul său de imagine, dar şi cu compozitorul), ceea ce sugerează că regizorul s-a integrat perfect în sistemul hollywoodian, unde action-urile au o poveste simplă, dialoguri rudimentare, multe împuşcături, iar sângele curge în voie. Ce are Kim este ritmul şi un simţ infailibil pentru gradarea suspansului.
Ultima redută este un film de grup şi ar fi o idee să fie văzut în grup. La 65 de ani, Schwarzenegger poate nu mai are forţa de odinioară, dar a fost inspirat să aleagă acest proiect pentru revenirea sa. Actorii secundari sunt foarte bine aleşi, iar Schwarzenegger nu mai procedează ca pe vremuri, când apărea practic în fiecare secvenţă, prin urmare fiecare dintre ceilalţi are ocazia să mai trântească o glumă, să o mai dea în bară sau să salveze situaţia. E un fel de ştafetă, cu Jaimie Alexander, Forest Whitaker, Rodrigo Santoro, Johnny Knoxville, Peter Stormare şi Luis Guzmán alcătuind o menajerie interesantă (şi foarte politically correct) de personaje. Cu ajutorul lor Ultima redută devine acel action de modă veche, cu influenţe western, care funcţionează atât de bine în întunericul sălii de cinema, cu o pungă de popcorn XXL (în cinstea lui Arnold) în faţă.
Bineînţeles, filmul nu excelează la capitolul verosimil. Rareori am văzut agenţi FBI mai nepregătiţi ca în Ultima redută: scenariul le pune ochelari de cal şi îi obligă să privească în orice direcţie, numai în cea bună nu. În acelaşi timp, şeriful şi ajutoarele sale complet nepregătite să facă faţă unei confruntări cu un commando de gangsteri, primesc un ajutor parcă divin. Nu au arme, dar în oraşul lor stă Lewis Dinkum (Knoxville), un ţicnit care le pune pe tavă un întreg arsenal. Ţine-te bine, că urmează câteva zeci de minute de haos, ritmate şi de replici mai amuzante (şi autoironice) decât ne-am fi aşteptat: favorită e cea cu imigranţii...
Accentele Furios şi iute (Cortez conduce o Corvette RZ1 modificată în stare să întreacă un elicopter) şi o coloană sonoră ce aminteşte de ritmurile din Aleargă, Lola, aleargă nu fac decât să ajute Ultima redută. Rezultatul este o oră şi jumătate de entertainment zgomotos şi inofensiv, numai bun pentru weekend.
Ultima redută, action de modă veche
de Ştefan Dobroiu în 24 Ian 2013Citeşte şi:
Taguri:
Arnold Schwarzenegger, Janghwa Hongryeon, Akmareul boatda, The Last Stand, commando, Total Recall, the terminator, True Lies, predator, Eduardo Noriega, Jaimie Alexander, Rodrigo Santoro, Peter Stormare, Forest Whitaker, Luis Guzmán, Johnny Knoxville
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
Două lumi se confruntă între ele, miza fiind reunificarea familiei. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
- Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Manchester by the Sea
Carrie-Anne Moss
Dr. Ken
Last Train from Gun Hill
The Time Machine
Roman J Israel, Esq.
Calvary
A doua cădere a Constantinopolului
CBGB
Alanna Ubach
Trina Michaels
Dorel Vișan
Priest
Martina Gedeck
Kuga no ori: Nami dai-42 zakkyobo
Die Reise mit Vater
Dr. T & the Women
Joan Fontaine
Maixabel
The Office
En tierras salvajes
Îngeri pierduți
Emily Ratajkowski
Charlie Yeung
Spaceballs
Marie-France Pisier
Heidi Mueller
Rake
Import/Export
Temple
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Adriana Lima
- Jennifer Lawrence
- Olivia Wilde
- Alessandra Ambrosio
- Taylor Swift
- Robert Pattinson
- Născuţi azi
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Ultima redută, action de modă veche
Părerea ta
Spune-ţi părerea