Cele mai bune filme din 2012, la cinemateca Union

23 Ian 2013
Cele mai bune filme din 2012, la cinemateca Union

În perioada 24-31 ianuarie, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Str. Ion Câmpineanu nr. 21) găzduieşte a XIII-a ediţie a evenimentului Best Film Fest, care prezintă publicului cele mai bune filme ale anului precedent, alese pe baza voturilor presei de specialitate. Astfel, spectatorii bucureşteni au şansa de a (re)vedea, doar la Cinemateca Union, cele mai bune filme distribuite în 2012 pe marile ecrane româneşti.

Gala evenimentului are loc joi, 24 ianuarie, de la ora 18.00, la Cinemateca Union. În cadrul galei vor fi anunţaţi câştigătorii celor şase trofee Best Film Fest (Cel mai bun film care a rulat în România în 2012, Cel mai bun film european, Cel mai bun film românesc al anului 2012, Cea mai bună actriţă româncă, Cel mai bun actor român şi Cel mai bun regizor român al anului 2012) şi va fi difuzat un film românesc în avanpremieră.

Între 25-31 ianuarie, tot la Cinemateca Union, cele zece filme alese pe baza voturilor presei de specialitate din România vor fi difuzate, fiecare de câte trei ori, după următorul program:

Vineri, 25 ianuarie:
12:00 DESPRE OAMENI ŞI MELCI
România, 2012 / Comedie
R: Tudor Giurgiu
Cu: Andi Vasluianu, Monica Bîrlădeanu, Dorel Vişan, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Clara Vodă, Jean-François Stévenin, Robinson Stévenin

14:00 DOAMNE... CE MĂCEL! / Carnage
Franţa-Germania-Polonia-Spania, 2011 / Comedie
R: Roman Polanski
Cu: Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz, John C. Reilly

16:00 Din dragoste pentru Roma / TO ROME WITH LOVE
SUA-Italia-Spania, 2012 / Comedie
R: Woody Allen
Cu: Woody Allen, Roberto Benigni, Judy Davis, Alec Baldwin, Penélope Cruz, Ellen Page, Ornella Muti

18:30 DUPĂ DEALURI
România-Franţa-Belgia, 2012 / Dramă
R: Cristian Mungiu
Cu: Cosmina Stratan, Cristina Fluture, Valeriu Andriuţă, Dana Tapalagă, Cătălina Harabagiu

Sâmbătă, 26 ianuarie:
10:30 DOAMNE... CE MĂCEL! / CARNAGE
Franţa-Germania-Polonia-Spania, 2011 / Comedie
R: Roman Polanski
Cu: Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz, John C. Reilly

12:30 Oslo, 31 august / OSLO, 31. AUGUST
Norvegia, 2011 / Dramă
R: Joachim Trier
Cu: Anders Danielsen Lie, Hans Olav Brenner, Ingrid Olava

14:30 TOATĂ LUMEA DIN FAMILIA NOASTRĂ
România-Olanda, 2012 / Comedie dramatică
R: Radu Jude
Cu: Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu, Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu, Alexandru Arşinel

17:00 DESPRE OAMENI ŞI MELCI
România, 2012 / Comedie
R: Tudor Giurgiu
Cu: Andi Vasluianu, Monica Bîrlădeanu, Dorel Vişan, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Clara Vodă, Jean-François Stévenin, Robinson Stévenin

19:00 Motoare sfinte / HOLY MOTORS
Franţa-Germania, 2012 / Dramă, film experimental
R: Leos Carax
Cu: Denis Lavant, Édith Scob, Kylie Minogue, Eva Mendes, Elise Lhomeau, Michel Piccoli, Leos Carax

Duminică, 27 ianuarie:
10:30 DUPĂ DEALURI
România-Franţa-Belgia, 2012 / Dramă
R: Cristian Mungiu
Cu: Cosmina Stratan, Cristina Fluture, Valeriu Andriuţă, Dana Tapalagă, Cătălina Harabagiu

13:30 BĂIATUL CU BICICLETA / LE GAMIN AU VÉLO
Belgia-Franţa-Italia, 2011
R: Jean-Pierre şi Luc Dardenne
Cu: Thomas Doret, Cécile de France, Jérémie Renier, Fabrizio Rongione, Egon Di Mateo

15:30 DESPRE OAMENI ŞI MELCI
România, 2012 / Comedie
R: Tudor Giurgiu
Cu: Andi Vasluianu, Monica Bîrlădeanu, Dorel Vişan, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Clara Vodă, Jean-François Stévenin, Robinson Stévenin

17:30 OSLO, 31 AUGUST / OSLO, 31. AUGUST
Norvegia, 2011 / Dramă
R: Joachim Trier
Cu: Anders Danielsen Lie, Hans Olav Brenner, Ingrid Olava

19:30 LE HAVRE
Finlanda-Franţa-Germania, 2011 / Comedie dramatică
R: Aki Kaurismäki
Cu: André Wilms, Kati Outinen, Blondin Miguel, Jean-Pierre Darroussin, Pierre Étaix, Jean-Pierre Léaud

Luni, 28 ianuarie:
12:00 TOATĂ LUMEA DIN FAMILIA NOASTRĂ
România-Olanda, 2012 / Comedie dramatică
R: Radu Jude
Cu: Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu, Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu, Alexandru Arşinel

14:30 DIN DRAGOSTE PENTRU ROMA / TO ROME WITH LOVE
SUA-Italia-Spania, 2012 / Comedie
R: Woody Allen
Cu: Woody Allen, Roberto Benigni, Judy Davis, Alec Baldwin, Penélope Cruz, Ellen Page, Ornella Muti

17:00 ŞAPTE PSIHOPAŢI ŞI UN CÂINE / Seven Psychopaths
Marea Britanie, 2012 / Comedie
R: Martin McDonagh
Cu: Colin Farrell, Sam Rockwell, Christopher Walken, Woody Harrelson, Michael Pitt, Abbie Cornish, Olga Kurylenko, Tom Waits

19:30 BĂIATUL CU BICICLETA / LE GAMIN AU VÉLO
Belgia-Franţa-Italia, 2011
R: Jean-Pierre şi Luc Dardenne
Cu: Thomas Doret, Cécile de France, Jérémie Renier, Fabrizio Rongione, Egon Di Mateo

Marţi, 29 ianuarie:
12:30 MOTOARE SFINTE / HOLY MOTORS
Franţa-Germania, 2012 / Dramă, film experimental
R: Leos Carax
Cu: Denis Lavant, Édith Scob, Kylie Minogue, Eva Mendes, Elise Lhomeau, Michel Piccoli, Leos Carax

15:00 ŞAPTE PSIHOPAŢI ŞI UN CÂINE / SEVEN PSYCHOPATHS
Marea Britanie, 2012 / Comedie
R: Martin McDonagh
Cu: Colin Farrell, Sam Rockwell, Christopher Walken, Woody Harrelson, Michael Pitt, Abbie Cornish, Olga Kurylenko, Tom Waits

17:30 DOAMNE... CE MĂCEL! / CARNAGE
Franţa-Germania-Polonia-Spania, 2011 / Comedie
R: Roman Polanski
Cu: Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz, John C. Reilly

19:30 OSLO, 31 AUGUST / OSLO, 31. AUGUST
Norvegia, 2011 / Dramă
R: Joachim Trier
Cu: Anders Danielsen Lie, Hans Olav Brenner, Ingrid Olava

Miercuri, 30 ianuarie:
12:00 LE HAVRE
Finlanda-Franţa-Germania, 2011 / Comedie dramatică
R: Aki Kaurismäki
Cu: André Wilms, Kati Outinen, Blondin Miguel, Jean-Pierre Darroussin, Pierre Étaix, Jean-Pierre Léaud

14:00 MOTOARE SFINTE / HOLY MOTORS
Franţa-Germania, 2012 / Dramă, film experimental
R: Leos Carax
Cu: Denis Lavant, Édith Scob, Kylie Minogue, Eva Mendes, Elise Lhomeau, Michel Piccoli, Leos Carax

16:30 TOATĂ LUMEA DIN FAMILIA NOASTRĂ
România-Olanda, 2012 / Comedie dramatică
R: Radu Jude
Cu: Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu, Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu, Alexandru Arşinel

19:00 ŞAPTE PSIHOPAŢI ŞI UN CÂINE / SEVEN PSYCHOPATHS
Marea Britanie, 2012 / Comedie
R: Martin McDonagh
Cu: Colin Farrell, Sam Rockwell, Christopher Walken, Woody Harrelson, Michael Pitt, Abbie Cornish, Olga Kurylenko, Tom Waits

Joi, 31 ianuarie:
12:00 BĂIATUL CU BICICLETA / LE GAMIN AU VÉLO
Belgia-Franţa-Italia, 2011
R: Jean-Pierre şi Luc Dardenne
Cu: Thomas Doret, Cécile de France, Jérémie Renier, Fabrizio Rongione, Egon Di Mateo

14:00 LE HAVRE
Finlanda-Franţa-Germania, 2011 / Comedie dramatică
R: Aki Kaurismäki
Cu: André Wilms, Kati Outinen, Blondin Miguel, Jean-Pierre Darroussin, Pierre Étaix, Jean-Pierre Léaud

16:00 DUPĂ DEALURI
România-Franţa-Belgia, 2012 / Dramă
R: Cristian Mungiu
Cu: Cosmina Stratan, Cristina Fluture, Valeriu Andriuţă, Dana Tapalagă, Cătălina Harabagiu

19:00 DIN DRAGOSTE PENTRU ROMA / TO ROME WITH LOVE
SUA-Italia-Spania, 2012 / Comedie
R: Woody Allen
Cu: Woody Allen, Roberto Benigni, Judy Davis, Alec Baldwin, Penélope Cruz, Ellen Page, Ornella Muti

Accesul la Gală este rezervat invitaţilor şi reprezentanţilor presei.

Tarifele obişnuite practicate de Cinemateca Română:
Bilet pentru spectatorii fără abonament: 10 lei
Bilet pentru spectatorii cu abonament: 8 lei
Bilet pentru elevii, studenţii, pensionarii etc. cu abonament: 5 lei
Bilet pentru studenţii UNATC sau UNArte cu abonament: 5 lei
Abonament (valabil pentru întreaga stagiune): 15 lei
Abonament (redus, pentru elevi, studenţi, pensionari etc.): 12 lei

Abonamentele pentru stagiunea în curs se pot achiziţiona doar de la Cinemateca Eforie (Str. Eforie nr. 2).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
monicarusu25 pe 24 ianuarie 2013 10:56
imi face placere ca printre filmele de mai sus se afla si cateva romanesti.
cosmin742000 pe 24 ianuarie 2013 15:49
Nu vad Hobbitul , unde e Hobbitul ?Ce ati facut cu Hobbitul ?Si nici Avengers nu e .Nici Skyfall , nici Drac Night ( intentionat scris asa ).Oooops era vorba despre filme bune .Sorry my mistake..Tz tz tz , ce oameni rai astia din presa din specialitate .Sa nu recunoasca ei valorile adevarate .Of of of .:)))))))))))))
Mishu25 pe 24 ianuarie 2013 16:10
Eu nu prea as lauda optiunile astea.. m-au pierdut cand am gasit To Rome with Love, care e slab nu doar ca film Woody Allen, dar ca film in general, n-are ce cauta in top 10. SEVEN PSYCHOPATHS mi s-a parut slabut. In loc de astea doua, mi s-ar fi parut mai indreptatit The Dark Knight Rises. Olso n-am vazut, iar Holy Motors mi se pare dubios de tot
SANDA45 pe 2 februarie 2013 15:31
si cateva romanesti,insfarsit
alex_il_fenomeno pe 20 februarie 2013 13:59
Sunt cateva filme pe care si acum vreau sa le urmaresc....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells