Niciuna dintre predictiile criticilor sau ale jurnalistilor stransi la Berlin nu cuprindea in lista de castigatori brazilianul Tropa de elite in regia lui Jose Padilla. Dar acesta iata, este castigatorul absolut al celei de-a 58-a editii a festivalului. Ceilalti favoriti, adica There Will Be Blood, Zou You/In Love We Trust si Lake Tahoe, nu au fost uitati nici ei de juriu, dar premiul cel mare, filmul pe care-l va tine minte toata lumea, filmul care va iesi in evidenta pe listele castigatorilor marilor festivaluri este doar unul: Tropa de elite, filmul brazilian cu cele mai mari incasari ale tuturor timpurilor.
Inceput ca un cosmar pentru Jose Padilla anul trecut, cand din biroul sau este furat un DVD cu filmul nefinalizat, Tropa de Elite iata ca se transforma in cel mai frumos vis. Cine-ar fi crezut ca acest film mic, cu subiect violent si grave acuzatii la adresa coruptei politii din Rio de Janeiro va castiga premiul cel mare al celui de-al treilea festival de film ca importanta din lume? Absolut nimeni. Tropa de elite nu se incadra in profilul festivalului (prea hollywoodian, prea comerical, parea o versiune indulcita a mult mai celebrului Cidade de Deus) si a fost “sarit” de multi la vizionarea de presa, mai ales ca nici nu se numara printre filmele prezentate in premiera mondiala la Berlin.
Jose Padilla, Paul Thomas Anderson (Ursul de Argint pentru regie), Fernando Eimbcke (trofeul Alfred Bauer pentru Lake Tahoe), Errol Morris (marele premiu al juriului pentru documentarul Standard Operating Procedure), Sally Hawkins (premiul de interpretare feminina pentru Happy-Go-Lucky), Reza Najie (premiul de interpretare pentru The Song of Sparrows) au venit rand pe rand in sala de conferinte a festivalului, pentru a-si arata mandri Ursii argintii sau aurii. Este fara indoiala cea mai luminoasa si fericita conferinta de presa de pana acum in festival, cand toate emotiile dispar, iar pe fete nu exista decat zambete.
Primul aplaudat de jurnalisti a fost iranianul Reza Najie, care a starnit urale cu saruturile patimase date micului Urs de Argint primit pentru rolul sau din The Song of Sparrow.
Dar Sally Howkins, intr-o rochie neagra, a starnit si mai abitir aplauzele jurnalistilor, miscandu-se si chicotind ca Poppy, popularul ei personaj din Happy-Go-Lucky. Tacaniturile aparatelor foto nu mai contenesc, dar curand le iau locul intrebarile. “Nu exista cuvinte sa descriu cum ma simt, tremur, sunt coplesita. Sunt atat de fericita si onorata, nici nu va pot spune, am sa plang cu siguranta, iar!!! (rade). Este o onoare sa reprezint acest film special. Am vorbit cu Mike Leigh, mi-ar fi placut sa fie aici, e foarte mandru, ii dedic lui acest premiu, e un om extraordinar, nu o sa-i pot multumi niciodata indeajuns. L-am sunat si semnalul era foarte prost, eu nu-l auzeam, dar el ma auzea. I-am nenorocit urechile cu tipetele mele!! (rade)
Cu un “Thank you” si un “lovely”, Sally Howkins pleaca din sala pentru a-i face loc regizorului de origine chineza Wang Xiaoshuai, al carui frumos Zou You/In Love We Trust a castigat Ursul de Argint pentru scenariu. Si acesta isi saruta Ursul, raspunde la doua intrebari puse in chineza si pleaca pentru a le lasa locul celorlalti castigatori asiatici ai festivalului, japonezii Kumasaku Izuri si Akiru Reni, si ei la fel de tematori sa raspunda la intrebari in limba engleza. “Premiul ne da incredere noua si celorlalti creatori din Japonia, unde inca este extrem de greu sa faci film”, a comentat producatoarea filmului Asyl – Park and Love Hotel, prezent in sectiunea Forum a festivalului.
Castigatorul premiului Alfred Bauer, mexicanul Fernando Eimbcke, crede ca “fiind atat de aproape de Hollywood, filmul mexican respira din ce in ce mai bine, atat in cazul filmului comercial, cat si in cel al filmului de autor”.
Cu cele doua trofee ale lui, unul pentru regie si unul pentru muzica lui Jonny Greenwood (absent pentru ca a devenit acum doua zile tata), Paul Thomas Anderson a fost primit cu adevarate urale. “Ti-a schimbat premiul lumea?”, l-a intrebat o jurnalista. “Nu, dar cu siguranta ma va face fericit in aceasta noapte”, a raspuns regizorul. Intrebat si cum de-a facut acest film extrem de intens cu un studio ca Disney, Anderson a ras: “Cum de l-au facut ei cu mine? Cu siguranta pentru ca au crezut ca ar putea aduce bani, asta e motivul principal pentru care Disney face film. De fapt filmul este facut cu Miramax, care s-a implicat si in producerea unor No Country For Old Men sau Le scaphandre et le papillon, deci sunt atrasi si de proiectele mai grele”. Despre personajul sau, respingatorul Daniel Plainview, Anderson a zis ca nu l-ar placea in mod deosebit daca ar exista in realitatea, dar ca in aceasta seara ar placea pe absolut oricine.
Errol Morris, castigatorul Marelui premiu al juriului a ripostat la invitatiile fotografilor de a saruta Ursul cu un “Voi sa-l sarutati!” scrasnit, dupa care a comentat situatia razboiului din Irak. “Nu numai George Bush este de vina pentru ce se intampla acolo, ci multi altii, dar lucrul cel mai suparator este ca pentru abuzurile prezentate in filmul meu nu au fost pedepsiti decat persoanele implicate cu pozitii nesemnificative in armata Statelor Unite”.
Cele mai multe aplauze a primit, cum era si normal, Jose Padilla. Acesta, ca si la conferinta de presa, a povestit zbuciumata istorie a filmului sau si a explicat inca o data abuzurile si coruptia din sanul politiei braziliene. “Faptul ca un juriu condus de Costa-Gavras a apreciat atat de mult filmul nostru nu poate decat sa ma incante”, a mai zis Padilla, comentand apoi influenta trofeului asupra cinematografiei braziliene.
Prin urmare a 58-a editie a festivalului de film de la Berlin se termina cu surprize, cu Europa aproape inexistenta pe lista castigatorilor si doua premii importante luand calea Americii de Sud.
