Pe doua le-a decapitat, pe una surghiunit-o si tot asa: este vorba de Henric al VIII-lea, probabil cea mai neagra figura din istoria mariajului (daca nu-l punem la socoteala si pe fictivul Barba Albastra). Dintre cele cinci neveste ale lui Henric, doua le sunt cunoscute tuturor: Anne Boleyn (din cauza modului in care a ajuns pe tron si-a sfarsitului ei) si Jane Seymour (de la care si-a luat si actrita din Dr. Quinn numele de scena).
Filmul lui Justin Chadwick se ocupa de scandaloasa Anne Boleyn si tragicul ei destin, dar, in loc de un biopic pur-sange, avem de-a face cu o ecranizare dupa biografia romantata a reginei. Scriitoarea Philippa Gregory foloseste in romanul cu acelasi nume un personaj real, cealalta fata Boleyn, adica Mary, sora lui Anne. Aproape de-o seama, cele doua au fost, se pare, prezente in acelasi timp la curtea lui Henric, care le-a “apreciat” pe amandoua. Daca regele a avut o relatie cu Mary si apoi Anne a reusit sa-l atraga in mreje este un lucru asupra caruia istoricii inca se cearta, mai important este pentru noi cat de mult sta in picioare aceasta incursiune intr-una dintre cele mai negre perioade ale istoriei Marii Britanii.
Cele doua adolescente Boleyn, Anne (Natalie Portman) [i Mary (Scarlett Johansson) duc o viata linistita in conacul familiei. Dar cand regina Katherine de Aragon (Ana Torrent, din “Tesis” al lui Alejandro Amenabar) da nastere unui copil mort, unchiul fetelor isi da seama cate foloase ar avea familia Boleyn daca una dintre frumoasele Anne sau Mary ar intra in gratiile regelui (Eric Bana) nemultumit de sotia sa. Cele doua ajung la curtea lui Henric al VIII-lea si se vor lupta pentru interesul acestuia, intr-un adevarat joc de ping-pong foarte bine sugerat de excelentul titlu al filmului. Cum va ajunge Anne Boleyn sa fie condamnata pentru vrajitorie si tradare si care va fi destinul sorei ei Mary, veti vedea in doua ore de intrigi si intorsaturi de situatie.
Desi este cunoscuta in primul rand pentru zbuciumata ei domnie si destinul tragic, Anne Boleyn este in acelasi timp nelipsita din tratatele de istorie a feminismului. Mai mult decat o intriganta si o “vrajitoare”, Anne Boleyn a fost una dintre cele mai inteligente si progresiste femei ale secolului ei, ea fiind cea care, printre multe altele, a salvat o multime de oameni din ghearele Inchizitiei. Dar atat Philippa Gregory, cat si Justin Chadwick (ca si scenaristul Peter Morgan, autorul Reginei/The Queen) prefera spectaculosul si scandalosul realitatii istorice documentate, si se concentreaza in primul rand pe manevrele din familia Boleyn. Deci e cu atat mai interesant pentru noi, amatorii de jocuri de putere, de tradare si dramatism over-the-top din scaunul de cinema.
Ca multe alte ecranizari, filmul lui Chadwick sufera de lipsa de profunzime si ritmul expeditiv. Momentele importante ale romanului sunt expediate, lungii ani de asteptare ai lui Anne sunt rezumati in cateva minute, disperarea ei ca nu va ajunge regina pentru ca Henric se va plictisi de ea lipseste aproape cu desarvarsire, asa ca The Other Boleyn Girl iti lasa pur si simplu impresia ca Henric a vazut-o pe Anne in parc, a divortat de sotia lui si s-a casatorit cu Anne pentru a o decapita imediat apoi. Prea pe repede inainte, filmul lui Chadwick ne ia ochii cu Johansson si Portman si pierde din farmecul atmosferei, astfel incat uneori iti poti imagina fara niciun efort ca dialogurile sunt purtate de oameni de azi, carora, dintr-un pasager capriciu, li s-a nazarit sa se imbrace ca in secolul XVI. Costumele, in schimb, arata foarte bine (vezi atentia cu care Sandy Powell, oscarizata pentru costumele din Shakespeare in Love, ii asorteaza pe Anne si Henric), ca si variatele decoruri.
Cele doua actrite, ca si Eric Bana, sunt excelente, poate Portman facand-o pe Anne Boleyn prea umana pentru contextul simplist in care-si arunca regizorul si scenaristul personajul. Johansson, in schimb, este tandra si dulcea Mary, singura din familia Boleyn care nu-si doreste absolut deloc sa parvina la curtea Tudorilor. Datorita celor trei, filmul este neaparat de vazut pentru fanii incursiunilor (bine ingrosate pentru dramatism) in istorie.
