Trailer spectaculos la Jack The Giant Killer

de Gloria Sauciuc în 17 Dec 2011
Trailer spectaculos la Jack The Giant Killer

Numărul basmelor care, trecând printr-o adaptare, au ajuns pe marele ecran, pare să fie în continuă creştere. Cel mai recent, studiourile Warner împreună cu regizorul Bryan Singer au adaptat povestea lui Jack şi vrejul de fasole, reinventată ca Jack the Giant Killer. Filmul va putea fi văzut în România din 29 iunie 2012.

Adaptarea face acum paşi de uriaş către marele ecrane, fiind lansat un trailer. Jack (Nicholas Hoult) este, ca şi în poveste, un simplu băiat de la ţară, care pune mâna pe faimoasele boabe de fasole. După ce este avertizat să nu le ude (evident, nu va respecta sfatul) şi un imens vrej de fasole răsare din senin, ducând sus de tot casa lui Jack şi pe prinţesa Isabelle (Eleanor Tomlinson), Jack va porni pe vrejul de fasole în căutarea ei: însă numeroase primejdii îl vor pândi, pentru că însăşi ţara în care trăieşte Jack se află într-o pace instabilă cu vecinii ei, uriaşii, iar un conflict e pe cale să se producă.

La prima impresie, Jack nu este lipsit de efecte vizuale impresionante şi nici de o latură dramatică, plus o doză sănătoasă de comic.

Ewan McGregor, Stanley Tucci, Warwick Davis, Ian McShane, Bill Nighy, Ewan Bremner şi Eddie Marsan vor face parte din distribuţie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Penoba pe 17 decembrie 2011 12:59
Puteau totusi sa foloseasca pe altcineva in rol principal ....in rest o adaptare sa zicem care sper sa fie acceptabila.
Costirik pe 17 decembrie 2011 16:01
:)))) ai vazut filmul?"a adaptare acceptabila"....
Qube86 pe 17 decembrie 2011 19:00
Nu inteleg de ce va legati numai de infatisare...Aveti rabdare si asteptati sa apara si apoi vom vedea daca a fost potrivit pentru rol sau nu...Toti ati ramas cu impresia ca eroii sunt de obicei un fel de ''Fat-Frumos'' calare pe orice animal sau autovehicul cool...Clisee de 2 bani pe care numai copii le mai pot crede...
Qube86 pe 17 decembrie 2011 15:50
Hmmmm...Mi se pare destul de interesant din trailer...La o prima vedere, Nicholas Hoult, se potriveste cu rolul lui Jack...Sper sa nu ma insel si sa fie bun...
Bayard pe 17 decembrie 2011 17:10
Spectaculos e un cuvant potrivit :)
legolas05 pe 17 decembrie 2011 18:55
foarte frumos trailerul
10nutz_413x pe 18 decembrie 2011 10:24
Da, intr-adevar spectaculos. Hai ca ma chinuie engleza astazi, este numai parerea mea ca titlul poate fi interpretabil, ceva in genul.... Jack ucigasul de giganti (uriasi) / Jack gigantul (uriasul, marele) criminal ?!? :-? era necesara o virgula acolo in titlu, anyone ?!
b0b0cin3filul pe 18 decembrie 2011 17:25
In 2012 nu cred ca vine sfarsitul lumii. Vine sfarsitul inocentei copiilor. Imaginati-va ce copilarie o sa aiba generatiile urmatoare..."Mami mami..vreau sa vad alba ca zapada...ai din twilight mami si Jack si vrejul de fasole mai pune....da' ala in care ii arunca pe oameni"
Eu sincer, la frageda mea varsta, inca aveam impresia ca jack...urca urca el..si ajunge sus intr-un castel urias...pe un nor, proprietarul e un fel de Hagrid, usor comic. Vazand trailer-ul asta cum, sincer mi-e frica sa mai fac copii. Si vorbesc de siguranta mea aici.

10nutz_413x pe 18 decembrie 2011 21:25
dar este un astfel de film, mai vechi cei drept, era difuzat si pe hallmark, a fost un film ok, mai pentru toate "varstele". Si....nimeni nu te pune sa le arati copiilor tai filme de rahat, e treaba ta sa le arati cele care merita sa fie vazute in copilarie...
alex_il_fenomeno pe 20 decembrie 2011 14:52
sigur va fi un film impresionant ! astept si mai multe filmulete despre el .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells