Ryan Goslig a fost numit cel mai „cool” bărbat al anului!

de Cristina Grigore în 17 Dec 2011
Ryan Goslig a fost numit cel mai „cool” bărbat al anului!

A pierdut titlul de Cel mai sexy bărbat al anului - acordat recent de revista People actorului Bradley Cooper - dar a câştigat în această săptămână un alt semn de apreciere din partea presei. Ryan Gosling a fost numit de către cei de la publicaţia Times Cel mai "cool" bărbat al lui 2011!

La capătul unui an plin, în care a apărut în trei filme de succes la box-office, The Ides of March, Crazy Stupid Love şi Drive, actorul de 31 ani a adunat o mulţime de apariţii în reviste glossy şi emisiuni de televiziune, câştigându-şi o mulţime de fani.

Chiar dacă „Personalitatea anului” a fost considerată de această dată „Protestatarul”, redactorul revistei Times, Joel Stein a ţinut să evidenţieze şi importanţa popularităţii, a atitudinţii demne de apreciere din partea publicului, traduse prin termenul "cool".

Stein a declarat că îl apreciază pe actorul canadian atât pentru „tenacitatea”, dar şi pentru „sensibilitatea” de care dă dovadă în comportamentul său, lăudându-l deoarece este „un nominalizat la Oscar care nu numai că fumează, desenează graffitti şi are tendinţa să pozeze cu pumnul spre cameră, dar în același timp construiește diorame şi participă la ore de balet alături de fetițe”. 

Este singurul actor de la Andy Kaufman care a lucrat ca ospătar înainte de a reuşi să pătrundă în lumea show-business-ului. Un actor care face parte şi dintr-o trupă rock, ce a acompaniat timp de o lună spectacolul de păpuşi al unor copii din Los Angeles”, a mai menţionat el.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
radu3455 pe 17 decembrie 2011 11:09
bravo
Qube86 pe 17 decembrie 2011 15:42
Il merita din plin...Bravo lui...
legolas05 pe 17 decembrie 2011 18:52
felicitari,am vazut toate cele 3 filme ale lui din acest an
Beatryce pe 17 decembrie 2011 19:38
pai este :x
demenThor pe 18 decembrie 2011 01:07
n-am vazut filme cu el...da nici nu vreau...imi e antipatic cu draci, l-as bate numa'n tastatura
grumy pe 18 decembrie 2011 14:54
probabil el pe tine! ha ha ha !
StamatinFlorin pe 18 decembrie 2011 13:19
Big bravo merita ;)
grumy pe 18 decembrie 2011 14:57
E un tip super ok!
Este chiar mai potrivit si mai cuprinzator "cool -ul" lui Ryan Gosling, decat a fi Cel mai sexy bărbat al anului , cred eu.

bmihaig79 pe 18 decembrie 2011 20:21
sper ca asta au hotarat-o femeile....
Homegirl pe 19 decembrie 2011 02:09
A trecut ceva timp pana a iesit cu adevarat din gramada.
alex_il_fenomeno pe 20 decembrie 2011 14:53
interesante nume de topuri .... cel mai sexy , cel mai cool ... oare ce mai urmeaza ?
LavyXX pe 12 ianuarie 2012 19:15
e un foarte bun actor merita..and is hot
margott pe 6 mai 2012 20:53
Niciodata n-am inteles de ce in Gosling in topurile astea cu "cel mai frumos", "cel mai sexi", "cel mai cool"... Mie nu mi se pare deloc vreo frumusete de barbat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells