Era evident că publicul iubea lumea lui Shrek, dar, când a venit vremea ca realizatorii să creeze lumea Motanului Încălțat, s-a luat decizia să se rămână în același univers ușor de recunoscut, dar care să aibă personalitatea sa proprie. Chris Miller: “E un fel de lumea de poveste cu aer mediteraneean. E foarte caldă, luminoasă și colorată. Deciziile au pornit de la personaj, care e romantic și pasional.” Echipa a fost influențată de decorurile din vechile filme ale lui Sergio Leone, cu arhitectură spaniolă.
Responsabilitatea i-a revenit scenografului Guillaume Aretos, care a lucrat ca director de creație la părțile a doua și a treia din Shrek. “Ce m-a incitat cel mai mult aici a fost personajul în jurul căruia am construit o lume stilizată, cu umbre simbolice, cu multe culori.” Regizorul declară și el: „Am vrut să avem o abordare de spaghetti western, am folosit cadre largi, ba chiar și ecran împărțit, dar nu am vrut să ne limităm la asta, căci Motanul Încălțat nu se limitează doar la genul western, ci are și trăsături de aventuri, precum Indiana Jones sau seria James Bond.”
Pentru că personajul era, literalmente, unul sucit, așa că toate formele au fost create ca să i se potrivească și nimic nu are linie dreaptă. Pentru iluminare, s-au folosit ca referință filme spaniole, și s-a optat pentru un stil mai liber, mai puțin realist. Motanul e mic de statură, așa că și decorurile respectau proporțiile, de aceea s-au folosit jocuri de umbre și lumini. Orașul care a servit ca sursă principală de inspirație a fost San Miguel de Allende, din centrul Mexicului, cu clădirile sale neocoloniale de culoarea argilei arse. Personajul-cheie în asamblarea acestui decor a fost editorul. Eric Dapkewicz si-a făcut temele uitîndu-se la filme clasice precum “The Good, the Bad and the Ugly” sau “A Fistful of Dollars,” iar rezultatul a fost un stil unic care aduce un omagiu genului.
Cel care a întregit atmosfera a fost compozitorul Henry Jackman, care are experiență atât cu blockbustere de acțiune, cât și cu comedii romantice. Acesta a participat, ca și editorul, încă de la început la producția filmului, pentru a-i stabili ritmul și ambianța.
Un alt membru esențial al echipei a fost Guillermo del Toro, care, după o vizită la DreamWorks Animation, a acceptat în numai 24 de ore să facă parte din proiect. A devenit producător executiv și consultant, ceea ce a fost de un ajutor imens pentru echipă. El a fost, de exemplu, cel care a creat povestea din copilărie a lui Hopa-Mitică, când îi plăcea să inventeze lucruri, ceea ce a dus la dezvoltarea personajului într-un mod comic, dar și inteligent. Cineastul a fost atât de entuziasmat de participarea sa la proiect, încât a dat chiar și voce unui personaj – Comandantul orașului San Ricardo.
Părerea ta
Spune-ţi părereasi mai era nu stiu daca va mai amintiti de ea, Sandy
ce vremuri
copilarie frumoasa fara griji
acum cu atatea griji si neajunsuri
Un temperament exploziv , bun la suflet in fond , asta se vedea doar in momentele limita , cand avea senzatia ca a facut ceva mult prea rau, de ex: cand a crezut ca, in loc sa-si pedepseasca nepotii care nu erau ascultatori, i-a facut “friptura” (Truant Officer Donald (1941)). Atunci avea mustrari de constiinta si regrete.
Erau frumoase episoadele in care era mereu in conflict cu istetii Chip si Dale !
Si o imagine a lui Donald, pe care o tin mereu minte: cat de caraghios a fost Donald, cand s-a dus voluntar la armata , l-au dezbracat la controlul medical: ce pozitie caraghioasa a luat , cand s-a vazut “in pielea goala” ( Donald Gets Drafted - 1942).
L-am indragit f. mult si, cum nu se gaseau f. multe jucarii, in epoca cealalta, tematice nici atat, tin minte ca, atunci cand tata a gasit figurina cu Donald duck , de guma , (cred facuta la renumita Fabrica de jucarii Arad) , mi a facut-o cadou de ziua mea. ....... eu implineam 16 ani !!! .-))
A fost unul din cele mai frumoase cadouri primite de mine in toata copilaria si adolescenta!
M-am bucurat enorm !!! Eram domnisoara cu suflet de copil. :-))
Am pastrat jucaria Donald de guma, pana dupa revolutie, cand m-am despartit de ea, caci am donat-o unei case de copii.
dar m-am intrebat , oare copiii aceia stiau ce reprezinta jucaria, cine este personajul ? frumos era sa fi stiut...
Da, sunt de aceeasi parere cu "@jantudorel" , si mie tot mai mult imi plac desenele animate clasice, decat filmele de animatie de acum: "cu papusi" , chiar daca sunt 3D, supertehnologizate. Sa fie "de vina" cum am apucat "inceputurile" , nostalgia dupa perioada copilariei, nu stiu......
As dori sa mai vad animatii clasice gen Disney: cu tehnica folosita la filme de animatie precum Alba ca zapada, Frumoasa si Bestia , etc etc ...
-eu de ea imi amintesc
“Echipa lor de fete” era ideala pentru noi si joaca, cu grupul de prietene. Intruchipau tot ce-si putea dori si visa o fetita.
Fetele Sailor erau prietene, puternice, hotarate, unite in lupta impotriva fortelor raului. Si invingeau prin aceste calitati: binele invingea mereu raul. Ele, doar impreuna, erau fortele binelui care aveau putere si salvau lumea de amenintarea intunericului.
Si esential pentru noi : erau toate frumoase!
Faptul ca ne puteam juca intre noi de-a "Sailor Moon", fiind multe personaje asemanatoare, Sailor Moon, Sailor Marte, Sailor Venus, Sailor Mercur, Sailor Jupiter, etc, ne incanta. Si la zilele de nastere, ne jucam de-a “Sailor Moon” . Ne cautam haine potrivite, coafuri , ne pozam , ne bucuram. Inventam tot felul de scenarii.
De dragul serialului invatasem sa cant si genericul in japoneza.
Repetam ce auzeam , fara sa stiu ce inseamna, destul de corect. Pacat ca parintii nu m-au inregistrat. Asta este unul din regretele “Sailor Moon”. Acum ar fi fost frumos sa ma ascult acum.
Pe langa vizionarea serialului, alergam dupa plicuri de abtibilduri , sa completam albumele aparute odata cu Sailor Moon . Sa ai un album al tau cu personajele Sailor era o bucurie si o manifestare a “pasiunii” pentru serial. Si faceam schimburi de abtibilduri ...
Ce viata frumoasa, ce vremuri , ce minunat, ... :-))
Recomand tutoror oamenilor - mici si mari :)
o amintire roza a copilariei mele