Totul despre Jurnalul unui iubitor de rom

Scenograful Chris Seagers, împreună cu echipa sa, s-a îmbarcat într-o documentare detaliată a perioadei anilor ’60 în Porto Rico: „Era un loc cu adevărat deprimant în acea vreme”, spune Seagers. „Era multă sărăcie şi se trăia mai ales din agricultură. Începuseră să vină dezvoltatori americani care investeau în rafinării de petrol şi compani farmaceutice, iar portoricanii erau daţi deoparte în numele progresului, care, de fapt, era lăcomie pură. Acestea sînt aspectele pe care a vrut să le capteze Bruce.”

Nu s-a filmat în studiouri, pentru că Bruce Robinson e adeptul “străzii” şi preferă un decor care nu e neapărat structurat pentru cinema, dar care are sentiment şi emoţie. S-a filmat, aşadar, în locaţii, principala locaţie fiind casa de pe plajă a lui Sanderson, pentru care, datorită bugetului restrîns, s-a construit o clădire pentru a se profita de tot ce era în jurul locului ales: palmieri magnifici, plajă şi apusuri de soare.

Decoratoarea de platou Rosemary Brandenburg a fost entuziasmată cînd a văzut turul de forţă făcut de Seagers, care a lucrat cu un arhitect specializat în stilul acelor ani: “A fost o ocazie extraordinară pentru mine de a putea să decorez acel loc.”

Un alt loc de filmare important a fost apartamentul lui Sala. Robinson şi Seagers au vrut să folosească o locaţie reală din partea veche din San Juan. “Am vrut să fie în contrast total cu casa lui Sanderson”, spune Seagers. “Locaţia a fost extrem de greu de găsit, pentru că era foarte importantă vederea de pe geam. Într-un final, am ales o casă ruinată pe care am refăcut-o din temelii.” “A trebuit să aducem mobilă veche din acea perioadă şi potrivită cu o casă de burlac. Sala trăieşte acolo cu găinile lui şi, ocazional, cu Moberg, care doarme pe canapea”, spune Brandenburg. Un alt decor care era foarte important era cel al birourilor redacţiei ziarului San Juan Star. Bruce Robinson voia o clădire de pe ale cărei geamuri să se vadă un peisaj şi care să aibă geamuri în stilul anilor ’30, aşa că s-a găsit o clădire din acei ani, căreia i s-au adus modificări – s-au scos aparatele de aer condiţionat şi s-au îndepărtat pereţii pentru a crea o singură încăpere.

Pentru tipografie, Seagers era sceptic că aveau să găsească una din acea perioadă, dar au aflat că ziarul The San Juan Star dăduse faliment şi au reuşit să dea de urma proprietarului, care le-a permis să filmeze acolo. Dar supriza cea mai mare au avut-o cînd li s-a permis să meargă în camera de arhivare: „Am fost uluiţi. Erau acolo paleţi întregi cu ziare care mergeau pînă în anii ’50. Aveam în faţa noastră tot materialul de care aveam nevoie pentru documentare. Am fost norocoşi că ne-au lăsat să-l folosim.”

Un alt element cheie pentru stilul filmului l-au constituit maşinile de epocă. Coordonatorul de maşini Steve Mann a fost cooptat ca să lucreze cu Rick Gonzalez, şi împreună au ales maşinile de care era nevoie. Mann a descoperit cu plăcere că pe insulă se găseau multe maşini din acea epocă în condiţie foarte bună: “Am găsit un Linoln Town şi cîteva maşini bine recondiţionate, pe care a trebuit să le învechim puţin ca să arate vechi şi murdare, dar le-am curăţat din nou cînd le-am înapoiat proprietarilor”, spune el zîmbind. “Am găsit pe insulă un Chevy Corvette din 1958”, spune Mann, “pe care a trebuit să-l transformăm într-un model din 1959. Cele două modele sînt similare, diferă doar nişte piese cromate şi capota. E o maşină foarte sexy şi există o scenă importantă care se desfăşoară în jurul ei.”