Totul despre Jurnalul unui iubitor de rom

E de la sine înţeles că Depp era actorul ideal pentru rolul lui Paul Kemp: “Deşi personajul Paul Kemp e inspirat oarecum din tinereţea lui Hunter S. Thompson, Bruce Robinson şi-a dorit ca Johnny să nu fie doar o imitaţie a scriitorului în anii lui de maturitate.” “Johnny s-a transformat în Kep foarte uşor”, mai spune King. “A adăugat mereu faţete noi personajului, dar într-un mod foarte subtil. Lui Bruce nu i-a fost deloc greu să lucreze cu el, căci Johnny nu e genul de actor căruia să i se spună cum să dea replica.”

Pentru personajul Sala, cel cu care se împrieteneşte Kemp, Robinson îşi dorea un actor care să nu fie prea cunoscut, dar să fie forte talentat. Michael Rispoli a fost alegerea perfectă, după cum declară Robinson: “Unul din motivele pentru care l-am ales pe Michael a fost faptul că are acea abilitate care îi face pe spectatori să se uite la el şi să-şi spună că, în mod cert, nu va fi capabil să scape de acolo. Era exact Sala, expatul american care e pierdut prin Porto Rico, întrebîndu-se ce să facă cu viaţa lui.”

În ceea ce-l priveşte pe Sanderson, Robinson nu a avut nici un dubiu că cel pe care şi-l dorea ca actor era Aaron Eckhart: “A fost prima şi singura mea alegere. E un actor forte bun, şi are un soi e frumuseţe nemiloasă. Dar îl şi completează pe Johnny, care are o frumuseţe latină, pe cînd el are o frumuseţe ariană. E revoltător de fermecător şi revoltător de necruţător.”

„Cînd a trebui să distribui rolul frumoasei Chenault, am căuat pe cineva extrem de lasciv”, spune Robinson. „În carte, Chenault e iubita lui Yeamon, dar în flm am transformat-o în iubita lui Sanderson pentru mai multă tensiune dramatică. Întreaga carte e despre visul american, iar Chenault e atrasă de bărbatul care exploatează acest vis, iar Kemp se îndrăgosteşte de ea pentru că e ca vis de neatins.” Această calitate – de femeie inabordabilă – l-a atras pe Depp la Amber Heard. „Arată ca un star al anilor ’50, dar are un mister şi o poezie care te fac să-ţi pui multe întrebări despre ea, pe careîn mod normal nu le-ai pune.”

Un alt personaj foarte interesant din punctul e vedere al castingului a fost Moberg. “În carte e suedez, dar eu am decis să-l fac american”, spune Robinson. “Giovanni Ribisi e un actor atît de talentat şi a dus filmului umorul de care avea nevoie.” Depp şi-a dorit foarte mult ca Ribisi să intre în acest proiect: “Am lucrat împreună la Public Enemies şi m-am îndrăgostit, pur şi simplu, de el. Nu mi-a păsat ce avea să fac, îl voiam aici. Îmi doream să lucrez din nou cu el. Îl salut cu toată admiraţia; e un om minunat.” “Apreciez detaliile pe care Giovanni le-a adus personajului său”, spune cu admiraţie Robinson. “A găsit ceva care poate părea ridicol, dar care a funcţionat extraordinar: a golit o scrumieră în geanta pe care o poartă tot timpul cu el, ca să mai scotocească după nişte mucuri de ţigară, dacă avea nevoie la un moment dat.” “Moberg e corespondentul pe teme de crime şi religie al ziarului”, spune Ribisi despre personajul său. E furios pe capitalismul american şi a început să vadă efectele acestuia asupra culturii portoricane. Deşi îl dispreţuieşte pe Lotterman, considerăcă acesta îi poate oferi o şansă să-şi exprime opiniile în calitate de jurnalist.”

Pentru rolul editorului de la ziarul San Juan Star, Lotterman, Robinson l-a ales pe actorul Richard Jenkins: “Şi-a jucat rolul într-o manieră genială. Lotterman e tipul de jurnalist isteric al anilor ’40, care acum e la capătul nervilor încercînd să-şi conducă ziarul şi să ţină lucrurile sub control. La începutul filmului e o scenă foarte amuzantă în care Lotterman îi explică lui Kemp cum caută el sînge proaspăt ca să facă lucrurile să meargă mai departe şi crede că el e omul potrivit, şi înţelegerea e pecetluită cu mult rom. De fapt, peste tot se bea rom! Nu degeaba se cheamă Jurnalul unui iubitor de rom. Toţi sînt ameţiţi tot timpul în film”, rîde Robinson.

Depp îşi aduce aminte cît de dificil a fost să găsească actorul potrivit penru acest rol: “Am făcut audiţii cu cîţiva actori şi nu eram mulţumiţi. Dar, cînd a apărut Richard, ne-am zis că el e omul nostru, dar că n-o să-l avem niciodată! Şi, bum, l-am avut! I-am oferit rolul şi el a acceptat, pur şi simplu.