Total Recall. Versiunea 2.0

de Cinemagia în 23 Iul 2012

Total Recall se lansează pe 10 august în cinematografele româneşti, cu un suflu proaspăt adus de concentrarea pe eroii poveştii şi pe nuvela lui Philip K. Dick, "We Can Remember It for You Wholesale", ce datează din 1966. Ca în carte, protagoniştii remake-ului Total Recall nu ajung pe Marte, acţiunea având loc pe Pământ, în viitor.

"Geniul povestirii este ideea de a implanta o amintire în mintea cuiva, astfel încât aceasta să pară reală, ca şi cum persoana în cauză ar fi trăit acel eveniment", spune producătorul Toby Jaffe. "Această idee deschide calea spre numeroase întrebări: ce sunt, de fapt, amintirile? De unde ştim ce s-a întâmplat cu adevărat în trecut? Inventarea unei companii ca Rekall de către Philip K. Dick mi-a trezit interesul şi m-a determinat să fac acest film", spune - pe de altă parte - regizorul Len Wiseman.

Viziunea regizorului a fost aceea de a investiga în profunzime trăirile personajului principal pentru a crea un film hibrid, un amestec de thriller psihologic şi film de acţiune care se întâmplă în viitor. De aceea, Wiseman nu-şi trimite personajele pe Marte, ca în precedenta ecranizare, ci plasează acţiunea pe Pământ, undeva în viitor, când planeta este dominată de două mari puteri: Uniunea Federală a Britaniei şi Colonia.

Afișează:
1 din 5

Pentru rolul personajului principal, Doug Quaid, regizorul Len Wiseman l-a ales pe Colin Farrell. “Era foarte important ca Quaid să fie un om obişnuit, ca în povestirea lui Dick. Interpretarea de geniu a lui Colin îţi dă impresia de realitate, iar personajul său pare într-adevăr un muncitor dintr-o uzină oarecare.” spune Jaffe. “Este o situaţie extrem de frecventă în realitate - un om care nu este mulţumit de viaţa pe care o duce şi simte că nu acesta este destinul său. Quaid nu ştie cine este cu adevărat, pe parcursul întregului film încercând să afle răspunsul la această întrebare.”, explică Farrell.

Actorul a fost distins cu Globul de Aur pentru rolul din In Bruges în 2009. În prezent, el filmează Dead Man Down, în care o are ca parteneră pe Noomi Rapace, sub bagheta regizorală a lui Neils Arden. În prezent, el filmează Dead Man Down, în care o are ca parteneră pe Noomi Rapace, sub bagheta regizorală a lui Neils Arden.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 23 iulie 2012 14:44
abia astept
cristi23 pe 23 iulie 2012 15:32
sa vedem ce a iesit...
Chelbos pe 23 iulie 2012 19:35
abia astept sa ma uit la film
zeno.marin pe 24 iulie 2012 21:28
Da, un suflu proaspat de "rotten tomatoes", cu ceva mai multe efecte speciale computerizate... Inteleg sa incerci sa imbunatatesti lucrurile daca un film e sub-exploatat ca potential. Adica a avut o idee excelenta, originala, dar nu a fost dus pana la capat pentru ca poate n-a avut buget, n-a avut distributia potrivita etc.. Dar sa risti un remake pe un film extraordinar de reusit e cel putin la fel de absurd si stupid ca si cum ai incerca sa repictezi Capela Sixtina, "sub o noua prezentare si fara zahar"...
Eu prevad un succes temporar, datorat pe de o parte purei curiozitati a spectatorilor si pe de alta parte nostalgiei dupa original, caruia noua productie ii cam datoreaza totul... Una alta, sa vedem ce va iesi si din asta. Poate e digerabil. In definitv si melodia Beatles - "With a Little Help from my Friends" e mult mai buna in interpretarea lui Joe Cocker...

alex_il_fenomeno pe 9 august 2012 21:11
s-a vorbit enorm despre acest film , si sper sa nu ajungem dezamagiti .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells