Tot ce trebuie să ştii despre Super 8

Pentru a recrea un orăşel de oţelari din anii ’70, echipa de producţie a mers la Weirton, West Virginia, se află la graniţa dintre estul statului Ohio şi Pennsylvania. Orizontul oraşului dominat de o oţelărie a oferit fundalul ideal pentru viziunea lui JJ Abrams. Scenograful Martin Whist explică: „Weirton ne-a oferit toate elementele ca să recreăm un oraş al anului 1979.” Abrams, la rîndul său, spune: „Întotdeauna mi-a plăcut ideea de a face un film care să se petreacă într-un oraş care are o oţelărie. Tatăl meu a crescut în Harrisburg, Pennsylvania, şi îmi aduc aminte cît de mult îmi plăcea să merg acolo în vizită, asta înainte ca totul să cadă în ruină.” Producătorul Bryan Burk spune şi el: “E un oraş care nu s-a schimbat mai deloc în ultimii 30 de ani. “Vînătorul de cerbi” a fost filmat acolo, iar oraşul încă arată la fel ca atunci.”

Orăşelul cu 20 de mii de locuitori i-a inspirat pe realizatori prin entuziasmul comunităţii. Kyle Chandler spune: “NU ai ocazia prea des să poposeşti într-un loc unde oamenii să-şi dorească atît de mult să facă parte din viaţa ta. M-am împrietenit imediat cu şeful poliţiei locale şi am petrecut o zi întreagă alături de el şi de ajutorii lui. Mi-au arătat ce înseamnă să trăieşti într-un oraş mic.”

Strada Principală a fost unul din locurile cele mai importante unde s-a filmat, şi unde Whist a construit magazinul Olson Camera. “Magazinul e unul din locurile de bază din film, aşa că trebuia să fie cît mai realist. Am adus aparate electronice care să dea aerul acelor ani – picupuri, casetofoane, şi, desigur, camere de filmat pe Super 8.”

Scenograful a reuşit să facă rost de toate acestea chiar de acolo: “Decoratorul meu, Fainche MacCarthy, a găsit un tip care îşi păstrase toate aparatele din anii ’80. Păstrase chiar şi cutiile lor, aşa că am putut să le recondiţionăm şi să le facem să arate ca noi.”

Alte locaţii-cheie au fost Weirton Heights, unde Whist a găsit casele lui Joe şi Charles: “Ne-a plăcut la acele case că erau chintesenţa acelui orăşel. Casa lui Joe e foarte mică, tipică pentru clasa muncitoare a anilor ’40, şi care exprimă multe despre felul său de a fi, iar a lui Charles este tipică pentru anii ’70.”

Sute de localnici au participat la filmări; copiii au făcut figuraţie pentru scenele de la şcoală, iar adulţii au participat la scenele care implicau militari. Cu toţii au devenit actori pentru o zi, pentru a crea unul din momentele-cheie ale filmului: scena din adunarea de la primărie, unde atmosfera era ca un butoi de pulbere, gata să explodeze din cauza tensiunii create de ciudatele incidente prin care a trecut oraşul. Unii locuitori au fost atît de entuziaşti, încît s-au oferit să-l lase pe JJ Abrams să le arunce casele în aer, pentru un efect realist! “Locuitorii din Weirton au fost mai mult decît minunaţi”, spune Abrams, “Nu le puteam cere să fie mai săritori, mai răbdători sau, sincer, mai buni ca actori. Nu am filmat acolo pentru că locul arăta bine, ci pentru că oamenii au fost extraordinari.”

Pentru scena luptei spectaculoase, echipa de producţie a procurat tancuri şi personal de mînuire de la un muzeu, iar coregrafia i-a aparţinut unui expert militar. Cînd au început filmările, cerul nopţii a fost luminat de focuri de armă şi explozii, iar vuietul i-a scos din case pe localnici, care şi-au făcut apariţia ca la spectacol, cu scăunele şi coşuri de picnic.

După filmările din Virginia de Vest, echipa s-a mutat la Los Angeles, unde Whist a recreat interioarele caselor lui Joe şi a lui Charles, pentru a reflecta trecutul fiecăruia. “JJ a adăugat multe detalii care să vorbească despre viaţa lor, despre părinţi, despre situaţia economică a familiilor lor, despre valorile cu care au crescut. În timp ce casa lui Charlie e plină de viaţă, cea a lui Joe a mai sumbră, căci tocmai şi-a pierdut mama.

Împreună cu JJ am petrecut mult timp gîndinu-ne la felul în care trebuia să arate camerele celor doi.” Recuziterul şef Robert S. Kyker a reuşit să găsească obiecte care să acţioneze ca o maşină a timpului şi să ne trimită direct în anii ’70. Kyle Chandler spune: “Am aruncat o singură privire în camera lui Joe şi m-am simţit de parcă avam din nou 14 ani. Camera lui era aproape identică cu cea pe care am avut-o eu.”