Afișează:
3 din 5

Apare după o pauză de peste douăzeci de ani de regie la Hollywood pentru Terrence Malick. Inspirat dintr-un roman al lui James Jones, From Here to Eternity, este povestea soldaţilor americani din compania Charlie, care luptă împotriva japonezilor, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în insulele din Pacific. Proiectul s-a născut în 1989, pentru a ajunge peste nouă ani să ia 7 nominalizări la Oscarul pentru cel mai bun film şi să capete notorietate.

Ceea ce ar fi putut rămâne o poveste despre eroism în război sau povestea unui soldat este dezvoltat într-o abordare filozofică, rostită de vocea din off, cu pauze dintre bătălii care au la fel de multă importanţă ca şi scenele de luptă. Distribuţia cu nume precum Sean Penn, John Travolta, Nick Nolte, George Clooney, Woody Harrelson, John Cusack plus alte câteva nume pe atunci mai puţin cunoscute: Elias Koteas, Jim Caviezel şi Ben Chaplin e completată de un peisaj pentru care camera de filmat are la fel de mult interes (scene lungi cu păsări în zbor sau close-upuri pe plante).

Nick Nolte avea să relateze: "Stilul de filmare al lui Malick este unul oblic. Va începe filmarea pe platou urmărind cerul. Şi pe la ora şase după amiază, când cade seara, va spune: E suficient, mai filmăm altă dată. Toate scenele lui sunt filmate în lumina aurie a asfinţitului." Aceasta e una din preocupările comune cu Michael Bay: căutarea acelei "ore magice".

Părerea ta

Spune-ţi părerea
zeno.marin pe 21 iulie 2011 11:04
Mi-a placut mult acest articol Gloria! M-as bucura sa mai apara asemenea informari interesante.
Daca ar fi sa aleg din aceasta prezentare, atunci categoric "Balands", pe care nu retin daca l-am vazut (deci cel mult risc sa-l revad) si categoric "The Thin Red Line". E desigur o chestiune strict de preferinte, dar in ce ma priveste pot sa sar peste aproape orice film cu Richard Gere si cu siguranta toate filmele cu Colin Farrell.

Vorador pe 22 iulie 2011 22:40
Colin Farrell are si unele filme pe care le consider bune. Iti recomand sa vezi In Bruges,Phone Booth sau Minority Report(bazat pe un roman SF scris de Philip K. Dick,foarte buna cartea).
21robert pe 24 iulie 2011 00:07
da ce nu-ti place tie la Colin? ia zi ce ai vazut cu el de tea determinat sa zici ca nu te mai uiti la nimic cu el...?
legiune pe 21 iulie 2011 11:18
Multumim
Bayard pe 21 iulie 2011 11:46
Mie nu mi-au placut filmele lui Malick.... oricum, cele prezentate in articol. Nu planuiesc sa vad nici Tree...
smiley3abe pe 21 iulie 2011 12:27
The Thin Red Line nu a luat Oscar pentru cel mai bun film...
zeno.marin pe 21 iulie 2011 13:03
Asa este, insa a obtinut un numar fantastic de mare de nominalizari. Probabil s-au simtit cu constiinta incarcata... OBS: mai exista o ecranizare a lui "The Thin Red Line" realizata in 1964. Sunt curios sa o vad (si) pe aceea.
xerses pe 21 iulie 2011 16:50
Este important pentru mine sa am o astfel de reviuire....
Dragomara pe 22 iulie 2011 10:01
"Merită să acordaţi câteva seri din această vară descoperirii minunatului regizor, a cărui carieră de peste 30 de ani în film s-a concretizat în numai cinci lungmetraje." Aşa o să fac, cu toate că nu mă prea atrag filmele de război şi western-urile, am să mă uit pentru interpretarea filosofică personală.
alex_il_fenomeno pe 22 iulie 2011 11:27
este un regizor de perspectiva , care sper sa ne incante cu multe filme de succes !
Tyybi1 pe 26 august 2012 19:35
Cam putine pareri.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells