Miercuri scriam despre lansarea la noi, în luna septembrie, a DVD-ului cu filmul The Tree of Life, posesorul Palme d'Or-ului de anul acesta. Totodată făceam o prezentare a incomparabilei producţii, iar astăzi vă aducem mai aproape universul regizorului Terrence Malick, în care contemplarea, atitudinea filozofică mulată pe o structură de film de acţiune, plus vocea din off care povesteşte şi panoramarea sunt trăsăturile definitorii. Merită să acordaţi câteva seri din această vară descoperirii minunatului regizor, a cărui carieră de peste 30 de ani în film s-a concretizat în numai cinci lungmetraje.
Terrence Malick, o privire contemplativă asupra filmografiei
de Gloria Sauciuc în 21 Iul 2011Primul lungmetraj al lui Terrence Malick, Badlands, 1973, a fost inspirat din povestea asasinului Charles Starkweather, care a ucis 11 oameni de-a lungul a opt zile. Prietena lui, Caril Ann Fugate, pe atunci de 15 ani, l-a însoţit tot timpul. După ce a fost prins, Starkweather a fost executat, iar Fugate a stat 18 ani la închisoare înainte de a fi eliberată condiţionat. Malick a scris el însuşi scenariul, modificând anumite elemente - Kit, de 25 de ani ( Martin Sheen), împreună cu prietena lui mult mai tânără, Holly (Sissy Spacek) străbat Statele Unite, omoară tot ce le iese în cale, dar aventura lor are ceva surprinzător şi, în mod ciudat, de vis.
În timpul scrierii scenariului, Malick a realizat un storyboard care să dea o idee asupra filmului pe care vrea să-l facă. Iar influenţele nu au venit doar din lumea filmului - Malick declara în 1975 într-un interviu că îl atrag poveştile celor inocenţi care îşi depăşesc limitele, referindu-se la Huckleberry Finn, Tom Sawyer, fraţii Hardy şi Nancy Drew. De aici poate vocea din off a lui Sissy Spacek, atunci când povesteşte despre senzaţiile frumoase şi priveliştile călătoriei - şi prea puţin despre crimele pe care cei doi le comit.
Deşi atmosfera anilor '50 e reconstituită fidel, Malick nu îşi construieşte filmul pe reperele culturale ale timpului prezent din film, încercând să păstreze o atmosferă de basm, ieşită în afara unui anume moment în timp.
Badlands expune mărcile stilului lui Malick: cadre lungi cu panorame ale peisajelor, voce din off care povesteşte, o atitudine filozofică mulată pe un scenariu de acţiune. După mai mulţi ani, Sissy Spacek relata: "După ce am lucrat cu Terry Malick, am înţeles modul lui de gândire: Artistul primează, orice altceva e pe locul doi."Martin Sheen declara despre Malick: "Pe atunci nu aveam repere de valoare în lumea filmului, dar m-a cucerit abordarea lui spirituală, teologică. A fost o ocazie de a explora latura spirituală a vieţii,.... mi-a arătat că spiritualitatea nu era străină de opera lui."
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Terrence Malick, o privire contemplativă asupra filmografiei
Părerea ta
Spune-ţi părereaDaca ar fi sa aleg din aceasta prezentare, atunci categoric "Balands", pe care nu retin daca l-am vazut (deci cel mult risc sa-l revad) si categoric "The Thin Red Line". E desigur o chestiune strict de preferinte, dar in ce ma priveste pot sa sar peste aproape orice film cu Richard Gere si cu siguranta toate filmele cu Colin Farrell.