Ştiri cu tagul "The Good Doctor"
-
The Pitt, un alt fel de serial cu medici
15.01.2025La mai bine de trei decenii după ce a obţinut celebritatea în ER/Spitalul de Urgenţă, actorul Noah Wyle se întoarce la un rol similar în The Pitt, un nou serial cu medici care promite o doză consistentă de realism în navigarea sistemului medical din Statele Unite. Nu este deloc o întâmplare faptul că printre scenariştii, producătorii şi regizorii serialului se numără mai mulţi cineaşti ale căror cariere au luat avânt o dată cu Spitalul de urgenţă. Iată mai jos la ce să te aştepţi de la The Pitt şi care sunt meritele sale. Primele două episoade se pot deja vedea pe Max, câte un nou episod fiind lansat în fiecare vineri. Fiecare serial cu medici încearcă să vină cu o perspectivă nouă într-un gen cu o reţetă aproape imposibil de schimbat. Dacă The Go... citeşte Taguri: Respira, ER, Grey's Anatomy, The Resident, The Good Doctor, The Pitt, Noah Wyle
-
10 motive pentru care să urmărești serialul The Good Doctor
29.08.2023Lansat pentru prima dată în anul 2017, The Good Doctor este o producție de excepție la nivel mondial, care a cucerit inimile a milioane de telespectatori printr-o remarcabilă distribuție și o poveste impresionantă despre lupta continuă pentru viață și fragilitatea umană a unei minți sclipitoare. The Good Doctor nu este doar jurnalul vieții intime a unui doctor cu autism, ci pune în scenă tot spectrul de emoții, conflicte și provocări care apar într-un mediu de lucru intens și uneori potrivnic - spitalul. Fiecare episod ne introduce într-un nou caz medical, construind astfel un tablou realist și emoționant al vieții spitalicești. Serialul se remarcă prin abordarea sa unică asupra legăturilor dintre personaje, ilustrând complexitatea relațiilor umane și influ... citeşte Taguri: Misfits, The Flash, Pretty Little Liars, Nicholas Gonzalez, Antonia Thomas, Freddie Highmore, The Good Doctor
-
Cronică The Good Doctor: plusurile şi minusurile unui serial popular
15.03.2023Cu începere din 9 martie, cel mai nou sezon al serialului The Good Doctor/Doctorul cel bun este difuzat pe AXN şi ne-am dat seama că, deşi am urmărit cu atenţie această dramă medicală, încă nu i-am acordat o cronică pe Cinemagia. Cu abordarea lor procedurală (unul sau mai multe cazuri a căror rezolvare este oferită în fiecare episod) şi o bogată paletă de drame umane, serialele cu medici se numără printre cele mai populare subgenuri ale televiziunii: să vedem mai jos prin ce iese în evidenţă The Good Doctor. Răspunsul este aici mai mult decât evident: protagonistul Shaun Murphy suferă de sindromul savantului, în sensul că dispune de o cunoaştere inegalabilă în domeniul medicinii şi al tainelor corpului uman, dar autismul face ca abilităţile sale sociale ... citeşte Taguri: Fiona Gubelmann, Will Yun Lee, Paige Spara, The Good Doctor, Freddie Highmore
-
Cel mai nou sezon din Doctorul cel bun, din 9 martie, la AXN
03.03.2023Cel mai nou sezon din Doctorul cel bun, una dintre cele mai populare drame medicale din întreaga lume, are premiera pe 9 martie, la AXN și va fi difuzat în fiecare joi seara, de la ora 21.00. Serialul Doctorul cel bun (The Good Doctor), cu Freddie Highmore (Bates Motel, August Rush, Charlie and the Chocolate Factory) în rolul principal, urmărește povestea emoționantă a lui Shaun Murphy, un tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California. Pe parcursul primelor cinci sezoane, telespectatorii au putut urmări modul în care Shaun a evoluat și s-a transformat, atât pe plan profesional, dar mai ales la nivel personal. Mai mult, relația dintre Shaun și Lea pare că se află în sfârșit într-un echilibru, după nenumăratel... citeşte Taguri: Fiona Gubelmann, Christina Chang, Will Yun Lee, Paige Spara, Richard Schiff, Hill Harper, Charlie and the Chocolate Factory, August Rush, Bates Motel, Freddie Highmore
-
Recomandările lunii martie la AXN
14.02.2023Primăvara aceasta vine cu producții spectaculoase la AXN - Culorile legii (Viola come il mare) și Bosch, două noi seriale, care vor surprinde cu personaje complexe și acțiune fără limite, vor avea premiera în luna martie. Veștile bune nu se opresc aici: Doctorul cel bun (The Good Doctor) și Recrutul (The Rookie) se întorc cu cele mai noi sezoane. AXN continuă și în acest sezon maratonul de filme, la fiecare final de săptămână, de vineri, de la ora 21.00, până duminică noaptea. În luna martie, serile de vineri sunt rezervate poveștilor romantice, fie că sunt comedii sau drame. Înainte de miezul nopții (Before Midnight) cu Ethan Hawke, Pace, iubire și neînțelegeri (Peace, Love and Misunderstandings) cu Jane Fonda, Ricki și the Flash (Ricki and the Flash) cu ... citeşte Taguri: Viola come il mare, Can Yaman, Francesca Chillemi, Titus Welliver, Jamie Hector, Nathan Fillion, Alyssa Diaz, Mekia Cox, Richard Schiff, Hill Harper
-
Serialul Doctorul cel bun „transmite un mesaj de speranță”
19.02.2020Fanii dramei medicale Doctorul cel bun nu vor avea mult de așteptat pentru a vedea cum continuă povestea doctorului Shaun Murphy, un tânăr autist care a visat de mic să devină medic, întrucât sezonul doi debutează pe 20 februarie, fiind difuzat în fiecare joi seara, de la ora 22.00, la AXN. Serialul Doctorul cel bun/The Good Doctor), cu Freddie Highmore (Bates Motel, August Rush, Charlie&The Chocolate Factory) în rolul principal, urmărește povestea emoționantă a unui tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California. Sezonul doi aduce noi și diferite provocări pentru Shaun Murphy. Deși le-a dovedit tuturor colegilor că talentul său medical este într-adevăr extraordinar, tânărul rezident este informat de cond... citeşte Taguri: Nicholas Gonzalez, Freddie Highmore, Christina Chang, The Good Doctor
-
Serialul The Good Doctor abordează un aspect al diversității rar văzut în televiziune
02.10.2019Serialul The Good Doctor/Doctorul cel bun va avea premiera pe micile noastre ecrane joi, 3 octombrie, de la ora 22.00, la AXN, fiind prima dată când un post de televiziune de la noi difuzează acest serial, lansat în SUA, pe canalul abc, în 2017. Scenarist și câștigător al premiului Emmy, producătorul executiv al serialului, David Shore, a vorbit despre premisa acestui serial ce are în centru un personaj diagnosticat cu autism și în același timp un doctor extrem de priceput. „Vom aborda un aspect al diversității pe care nu l-am văzut atât de mult – un tânăr cu o dizabilitate emoțională și vreau să portretizez acest lucru într-un mod realist, adică să arăt că există și părți slabe, dar și că avem o ființă umană completă și sper că publicul îl va ... citeşte Taguri: David Shore, The Good Doctor
-
Recomandări TV. Rambo/First Blood, aventură, film de epocă
30.09.2019Rambo: Last Blood rulează pe marile noastre ecrane, iar micul ecran ne face supriza difuzării primmului film din serie, First Blood, ce deschidea o franciză în care Stallone portretiza eroul american de război și pe acel „angry white man”, bărbatul alb furios american, de condiție modestă, care considera că societatea actuală i-a luat anumite drepturi, care dorește să i se restituie aceste drepturi și să recâștige dominația în viața și în țara lui. Primul film a fost considerat unul dintre producțiile definitorii ale postmodernismului în cinema. Săptămâna mai aduce pe micul ecran filmul de epocă elogiat The Favourite, acțiune, SF, animație, un Mel Gibson în rolul unui director falimentar cu personalitate bipolară și pe mercenarul cu gură mare Deadpool... citeşte Taguri: Mel Gibson, Deadpool, The Beaver, Django Unchained, First Blood, The Good Doctor, Yorgos Lanthimos, Andy Serkis, Daniel Craig, The Favourite
-
Drama medicală Doctorul cel bun/The Good Doctor, cu Freddie Highmore, din 3 octombrie, la AXN
17.09.2019AXN aduce în premieră în această toamnă drama medicală Doctorul cel bun/The Good Doctor, care a cucerit milioane de telespectatori din întreaga lume, fiind desemnată Best Drama TV Series - International TV Audience Awards în cadrul prestigiosului Festival de Televiziune de la Monte Carlo 2019. Cu Freddie Highmore (Bates Motel, August Rush, The Golden Compass, The Spiderwick Chronicles, Charlie&The Chocolate Factory) în rolul principal, serialul “The Good Doctor” aduce pe micile ecrane povestea emoționantă a unui tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California. Începând din 3 octombrie, în fiecare joi seara, de la ora 22.00, telespectatorii vor putea urmări la AXN povestea doctorului Shaun Murphy, un tânăr cu o mi... citeşte Taguri: Freddie Highmore, The Good Doctor
-
Frumuşelul Orlando Bloom
17.10.2011A apărut în şase dintre cele mai populare filme ale tuturor timpurilor şi se întoarce acum în universul Stăpânul inelelor. Poţi în continuare să-l vezi pe marile noastre ecrane în Cei trei muschetari 3D şi iată mai jos surprinzătorul său parcurs în lumea filmului.Şi-a făcut debutul pe marele ecran în Wilde, în 1997, iar ulterior a început să studieze actoria la şcoala de teatru şi muzică Guildhall. O şansă extraordinară a făcut ca, la doar două zile după absolvire, în 1999, Orlando să primească unul dintre cele mai râvnite roluri ale sfârşitului de mileniu: elful Legolas din trilogia Stăpânul Inelelor. Actorul şi-a petrecut următorii ani pregătindu-se şi jucând în celebra trilogia a lui Peter Jackson, ceea ce l-a transformat într-un star internaţional. Au urmat premii, dar şi prezenţe în l... citeşte Taguri: actor, Ian McKellen, Andy Serkis, Cate Blanchett, Elijah Wood, Ian Holm, Peter Jackson, The Hobbit: An Unexpected Journey, The Good Doctor, Pirates of the Caribbean: At World's End
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
CineCloud
Chori Chori Chupke Chupke
Niet Schieten
Tomer Sisley
Jason Clarke
The Best of Me
Karyme Lozano
Up
The Postman Always Rings Twice
Three Thousand Years of Longing
Marine Vacth
One for the Money
Casualties of War
Cameron Richardson
Za granyu realnosti
Reign
A Good Man
Kingsman: The Golden Circle
Shazam!
Patrick Melrose
The Borgias
Summer Camp Island
Xing Elena Ling
Shogun
Judd Apatow
Laura Voicu
Angel Eyes
Ayaka Komatsu
The Pillars of the Earth
Common
Liceenii în alertă
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
The Good Doctor