Drama medicală Doctorul cel bun/The Good Doctor, cu Freddie Highmore, din 3 octombrie, la AXN

de Cinemagia în 17 Sep 2019
Actorul a fost nominalizat în 2018 la Globurile de Aur, categoria „Cel mai bun actor într-o dramă TV”.

AXN aduce în premieră în această toamnă drama medicală Doctorul cel bun/The Good Doctor, care a cucerit milioane de telespectatori din întreaga lume, fiind desemnată Best Drama TV Series - International TV Audience Awards în cadrul prestigiosului Festival de Televiziune de la Monte Carlo 2019.

Cu Freddie Highmore (Bates Motel, August Rush, The Golden Compass, The Spiderwick Chronicles, Charlie&The Chocolate Factory) în rolul principal, serialul “The Good Doctor” aduce pe micile ecrane povestea emoționantă a unui tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California.

Începând din 3 octombrie, în fiecare joi seara, de la ora 22.00, telespectatorii vor putea urmări la AXN povestea doctorului Shaun Murphy, un tânăr cu o minte extraordinară care vede lumea altfel. Shaun are autism și a visat de mic să devină medic. Astfel, abandonează viața liniștită dintr-un orășel pentru a se alătura echipei de chirurgi de la prestigiosul spital St. Bonaventure. Singur pe lume și având dificultăți în a lega relații personale cu cei din jur, tânărul îl are de partea lui doar pe doctorul Aaron Glassman (Richard Schiff), cel care îl aduce să lucreze la St. Bonaventure și care se va opune de fiecare dată scepticismului și prejudecăților celorlalți membri ai consiliului de administrație al spitalului.

În timp ce se obișnuiește cu noul mediu, dar și cu noile persoane din viața lui, Shaun va trebui să muncească mai mult ca niciodată pentru a le dovedi colegilor săi că talentul său medical este într-adevăr extraordinar și, mai ales, că în pofida dificulțăților pe care le are în a relaționa cu alți oameni, poate deveni un doctor bun.

Pentru rolul lui Shaun Murphy, Freddie Highmore a fost nominalizat în 2018 la premiile Golden Globe, categoria „Cel mai bun actor într-o dramă TV”.

Serialul este produs de Sony Pictures Television și ABC Studios, cu David Shore (House) scriitor și producător executiv. Daniel Dae Kim (actorul din Lost și Hawaii Five-0), David Kim și Sebastian Lee sunt și ei producători executivi.

Din distribuție mai fac parte Antonia Thomas (Dr. Claire Browne), Nicholas Gonzalez (Dr. Neil Melendez), Chuku Modu (Dr. Jared Kalu), Beau Garrett (Jessica Preston), Hill Harper (Dr. Marcus Andrews) și Tamlyn Tomita (Allegra Aoki).

Exploreaza subiecte similare:

The Good Doctor, Freddie Highmore

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells