Ştiri cu tagul "Şerban Pavlu"
-
Radu Jude, primul regizor român cu trei producții la Berlinale 2020
20.01.2020Filmele Tipografic Majuscul și Ieșirea trenurilor din gară, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internațională în secțiunea Forum a Festivalului de Film de la Berlin. Este pentru prima dată când un regizor român are selectate în aceeași secțiune două filme, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Radu Jude va participa și la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante piețe de proiecte cinematografice ce reunește producători, agenți de vânzări, distribuitori și finanțatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj „Somnambulii”. „Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina ... citeşte Taguri: Şerban Pavlu, Ioana Iacob, Gianina Cărbunariu, Bogdan Zamfir, Șerban Lazarovici, Tipografic Majuscul, Radu Jude
-
Zavera, despre conflictele interioare
01.12.2019Construit în jurul personajelor și mai puțin în jurul acțiunii, filmul este un studiu de personaj. După moartea subită a prietenului său Nic (Șerban Pavlu), Ștefan (Dorian Boguță) - un personaj introvertit și care trăiește după reguli - este aruncat într-o spirală descendentă. Tratat cu neîncredere de familia defunctului, trezit cu o grămadă de datorii la firmă dar fără relațiile lui Nic, pentru Ștefan întrebarea probabil amânată dar care revine pregnant: „Cine sunt eu?” Surprins în cele mai banale circumstanțe: când își încălzește micul dejun, la volan, în timp ce curăță parbrizul mașinii, mereu tăcut, cerând fetițelor lui să fie „political correct”, Ștefan nu este vocal - așa cum probabil era carismaticul Nic, pe care nu avem ocazi... citeşte Taguri: Dorian Boguţă, Şerban Pavlu, Zavera
-
Umbre, despre violență și vorbe de duh. Șapte motive pentru care iubim serialul
20.11.2019Al treilea sezon al producției HBO Europe Umbre, scris și regizat de Bogdan Mirică, s-a lansat pe 20 noiembrie la HBO și pe HBO GO. Pe post se vor difuza noi episoade în fiecare seara de miercuri, de la ora 22 iar abonații platformei de streaming HBO GO pot urmări deja întregul sezon. Amestecul de principii și violență, un protagonist cu acțiuni reprobabile, dar cu valori familiale, faptul că e un serial de acțiune după tipic american, dar cu un pregnant specific local fac din serialul Umbre o producție reușită. Cinemagia trece astăzi în revistă motivele pentru care a urmărit cu sufletul la gură primele două sezoane. Construit pe calapod hollywoodian, dar cu o puternică culoare locală Gândit chiar de la început pentru un public internaţional, Umbre este plasa... citeşte Taguri: Băieţi buni, Marfa şi banii, Lucian Pintilie, Guy Ritchie, Andreea Vasile, Sorin Cocis, Bogdan Mirică, Dorel Vişan, Laurențiu Bănescu, Doru Ana
-
Recomandări TV. Mister, acțiune, horror și nou sezon Umbre
18.11.2019Ziua de luni este, așa cum v-am obișnuit, a Recomandărilor TV. Iată, așadar, o serie de filme pe care noi le vom urmări în următoarele seri ale acestei săptămâni. Desigur, oferta canalelor TV de la noi este mult mai variată în titluri și genuri. Nu ezitați să accesați Rubrica TV pentru oferta completă a posturilor de la noi. Serial procedural. Carterluni, 18 noiembrie, ora 23, AXN Carter revine cu sezonul 2, în fiecare luni seara, de la ora 23.00, la AXN. În cel de-al doilea sezon, Jerry O'Connell (Billions, The Big Bang Theory) reia rolul lui Harley Carter, fostă vedetă într-o emisiune TV, care devine un detectiv particular pus în fața unor cazuri reale. Serialul procedural cu accente de umor Carter urmărește aventurile acestei foste vedete TV, care a părăsit ... citeşte Taguri: Şerban Pavlu, Hugh Jackman, Viola Davis, Jake Gyllenhaal, Cameron Diaz, Tom Cruise, Knight and Day, Prisoners, Gone Baby Gone, Jack
-
Zavera, de Andrei Gruzsniczki, în competiția Festivalului Internațional de Film de la Cairo
18.10.2019Lungmetrajul Zavera, de Andrei Gruzsniczki, cu Dorian Boguță, Șerban Pavlu și Ioana Flora în distribuție, va avea premiera mondială în competiția celei de-a 41-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cairo, care se va desfășura în perioada 20 – 29 noiembrie 2019. În competiție au fost selectate, între altele, producții din Columbia, Brazilia, Iordania și China, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Drama Zavera îl are în centru pe Ștefan Caragioiu (Dorian Boguță), inginer constructor în vârstă de 50 de ani. Existența lui intră într-un blocaj odată cu moartea celui mai bun prieten al său, arhitectul Nic Papahonțu (Șerban Pavlu), de care e legat prin tot ce a făcut până acum. Nic reprezintă tot ceea ce și-ar fi dorit Ștefan de la vi... citeşte Taguri: Ioana Flora, Şerban Pavlu, Dorian Boguţă, Andrei Gruzsniczki, Zavera
-
Serialul Umbre se întoarce cu un nou sezon pe 20 noiembrie
10.10.2019Al treilea sezon al producției HBO Europe Umbre, scris și regizat de Bogdan Mirică, va avea premiera pe 20 noiembrie la HBO și pe HBO GO. Noul sezon are șapte episoade, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. După un sezon doi care prefața confruntarea lui Relu cu Emilian, în al treilea sezon Umbre, mult-așteptatul „care-pe-care” îl găsește pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de Emilian. Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operațiune a „familiei” de interlopi de care aparține. Serialul este făcut după „Small Time Gangster”. Mizele sunt din ce în ce mai mari, Nicu e pe cale să extindă imperiul, iar Relu este - mai nou - mâna lui dreaptă. Pe această tablă de șah minată, un ... citeşte Taguri: Vitalie Bantaș, Augustin Viziru, Sergiu Costache, Stefan Velniciuc, Mihai Călin, Dan Hurduc, Gabi Huian, Mădălina Craiu, Doru Ana, Costel Caşcaval
-
Monștri., un film de Marius Olteanu, din 27 septembrie în cinematografe
18.09.2019După un parcurs festivalier de succes, Monștri., de Marius Olteanu, ajunge în cinematografele din România pe 27 septembrie, distribuit de Transilvania Film, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Înainte de lansarea filmului, publicul din țară va avea ocazia să-i întâlnească pe regizorul și protagoniștii filmului la proiecțiile de gală din Timișoara (19 septembrie), Brașov (20 septembrie), Sfântu Gheorghe (21 septembrie), Cluj-Napoca (25 septembrie), Iași (26 septembrie) și Ploiești (28 septembrie). Bucureștenii vor urmări filmul în avanpremieră, în prezența echipei, pe 24 septembrie, la Cinema Elvire Popesco. „Remarcabil, inteligent, surprinzător, plin de compasiune”, după cum îl descrie publicația internațională Variety, debutul regizorului Mariu... citeşte Taguri: Alexandru Potocean, Dorina Lazăr, Şerban Pavlu, Cristian Popa, Judith State, Marius Olteanu, Monștri.
-
Începe producția celui de-al treilea sezon al serialului Umbre
10.09.2018După două sezoane de succes, HBO Europe a început pregătirile pentru Umbre 3. Filmările pentru sezonul al treilea, scris de Bogdan Mirică, încep toamna aceasta în București, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Umbre urmărește povestea lui Relu care jonglează cu responsabilitățile sale de familie, dar și pe cele față de mafie, lumi diferite care încep să se intersecteze din ce în ce mai mult. Finalul sezonului al doilea a prezis un punct fără întoarcere pentru Relu (Șerban Pavlu) atunci când Emilian (Laurențiu Bănescu) pare din ce în ce mai aproape să îl prindă pe Căpitanu și pe apropiații săi. Separată de Relu, Gina (Maria Obretin) încearcă să îl țină în frâu pe Chuckie (Dan Hurduc), acum adolescent. Fiica lui Relu și a Ginei, Magda (Mă... citeşte Taguri: Bogdan Mirică, Gabriel Huian, Mădălina Craiu, Maria Obretin, Dan Hurduc, Laurențiu Bănescu, Şerban Pavlu, Umbre
-
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, propunerea României pentru Oscar 2019
01.08.2018„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Lungmetrajul, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a primit majoritatea voturilor în ședința de săptămâna aceasta a Comitetului de Selecție Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secțiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar. Comitetul, stabilit de către Centrul Național al Cinematografiei, a fost alcătuit din Dana Duma, Magda Mihăilescu, Ionuț Mareș, Balint Zagoni, Iulia Blaga, Andra Petrescu, Cristina Corciovescu, Marilena ... citeşte Taguri: Bogdan Cotlet, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Şerban Pavlu, Ilinca Manolache, Alex Bogdan, Alexandru Dabija, Ioana Iacob, Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”
-
Două debuturi românești, Nu mă atinge-mă și Charleston, în competiția oficială a TIFF 2018
03.05.2018Nouă debuturi puternice, dintre care două semnate de regizori români, vor concura pentru Trofeul Transilvania alături de alte trei filme realizate de autori aflați la cel de-al doilea lungmetraj. Prezentate în premieră națională pe marele ecran, cele 12 filme din Competiția oficială a celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania iau pulsul noii generații de cineaști din întreaga lume. "Pariurile formale fac casă bună cu povești ambițioase și profund umane, tumultul politic atotprezent din lumea contemporană lasă loc dramelor personale intime – într-o selecție echilibrată din care nu lipsesc abordările originale, propunerile radicale, conflictele pe muchie de cuțit, umorul negru și emoția pură", declară directorul artistic Mihai ... citeşte Taguri: festival:tiff 2018, Daniel Sandu, Un pas în urma serafimilor, Bogdan Mirică, Câini, cristian mungiu, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Vlad Ivanov, Rebecca Lenkiewicz, Stéphane Foenkinos
-
Producțiile românești ale toamnei. Care sunt și de ce ne-ar putea atrage în sălile de cinema
19.11.2017Pe 25 august, Radu Jude lansa documentarul Ţara moartă, despre participarea României în primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial în tabăra Germaniei naziste, un episod greu de digerat din istoria noastră. O cronică a filmului, aici. Regizoarea Anca Damian (Muntele magic, Crulic - drumul spre dincolo) propunea, la mijlocul lunii septembrie, un studiu pe tema doliului calat pe o intrigă poliţistă în filmul Perfect sănătos. Pe 22 septembrie se lansa „Un pas în urma serafimilor”, povestea unei maturizări. Apoi, regizoarea Iulia Rugină alături de scenaristele Ana Agopian și Oana Răsuceanu lansau Breaking News, un film nu despre pericolele muncii de jurnalist de investigație, cum am fi inițial tentați să credem, ci un film despre o generație pierdută, pe car... citeşte Taguri: Dan Chişu, Aniversarea, Jesús del Cerro, Ghinionistul, Marița, Dorin Andone, Şerban Pavlu, Alexandru Solomon, Ouăle lui Tarzan, Radu Jude
-
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, din 24 noiembrie la cinema
17.11.2017Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, în regia lui Emanuel Pârvu va rula din 24 noiembrie în cinematografele din București și din țară. Scenariul, scris de Emanuel Pârvu, spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. Doru știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de opt ani în asistență maternală. Ca să o păstreze pe Meda acasă și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Însă într-o localitate izolată, unde doar mersul la tăiat de lemne și vânzarea vacilor pot aduce bani legal, Doru este forțat să accepte, după ce a încercat tot ce este omenește posibil, să participe la o acțiune de braconaj. Din distribuție fa... citeşte Taguri: Miruna Berescu, Gabriel Radu, Ioana Abur, Lucian Ifrim, Codin Maticiuc, Costel Caşcaval, Radu Zetu, Vlad Corbeanu, Florin Zamfirescu, Adrian Titieni
-
Premieră. Duminică, de la ora 22:00, începe la HBO sezonul 2 al serialului Umbre
11.11.2017Începând cu 12 noiembrie, timp de şase săptămâni, în fiecare duminică, pe HBO GO va fi lansat câte un episod din noul sezon al producției originale HBO. Tot în fiecare duminică, de la ora 22:00, HBO va difuza episoadele Umbre II. Cronica primului episod din sezonul 2 poate fi citită aici. Bogdan Mirică a scris scenariul și la cel de-al doilea sezon din Umbre și este regizorul episoadelor 1, 4, 5, 6. Colaborarea cu Igor Cobileanski continuă și în acest sezon, episoadele 2 și 3 îi poartă semnătura. Fiecare episod din Umbre II are aproximativ o oră, întâlnirea cu personajele favorite este mai lungă față de primul sezon, unde fiecare episod are în jur de 45 de minute. Umbre II va putea fi urmărit în țările din Europa în care HBO operează: România, Moldova, ... citeşte Taguri: Şerban Pavlu, Bogdan Mirică, Igor Cobileanski, Umbre
-
Umbre, sezonul 2. Primul episod: liniştea dinaintea furtunii
09.11.2017Duminică, 12 noiembrie, se lansează pe HBO cel de-al doilea sezon al serialului Umbre, cu Şerban Pavlu în rolul lui Relu, un personaj popular în România - nu este interlopul tipic, pe care să îl deteşti, ci un marginalizat al lumii delincvenților printre care evoluează. Om cu principii, chiar dacă deschis compromisurilor, nu aparţine acestui univers. Pentru el, lumea interlopă este loc de muncă, dar nu un mediu natural. El este superior lumii în care activează. Cinemagia a urmărit primul episod al sezonului doi şi vă spune la ce să vă aşteptaţi duminică, 12 noiembrie, de la ora 22. Primul episod ar putea fi numit liniştea dinaintea furtunii. Finalul primului sezon îl surprindea pe Relu în momentul în care, pentru a scăpa din situația complicată în care se ... citeşte Taguri: Laurențiu Bănescu, Dorel Vişan, Andreea Vasile, Sergiu Costache, Doru Ana, Maria Obretin, Şerban Pavlu, Bogdan Mirică, Umbre
-
Recomandări TV. Filme europene alături de blockbustere americane plus premieră serial românesc
06.11.2017Filme de festival, alături de producții europene, comedii ușoare, superproducții cu supereroi și SF-uri sunt programate săptămâna aceasta pe micul ecran. Cinemagia a făcut o selecție a celor mai interesante titluri din oferta posturilor TV. Consultați programul integral pentru a avea o imagine completă asupra producțiilor difuzate de luni până duminică la televizor. Film nominalizat la Ursul de Aur. The Miracle (1991)Luni, 6 noiembrie, ora 13:20, FilmCafe Marţi, 7 noiembrie, ora 08:00, FilmCafe Jimmy (Niall Byrne) și Rose (Lorraine Pilkington) sunt doi adolescenți care obișnuiesc să observe oamenii și să-și imagineze povești extraordinare despre ei. Într-o zi, tinerii o observă pe blonda Renee (Beverly D'Angelo), iar Jimmy este atât de fascinat de ea încât o u... citeşte Taguri: Şerban Pavlu, Umbre, Captain America: The First Avenger, Girl Most Likely, Abus de faiblesse, Kick-Ass, War of the Worlds, The Miracle
-
Sezonul 2 al serialului Umbre, din 12 noiembrie, în exclusivitate la HBO și pe HBO GO
02.10.2017Cel de-al doilea sezon al celui mai popular serial original HBO Europe, produs în România, Umbre, va avea premiera pe 12 noiembrie 2017 în 17 țări. Umbre II poartă semnătura scenaristului și regizorului Bogdan Mirică. Două din cele şase episoade ale noului sezon sunt regizate de Igor Cobileanski. Noul sezon va avea şase episoade și este scris și regizat de Bogdan Mirică, cel care semnează și regia alături de Igor Cobileanski. Imaginea poartă semnătura lui Andrei Butică. Acest sezon va putea fi urmărit în toate țările din Europa în care HBO operează: România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Croația, Republica Cehă, Muntenegru, Macedonia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Bosnia și Hertegovina, dar și Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Spania. Finalul primului ... citeşte Taguri: Dorel Vişan, Doru Ana, Mădălina Craiu, Dan Hurduc, Andreea Vasile, Maria Obretin, Şerban Pavlu, Igor Cobileanski, Bogdan Mirică, Umbre
-
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, dublu premiat la Sarajevo
18.08.2017Lungmetrajul de debut Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, în regia lui Emanuel Pârvu fost prezentat în premieră mondială, în cadrul Competiției oficiale a Festivalului de Film de la Sarajevo. Juriul prezidat de regizorul mexican Michel Franco a acordat Premiul pentru cel mai bun actor lui Șerban Pavlu iar Premiul pentru cel mai bun regizor lui Emanuel Pârvu în carul Galei de Închidere a celei de-a 23-a ediții a Festivalului, joi, 17 august 2017. Competiția de lungmetraj a prezentat anul acesta şapte titluri internaționale, în premieră mondială sau regională. Scenariul, scris de Emanuel Pârvu, spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. Doru știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au av... citeşte Taguri: Şerban Pavlu, Emanuel Pârvu, Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor
-
Charleston, pentru fiecare dintre noi
08.08.2017Sunt câteva idei care îi macină pe regizorii şi producătorii români. Mai întâi, că românilor nu le plac filmele româneşti. Apoi, că fără nişte premii importante promovarea şi distribuirea unui film în ţară este sabotată din faşă. Deşi există excepţii care contrazic categoric regula (Două lozuri este una dintre ele), o selecţie la un festival de categorie A pare să aibă o importanţă covârşitoare. Noi credem că lui Charleston, debutul în lungmetraj al Andrei Creţulescu proiectat luni în competiţia festivalului de la Locarno, această selecţie mai mult îi strică decât îi ajută. Iată mai jos atuurile filmului şi de ce ar putea fi el atractiv pentru public. Şerban Pavlu îl interpretează pe Alexandru, un bărbat care îşi îneacă în alcool şi... citeşte Taguri: Charleston, Ana Ularu, Radu Iacoban, Şerban Pavlu, Andrei Creţulescu
-
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, în competiția oficială a Festivalui de film de la Sarajevo
18.07.2017Lungmetrajul de debut Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, în regia lui Emanuel Pârvu, va fi prezentat în premieră mondială, în cadrul Competiției oficiale a Festivalului de Film de la Sarajevo. Scenariul, scris de Emanuel Pârvu, spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. Doru știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de opt ani în asistență maternală. Ca să o păstreze pe Meda acasă și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Însă, într-o localitate izolată, unde doar mersul la tăiat de lemne și vânzarea vacilor pot aduce bani legal, Doru este forțat sa accepte, după ce a încercat tot ce este omenește posib... citeşte Taguri: Miruna Berescu, Costel Caşcaval, Lucian Ghimiși, Vlad Corbeanu, Ion Săpdaru, Rodica Negrea, Radu Gabriel, Dan Aștilean, Adrian Titieni, Florin Zamfirescu
-
„Charleston”, regizat de Andrei Crețulescu, în competiția Festivalului de Film de la Locarno
12.07.2017„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, a fost selecționat în competiţia oficială „Concorso Internazionale” a Festivalului de Film de la Locarno, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. La câteva săptămâni după moartea soției sale, Ioana, și în seara în care împlinește 42 de ani, Alexandru are parte de un „cadou” cel puțin bizar: vizita mai tânărului Sebastian, care pretinde că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni... mai mult sau mai puțin. „Charleston” este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi. Din distribuția filmului fac parte Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Pop... citeşte Taguri: Alina Berzunțeanu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Gabriela Popescu, Dorian Boguta, Ana Ularu, Velvet Moraru, Victor Rebengiuc, Ana Ciontea, Radu Iacoban
Articole 21 - 40 din 80
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
CineCloud
Chori Chori Chupke Chupke
Niet Schieten
Tomer Sisley
Jason Clarke
The Best of Me
Karyme Lozano
Up
The Postman Always Rings Twice
Three Thousand Years of Longing
Marine Vacth
One for the Money
Casualties of War
Cameron Richardson
Za granyu realnosti
Reign
A Good Man
Kingsman: The Golden Circle
Shazam!
Patrick Melrose
The Borgias
Summer Camp Island
Xing Elena Ling
Shogun
Judd Apatow
Laura Voicu
Angel Eyes
Ayaka Komatsu
The Pillars of the Earth
Common
Liceenii în alertă
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Şerban Pavlu