Monștri., un film de Marius Olteanu, din 27 septembrie în cinematografe

de Cinemagia în 18 Sep 2019
Monștri. prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu

După un parcurs festivalier de succes, Monștri., de Marius Olteanu, ajunge în cinematografele din România pe 27 septembrie, distribuit de Transilvania Film, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Înainte de lansarea filmului, publicul din țară va avea ocazia să-i întâlnească pe regizorul și protagoniștii filmului la proiecțiile de gală din Timișoara (19 septembrie), Brașov (20 septembrie), Sfântu Gheorghe (21 septembrie), Cluj-Napoca (25 septembrie), Iași (26 septembrie) și Ploiești (28 septembrie). Bucureștenii vor urmări filmul în avanpremieră, în prezența echipei, pe 24 septembrie, la Cinema Elvire Popesco.

„Remarcabil, inteligent, surprinzător, plin de compasiune”, după cum îl descrie publicația internațională Variety, debutul regizorului Marius Olteanu a avut premiera internațională în secțiunea Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost recompensat cu Premiul Publicului Taggespiegel. În luna martie, a câștigat Marele Premiu la Sofia și recent a obținut Trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu în Muntenegru, la Herceg Novi. În România, filmul a rulat în avanpremieră la TIFF, unde a unde a obținut Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, iar din această toamnă va ajunge pe marele ecrane din toată țara.

Monștri. prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu. Ea caută confirmări. El se caută pe sine. Împart același pat de ani buni, dar de ceva vreme nu par să mai meargă pe același drum. După o noapte petrecută separat, fiecare în compania altui străin, Dana (Judith State) şi Arthur (Cristian Popa) ajung în fața celei mai importante decizii. Lipsa de asumare și problemele de comunicare pot distruge căsnicii, dar iubirea nu naște monștri.

„O poveste de iubire profundă și provocatoare’’ (Cineuropa) și „o explorare complexă a sexualității’’ (IONCINEMA), filmul se remarcă printr-o „stilistică îndrăzneață, folosind încadraturi variabile pentru a ilustra izolarea claustrofobă a celor doi protagoniști.’’ (The Hollywood Reporter).

„Fiecare om a experimentat teama de a fi el însuși, întrebându-se cum e mai bine să iubească și să fie iubit. Monștri. este un film despre și pentru oameni care caută curajul de a iubi și de a fi acceptați așa cum sunt”. (Marius Olteanu)

Din distribuție mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Dorina Lazăr și Alex Potocean. Imaginea filmului este semnată de Luchian Ciobanu, scenografia de Alexandra Alma Ungureanu Stroe, montajul de Ioachim Stroe și designul de sunet de Ioan Filip și Dan Ștefan Rucăreanu.

Monștri. este o producție Parada Film și Wearebasca, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Exploreaza subiecte similare:

Monștri., Marius Olteanu, Judith State, Cristian Popa, Şerban Pavlu, Dorina Lazăr, Alexandru Potocean

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells