Ştiri cu tagul "Pete Docter"
-
Elementar, cea mai înflăcărată animație a sezonului, pe marile ecrane
14.06.2023Elementar (Elemental) este cel mai nou lungmetraj original de la Disney și Pixar, a cărui acțiune este plasată în orașul Element, unde locuitorii din Foc, Apă, Pământ și Aer trăiesc împreună. Povestea o prezintă pe Ember (Flamă), o tânără hotărâtă, iute la minte și înflăcărată, a cărei prietenie cu un tip amuzant sentimental și docil, pe nume Wade (Șuvoi), îi pune la îndoială convingerile despre lumea în care trăiesc. Este ușor să-ți imaginezi vântul ca având atitudine sau focul ca fiind furios. Câteva flori frumoase ar putea lumina ziua unui ghiveci murdar, nu-i aşa? Iar apa ar putea fi calmă și liniştită într-o zi și foarte agitată în următoarea. „Cum ar fi dacă elementele pe care le ştim ar fi vii?” se întreabă regizorul Peter So... citeşte Taguri: Toy Story, Joe Pera, Mason Wertheimer, Catherine O'Hara, Wendi McLendon-Covey, Shila Ommi, Ronnie Del Carmen, Mamoudou Athie, Leah Lewis, Pete Docter
-
Suflet/Soul sau căutarea lucrurilor care contează cu adevărat
26.05.2021Oare ce te face unic? La această întrebare au căutat să răspunde mințile creative de la Studiourile Pixar Animation prin filmul Suflet/Soul, o animație ce urmărește aventura ireală a unui profesor obișnuit care se trezește deodată într-o lume cu totul neobișnuită, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.Joe Gardner, un profesor de muzică obișnuit, este definit de pasiunea sa uriașă pentru jazz. „Joe ar face orice să ajungă un pianist profesionist de jazz. Așa că atunci când i se oferă șansa vieții, el simte că a cucerit cel mai înalt vârf de munte”, rezumă regizorul Pete Docter premisa de la care pleacă noua producție de animație.Însă un mic pas greșit îl poartă de pe străzile New York-ului direct într-o lume eterică și complet neverosimil... citeşte Taguri: Jon Batiste, Jude Brownbill, Pete Docter, Soul
-
Echipe memorabile, sâmbătă seara la TV
11.04.2020Emoţiile fac echipă pentru a construi personalitatea fetiţei Riley, sâmbătă seara, în animaţia Inside Out, membrii unei faimoase echipe de iluzioniști din lume își răsplătesc publicul cu banii furați în filmul Now You See Me, iar echipa de pierde-vară formată din personajele lui Seth Rogen şi James Franco dă de bucluc când intră în conflict cu traficanţi de droguri, seara aceasta la TV. Cinemagia oferă, alături de programul complet al posturilor TV de la noi, rubrici de sine stătătoare cu Filme la TV și Seriale TV. Consultați programul pentru oferta completă, dacă printre recomandările de mai jos nu vă face niciun film cu ochiul. Regizorii Pete Docter și Ronaldo Del Carmen au conceput o comedie cerebrală, încărcată cu umor isteţ, spiritual ... citeşte Taguri: Isla Fisher, Mélanie Laurent, Now You See Me, Mark Ruffalo, Dave Franco, The Pineapple Express, Amy Poehler, James Franco, Seth Rogen, Pete Docter
-
Primul trailer Soul, noua animație Pixar
08.11.2019Dacă despre producțiile Pixar se spune adesea că „au Suflet”, pentru sensibilitatea și profunzimea temelor abordate, următorul film al companiei nu doar că se poate încadra în aceeași descriere, însă are și un titlu pe măsură. Soul, în regia lui Pete Docter (Inside Out, Up, Monsters, Inc.) și a lui Kemp Powers, a primit ieri primul trailer oficial, anunță variety.com. În centrul poveștii pare să stea chiar întrebarea ce deschide clipul: „Tu pentru ce ai vrea să fii cunoscut pe Pământ?”. Pentru Joe Gardner, profesorul de muzică căruia îi dă glas Jamie Foxx, răspunsul este: cântăreț de jazz. Doar că, înainte de a se putea bucura de momentul care să îi deschidă calea drept muzician, are un accident ce face ca sufletul său să fie despărțit de c... citeşte Taguri: Monsters Inc., Up, Inside Out, Tina Fey, Jamie Foxx, Pete Docter, Soul
-
Ce se întâmplă în Soul, noua animație Pixar
26.08.2019Detalii referitoare la Soul, noul film de animație al studiolui Pixar, au fost dezvăluite în cadrul D23 Expo (evenimentul destinat fanilor Disney/Marvel/Pixar a avut loc între 23 și 25 august). Animația, a cărei lansare va avea loc în vara anului viitor, îi va avea, printre actorii de voce, pe Jamie Foxx și Tina Fey, scrie flickeringmyth.com. Producția își va transporta privitorii „de pe străzile New York-ului către regatele cerești, pentru a descoperi răspunsurile la unele dintre cele mai importante întrebări ale vieții” (de unde vin pasiunile noastre, visele, lucrurile care dau sens vieții noastre; ce face ca noi să fim... noi? - după cum se arăta într-o descriere anterioară). Personajul central este Joe Gardner (Foxx), un profesor de muzică de liceu a c... citeşte Taguri: Pete Docter, Soul, Tina Fey, Jamie Foxx
-
Soul este al doilea proiect original prezentat de Pixar. Iată când va fi lansată animația
20.06.2019După Onward (cu vocile lui Chris Pratt și Tom Holland și lansarea pe 6 martie 2020), compania Disney-Pixar vine cu altă producție originală. Potrivit thehollywoodreporter.com, animația se va numi Soul și va ajunge în cinematografe tot anul viitor, pe 19 iunie. „V-ați întrebat vreodată de unde vin pasiunea, visele și dorințele voastre? Ce face ca voi să fiți… VOI? În 2020, studioul Pixar Animation vă poartă într-o călătorie ce pornește de pe străzile New York-ului până pe tărâmurile Universului pentru a găsi răspunsurile celor mai importante întrebări ale vieții”, arată sinopsis-ul producției la cârma căreia va sta Pete Docter (Monsters Inc., Up, Inside Out). Fie prin sequel-uri, fie prin producții originale, Pixar continuă să realizeze animați... citeşte Taguri: Toy Story 4, Inside Out, Up, Monsters Inc., Pete Docter, Tom Holland, Chris Pratt, Onward
-
Pixar se va concentra pe producţii originale după lansarea lui Toy Story 4
16.05.2019Studiourile Disney/Pixar au pus accent în ultimii ani mai mult pe continuările unor producţii de succes (precum The Incredibles, Finding Nemo, Toy Story) însă acest lucru este pe cale să se schimbe, potrivit unuia dintre producătorii Pixar, Mark Nielsen. El a menţionat, într-o declaraţie preluată de cinemablend.com, că acest lucru se datorează, în parte, schimbării schimbării conducerii departamentului de creaţie al companiei - în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, John Lasseter a fost nevoit să cedeze locul lui Pete Docter (scenaristul şi regizorul lui Up şi Inside Out). “Suntem foarte optimişti în legătură cu viitorul studioului”, a punctat Nielsen, care a ţinut să menţioneze şi că, de acum încolo, se va pune accent pe noutate şi creativitate:... citeşte Taguri: Finding Nemo, Toy Story, The Incredibles, Inside Out, Up, Pete Docter, John Lasseter, Toy Story 4
-
Toy Story, după 20 de ani
23.11.2015Steve Jobs a fost producătorul executiv al lui Toy Story, revoluţionarul film animat ce se întâlnea pentru prima oară cu publicul pe 19 noiembrie 1995, în cinematograful El Capitan din Hollywood. Primul lungmetraj Pixar, Toy Story era şi primul lungmetraj animat realizat în întregime pe calculator, iar succesul său avea să devină un punct de cotitură în modul cum cinema-ul va aborda animaţia în următoarele decenii. Mai mult decât un salt tehnologic, filmul a primit nenumărate laude pentru povestea ataşantă (a fost prima animaţie nominalizată vreodată la Oscarul pentru Cel mai bun scenariu) şi modul cum celebrează devotamentul şi prietenia. La 20 de ani de la premieră, iată câteva detalii inedite despre fantasticul itinerariu al lui Toy Story, care s-a clasat p... citeşte Taguri: Joss Whedon, Pete Docter, Andrew Stanton, Tin Toy, John Lasseter, Tim Allen, Tom Hanks, Toy Story 4, Toy Story 3, Toy Story 2
-
Oscar 2016. Iată care sunt cei mai puternici candidați la o nominalizare
24.06.2015Sezonul premiilor cinematografice nu a început încă, dar asta nu înseamnă că filmele lansate până atunci nu se pot alege cu nominalizari sau cu premii Oscar. Într-adevăr, anul trecut, trei dintre opt nominalizate la Oscar pentru Cel mai bun film au fost lansate în prima jumătate a anului. Prin urmare, pentru că suntem la mijlocul anului 2015, este recomandabil să ne uităm la prima jumătate a anului pentru a încerca să identificăm ce filmele și ce oameni au cele mai bune şanse de a rămâne în memoria Academiei şi după sfârșitul anului. Cel mai puternic candidat de până acum este cel care a fost lansat în week-endul trecut: imaginativul film de familie „Întors pe dos” de la Disney-Pixar, animaţia 3D a lui Pete Docter. După o vizionare în afara concursul... citeşte Taguri: Matthew Heineman, Cartel Land, Ravi Patel, Geeta Patel, Ethan Hawke, Kirby Dick, Alex Gibney, Going Clear: Scientology and the Prison of Belief, Irrational Man, Woody Allen
-
Animaţia Inside Out, un fel de „Sigmund Freud plus extra zahăr”. Iată şi o nouă imagine!
29.12.2014Realizatorii animaţiei Inside Out, un film marca Pixar, cu şanse la multe premii anul viitor, dar şi în 2016, au lansat o nouă imagine în mediul online, în care emoţiile fetiţei Riley sunt în prim plan, iar micuţa şi părinţii ei - o proiecţie a acestor emoţii. Această animaţie surprinde o lume colorată şi plasată cu totul în mintea micuţei Riley, de 11 ani (Kaitlyn Dias), unde apar cinci personaje: ele sunt emoţiile care îi guvernează viaţa şi hotărârile pe care Riley le ia: Frica (Bill Hader), Tristeţea (Phyllis Smith), Bucuria (Amy Poehler), Dezgustul (Mindy Kaling) şi Furia (Lewis Black). Cele cinci personaje se ciondănesc, se luptă pentru întâietate şi din când în când cooperează pentru a o ajuta pe micuţa eroină să depăşească dificultă... citeşte Taguri: Pete Docter, Kyle MacLachlan, Diane Lane, Lewis Black, Mindy Kaling, Amy Poehler, Phyllis Smith, Bill Hader
-
Noua animaţie Pixar, Inside Out, în cinci postere-portret
03.12.2014Vara anului viitor aduce pe marile ecrane o nouă animaţie marca Pixar, Inside Out. Filmul personifică stările şi emoţiile ce pun stăpânire pe mintea unui copil. În acest caz, este vorba de micuţa Riley, care trebuie să facă faţă unei schimbări majore în viaţa sa – schimbarea domiciliului dintr-un liniştit orăşel de provincie, în aglomeratul şi zgomotosul San Francisco, unde tatăl ei a obţinut un nou loc de muncă. Studiourile Disney au lansat online (preluate de Collider.com), cinci postere-portret ce înfăţişează stările pe care Riley le experimentează, pe măsură ce viaţa ei se schimbă: Furia, Dezgustul, Frica (cu vocea lui Bill Hader), Bucuria (cu vocea lui Amy Poehler) şi Tristeţea. Filmul este regizat de Pete Docter, cel responsabil de titluri suc... citeşte Taguri: Pete Docter, Amy Poehler, Bill Hader, Inside Out
-
Ce se întâmplă în Inside Out, viitoarea animație Pixar
27.05.2014Primul sinopsis al lui Inside Out a fost lansat de către Pixar, anunță Deadline.com. Animația a fost numită de John Lasseter, directorul de creație al companiei, ,,…unul dintre cele mai deosebite filme la care am contribuit. Este un film magic, grozav, original”. Iată ce se întâmplă în Inside Out, film regizat de Pete Docter (Up, Monsters Inc.), a cărui lansare va avea loc în 2015 și care ne va purta în cea mai extraordinară locație: mintea unui copil de 11 ani pe nume Riley. ,,A crește mare poate fi uneori destul de dificil, iar acest lucru este valabil în cazul lui Riley, care trebuie să renunțe la viața sa din vestul Statelor Unite atunci când tatăl său se mută cu serviciul în San Francisco. Asemenea multora dintre noi, Riley este ghidată de emoții – ... citeşte Taguri: Phyllis Smith, Lewis Black, Bill Hader, Amy Poehler, Inside Out, Pete Docter, John Lasseter
-
Totul despre Inside Out
03.04.2014Puţine sunt filmele aşteptate cu mai mare nerăbdare decât animaţiile originale Pixar (mai ales de când compania a alunecat pe panta sequel-urilor). Inside Out, animaţia Pixar aşteptată pe ecrane pe 19 iunie 2015, a făcut parte dintr-o prezentare Comic Con a viitoarelor producţii distribuite de Disney. Iată ce noi amănunte s-au dezvăluit cu această ocazie.Este greu de crezut că primele zvonuri despre proiectul regizat de Pete Docter (Compania Monştrilor, Up/Deasupra tuturor) se ştiau încă de la începutul lui 2011. Disney a confirmat pe atunci această animaţie cu o premisă plină de potenţial: acţiunea se petrece în capul unei fetiţe de 11 ani, Riley, şi nu aceasta este personajul principal, ci emoţiile ei. Faptul că Riley tocmai s-a mutat cu familia la San Francisco, lăsându-şi toţi prieten... citeşte Taguri: Inside Out, Up, Monsters Inc., Lewis Black, Phyllis Smith, Mindy Kaling, Bill Hader, Amy Poehler, Lifted, Pete Docter
-
De vorbă cu un vrăjitor Pixar
11.10.2012E de ajuns să te uiţi pe genericul unei animaţii Pixar pentru a vedea de ce armată de oameni este nevoie pentru a face un hit precum The Incredibles sau Finding Nemo. Ei bine, la un moment dat în timpul producţiei acestor filme, marile probleme de animaţie vor ajunge şi pe biroul lui Daniel McCoy, regizor tehnic şi specialist în efecte vizuale. Cinemagia a stat de vorbă cu reprezentantul Pixar, invitat special al acestei ediţii a popularului festival de animaţie Anim'est (5-14 octombrie), şi poate să-ţi dezvăluie detalii pe care sigur nu le ştiai despre tot ce înseamnă Pixar, despre cum au fost produse celebre animaţii din portofoliul companiei, dar şi despre proiectele viitoare.Ce este un regizor tehnic? Este un fel de tampon între regizorul principal al filmului ş... citeşte Taguri: Monsters University, Toy Story, Brave, Monsters Inc., Finding Nemo, The Incredibles, The Good Dinosaur, Pete Docter, Bob Peterson
-
Pixar: 13 filme cu noroc
16.08.2012 Cu 13 lungmetraje pe parcursul a 25 de ani, Pixar s-au impus ca studiourile de referinţă în materie de animaţie. Cu ocazia premierei în sălile de cinema româneşti a filmului Neînfricată, cel mai recent produs Pixar, să ne întoarcem la celelalte animaţii care şi-au pus amprenta asupra unei întregi generaţii.... citeşte Taguri: Brenda Chapman (I), Mark Andrews, Bob Peterson, WALL·E, Jan Pinkava, Ratatouille, The Iron Giant, The Incredibles, Brad Bird, Finding Nemo -
The Good Dinosaur şi Day of the Dead, noile proiecte Pixar
26.04.2012Studiourile Pixar au anunţat, în cadrul celei de-a doua ediţii a convenţiei iubitorilor de cinema, CinemaCon, noile animaţii ce vor fi lansate în anii următori. Printre acestea se află un mai vechi proiect, încă neintitulat, care va purta spectatorii într-o fascinantă călătorie în interiorul minţii umane, dar şi două titluri noi: The Good Dinosaur şi Day of the Dead. Conform IGN.com, filmul cu dinozauri urmează să fie lansat pe 30 mai 2014 şi porneşte de la premisa că asteroidul ce a provocat extincţia dinozaurilor acum zeci de milioane de ani nu a lovit Terra şi, astfel, uriaşele creaturi nu au dispărut. Pelicula promite a fi o expunere emoţionantă şi plină de umor a acestei idei, în regia lui Bob Peterson (co-regizor şi scenarist al lui Up şi Finding N ... citeşte Taguri: Up, Monsters Inc., Pete Docter, Toy Story 3, Finding Nemo, The Good Dinosaur
-
Disney anunţă două noi şi incitante proiecte Pixar
21.08.2011Fabrica de animaţii a Disney/Pixar se bazează pentru anii viitori atât pe continuarea unor filme de succes (recentele Toy Story şi Cars 2 vor fi urmate în 2013 de Monsters University) dar şi pe idei originale (precum Brave, ce va fi lansat pe 17 august, anul viitor). Cele două noi proiecte anunţate de reprezentanţii studiourilor fac parte dintre acestea din urmă, scrie EmpireOnline. Primul va marca debutul regizoral al lui Bob Peterson, cel care a semnat scenariile lui Up şi Finding Nemo şi va porni de la supoziţia conform căreia asteroizii care au dus la extincţia dinozaurilor nu au mai lovit Pământul, iar aceştia şi-au continuat viaţa pe planeta albastră. Un concept-art prezentat de producătorul acestei animaţii, John Walker, în care un copil se află călare pe un capul unui dinozaur, ne... citeşte Taguri: actor, Monsters Inc., Pete Docter, Finding Nemo, Up, Bob Peterson, Cars 2, Toy Story 3
-
Concertul, Julie&Julia, Up şi Year One - de Crăciun pe HBO
22.12.2010HBO difuzează în Ajunul Crăciunului filmul Concertul, regizat de Radu Mihăileanu, câştigător al două premii Caesar în 2010 şi nominalizat la cea de-a 68-a ediţie a Globurilor de Aur. Pe 25 şi 26 decembrie sunt programate Julie&Julia (Meryl Streep, Amy Adams) şi, respectiv, Up/Deasupra tuturor, câştigător al premiului Oscar 2010 pentru cea mai bună animaţie. Comedia Anul Unu programată pe data de 31 decembrie pregăteşte o atmosferă relaxantă pentru mult aşteptatul Film Surpriză de la miezul nopţii. Concertul / Le concertRegia: Radu MihăileanuCu: Dmitri Nazarov, Aleksei Guskov, Mélanie LaurentComedie, Franţa, 200924 decembrie, ora 21:00Julie&Julia Regia: Nora EphronCu: Meryl Streep, Amy Adams, Stanley Tucci, Chris MessinaComedie, SUA, 200925 decembrie, ora 21:30Deasupra tuturor / Up Regia:... citeşte Taguri: Christopher Mintz-Plasse, David Cross, Oliver Platt, Michael Cera, Jack Black, Harold Ramis, Bob Peterson, Pete Docter, Mélanie Laurent, Aleksei Guskov
-
Vine Compania monştrilor 2!
23.04.2010Unul dintre cele mai persistente zvonuri din ograda Pixar se confirmă: animatorii de acolo deja se pregătesc se realizeze continuarea uneia dintre cele mai lăudate animaţii ale ultimului deceniu, Compania Monştrilor.Noul proiect are deja o dată de lansare, 16 noiembrie 2012, adică exact la unsprezece ani şi două săptămâni de la premiera primului film, care avea în 2001 încasări de peste 520 de milioane de dolari în toată lumea.În acest moment nu se ştie NIMIC despre ce ar putea face în noul film "monstruoşii" Sulley (John Goodman) şi Mike (Billy Crystal). Cert este că Pete Docter nu se va întoarce să regizeze Monsters, Inc. 2, din moment ce regizorul din spatele recentului Up a anunţat deja că este implicat într-un nou proiect original ce ar trebui să apară în 2013 sau 2014.O altă animaţie... citeşte Taguri: Cars 2, Toy Story 3, Monsters Inc., Pete Docter, Billy Crystal, John Goodman, pixar, animatie
-
Oscar 2010: The Hurt Locker a obţinut şase premii
07.03.2010Ceremonia Oscar 2010 a avut loc noaptea trecută! Marele câştigător al serii a fost filmul The Hurt Locker, care a luat şase premii, inclusiv la cele mai importante categorii (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor). Totodată, Kathryn Bigelow a devenit prima femeie care a reuşit să obţină Oscarul pentru regie. (Pont: poţi achiziţiona filmul pe DVD la chioşcurile de ziare, împreună cu Gazeta Sporturilor, la preţul de 14.99 lei). Avatar-ul lui James Cameron nu a reuşit să ia decât trei premii, pentru efecte vizuale, scenografie şi imagine.Cea de-a 82-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film s-a desfăşurat la Kodak Theatre din Hollywood, California. Gazdele serii au fost actorii Alec Baldwin si Steve Martin.Iată lista completă a câştigătorilor de anul acesta: CEL MAI BUN FILM: THE HURT ... citeşte Taguri: Miracle Fish, Kavi, Istället för abrakadabra, Joachim Back, Wallace and Gromit in 'A Matter of Loaf and Death', La dama y la muerte, Granny O'Grimm's Sleeping Beauty, French Roast, Nicolas Schmerkin, Królik po berlinsku
Articole 1 - 20 din 29
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
CineCloud
Chori Chori Chupke Chupke
Niet Schieten
Tomer Sisley
Jason Clarke
The Best of Me
Karyme Lozano
Up
The Postman Always Rings Twice
Three Thousand Years of Longing
Marine Vacth
One for the Money
Casualties of War
Cameron Richardson
Za granyu realnosti
Reign
A Good Man
Kingsman: The Golden Circle
Shazam!
Patrick Melrose
The Borgias
Summer Camp Island
Xing Elena Ling
Shogun
Judd Apatow
Laura Voicu
Angel Eyes
Ayaka Komatsu
The Pillars of the Earth
Common
Liceenii în alertă
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Pete Docter