Ştiri cu tagul "Maria Shriver"
-
Arnold Schwarzenegger a împlinit 70 de ani
30.07.2017 Actorul supranumit „Stejarul Austriei” a mânuit sabia, pușca, și - nu în ultimul rând - stiloul de guvernator. Iată-l acum ajuns la 70 de ani. Cinemagia trece astăzi în revistă rolurile și evoluția acestui actor. Toată viața, Arnold Schwarzenegger a fost întruchiparea bărbatului impozant. Mai întâi Mr. Olympia, apoi Conan Barbarul, Terminatorul, sau domnul guvernator, pe ecran sau la birou era cel mai mare, cel mai puternic, cel mai falnic. Înarmat cu sabia, cu pușca sau din fotoliul de guvernator, în realitate sau pe marele ecran, a știut doar un singur drum: succesul, scrie The Guardian. „Zdrobește-i pe dușmani, adu-i în fața ta și auzi apoi cum jelesc femeile”, „Mă voi întoarce!”, „Dacă n-au sânge în ei, sunt fetițe”. Așa spunea, așa și... citeşte Taguri: Aftermath, Twins, predator, True Lies, commando, Eraser, Collateral Damage, Terminator 3: Rise of the Machines, The Expendables 2, The Expendables -
Schwarzenegger confirmă o altă infidelitate: aventura sa cu actriţa Brigitte Nielsen
01.10.2012 Îţi aminteşti cu siguranţă de scandalul iscat în presă de relaţia pe care Arnold Schwarzenegger a avut-o cu menajera familiei, în timpul căsătoriei sale cu Maria Shriver. În noul său volum de memorii , intitulat Total Recall, actorul admite încă o aventură, ce avut loc la începutul relaţiei cu Shriver, când locuiau deja împreună. Iubita starului a fost la acea vreme (1985) actriţa Brigitte Nielsen, iar idila lor s-a consumat în timpul filmărilor pentru Red Sonja, relatează TMZ.com. Actriţa a făcut această dezvăluire cu aproximativ un an în urmă, tot într-un volum de memorii, însă Schwarzenegger a evitat atunci orice comentariu legat de subiect. Potrivit afirmaţiilor lui Nielsen, se pare că acesta nu ştia, pe când se întâlnea cu starul lui Conan the ... citeşte Taguri: actor, Conan the Barbarian, Red Sonja, Brigitte Nielsen, Total Recall, Maria Shriver, Arnold Schwarzenegger -
Viitorul proiect al lui Arnold Schwarzenegger va fi un western
12.07.2011 În urmă cu două luni, Arnold Schwarzenegger anunţa, în urma scandalului legat de infidelitatea şi despărţirea de soţia sa, amânarea oricărui proiect cinematografic de care numele său era ataşat. Însă, odată ce apele s-au mai liniştit în viaţa sa personală şi a fost anunțat divorţul de Maria Shriver, fostul guvernator şi-a anunţat revenirea în industria cinematografică prin The Last Stand, anunţă The Wrap. Filmul, un western regizat de Kim Jee-Woon (I Saw the Devil, The Good, the Bad, the Weird), îl va avea pe fostul guvernator al Californiei în rolul unu şerif texan, care se hotărăşte să ţină piept cu orice preţ nelegiuiţilor care-şi fac de cap pe teritoriul său, în acest caz membrii unui cartel de droguri. După retragerea din politică, Schwarzenegger a anunţat că ia în considerare unele ... citeşte Taguri: actor, Stan Lee, The Good the Bad the Weird, Akmareul boatda, Jee-woon Kim, Maria Shriver, Arnold Schwarzenegger
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers
Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali - Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru The Class, a murit. Avea 62 de ani
- Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later
- 5 detalii captivante despre Rebel Moon Partea 2: Cea care lasă cicatrici
- Veteranii revin în atenție cu proiecte epopeice. Iată ce au în pregătire Scorsese, Coppola, Spielberg, Ridley Scott și Clint Eastwood
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
How to Save The Immortal este o aventură animată veselă care ne poartă într-o lume unde magia și umorul se împletesc armonios. - Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
- Combat Wombat: Eroi de serviciu - Alegerea perfectă pentru o seară de film în familie
- Sting: păianjenul domestic cu poftă de viețuitoare
- Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
TV1000
19:50
|
O Brother, Where Art Thou?(2000)Marea hoinăreală
|
Film Now
21:45
|
Man of Steel(2013)Man of Steel: Eroul
|
TV1000
02:00
|
From Dusk Till Dawn(1996)De la apusul la răsăritul soarelui
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Presumed Innocent
- Shadow Land
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Senna
- Baby Reindeer
- If
- Mufasa: The Lion King
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Cats in the Museum
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Boy Kills World
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
Filme noi în SUA
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Crow
- The Exorcism
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Despicable Me 4
- Mufasa: The Lion King
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Maria Shriver