Ştiri cu tagul "Jennifer Lawrence"
-
Matthew McConaughey revine şi noul său film este primit cu entuziasm
11.03.2025După o perioadă în care apărea în comedii romantice unde avea obligatoriu cel puţin o scenă la bustul gol, Matthew McConaughey a făcut trecerea la roluri serioase şi a primit un Oscar pentru apariţia sa în Dallas Buyers Club. În urmă cu şase ani, după The Gentlemen, actorul a luat decizia să se retragă pentru a se concentra asupra unei cărţi de memorii şi pentru a se dedica mai îndeaproape familiei. Dar iată că un scenariu al regizorului Andrew Patterson, aflat abia la al doilea film, l-a convins pe McConaughey să se întoarcă în faţa camerei pentru a spune o poveste despre America rurală. The Rivals of Amziah King a avut premiera mondială ieri în deschiderea unuia dintre cele mai mari festivaluri de film americane, SXSW, iar primirea a fost entuziastă. Actor... citeşte Taguri: Jennifer Lawrence, Winter's Bone, Angelina LookingGlass, The Rivals of Amziah King, Dallas Buyers Club, Matthew McConaughey
-
Ana Ularu: „Trebuie să te apropii de haosul respectiv cu o liniște interioară” – Cod roșu la Paris, acum în Focus Sat app
01.12.2024Ana Ularu este una dintre puținele actrițe românce care se bucură de un succes răsunător la nivel internațional. A devenit cunoscută în urma rolului principal din Periferic (r. Bogdan Apetri), primind premiul pentru Cea mai bună actriță la Locarno. Ulterior, a fost selectată pentru prestigiosul program Shooting Stars 2012, din cadrul Berlinale Talents. În cariera ei întinsă pe trei decenii a jucat alături de staruri mari de la Hollywood, precum Keanu Reeves (Siberia), Tom Hanks și Felicity Jones (Inferno), Bradley Cooper și Jennifer Lawrence (Serena), însă a continuat să apară și în producții românești ca Spy/Master, Sunt o babă comunistă, Neidentificat și Miracol. În total, a lucrat la peste 60 de seriale și filme de scurtmetraj sau lungmetraj. În ciuda p... citeşte Taguri: Engrenages, Doctor Who, The Umbrella Academy, The Borgias, Serena, Inferno, Siberia , Periferic, Paris Has Fallen, Jennifer Lawrence
-
Veteranii revin în atenție cu proiecte epopeice. Iată ce au în pregătire Scorsese, Coppola, Spielberg, Ridley Scott și Clint Eastwood
18.04.2024După ce a obținut - anul acesta - 10 nominalizări la Oscar pentru Killers of the Flower Moon, regizorul Martin Scorsese, în vârstă de 81 de ani, și-a făcut planul pentru următoarele proiecte: plănuiește să filmeze două producții, una după alta: prima despre Iisus, iar a doua - un film biografic despre Frank Sinatra, scrie Variety. Regizorul premiat cu Oscar pentru regia filmului The Departed, care a contribuit la apariția Noului Val de la Hollywood din anii 1970, vrea să ocolească sistemul studiourilor și să finanțeze independent Life of Jesus, bazat pe cartea lui Shūsaku Endō din 1973. El a avut aceeași abordare cu drama Silence din 2016 (care a fost, de asemenea, adaptată după un roman al lui Endō). De fapt, Scorsese ar dori să se reîntâlnească cu Andrew Ga... citeşte Taguri: Frank Sinatra, Billy Wilder, Paul Schrader, The Shrouds, David Cronenberg, Nicholas Hoult, Clint Eastwood, Taxi Driver, Steven Spielberg, Megalopolis
-
Viața lui Timothée Chalamet și ascensiunea sa ca tânăr star de cinema
24.03.2024Actorul american Timothée Chalamet a fost văzut weekendul trecut pe străzile din New York, aflându-se în timpul turnării filmului A Complete Unknown, ce spune povestea de la începutul carierei cântărețului și compozitorului Bob Dylan. Chalamet este protagonistul acestui nou biopic, interpretându-l pe un Bob Dylan de numai 17 ani, în momentul sosirii sale în New York la începutul anilor '60, cu doar 16 dolari în buzunare, pentru a îl întâlni pe cântărețul Woodie Guthrie, care se afla în spital. Presa americană a aflat de asemenea că Chalamet va cânta în film și că a angajat aceiași profesori de canto și de dicție care au lucrat și cu Austin Butler pentru filmul Elvis. Chalamet a fost de asemenea în prim-plan luna aceasta odată cu lansarea blockbusterului... citeşte Taguri: Royal Pains, Homeland, Law & Order, Austin Butler, Rebecca Ferguson, Zendaya, Saoirse Ronan, Taylor Russell, Meryl Streep, Jennifer Lawrence
-
Incidente... de Oscar: cele mai mari gafe din istoria Galei
09.03.2024Din nefericire, această gală nu a fost scutită de incidente de-a lungul vremii. Iată unele dintre cele mai notorii întâmplări neprevăzute din istoria acestor premii: Palma lui Will Smith (2022) În martie 2022, acest subiect a devenit viral și a fost mult timp în atenția presei. La gala din 2022, Will Smith a urcat pe scenă şi l-a pălmuit pe Chris Rock după ce acesta a făcut o glumă deplasată la adresa tunsorii foarte scurte a soţiei sale, actriţa Jada Pinkett Smith, care suferă de alopecie. Câteva minute mai târziu, Will Smith a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor pentru rolul său din King Richard. Citește și: Ce secret vechi de 30 de ani se ascunde în spatele palmei date de Will Smith lui Chris Rock la Premiile Oscar La La Land vs. Moonlight ... citeşte Taguri: Seth MacFarlane, Vanessa Redgrave, The Times Of Harvey Milk, Stop the World: I Want to Get Off, Sammy Davis Jr., Girl Interrupted, James Haven, Angelina Jolie, Elia Kazan, Elizabeth Taylor
-
Prequelul Hunger Games: plusuri şi minusuri
21.11.2023Acum un deceniu, Jocurile foamei o transforma pe Jennifer Lawrence într-un star global şi oferea un melanj convingător de entertainment violent, dar şi de relevanţă: milioane de copii şi adolescenţi din întreaga lume au putut experimenta complexităţile totalitarismului şi ale privării de libertate în această poveste despre curaj şi perseverenţă. Mai mult, primele două filme discutau despre contrastul dintre putere şi popularitate şi, mai ales, despre ceea ce Hollywood-ul se chinuie de mai bine de un secol să facă, anume un spectacol suficient de convingător pentru a captiva un public întotdeauna doritor de nou. După ce ultimele două filme din franciză nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor, iată că avem parte de un prequel care lărgeşte universul Hun... citeşte Taguri: Loredana, Jennifer Lawrence, Viola Davis, Peter Dinklage, Rachel Zegler, Tom Blyth, The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes
-
Trailerul la Jocurile Foamei: Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, explicat. Intră în arena Rachel Zegler, într-un prequel eroic
24.09.2023Studiourile Lionsgate au dat publicităţii cel de-al doilea trailer pentru Jocurile foamei: Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare. Inspirat de romanul semnat de Suzanne Collins, în film un Coriolanus Snow tânăr (Tom Blyth) se luptă să menţină vie moştenirea familiei sale. Una dintre sarcinile pe care le primeşte este să vegheze asupra Tributului Districtului 12, care este şi favorita Panem-ului, Lucy Gray Baird (Rachel Zegler). Coriolanus lucrează cu Lucy pentru a o ajuta să rămână în viaţă în Jocurile Foamei, şi aici el începe să oscileze între bine şi rău. Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare este plasată, în timp, cu 64 de ani înainte de trilogia Jocurilor Foamei şi explorează povestea unuia dintre cei mai controversaţi cetăţeni ... citeşte Taguri: Viola Davis, Peter Dinklage, The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes, Francis Lawrence, Jennifer Lawrence, Rachel Zegler, Tom Blyth
-
Regizoarea lui We Need to Talk About Kevin o distribuie pe Jennifer Lawrence în rol de femeie cu probleme mintale în Die, My Love
20.08.2023Regizoarea Lynne Ramsay are de gând să regizeze filmul Die, My Love, cu Jennifer Lawrence, ca următor proiect după Polaris, la care a colaborat cu Joaquin Phoenix. La Festivalul de Film de la Sarajevo, Ramsay a oferit detalii despre proiecte viitoare pe care speră să le regizeze și vedem o listă ambițioasă de proiecte. Regizoarea lui We Need to Talk About Kevin, Lynne Ramsay, nu a mai făcut un lungmetraj de la You Were Never Really Here din 2017, dar la ora actuală este în faza de post-producție cu Polaris, un film original cu o doză de mister care îi aduce alături pe Joaquin Phoenix și Rooney Mara. După Polaris – care va ajunge în sălile de cinema sub titlul Dark Slides – Ramsay dezvoltă o adaptare a romanului Arianei Harwicz, Die, My Love, cu Jennifer Lawrenc... citeşte Taguri: Die My Love, You were never really here, We Need to Talk About Kevin, Rooney Mara, Lynne Ramsay, Jennifer Lawrence, Mother!
-
No Hard Feelings: Jennifer Lawrence, în cel mai ireverenţios film al carierei
26.06.2023Jennifer Lawrence dă (şi arată) totul în această comedie ireverenţioasă despre o tipă de 32 de ani care, în disperată nevoie să-şi înlocuiască maşina, acceptă neaşteptata propunere de a face prin orice mijloace (ok, sex) un licean să devină bărbat. Premisa este mai mult decât trăsnită şi rezultatul e cu bune şi mai puţin bune, dar No Hard Feelings este fix acel gen de film de care publicul doritor de distracţie la cinema este mult mai încântat decât criticii. Încă din prima scenă aflăm că Maddie (Lawrence) este genul de tipă care îi face pe bărbaţi să se îndrăgostească de ea şi apoi dispare fără nicio explicaţie. Cum aflăm asta? Gary (Ebon Moss-Bachrach, care impresionează cu rolul său fabulos din excelentul serial The Bear), un fost iubit ... citeşte Taguri: Andrew Barth Feldman, Matthew Broderick, Laura Benanti, Gene Stupnitsky, Good Boys, No Hard Feelings, The Bear, Ebon Moss-Bachrach, Jennifer Lawrence
-
Ana Ularu joacă în serialul nr. 1 al Amazon Prime, The Power
13.04.2023După premiera internațională a seriei Spy/Master (HBO Max), în februarie, la Festivalul internațional de film de la Berlin, producție în care interpretează unul dintre rolurile principale, Ana Ularu este din nou în centrul atenției: a avut de curând premiera serialului The Power/Puterea (Amazon Prime), de nouă episoade, în care joacă alături de Toni Collette (The Sixth Sense, Little Miss Sunshine), John Leguizamo (Moulin Rouge, Romeo + Juliet), Auli'i Cravalho (Vaiana, Ralph rupe netu') și Josh Charles (The Good Wife), se vede într-un email remis Cinemagia.„The Power este cu adevărat o serie revoluționară de povești despre curaj, autodescoperire, depășirea limitelor și deturnarea ordinii”, spune Ana. În episodul care va fi lansat vinerea aceasta, 14 aprilie, p... citeşte Taguri: Sunt o babă comunistă, Stere Gulea, Periferic, Bogdan George Apetri, Hârtia va fi albastră, Radu Muntean, cristian mungiu, Jeremy Irons, Alex Rider, Tribes of Europa
-
Cele mai populare 10 filme de pe Netflix. Cheia succesului nu e povestea, ci starurile
27.01.2022Don't Look Up, ultimul film de succes de pe streaming, nu a ajuns pe locul 1 în lista celor mai urmărite filme Netflix. Totuși, gigantul de streaming nu are de ce să își facă probleme. Numărul 1 este tot un produs original... ca toate celelalte, până la locul 10, scrie shortlist.com. Într-o săptămână în care Netflix a asistat cum încasările scad datorită unei creșteri lente a numărului de abonați (34,79% față de anul trecut) este mai important ca niciodată ca Netflix să se asigure că filmele proprii îi aduc profit. O simplă privire la situația clasamentelor spune ceva, notează shortlist.com. Cele mai populare 10 filme - cu cele mai multe vizionări în primele 28 de zile de la lansarea pe platforma de streaming - sunt toate originale Netflix, iar Red Notice s... citeşte Taguri: Gal Gadot, Ryan Reynolds, Sandra Bullock, Robert De Niro, Martin Scorsese, Jennifer Lawrence, leonardo dicaprio, Enola Holmes, Spenser Confidential, 6 Underground
-
Don't Look Up: o oglindă a lumii nebune în care trăim
23.12.2021Sfârşitul anului vine cu două lansări importante, ambele având ceva de spus despre modul bizar cum umanitatea îşi vede locul în lume. Azi vorbim despre Don't Look Up (şi mâine despre The Matrix Resurrections), satira lui Adam McKay cu o premisă mai mult decât ofertantă: doi astronomi trecuţi cu vederea de comunitatea ştiinţifică descoperă că o cometă de dimensiunile Everestului se va zdrobi în câteva luni de Pământ, cataclismul garantând extincţia rasei umane. Principala miză a lui McKay este să ne tragă de mânecă şi să arate cum, în goana noastră consumeristă şi orele irosite zilnic cu autovalidarea şi certurile de pe reţelele de socializare, ne-am pierdut capacitatea de a mai discerne ceea ce e cu adevărat important. Este ceva mai important decât ... citeşte Taguri: Ron Perlman, Ariana Grande, Timothée Chalamet, The Big Short, Adam McKay, Cate Blanchett, Jonah Hill, Meryl Streep, leonardo dicaprio, Jennifer Lawrence
-
Nominalizările la Globurile de Aur 2022: The Power of the Dog şi Belfast conduc, Squid Game intră în cursă
14.12.2021Mult blamata Asociaţie a Presei Străine de la Hollywood a anunțat luni nominalizările celei de-a 79-a ediții a Globurilor de Aur. Gala va avea loc pe 9 ianuarie, dar ceremonia nu va fi televizată, cel puțin nu de către NBC. Mai mulți parteneri media, inclusiv NBC, care a difuzat anterior Globurile de Aur, au ales să nu se asocieze public cu aceste premii din cauza problemelor legate de diversitate în cadrul Hollywood Foreign Press Association (HFPA), grupul din spatele evenimentului. Dramele The Power of the Dog/În ghearele câinilor a Netflix și Belfast a Focus Features conduc nominalizările acestei ediții, cu câte șapte fiecare, pe când la categoriile ce vizează serialele, Succession a HBO a întrecut celelalte producții cu cele cinci nominalizări. Nou venitul (și e... citeşte Taguri: Ghahreman, Cyrano, In the Heights, Swan Song, The Tragedy of Macbeth, The Eyes of Tammy Faye, Being the Ricardos, House of Gucci, Spencer, Annette
-
Jennifer Lawence se pregătește pentru comedia nerecomandată sub 15 ani No Hard Feelings
18.10.2021Jennifer Lawrence va fi ocupată după pauza oferită de X-Men: Dark Phoenix, odată ce pe lista ei de proiecte în derulare a intrat comedia nerecomandată sub 15 ani (R – Restricted rated) No Hard Feelings. Așa cum anunță Deadline, actrița de Oscar va juca rolul principal în film, a cărui regie e semnată de către Gene Stupnitsky. Regizorul a semnat, în colaborare, scenariul pentru No Hard Feelings alături de John Philips, filmul fiind promovat ca o comedie cu rating R în linia lui Risky Business și a lui Bad Teacher cu Cameron Diaz, la care Stupnitsky a fost producător executiv și scenarist. Sony Pictures a câștigat licitația cu o sumă ținută secret, la concurență cu giganții de streaming, în plus datorită intenției de a-l distribui exclusiv în sălile de cin... citeşte Taguri: Bad Teacher, Risky Business, Dark Phoenix, Jennifer Lawrence
-
Jennifer Lawrence este însărcinată și așteaptă primul copil împreună cu soțul ei, Cooke Maroney
11.09.2021Jennifer Lawrence și Cooke Maroney așteaptă primul copil împreună, anunță revista People. Actrița cu Oscar Jennifer Lawrence, în vârstă de 31 de ani, așteaptă primul ei copil împreună cu soțul ei, directorul de galerie de artă Cooke Maroney, anunță revista People.. Reprezentanții actriței au confirmat vestea sarcinii pentru revista mai sus citată. Lawrence și Maroney sunt împreună din 2018, și apoi - în februarie anul următor - actrița se logodea cu directorul de galerie de artă, acum în vârstă de 37 de ani. Cei doi s-au căsătorit pe 19 octombrie 2019 în Rhode Island, oferind o petrecere de nuntă pentru 150 de invitați printre care prietenii actriței, Adele, Amy Schumer, Kris Jenner și Emma Stone. Petrecerea a avut loc la domeniul Belcourt din Newpor... citeşte Taguri: Jennifer Lawrence
-
Trailer Don't Look Up. Jennifer Lawrence și DiCaprio încearcă să îi convingă pe toți că vine apocalipsa
09.09.2021Un Leonardo DiCaprio probabil astmatic și o Jennifer Lawrence pe punctul de a face o criză de nervi sunt protagoniștii primului trailer al producției Don't Look Up, care - cel puțin din trailer - pare că încă își caută direcția înspre comedie sau dramă. Cu personaje (deocamdată) excesive, trailerul anunță o nouă producție cu o distribuție intimidantă. Să vedem despre ce e vorba în filmul cu premiera pe Netflix programată în data de 24 decembrie, cititnd sinopsisul oficial de mai jos. Kate Dibiasky (Jennifer Lawrence), o proaspătă absolventă a facultății de Astronomie, și profesorul ei, dr. Randall Mindy (Leonardo DiCaprio), fac o descoperire uluitoare: o cometă care orbitează în sistemul solar. Prima problema este că traiectoria ei indică o coliziune d... citeşte Taguri: Tomer Sisley, Michael Chiklis, Melanie Lynskey, Himesh Patel, Scott Mescudi, Ariana Grande, Mark Rylance, Don't Look Up, Timothée Chalamet, Ron Perlman
-
Netflix: avalanşă de lungmetraje în 2021
13.01.2021Ani de zile, Netflix era locul spre care ne îndreptam pentru cele mai noi seriale, dar din 2021 asta s-ar putea schimba: condiţiile speciale create de pandemie au dus la o creştere abruptă a numărului de lungmetraje ce se vor lansa pe platformă. Conform unui comunicat Netflix, în 2021 vom vedea cel puţin un film pe săptămână. Cei de la Variety au numărat chiar mai bine şi au anunţat că nu mai puţin de 71 de filme se vor lansa pe Netflix de-a lungul celor 52 de săptămâni ale anului. Dwayne Johnson, Jennifer Lawrence, Leonardo DiCaprio, Meryl Streep, Halle Berry, Jason Momoa, Amy Adams, Ryan Reynolds şi Chris Hemsworth sunt doar câteva dintre starurile de pe afişele acestor filme. Desigur, multe dintre ele au fost realizate pentru o lansare în cinema, dar cum redeschi... citeşte Taguri: Zack Snyder, Mary Elizabeth Winstead, Melissa McCarthy, Octavia Spencer, Amy Poehler, Kirsten Dunst, Benedict Cumberbatch, Jane Campion, Delroy Lindo, Regina King
-
Keanu Reeves își dorește un sequel pentru Constantine, la fel și regizorul primului film
20.07.2020De la lansarea din 2005, când a primit review-uri mixte, Constantine, care l-a avut pe Keanu Reeves în rolul unui vânător de demoni aflat într-o misiune sfântă, a strâns un grup de fani fideli. Filmul a avut un profit mic la nivel global, bugetul fiind de 100 de milioane de dolari, și nu a avut un sequel. Francis Lawrence, regizorul Constantine, spune că și-ar dori să facă o continuare a filmului, la fel și Keanu Reeves. Lawrence a declarat pentru Slashfilm că întreaga echipă își dorește un sequel, însă sunt necesare unele schimbări. „Voiam să facem un film responsabil, de categoria R (n.r. interzis copiilor sunt 17 ani). Prin responsabil mă refer la faptul că ar fi un film care nu ar costa la fel de mult ca originalul, despre care noi am crezut că va fi de cat... citeşte Taguri: Red Sparrow, The Hunger Games: Catching Fire, Toy Story 4, Always Be My Maybe, I Am Legend, Jennifer Lawrence, Keanu Reeves, Constantine, Francis Lawrence
-
SF cu decizii problematice şi porţie dublă de Natalie Portman, sâmbătă la TV
19.06.2020Passengers/Pasagerii (2016)AXN, 18:55Deşi reacţiile la premiera filmului s-au grăbit să-i exploreze defectele şi nu calităţile, Passengers poate captiva cu modul în care îşi forţează publicul să se pună în locul personajelor. Totul începe cu un gest extrem de controversat: într-o navă ce duce 5000 de colonişti spre o nouă planetă, un bărbat (Chris Pratt) este trezit cu 90 de ani prea devreme din hibernare şi, de singurătate, trezeşte şi el la rândul lui o femeie (Jennifer Lawrence). Nominalizări la Oscar pentru coloană sonoră şi scenografie. Thor: The Dark World/Thor: Întunericul (2013)Pro TV, 20:00Reîntoarcerea la vechile filme din Universul Cinematografic Marvel poate fi plină de surprize, pentru că mereu descoperi câte un detaliu ce ar fi putut preves... citeşte Taguri: Thor: The Dark World, Passengers, Black Swan, The Wrestler, Darren Aronofsky, Chris Hemsworth, Natalie Portman, Tom Hiddleston, Jennifer Lawrence, Chris Pratt
-
Spionaj la Moscova, detectivi trăsniţi şi o ţeapă colosală, vineri la TV
18.06.2020Jack Ryan: Shadow Recruit/Jack Ryan: Agentul din umbră (2014)Paramount Channel, 19:45Înainte să apară serialul cu John Krasinski în rolul popularului agent CIA din romanele lui Tom Clancy, acesta a fost interpretat de Chris Pine, în speranţa că thrillerul va fi suficient de popular încât să dea naştere unei francize. Acest lucru nu s-a întâmplat, noi am evaluat filmul drept unul de nota 6, dar asta nu înseamnă că nu poate oferi o seară liniştită în faţa televizorului, făcând slalom prin mai toate scamatoriile genului de spionaj. Ace Ventura: Pet Detective/Ace Ventura: detectivu' lu' pește (1994)AMC, 20:25Jim Carrey a luat lumea întreagă pe nepregătite în 1994, când i-au apărut rând pe rând Masca, Tăntălăul şi gogomanul şi primul Ace Ventura. Toate aces... citeşte Taguri: Jeremy Renner, Jennifer Lawrence, Robert De Niro, Christian Bale, Amy Adams, Bradley Cooper, Jim Carrey, Chris Pine, John Krasinski, American Hustle
Articole 1 - 20 din 274
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
CineCloud
Chori Chori Chupke Chupke
Niet Schieten
Tomer Sisley
Jason Clarke
The Best of Me
Karyme Lozano
Up
The Postman Always Rings Twice
Three Thousand Years of Longing
Marine Vacth
One for the Money
Casualties of War
Cameron Richardson
Za granyu realnosti
Reign
A Good Man
Kingsman: The Golden Circle
Shazam!
Patrick Melrose
The Borgias
Summer Camp Island
Xing Elena Ling
Shogun
Judd Apatow
Laura Voicu
Angel Eyes
Ayaka Komatsu
The Pillars of the Earth
Common
Liceenii în alertă
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Jennifer Lawrence