Spionaj la Moscova, detectivi trăsniţi şi o ţeapă colosală, vineri la TV

de Ştefan Dobroiu în 18 Iun 2020
Jack Ryan: Agentul din umbră, Ace Ventura: detectivu' lu' pește şi Țeapă în stil american, în program

Jack Ryan: Shadow Recruit/Jack Ryan: Agentul din umbră (2014)
Paramount Channel, 19:45
Înainte să apară serialul cu John Krasinski în rolul popularului agent CIA din romanele lui Tom Clancy, acesta a fost interpretat de Chris Pine, în speranţa că thrillerul va fi suficient de popular încât să dea naştere unei francize. Acest lucru nu s-a întâmplat, noi am evaluat filmul drept unul de nota 6, dar asta nu înseamnă că nu poate oferi o seară liniştită în faţa televizorului, făcând slalom prin mai toate scamatoriile genului de spionaj.

Ace Ventura: Pet Detective/Ace Ventura: detectivu' lu' pește (1994)
AMC, 20:25
Jim Carrey a luat lumea întreagă pe nepregătite în 1994, când i-au apărut rând pe rând Masca, Tăntălăul şi gogomanul şi primul Ace Ventura. Toate aceste filme au avut încasări de cel puţin şapte ori mai mari decât bugetul şi l-au catapultat pe Carrey sus în topul preferinţelor producătorilor de la Hollywood şi ale publicului. Trăsnita poveste a detectivului de animale nu i-a impresionat pe critici, aceştia etichetând filmul drept "maliţios" şi "homofob", chiar şi după standardele mult mai permisive din anii '90. Probabil că făcut azi filmul ar arăta foarte diferit.

American Hustle/Țeapă în stil american (2013)
AXN, 21:00
Unul din filmele cel mai bine primite ale anului 2013, cu zece nominalizări la premiile Oscar, dar cumva rămas fără nicio statuetă, American Hustle se poate lăuda cu o adevărată armată de staruri pe afiş, de la Christian Bale, Bradley Cooper şi Amy Adas la Jennifer Lawrence, Jeremy Renner şi Robert De Niro. Nu spunem despre povestea filmului mai mult decât că începe de la doi experţi în escrocherii. Şi ne întrebăm oare ce deznodământ ar fi avut acţiunile lor dacă ţeapa s-ar fi dat în stil românesc...

Ce alt film de vineri ai vrea să vezi la TV?

Exploreaza subiecte similare:

Jack Ryan: Shadow Recruit, Ace Ventura: Pet Detective, American Hustle, John Krasinski, Chris Pine, Jim Carrey, Bradley Cooper, Amy Adams, Christian Bale, Robert De Niro, Jennifer Lawrence, Jeremy Renner

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells